Conflict of interest for local official voting on association funding and presiding over land auction awarded to son

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agentia Nationala de Integritate, a solicitat constatarea nulităţii absolute a Raportului de Evaluare nr. x/13.06.2018 întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate în legătura cu lucrarea nr. 8630/S/II/01.03.2016, iar, in subsidiar, anularea raportului, ca nefiind întemeiat.

La data de 13.11.2019, petentul A. a formulat cerere de completare a sentinţei civile nr. 2324/30.09.2019, solicitând admiterea acesteia, în sensul completării hotărârii de fond şi cu privire la motivul de nulitate a raportului emis de către pârâtă, reprezentat de încălcarea normelor legale în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a sesizării formulate de numitul B. în luna mai 2016. A arătat, în motivare că, în contestaţia formulată in cauză, a invocat şi nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/13.06.2018 emis de parata, susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile legale, prevăzute cu caracter de principiu, cu privire la repartizarea aleatorie a cauzei (având in vedere, printre altele, sesizarea formulata de numitul B. din luna mai 2016), dar instanţa de fond nu a avut in vedere si nu s-a pronunţat cu privire la acest motiv de nulitate.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2324 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agentia Nationala de Integritate, sens în care a anulat în parte raportul de evaluare nr. x/13.06.2018 emis de pârâtă, pentru faptele de a fi votat "pentru" adoptarea Hotărârilor Consiliului Local al Oraşului Milişăuţi nr. 55/18.10.2013 şi nr. 33/25.06.2013 şi a menţinut restul dispoziţiilor raportului de evaluare.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în fapt, că prin Raportul de evaluare nr. x/13.06.2018 emis de pârâtă, s-a constatat existenţa unui conflict de interese în ceea ce îl priveşte pe reclamant, raportat la faptul că acesta, în mandatul de viceprimar din perioada 2012-2016:

- a participat în calitate de consilier local, votând "pentru" şi fără a anunţa la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problemele supuse dezbaterilor, la următoarele şedinţe ale Consiliului Local: şedinţa în care s-a dezbătut şi adoptat Hotărârea nr. 55/18.10.2013 privind aprobarea vânzării a cinci terenuri aparţinând domeniului privat a oraşului Milişăuţi (ulterior, la data de 26.11.2013, fiul persoanei evaluate a participat si a câştigat licitaţia privind cumpărarea unuia dintre aceste terenuri, încheind cu UAT Milişăuţi Contractul de vânzare nr. x/16.11.2014, persoana evaluată având chiar calitatea de mandatar al fiului său la încheierea contractului); şedinţa în care s-a deliberat şi s-a adoptat Hotărârea nr. 33/25.06.2013, prin care a fost modificată componenţa Comisiei de licitaţie pentru închirierea, arendarea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al oraşului Milişăuţi (comisie în cadrul căreia persoana evaluată a fost desemnată drept preşedinte); şedinţele pentru deliberarea si aprobarea Hotărârilor nr. 11/26.03.2013, nr. 62/26.11.2013, nr. 1/28.01.2014, nr. 53/24.10.2014, nr. 64/12.12.2014 si nr. 2/05.02.2015 privind aprobarea/rectificarea bugetului local in care au fost prevăzute sume pentru finanţarea activităţii C. - in cadrul căreia persoana evaluata deţinea calitatea de preşedinte, asociaţia încasând suma de 41.000 RON;

- a deţinut calitatea de preşedinte al Comisiei de licitaţie pentru închirierea, arendarea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al oraşului Milişăuţi, analizând ofertele depuse pentru cumpărarea prin licitaţie publica a cinci terenuri aparţinând domeniului privat si semnând Procesul-verbal nr. x/26.11.2013 prin care s-a stabilit ca fiul sau este câştigătorul unui teren in suprafaţa de 4.589 mp, pentru suma de 6.410 RON.

Astfel, reclamantul a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 si art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 si dispoziţiile art. 75 lit. a) si art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum si dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Motivul invocat de reclamant privind nelegalitatea sesizării din oficiu nu poate face obiectul analizei în cadrul contestaţiei, deoarece această sesizare din oficiu priveşte o situaţie de incompatibilitate în care existau indicii că s-ar fi aflat reclamantul, însă această incompatibilitate nu a fost constatată prin raportul de evaluare contestat în prezentul litigiu.

În ceea ce priveşte legalitatea cercetării finalizate prin actul contestat în prezenta cauză, curtea de apel a arătat că cercetarea reclamantului a fost începută de pârâta ANI la sesizarea numitului B., depusă la 8.01.2016 la Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, înaintată de această instituţie la A.N.I, unde a fost înregistrată sub nr. x/1.03.2016 şi repartizată aleatoriu inspectorului de integritate D., potrivit raportului de repartizare aleatorie nr. x.

În luna mai 2016, a fost ataşată dosarului o a doua sesizare adresată de acelaşi B. direct pârâtei şi înregistrată sub nr. x/26.05.2016 .

