Recusal request rejected as unfounded; appellate order upholding denial left in force for lack of impartiality grounds.

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

La data de 20.05.2021, petenta A. S.R.L. a depus o cerere de recuzare a membrilor Completului 1 Recurs Achiziţii Publice, respectiv a doamnei judecător B., a doamnei judecător C. şi a domnului judecător D. solicitând instanţei să admită cererea şi să dispună obligarea doamnelor şi domnului judecător să se retragă de la judecarea prezentei cauze.

Cererea de recuzare a fost formulată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, dosar al cărui obiect l-a reprezentat cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator E. împotriva deciziei nr. 1778 din 28.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din data de 2 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de recuzare formulată de petenta A. S.R.L. ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din data de 2 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs A. S.R.L., prin administrator E., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii din 2 iunie 2021 prin care s-a respins cererea de recuzare şi, pe cale de consecinţă casarea deciziei civile nr. 1363 din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019 şi, rejudecarea cauzei.

În susţinerea primului motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a considerat că instanţa care a pronunţat încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, sens în care a arătat următoarele aspecte:

Dosarul nr. x/2019 în care s-a formulat cererea de recuzare a fost format pe rolul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal al Curţii de Apel Bucureşti, fiind repartizat Completului 1 Recurs Achiziţii publice şi prin urmare, cererea trebuia judecată de completul imediat următor, respectiv Completul 2 Recurs achiziţii publice al secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., respectiv "când, din pricina abţinerii său recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară".

Or, aşa cum rezultă din documentele de la dosar, cererea de recuzare a fost repartizată Completului 2 Recurs achiziţii publice, condus de către doamna judecătoare F., al cărei nume este menţionat expres pe repartizare.

Întrucât cererea de recuzare nu a fost judecată de către Completul 2 Recurs achiziţii publice, condus de doamna F., au fost încălcate prevederile legale privind completul investit să judece cererea.

În schimb, după repartizarea către Completul 2 Recurs AP al secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la dosarul nr. x/2019 (Anexa 3), apare un document cu semnătura falsificată a Preşedintelui secţiei a IX-a Civile achiziţii publice, respectiva semnătura falsificată a judecătoarei B., prin care nelegal şi nemotivat, o persoană care nu se identifică dispune ca secţia a VIII-a să judece cererea de recuzare.

Prin urmare, documentul din Anexa 3 care repartizează manual cererea de recuzare către judecătorii G., H. şi I. este lovit de nulitate din următoarele motive:

a) Se încalcă prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dacă chiar ar fi existat cauzele (motivate real) ca secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal să nu poată judeca cererea din cauza unei abţineri anterioare a judecătorului J., cererea ar fi trebuit judecată de "instanţa ierarhic superioară", respectiv de ÎCCJ, în mod cert secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal unde a fost repartizată manual, nefiind "instanţa ierarhic superioară";

b) Documentul din Anexa 3, care susţine sub semnătura unei persoane neidentificate că "nu mai există un număr suficient de judecători specializaţi în materia achiziiţiilor publice" (nedemonstrat), nu reprezintă o motivaţie legală pentru care cauza nu a fost judecată de secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ci repartizată unei instanţe de acelaşi grad şi nu unei instanţe superioare, conform Legii;

c) Documentul face referire la o abţinere a domnului J. în ceea ce priveşte judecarea cererii de recuzare, or, la dosarul cererii de recuzare format imediat după depunerea cererii de recuzare (nr. x/2019*) nu există o astfel de cerere de abţinere.

d) Pretinsul motiv legal al transmiterii dosarului către secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal (în loc să fie judecat de secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal), respectiv Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 202/17.07.2019, nu poate să adauge la lege, respectiv la prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ.

e) Cererea de recuzare a ajuns, prin repartizare manuală să fie judecată de către judecătorii H. şi G., incompatibili de a judecă în cauză A. S.R.L. - Autoritatea de Supraveghere Financiară motivul de recuzare subsumat în cerere neaplicării procedurii falsului faţă de pretinsul reprezentant convenţional al ASF, întrucât judecătorul H. s-a pronunţat pe această speţă în dosarul nr. x/2018 - Revizuire cu aceleaşi părţi şi aceleaşi excepţii, iar judecătorul G. s-a pronunţat în dosarul nr. x/2018 - revizuire între aceleaşi părţi - chiar asupra documentului nou care a stat la baza cererii de revizuire ce a format dosarul nr. x/2019.