La 27.07.2016, inspectorul de integritate D. formulează solicitare motivată de redistribuire a lucrării nr. 8630/S/II/1.03.2016 privindu-l pe reclamant, cauza fiind repartizată aleatoriu inspectorului de integritate E., potrivit raportului de repartizare aleatorie nr. x, care a efectuat cercetarea din acel moment, întocmind şi actul final reprezentat de raportul de evaluare contestat.

Al doilea motiv de nelegalitate, respectiv nulitatea absolută a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu erau publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana evaluată să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, a fost întemeiat de reclamant pe dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 176/2010, însă nu s-a arătat concret care acte au fost întocmite astfel, iar în al doilea rând, instanţa a constatat că actele emise în dosarul nr. x/1.03.2016 privindu-l pe reclamant sunt ulterioare informării reclamantului cu privire la declanşarea evaluării respectării de către acesta pe timpul exercitării funcţiei/demnităţii publice a regimului juridic al incompatibilităţilor, astfel cum rezultă din adresa nr. x/10.03.2017 comunicată reclamantului la 15.03.2017.

Prin adresa emisă de pârâtă şi comunicată reclamantului la 30.04.2018, în care se arată expres toate acţiunile/inacţiunile reclamantului ce fac obiectul verificărilor, dar şi faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei unui conflict de interese şi i s-a solicitat expres acestuia punctul de vedere, probe ori informaţii necesare soluţionării, drept pe care şi l-a exercitat reclamantul la 16.05.2017, depunând punct de vedere, după ce avocatul său se prezentase la pârâtă pentru a studia documentele dosarului la 14.05.2017.

Faptul că dreptul său la apărare a fost respectat o confirmă şi adresa emisă de pârâtă la 25.07.2017, comunicată la 31.07.2017, prin care i se aduc la cunoştinţă reclamantului şi faptele care i se impută raportat la calitatea sa de consilier local, iar nu doar la cea de viceprimar cum se informase iniţial, acesta depunând un punct de vedere la 18.08.2017.

În ceea ce priveşte pretinsa insuficientă motivare a raportului, curtea de apel a constatat că a fost descrisă pe larg situaţia de fapt reţinută şi înscrisurile care o dovedesc, motivele constatării conflictului de interese fiind, de asemenea, arătate în cuprinsul acestuia, arătându-se concret care sunt dispoziţiile legale aplicabile.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută prin raportul de evaluare contestat, instanţa de fond a reţinut că aceasta este probată prin înscrisurile ataşate de pârâtă, iar reclamantul nu a contestat acţiunile reţinute în sarcina sa, respectiv participarea şi exprimarea votului în cadrul şedinţelor Consiliului Local din 18.10.2013, 25.06.2013, 26.03.2013, 26.11.2013, 28.01.2014, 24.10.2014, 12.12.2014, 5.02.2015 şi analizarea ofertelor depuse şi desemnarea câştigătorilor licitaţiei la 26.11.2013.

Ceea ce a susţinut acesta cu privire la licitaţia respectivă este, în esenţă, faptul că nu avea cunoştinţă, la momentul emiterii HCL nr. 55/18.10.2013 şi HCL nr. 33/25.06.2013, despre faptul că fiul său va participa la licitaţie.

A reţinut instanţa că nu s-a probat în cauză faptul că, la data deliberării şi adoptării hotărârilor Consiliului Local nr. 55/18.10.2013 şi nr. 33/25.06.2013, reclamantul ar fi cunoscut faptul că fiul său va participa la licitaţie, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea unui conflict de interese, în raport cu data actelor emise de Consiliul Local, motiv pentru care a anulat în parte raportul de evaluare cu privire la aceste fapte.

În ceea ce priveşte însă participarea reclamantului, chiar în calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie, la analiza ofertelor şi la desemnarea câştigătorilor, printre care se numără şi oferta fiului său, dovedită prin procesul-verbal nr. x/26.11.2013, curtea de apel a constatat îndeplinite condiţiile pentru constatarea existenţei unui conflict de interese în ceea ce-l priveşte pe reclamant, existând la data respectivă interesul personal de natură patrimonială al fiului său.

În ceea ce priveşte constatarea conflictului de interese prin fapta reclamantului care a votat "pentru", fără a anunţa la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problemele supuse dezbaterilor, în cadrul şedinţelor pentru deliberarea si aprobarea Hotărârilor nr. 11/26.03.2013, nr. 62/26.11.2013, nr. 1/28.01.2014, nr. 53/24.10.2014, nr. 64/12.12.2014 si nr. 2/05.02.2015 privind aprobarea/rectificarea bugetului local, in care au fost prevăzute sume pentru finanţarea activităţii C., în cadrul căreia reclamantul deţinea calitatea de preşedinte, asociaţia încasând suma de 41.000 RON, curtea de apel a reţinut că este irelevantă invocarea neobţinerii unui folos patrimonial de către reclamant personal, în condiţiile în care interesul personal al acestuia este definit de art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 ca fiind "posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte".

Nici faptul că ceilalţi consilieri au cunoscut situaţia ori că nu ar fi fost influenţaţi în deciziile lor de participarea reclamantului nu au relevanţă în contextul în care acesta avea obligaţia legală de a se abţine de la deliberarea şi adoptarea respectivelor puncte de pe ordinea de zi.

Prin sentinţa nr. 12 din 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 2324 din 30.09.2019, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune această soluţie, a reţinut că, prin cererea de completare, reclamantul a susţinut faptul că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unuia dintre motivele de nelegalitate invocate, acest motiv neîncadrându-se însă printre motivele prevăzute expres de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât motivele de nelegalitate ale actului administrativ contestat nu reprezintă capete distincte de cerere, cereri conexe sau incidentale, fiind invocate în susţinerea unei singure cereri, aceea de anulare a actului administrativ pentru nelegalitate.

O asemenea omisiune a instanţei de fond nu ar putea fi remediată pe calea unei cereri de completare, ci numai prin formularea unei căi de atac, invocându-se motivul de casare corespunzător, astfel că cererea de completare este neîntemeiată.

De altfel, a apreciat curtea de apel că a răspuns implicit şi motivului de nelegalitate prin care se invocase nerespectarea dispoziţiilor legale la repartizarea sesizării formulate de numitul B. în luna mai 2016, aceasta arătând în cuprinsul considerentelor sentinţei civile faptul că "În mai 2016, a fost ataşată dosarului o a doua sesizare formulată de domnul B. direct la pârâtă şi înregistrată sub nr. x/26.05.2016." Or, în contextul în care exista deja o sesizare formulată de aceeaşi persoană, B., pentru fapte de aceeaşi natură săvârşite de reclamant, instanţa a reţinut doar faptul că a doua sesizare a fost ataşată dosarului format deja de pârâta ANI.

3. Căile de atac exercitate

Împotriva sentinţei nr. 2324 din 30 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Circumscris motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul a susţinut că, aşa cum rezultă din acţiunea introductivă şi din actele aflate în dosarul de fond, el a invocat nulitatea absolută a raportului de evaluare, arătând că nu au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute cu caracter de principiu cu privire la repartizarea aleatorie a cauzelor, având în vedere, printre altele, sesizarea formulată de numitul B. în luna mai 2016, iar instanţa de fond nici măcar nu s-a pronunţat cu privire la acest motiv de nulitate şi chiar a respins susţinerile reclamantului, reţinând motive străine de motivele invocate în acţiune şi faţă de probele administrate în cauză.

Instanţa a reţinut că sesizarea din oficiu privea o situaţie de incompatibilitate care nu a fost constatată prin raportul de evaluare contestat, nefăcând deci obiectul litigiului, precum şi că în luna mai 2016 a fost ataşată dosarului o a doua sesizare formulată de B. direct la pârâtă şi înregistrată sub nr. x/26.05.2016, în condiţiile în care reclamantul a contestat tocmai modul în care această a doua sesizare a fost înregistrată cu nerespectarea dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie.

O a doua critică adusă de recurent se referă la respingerea de către instanţă a motivului de nulitate decurgând din faptul că pârâta a solicitat informaţii nepublice după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana evaluată să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, cu motivarea că reclamantul n-ar fi arătat în concret care acte ar fi fost întocmite în acest fel, în timp ce tot în considerentele sentinţei arată, deopotrivă, că actele emise în dosarul nr. x/1.03.2016 privindu-l pe reclamant sunt ulterioare informării acestuia cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor.

Greşit a reţinut instanţa de fond şi faptul că reclamantul nu ar fi contestat acţiunile reţinute în sarcina sa (respectiv, participarea şi exprimarea votului în cadrul şedinţelor consiliului local în discuţie), deşi reclamantul a formulat apărări privind faptul că în respectivele şedinţe nu au fost adoptate hotărâri cu privire la finanţarea echipei de fotbal, ci s-a dispus aprobarea bugetului sau rectificarea bugetară, în timp ce finanţarea echipei de fotbal s-a hotărât prin dispoziţie a primarului, care este ordonator de credite.

A criticat recurentul reclamant soluţia dată pe fondul raportului litigios susţinând că instanţa nu analizat condiţiile ce trebuiau îndeplinite pentru a se putea reţine conflictul de interese.

A reiterat faptul că raportul de evaluare este lovit de nulitate absolută pentru încălcarea art. 8 alin. (3) şi art. 9 din Legea nr. 176/2010.