Pentru toate aceste motive, a considerat că instanţa care a pronunţat încheierea a fost nelegal constituită şi, totodată, a solicitat instanţei de control judiciar să solicite lămuriri scrise reprezentantului legal al Curţii de Apel Bucureşti, dacă semnătura care apare pe documentul din Anexa 3 - pretinsă a fi a Preşedintelui secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal al Curţii de Apel Bucureşti este chiar a Preşedintelui secţiei, respectiv să identifice persoana care a semnat, pentru a se analiza şi acest motiv de nelegalitate a compunerii completului.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs invocat, care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a arătat următoarele aspecte:

Unul dintre motivele cererii de recuzare a fost antepronuţarea completului B./K./D. în privinţa excepţiei de nulitate absolută a lipsei calităţii de reprezentant a avocatului L. în cerere de revizuire, respectiv faptul că instanţa a permis avocatului care nu făcea legal dovada calităţii de reprezentant să susţină şi să pună concluzii pe excepţia tardivităţii ridicată sub semnătura sa, prin întâmpinare.

A arătat în cererea de recuzare că instanţa a fost lipsită de imparţialitate şi că s-a antepronunţat permiţând susţinerea excepţiei unei persoane care nu a făcut dovada calităţii de reprezentant conform legii, şi care ar fi trebuit judecată, fiind o excepţie de nulitate absolută, anterior excepţiei tardivităţii, pentru a vedea dacă excepţia putea fi ridicată şi susţinută de respectiva persoană.

Or, înscriindu-se în fals asupra împuternicirii avocaţiale semnate de o persoană care nu este reprezentant legal al M. şi Asociaţii SPRL, conform legii, aceasta nu mai beneficiază de prezumţia de legalitate, iar calitatea trebuia dovedită (Art. 43, alin. (2) C. proc. civ. din Legea nr. 51/1995 "Actele întocmite de avocat (...) pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant au forţă probantă deplină până la înscriere în fals).

Conform legii, instanţa a solicitat depunerea în original a contractului de asistenţă juridică, care, conform legii trebuia deţinut asupra sa de avocat.

Avocatul a prezentat o copie după copie, fără valoare doveditoare conform legii, caz în care instanţa era obligată să nu ţină cont de înscris, să admită excepţia şi să anuleze întâmpinarea.

Or, în esenţă instanţa a cuprins motive contradictorii în încheiere, după cum urmează:

• Potrivit art. 248, Instanţa "se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură". Or, excepţia lipsei calităţii de reprezentant este una de nulitate absolută, care trebuie judecată cu prioritate şi cu precădere.

• Aşa cum rezultă din încheierea din 19 mai 2021 şi din încheiere, este evident că instanţa nu s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant ci a judecat o excepţie ridicată de o persoană care nu făcuse această calitate;

• Antepronunţarea este evidentă inclusiv prin închierea pronunţată de completul Recuzat (Anexa 4), instanţa pronunţându-se întâi asupra excepţiei tardivităţii şi abia ulterior asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a ridicat excepţia prin întâmpinare, instanţa nemaipronuntându-se nici asupra excepţiei nulităţii întâmpinării şi a dreptului de mai ridica excepţii.

Prin urmare, motivarea privind judecarea excepţiei tardivităţii înainte de cea a lipsei calităţii de reprezentant cuprinde motive contradictorii:

• pe de-o parte, instanţa arată că este legal în condiţiile art. 248 ca întâi să se judece excepţia de procedură (de nulitate absolută) privind calitatea de reprezentant şi ca aceasta să fie dovedită în condiţiile procedurii falsului;

• pe de altă parte, instanţa susţine că persoana care nu au făcut dovada calităţii de reprezentant, conform legii, poate ridica excepţii şi chiar să îi fie admise, înainte de a face dovadă calităţii de reprezentant.

Tot contradictorie este şi susţinerea din motivarea încheierii - fila x, primul paragraf şi anume: "Neunirea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire cu excepţia nulităţii întâmpinării şi procedura falsului nu constituie o antepronunţare a completului de judecată şi de părtinire a părţii adverse, de vreme ce neunirea este justificată legal pe neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 248 noul C. proc. civ..".