În acest context, a arătat că din cuprinsul raportului de evaluare reiese că pârâta a fost sesizată la 01.03.2016 de o persoană fizică cu privire la nerespectarea de către reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese (lucrare nr. 8630/S/II/1.03.2016, repartizate inspectorului D., conform raportului de repartizare aleatorie aflat la dosar fond), iar la 24.02.2017, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că reclamantul nu a respectat regimul incompatibilităţilor (lucrare nr. 6747/A/II/24.02.2017, repartizată iniţial inspectorului F., conform raportului de repartizare aleatorie aflat la dosar fond, şi conexată ulterior la prima lucrare, în baza referatului de conexare nr. x - fila x).

Din cuprinsul sesizării din 01.03.2016, reiese că aceasta viza faptul că o asociaţie sportivă al cărei preşedinte era reclamantul a beneficiat de sponsorizări din bugetul local în perioada în care acesta era şi consilier local, iar cu adresa nr. x/02.03.2016 reclamantul a fost informat cu privire la declanşarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese.

Cu adresa nr. x/10.03.2017 reclamantul a fost informat că, în urma sesizării din oficiu, s-a declanşat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, urmând să se procedeze la solicitarea de date şi informaţii care nu sunt publice, fără însă să se arate faptele cu privire la care a fost demarată procedura de evaluare, încălcându-se astfel prevederile art. 13 din Legea nr. 176/2010 şi dreptul la apărare al persoanei evaluate.

A mai arătat recurentul că a formulat două puncte de vedere cu privire la lucrarea nr. 8630/S/II/01.03.2016, dar Agenţia Naţională de Integritate a ignorat cu desăvârşire probele indicate de reclamant în susţinerea acestora.

Raportul de evaluare a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, nerelevând aceste puncte de vedere şi neconţinând o analiză temeinică, în fapt şi în drept, a elementelor de conflict de interese sau incompatibilitate.

A reamintit recurentul reclamant prevederile art. 70, art. 71, 76 alin. (1), art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. (1) (fost art. 47) din Legea nr. 215/2001, art. 75 şi art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, conchizând că în cauză nu a fost dovedită întrunirea condiţiilor legale pentru reţinerea conflictului de interese.

A precizat, în acest context, că făcea parte din comisia de licitaţii încă din anul 2012 şi că nu a cunoscut că fiul său era interesat să achiziţioneze vreun teren la licitaţia organizată de Consiliul Local. A făcut referire şi la declaraţiile date de ceilalţi membri ai comisiei de licitaţii, din care reiese că împrejurarea că a fost preşedinte al comisiei de licitaţii nu a influenţat sub nicio formă îndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau, iar instituţia nu a suferit vreun prejudiciu.

De asemenea, cu privire la participarea sa la şedinţele Consiliului local pentru adoptarea hotărârilor privind aprobarea/rectificarea bugetului local în care au fost prevăzute sume pentru finanţarea activităţii C., a arătat că este vorba de o asociaţie fără scop patrimonial şi că personal nu a obţinut niciun beneficiu material sau de altă natură ca urmare a înfiinţării asociaţiei, ci dimpotrivă, a fost nevoit să facă şi eforturi materiale din resurse proprii pentru desfăşurarea activităţilor şi îndeplinirea scopului asociaţiei, aspecte cunoscute şi de consilierii locali care au sesizat ANI.

În plus, în calitate de consilier local sau de viceprimar era obligat să participe la şedinţele Consiliului Local.

În sfârşit, a arătat recurentul că prin hotărârile în discuţie nu au fost şi nu puteau să fie cuprinse sume de bani pentru finanţarea activităţii C. şi că abia ulterior primarul oraşului Milişăuţi, în calitatea sa de ordonator principal de credite conform art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, a dispus achitarea către asociaţie a unor sume de bani conform cererilor formulate de recurentul reclamant în calitate de preşedinte al acesteia.

Reclamantul A. a mai declarat recurs şi împotriva sentinţei nr. 12 din 13 ianuarie 2020, pronunţate cu privire la cererea de completare a sentinţei nr. 2324 din 30 septembrie 2019, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive de recurs, a arătat recurentul reclamant că, aşa cum rezulta din acţiunea formulată, dar şi din cererea de completare a hotărârii, reclamantul a invocat si nulitatea absoluta a Raportului de evaluare nr. x/13.06.2018, susţinând în acest sens că nu au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute cu caracter de principiu referitoare la repartizarea aleatorie a cauzei, având în vedere, printre altele, sesizarea formulată de numitul B. in luna mai 2016.

Cu toate acestea, se poate observa ca instanţa de fond nu a avut in vedere si nu s-a pronunţat cu privire la acest motiv de nulitate. Mai mult, a reţinut că solicitarea de completare a hotărârii nu poate să facă obiectul unei cereri de completare a hotărârii, ci, eventual, al unei căi de atac impotriva sentinţei de fond.

A considerat recurentul că în acest fel instanţa de fond a încălcat dispoziţiile procedurale prevăzute expres de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.

În plus, în motivarea subsidiara a instanţei de fond, se menţioneză că s-ar fi reţinut in considerentele hotărârii că s-a răspuns implicit motivului de nelegalitate, fără însă ca acest aspect să poată reprezenta, în opinia recurentului, o pronunţare asupra cererii de constatare a nulităţii raportului de evaluare, faţă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. civ.

Tot din conţinutul sentinţei nr. 12/13.01.2020, rezulta ca instanţa de fond isi întemeiază soluţia de respingere a cererii de completare a hotărârii pe motive contradictorii si chiar străine de cauză, arătând pe de o parte că o asemenea omisiune a instanţei de fond nu ar putea fi remediata pe calea unei cereri de completare, ci numai prin formularea unei cai de atac, dar pe de altă parte argumentând şi prin motive subsidiare pe fondul cererii de completare, care vin chiar în contradicţie cu motivele iniţiale.

În continuare, având in vedere motivarea subsidiara in baza căreia a fost respinsa cererea de completare a hotărârii de fond, recurentul a susţinut că hotărârâea a fost data cu aplicarea greşita a normelor ce se refera formularea sesizărilor si repartizarea acestora in cadrul instituţiei parate, fiind eronată concluzia instanţei de fond în sensul că, daca numitul B. a formulat iniţial o sesizare, cea de-a doua sesizare (chiar daca avea un alt obiect si a primit un nou număr de sesizare) trebuia înaintată la lucrarea iniţială.

Or, din contestaţia formulata in cauza, dar si din actele aflate la dosarul de fond, reiese că reclamantul a invocat nulitatea absoluta a Raportului de evaluare nr. x/13.06.2018 emis de parata, susţinând in acest sens ca nu au fost respectate dispoziţiile legale, prevăzute cu caracter de principiu, cu privire la repartizarea aleatorie a cauzei, având in vedere, printre altele, sesizarea formulata de numitul B. in luna mai 2016.

Reclamantul a contestat chiar modul în care aceasta a doua sesizare a fost înregistrata, ajungând la dosarul cauzei cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, respectiv a art. 8 alin. (3) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care reglementează in mod expres procedura de înregistrare si repartizare a sesizărilor.

În opinia sa, înscrisul de la dosar reprezintă o veritabila sesizare, deci trebuia să urmeze procedura prevăzuta cu caracter de principiu de Legea nr. 176/2010 (cu privire la sesizarea instituţiei parate, repartizarea aleatorie, evaluarea cu imparţialitate a reclamantului etc), sub sancţiunea nulităţii absolute, motivarea instanţei de fond fiind făcuta cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale invocate.

În speţă, nu rezultă motivul pentru care înscrisul/sesizarea respectivă apare in lucrarea/dosarul nr. x/01.03.2016 si nici daca a urmat procedura de sesizare/înregistrare si repartizare aleatorie (rezultând chiar ca acest înscris nu a fost supus respectivelor proceduri.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata pârâtă ANI nu a formulat întâmpinare în cauză, depunând doar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

În esenţă, a arătat că raportul de evaluare este legal şi temeinic întocmit, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate şi a procedurii de evaluare, fiind dovedită în cauză întrunirea condiţiilor legale pentru reţinerea conflictului de interese.

De asemenea, a arătat că pretinsa omisiune a unui motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat nu se circumscrie domeniului de aplicare al art. 444 din C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Hotărârea instanţei de recurs

Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Raportul de Evaluare nr. x/13.06.2018 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Acţiunea sa a fost admisă în parte, prima instanţă apreciind ca fiind doar în parte netemeinic şi nelegal actul administrativ contestat.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de recurentul reclamant.

Cererea de completare a sentinţei cu analiza motivului de nulitate absolută a raportului de evaluare a fost respinsă ca neîntemeiată, şi această soluţie fiind atacată cu recurs de către reclamant.

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând sentinţele recurate prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile reclamantului sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu prioritate, Înalta Curte reţine că pârâta Agenţia Naţională de Integritate nu a exercitat recurs principal sau incident în privinţa soluţiei de admitere în parte a acţiunii, iar calea de atac exercitată de reclamant nu vizează considerentele care au întemeiat anularea raportului de evaluare în parte, doar în ceea ce priveşte faptele de a fi participat la şedinţe şi de a fi votat Hotărârile nr. 33/2013 şi nr. 55/2013 în calitate de consilier local.

În consecinţă, această parte a sentinţei nr. 2324 din 30 septembrie 2019 nu face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs intrând în puterea lucrului judecat.

Analizând criticile aduse de recurentul reclamant sentinţei nr. 2324/2019, Înalta Curte constată, în ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurent.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere doar în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt parţial similare cu susţinerile părţii adverse sau îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Recurentul a indicat ca motive esenţiale pe care instanţa nu le-ar fi analizat şi care ar fi fost determinante pentru a conduce la o altă soluţie în cauză încălcarea repartizării aleatorii şi faptul că pârâta ar fi solicitat informaţii nepublice după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana evaluată să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14.