La paragraful anterior, instanţa a motivat că unirea excepţiilor este justificată legal, în baza art. 248, iar apoi, tot în baza art. 248, instanţa a motivat că neunirea este justificată legal, în baza aceluiaşi articol.

Astfel, instanţa nu a motivat (care alin. din art. 248) se aplică pentru legalitatea şi, în acelaşi timp, nelegalitatea aceleiaşi succesiuni care demonstrează antepronunţarea.

În esenţă, este lipsită de motivare respingerea cererii de recuzare pe motivul antepronunţării, întrucât instanţa nu motivează legal (şi nici nu are cum) astfel încât să spună cum şi de ce o excepţie ridicată de o persoană fără calitate de reprezentant poate fi acceptată înaintea judecării excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru a putea vedea dacă aceasta poate ridică excepţii.

Antepronunţarea a fost de altfel dovedită chiar prin Hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2019 (1363/14.06.2021 -Anexa 4) în care instanţa judecă întâi excepţia tardivităţii ridicată de o persoană fără calitate, se pronunţă pe ea şi abia apoi analizează dacă acea persoană avea sau nu calitate să ridice acea excepţie prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta a arătat că în analizarea motivului de recuzare, respectiv când "există îndoieli care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea lor", instanţa care a pronunţat încheierea de respingere a cererii de recuzare a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, după cum urmează:

Îndoielile recurentei privind imparţialitatea judecătorilor B./D./C. au fost motivate prin neanalizarea în mod real a probelor şi neaplicarea prevederilor legale imperative privind verificarea din oficiu a documentelor care fac dovada calităţii de reprezentant (şi nu modul în care instanţa s-a pronunţat asupra lor).

Concret, prin cererea de recuzare, a arătat ca motive întemeiate de favorizarea a părţii adverse următoarele:

· prevederile legale după înscrierea în fals asupra împuternicirii avocaţiale se impun a fi aplicate, în condiţiile legii, aşa cum prevede C. proc. civ.: pretinsul contract de asistenţă juridică trebuia prezentat în original, şi nu în copie după copie, fără putere doveditoare;

· prevederile legale privind verificarea din oficiu a împuternicirii doamnei jurist N. puteau fi eludate doar din incompetenţa instanţei sau din lipsă ei de imparţialitate.

A mai arătat că nu a criticat măsura respingerii excepţiei ca o dovadă de imparţialitate, ci modul în care instanţa a evaluat dacă la dosar există documentele prevăzute de lege pentru a face dovada calităţii de reprezentant, ceea ce a generat temeri privind modul în care instanţa cunoaşte si aplică legea.

În mod evident, instanţa care a respins cererea de recuzare nu a analizat şi nu a motivat ceea ce s-a cerut, respectiv temerea recurentei că o instanţă care nu solicită şi evaluează documentele prevăzute imperativ de lege pentru dovedirea calităţii de reprezentant, naşte suspiciuni şi temeri majore în privinţa părtinirii şi competenţei, întemeiate, pentru judecarea unei revizuiri pe baza unui document nou care dovedeşte că o persoană juridică ce l-a dat în judecată nu avea documentele legale pentru a-l da în judecată, prin avocat.

Or, tocmai asta nu a analizat instanţa, încălcând legea, recurenta necerând instanţei să se pronunţe asupra legalităţii respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, ci asupra documentelor şi conduitei instanţei care au stat la baza respingerii acestei excepţii.

A mai arătat că la dosar nu se află nici încheierea de şedinţă din 19 mai 2021 şi nici procesul-verbal de redare a înregistrării şedinţei din 19 mai 2021, astfel încât susţinerea instanţei că "examinând cele consemnate rezultă că instanţa nu a refuzat să prezinte petentei revizuente legitmaţia de consilier juridic a dnei N., deoarece petenta revizuenta nu a solicitat ca aceasta să îi fie prezentată. Acest aspect este confirmat prin înregistrarea audio a şedinţei de judecată, din care rezultă că petenta revizuenta nu a solicitat să îi fie prezentată legitmaţia de consilier juridic a doamnei N.", nu este reală.