Critica nu este fondată. Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor hotărârii, instanţa de fond a detaliat procedura repartizării cauzei şi a identificat justificarea legală a fiecărei faze/operaţiuni administrative, nerezultând neregularităţi de natură să atragă nulitatea efectuării procedurii de evaluare, cu repercusiuni asupra legalităţii raportului de evaluare emis la finalul acesteia.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanţa de fond a arătat în motivare că reclamantul n-ar fi arătat în concret care acte ar fi fost întocmite pe baza unor informaţii nepublice solicitate înainte ca persoana evaluată să fie invitată şi informată conform art. 14, dar şi că actele emise în dosarul nr. x/1.03.2016 privindu-l pe reclamant sunt ulterioare informării acestuia cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor nu poate constitui o motivare contradictorie în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Astfel, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la coexistenţa unor considerente în favoarea admiterii acţiunii şi a unor considerente care susţin respingerea acţiunii, sau, după caz, la considerente care contrazic soluţia menţionată în dispozitivul hotărârii, niciuna dintre situaţiile premisă neregăsindu-se în speţă.

De altfel, Înalta Curte constată că nici nu există vreo contradicţie între cele două constatări distincte făcute de instanţa de fond cu privire la două împrejurări diferite.

În acest context, este de observat şi că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsuşirea de către instanţa de judecată a argumentelor unei părţi nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici una integral străină de natura cauzei (iar nu de apărările formulate de părţi, astfel cum eronat se raportează recurentul reclamant).

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor aduse sentinţei nr. 2324/2019 şi subsumate de recurent motivului de casare menţionat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Cât priveşte pretinsa încălcare a principiilor repartizării aleatorii, independenţei şi imparţialităţii inspectorilor de integritate, în legătură cu sesizarea formulată de numitul B., aceasta nu se confirmă în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 din Legea nr. 176/2010, "(1) Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

(2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalităţi:

a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de preşedintele Agenţiei;

b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite preşedintelui Agenţiei, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menţinerea propunerii.(…). (4) Repartizarea lucrării iniţiate la sesizarea, atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât şi a celei din oficiu, prevăzută la alin. (2), se face în mod aleatoriu, potrivit art. 9 alin. (1). (…)."

Conform art. 10 din O.G. nr. 27/2002, la care face trimitere expresă art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "(1) În cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite.

(2) Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns.

Or, în speţă, sesizările numitului B. din 1.03.2016 şi 23.05.2017 vizau aceeaşi problemă a încălcării de către recurentul reclamant a regimului conflictelor de interese, chiar dacă aceasta s-a realizat prin acte materiale diferite redate în cele două petiţii, astfel că nu se impunea, potrivit legii, formarea unei noi lucrări, ci conexarea acestora.

Înalta Curte apreciază că este nefondată şi critica recurentului referitoare la greşita nereţinere de către instanţa de fond a încălcării art. 13 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 176/2010 prin solicitarea de informaţii nepublice mai înainte ca persoana evaluată să fie informată şi invitată.

În acest sens, reţine că, din economia textelor legale menţionate, în procedura de evaluare a conflictelor de interese, reglementată în Secţiunea a 3-a din Legea nr. 176/2010, legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, această activitate implicând evaluarea declaraţiilor de interese, dar şi "a altor date şi informaţii".

Astfel, potrivit art. 20 din Secţiunea a 3-a - Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, "(1) Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (...) (5) Prevederile art. 13 şi 15 se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 13 din lege, "(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice."

Art. 15 din acelaşi act normativ dispune: "(1) Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii."

Prin urmare, art. 13-15 nu se aplică automat şi întocmai, ci "în mod corespunzător", adică în acord cu dispoziţiile specifice pentru fiecare dintre proceduri.

Or, în condiţiile art. 20 alin. (5) raportat la art. 15 din lege, solicitarea oricărei instituţii şi autorităţi publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, de documente şi informaţii necesare desfăşurării activităţii de evaluare, se face cu obligaţia păstrării confidenţialităţii, iar ulterior informării persoanei evaluare, dacă în urma primei etape a procedurii se identifică o situaţie de încălcare a regimului conflictelor de interese, inspectorul de integritate este obligat să solicite punctul de vedere scris al persoanei evaluate şi poate solicita suplimentar orice informaţii, inclusiv nepublice.

În speţă, după cum a reţinut în mod temeinic instanţa de fond, procedura de informare a fost îndeplinită de către inspectorul de integritate, fiind respectate toate etapele şi procedurile de evaluare, aşa cum sunt acestea prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Astfel, prima informare a persoanei evaluate a avut loc cu adresa nr. x/02.03.2016, în cuprinsul căreia se menţionează că "în lucrarea înregistrată cu nr. x/S/II/01.03.2016 s-a declanşat procedura de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese, precizându-se, totodată: " (...) în situaţia în care din activităţile de evaluare (...) vor rezulta elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, (…) vă vom informa despre aceasta şi veţi fi invitat pentru a prezenta un punct de vedere." Confirmarea de primire a fost semnată de recurentul reclamant la 07.03.2016 .

La 31.07.2017 recurentul a primit sub semnătură a doua informare, nr. x, referitoare la identificarea de elemente în sensul nerespectării regimului conflictelor de interese, scrisoarea cuprinzând şi invitaţia de a depune un punct de vedere scris şi chiar menţiunea că poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Faptele imputate au fost şi ele descrise suficient în cuprinsul informării (inclusiv cu indicarea normelor încălcate) pentru ca persoana evaluată să îşi poată formula apărările pe care le considera necesare.

Cu adresa nr. x/10.03.2017 (primită la 15.09.2017 - fila118) recurentul a fost informat că s-a declanşat şi evaluarea respectării de către aceeaşi persoană evaluată a regimului incompatibilităţilor, urmând să se procedeze şi la solicitarea de date şi informaţii nepublice. Evaluarea din această perspectivă nu face însă obiectul prezentului litigiu, aşa cum corect a arătat şi instanţa de fond.

Datele şi actele iniţiale (date publice) au fost solicitate de intimata pârâtă de la Primăria Oraşului Milişăuţi la 02.03.2016, şi, respectiv, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la 18.03.2016, după informarea prealabilă din 07.03.2016.

De asemenea, la 10.03.2017 recurentului i s-a adus la cunoştinţă faptul că este cercetat şi că se vor solicita informaţii ce nu sunt publice, dar şi faptul că se va reveni cu adresă către acesta în cazul în care vor exista indicii privind existenţa unei situaţiei de incompatibilitate.

Au fost respectate, atât dreptul persoanei evaluate la informare, cât şi dreptul acestuia la apărare în cadrul procedurii desfăşurate de pârâtă, apărătorul ales al acestuia având acces la dosarul administrativ, recurentul formulând puncte de vedere după fiecare informare, iar respectivele puncte de vedere au fost redate în cuprinsul raportului de evaluare contestat, chiar dacă intimata pârâtă nu şi le-a însuşit, contraargumentând la acestea cu propriile raţionamente şi probe.

Înalta Curte constată, în esenţă, că - în timpul exercitării mandatului de viceprimar/consilier local din perioada 2012-2016 - recurentul reclamant a participat, în calitate de consilier local, votând "pentru" şi fără a anunţa la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problemele supuse dezbaterilor, la şedinţele pentru deliberarea si aprobarea Hotărârilor nr. 11/26.03.2013, nr. 62/26.11.2013, nr. 1/28.01.2014, nr. 53/24.10.2014, nr. 64/12.12.2014 si nr. 2/05.02.2015 privind aprobarea/rectificarea bugetului local in care au fost prevăzute sume pentru finanţarea activităţii C., în cadrul căreia persoana evaluată deţinea calitatea de preşedinte, asociaţia încasând în baza acestor hotărâri suma de 41.000 RON.

Astfel, din probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recurentul reclamant nu doar că făcea parte din asociaţie, ci era chiar reprezentantul legal al acesteia, scopul nepatrimonial al asociaţiei neavând relevanţă, în condiţiile în care asociaţia primeşte fonduri în baza hotărârilor Consiliului Local, în raport cu care recurentul - reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 75 lit. f) ("Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...); f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.") şi art. 77 ["(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei. (...)"] din Legea nr. 393/2004.

De asemenea, a deţinut şi a exercitat calitatea de preşedinte al Comisiei de licitaţie pentru închirierea, arendarea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al oraşului Milişăuţi, analizând ofertele depuse pentru cumpărarea prin licitaţie publica a cinci terenuri aparţinând domeniului privat al oraşului şi semnând Procesul-verbal nr. x/26.11.2013 prin care s-a stabilit că ruda sa de gradul I, G., este câştigătorul unui teren in suprafaţa de 4.589 mp, pentru suma de 6.410 RON, ulterior încheindu-se cu UAT Milişăuţi Contractul de vânzare nr. x/16.11.2014, pe care persoana evaluată l-a semnat în calitate de mandatar al fiului său.

Or, potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, "prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative."

Recurentul reclamant a considerat, de altfel, fără temei că avantajul material procurat fiului său se rezumă doar la un câştig financiar imediat şi direct, al cărui cuantum trebuia să fie menţionat expres în raport.

Definind noţiunea de interes de natură patrimonială, dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că "primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul 1."

Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, ce prevede la art. 75 lit. a) că "aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv."

De asemenea, obligaţia legală a reclamantului era aceea de a se abţine de la orice acţiune în cadrul licitaţiei în discuţie, cunoscând faptul că fiul său depusese ofertă în vederea participării la licitaţie. Simplul fapt că ruda sa de grad unu participa la licitaţie, urmărind achiziţionarea unui bun imobil al unităţii teritoriale, constituia motiv temeinic pentru a se abţine de la participarea sa ca membru ori preşedinte al comisiei de licitaţii, existând conflict de interese.