Faptul că instanţa, care este obligată să verifice chiar şi din oficiu, toate aceste documente şi mai ales în condiţiile ridicării excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, nu le-a verificat, nu le-a administrat şi s-a pronunţat fără ca ele să existe la dosar, reprezintă elementul care i-a născut suspiciuni privind atât ştiinţa de carte, competenţa magistraţilor, cât şi certitudinile privind favorizarea părţii adverse.

Or, instanţa învestită să judece temerile invocate privind lipsa de imparţialitate a instanţei a fost chemată să aprecieze, în legătură cu documentele aflate la dosar dacă sunt sau nu cele prevăzute de lege, şi dacă nu sunt, să se pronunţe asupra temeiniciei temerilor, extrem de întemeiate în opinia recurentei, că o instanţă care nu vrea să verifice conform legii calitatea de reprezentant naşte temeri privind o revizuire care are la bază tocmai lipsa verificării acestei calităţi, motiv de nulitate absolute.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 noiembrie 2021, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

2.2. Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii întâmpinării pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului acesteia, apreciind că excepţia invocată este neîntemeiată, în raport cu motivele prezentate de recurentă, respectiv cu faptul că reprezentantul legal al autorităţii publice intimate, conform O.U.G. nr. 93/2012, care poate reprezenta partea în raporturile de drept comun este preşedintele sau, în cazul absenţei justificate a acestuia, prim-vicepreşedintele, şi nu directorul juridic, precum şi cu susţinerea că doamna M., directorul juridic actual, nu are delgaţie ataşată la dosarul cauzei.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că întâmpinarea formulată de către intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, în faza procesuală a recursului, este semnată de către directorul Direcţiei Juridice al autorităţii publice, respectiv doamna M., care prin Decizia nr. 1410/27.11.2020 emisă de Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, aflată în copie la dosar, a fost împuternicită să semneze, în numele şi pentru ASF, acte cu caracter juridic necesare pentru reprezentarea intereselor în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care ASF este parte, menţionându-se expres printre aceste documente şi "întâmpinările".

Cât priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al ASF pronunţată în dosarul nr. x/2016 la care a făcut referire recurenta, în cadrul dezbaterilor, şi pe care a depus-o la dosar cu titlu de practică judiciară, Înalta Curte constată că este vorba de o altă persoană care a avut calitatea de director juridic al ASF la momentul judecării acelui dosar, respectiv numitul O. şi nu poate influenţa soluţia din prezenta cauză cu privire la excepţia invocată, în condiţiile în care interesele autorităţii publice sunt reprezentate de o altă persoană, respectiv doamna M., care aşa cum s-a menţionat anterior a fost împuternicită prin decizie de către Preşedintele ASF, în conformitate cu prevederilor O.U.G. nr. 93/2012 şi ale Regulamnetului ASF nr. 10/2016.

2.3 În analiza excepţiei nulităţii recursului invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că aceasta vizează argumentele formulate la punctele 2 şi 3 din cerere de recurs, respectiv cele privind incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Analizând memoriu de recurs, instanţa constată că deşi recurenta şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia adoptată de instanţă asupra cererii de recuzare, reluând în integralitate şi susţinerile prezentate în faţa instanţei de fond, totuşi se pot decela anumite critici esenţiale care se circumscriu motivelor de casare invocate şi la care instanţa se va raporta, în concret, în analiza legalităţii încheierii recurate, impunându-se aşadar respingerea excepţiei nulităţii recursului ca neîntemeiată.

2.4. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta a investit instanţa cu o cerere de recuzare a membrilor Completului 1 Recurs Achiziţii Publice, formulată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, dosar al cărui obiect l-a reprezentat cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator E. împotriva deciziei nr. 1778 din 28.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prima instanţă a respins cererea de recuzare ca neîntemeiată, reţinând că nu atrag incompatibilitatea membrilor de completului de judecată criticile invocate de petenta revizuentă în cererea de revizuire asupra măsurii de respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a doamnei consilier juridic N..

2.5. În susţinerea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa care a pronunţat încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, deoarece dosarul nr. x/2019 în care s-a formulat cererea de recuzare a fost format pe rolul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal al Curţii de Apel Bucureşti, fiind repartizat Completului 1 Recurs Achiziţii publice şi prin urmare, cererea trebuia judecată de completul imediat următor, respectiv Completul 2 Recurs achiziţii publice al secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., respectiv "când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară".