Procedând altfel, reclamantul a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 si art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 si dispoziţiile art. 75 lit. a) si art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum si dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată, deci, că se justifică menţinerea, de către prima instanţă, ca temeinic şi legal a raportului de evaluare contestat prin care s-a reţinut conflictul de interese, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 70 şi art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, validate, de altfel, ca fiind constituţionale prin Decizia nr. 701/2020 a Curţii Constituţionale.

Faţă de toate considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus şi în deplin acord cu cele exprimate de judecătorul fondului prin sentinţa recurată, Înalta Curte reţine că din art. 76 alin. (1) al Legii nr. 161/2003 reiese cu claritate că recurentul era obligat să nu încheie acte juridice care produc un folos material pentru sine, pentru soţul său ori pentru rudele sale de gradul I.

Or, din materialul probator administrat în cauză de prima instanţă, că recurentul reclamant s-a aflat, într-adevăr, în situaţie de conflict de interese, astfel cum noţiunea este definită în Legea nr. 161/2003.

Recurentul reclamant avea posibilitatea de a evita situaţiile de conflict de interese prin anunţarea interesului personal la începutul şedinţelor consiliului local şi abţinerea de la vot, rolul reglementării conflictului de interese fiind în principal acela de a preveni situaţiile în care funcţionarii publici, aleşii locali sau demnitarii ar ajunge să servească interesul lor personal (în împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor sau asociaţilor lor un anumit avantaj sau dezavantaj), astfel că este necesar să fie înlăturat nu doar pericolul de corupţie, ci chiar şi numai aparenţa unui astfel de potenţial pericol.

Analizând în continuare sentinţa nr. 12 din 13 ianuarie 2020, recurată, de asemenea, de reclamantul A., Înalta Curte constată, referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), că recurentul reclamant a invocat formal acest motiv, neputând fi decelate reguli de procedură care să fi fost încălcate de prima instanţă în cursul judecării procesului (în condiţiile în care eventuala nerespectare a prevederilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, iar nu motivului de casare reglementat la pct. 6), pentru a atrage casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, se reţine că acest motiv de recurs nu are incidenţă în cauză.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul a susţinut că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de completare a sentinţei cu motive contradictorii şi chiar străine de cauză.

În opinia sa, contradicţia există între motivarea instanţei în sensul că omisiunea judecătorului de a se pronunţa asupra unui motiv de nelegalitate/nulitate a actului administrativ contestat nu poate fi remediată prin procedura reglementată de art. 444, ci doar prin exercitarea căii legale de atac împotriva sentinţei, şi motivarea subsidiară, în sensul că judecătorul fondului a răspuns implicit şi motivului de nelegalitate respectiv.

Critica este vădit nefondată.

Înalta Curte a arătat deja, în analiza recursului îndreptat împotriva sentinţei, că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la coexistenţa în cuprinsul hotărârii a unor considerente de admitere a acţiunii şi a unor considerente care ar susţine respingerea acţiunii, sau, după caz, la situaţia în care considerentele hotărârii contrazic soluţia pronunţată prin dispozitiv, niciuna dintre situaţiile premisă neregăsindu-se în speţă.

Ceea ce recurentul consideră motivare contradictorie poate reprezenta cel mult un excedent de motivare, care nu vine însă în coliziune cu argumentarea principală, nefiind de natură să conducă la o altă soluţie decât respingerea cererii de completare.

Înalta Curte remarcă, din examinarea sentinţei nr. 12 din 13 ianuarie 2020, aceasta nu cuprinde considerente străine de natura litigiului, răspunzând celor invocate de recurentul reclamant în cererea sa.

Cât priveşte invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 444 - Completarea hotărârii, "(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. (…)."

În speţă, prin cererea de completare formulată, recurentul reclamant nu a invocat vreuna dintre situaţiile-premisă prevăzute expres de legiuitor pentru a fi aplicabilă procedura mai sus menţionată, astfel că soluţia de respingere a cererii sale este temeinică şi legală.

Nici faptul că motivul suplimentar de nelegalitate a raportului de evaluare ar fi fost invocat sau precizat printr-o cerere distinctă ulterioară nu ar face din acesta o cerere principală, accesorie, conexă sau incidentală în sensul textului de lege mai sus menţionat.

De altfel, la fila x din cerere, recurentul însuşi precizează că motivul de nulitate respectiv a fost invocat şi prin contestaţie, astfel că nu poate fi vorba de o cerere sau un capăt de cerere care să fi fost omise de la soluţionare ori de aplicarea greşită a art. 444 din C. proc. civ.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţelor recurate.

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 446 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legale şi temeinice hotărârile instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2324 din 30 septembrie 2019 şi sentinţei nr. 12 din 13 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.