Sistematizând cronologic lucrările şi măsurile dispuse de instanţa de fond, fără a mai relua însă întreg parcursul administrativ al dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019, Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentei, constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la soluţionarea incidentului procedural al recuzării.

Relaţionând la speţa de faţă, instanţa reţine că dispoziţiile relevante sunt cele prevăzute de art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015 potrivit căruia:

"Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului se vor soluţiona de acesta. Dacă nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi soluţionate de completul din materia şi după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanţei."

Prin rezoluţia din 21.05.2021, Preşedintele secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că domnului judecător J. i s-a admis o cerere de abţinere, precum şi faptul că nu mai exista un număr suficient de judecători specializaţi în materia achiziţiilor publice în cadrul secţiei respective, în temeiul prevederilor art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 202/17.07.2019 a dispus înaintarea dosarului nr. x/2019 la secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării cererii de recuzare formulată de petenta A. S.R.L..

Aşadar, existenţa acestor motive obiective a dus la imposibilitatea de a se constitui legal un completul de judecată în cadrul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal care să judece cererea de recuzare formulată de petentă, situaţie ce a impus înaintarea dosarului la secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în cadrul aceleiaşi instanţe.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta a criticat şi faptul că rezoluţia de repartizare face referire la o abţinere a domnului J. în ceea ce priveşte judecarea cererii de recuzare, fără a exista o astfel de cerere în dosarul de recuzare nr. x/2019

Înalta Curte va înlătura aceste critici motivat de faptul că recurenta se află într-o eroare în ceea ce priveşte dosarul în care a fost formulată cererea de abţinere de către domnul judecător J..

Or, raportat la informaţiile publice afişate pe site-ul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa reţine că domnul judecător J. a formulat cerere de abţinere de la soluţionarea dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal, respectiv de la dosarul al cărui obiect l-a reprezentat cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva deciziei nr. 1778 din 28.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti. Aşadar, cererea de abţinere nu a fost formulată în dosarul nr. x/2019 care are drept obiect cererea de recuzare împotriva membrilor completului investit cu soluţionarea cererii de revizuire, cum eronat susţine recurenta.

Nu pot fi reţinute nici alegaţiile recurentei în sensul că Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 202/17.07.2019 ar adăuga la lege, respectiv la prevederile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015 (Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015) prevede că incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată se vor soluţiona şi după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanţei.

Pentru considerentele expuse anterior, Instanţa de control judiciar constată că încheierea din 2 iunie 2021 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a fost soluţionată de un complet legal investit, cu respectarea prevederilor art. 110 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 şi art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 202/17.07.2019, motiv pentru care apreciază că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

2.6. Analizând motivul de recurs circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauza de faţă. Potrivit acestor dispoziţii, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Înalta Curte se va rezuma la analiza criticilor referire la contradictorialitatea încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare pronunţată în dosarul nr. x/2019 ce face obiectul recursului cu care a fost investită şi nu la analiza criticilor privind contradictorialitatea încheierii din 19.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În concret, criticile recurentei privind motivele contradictorii vizează reţinerile primei instanţe în sensul că unirea excepţiilor este justificată legal, în baza art. 248, iar apoi, tot în baza art. 248, instanţa a motivat că neunirea este justificată legal, în baza aceluiaşi articol. Astfel, instanţa nu a motivat (care alin. din art. 248) se aplică pentru legalitatea şi, în acelaşi timp, nelegalitatea aceleiaşi succesiuni care demonstrează antepronunţarea.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit acestui motiv de casare sunt avute în vedere situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a încheierii rezultă că cererea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa, sau situaţiile când există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia cererii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, niciuna dintre aceste situaţii nu se identifică în cauză, prima instanţă arătând în mod clar că măsura unirii excepţiilor nulităţii întâmpinării şi procedura falsului cu fondul, în temeiul art. 248 C. proc. civ., este justificată de administrarea aceloraşi probe. În schimb, neunirea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire cu cele două excepţii invocate de petenta-revizuentă (excepţia nulităţii întâmpinării şi procedura falsului) este justificată legal de neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 248 C. proc. civ.

Aşadar, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora:

"Excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului."

Cu alte cuvinte, pentru soluţionarea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de judecata trebuia să se raporteze la data emiterii înscrisului invocat de revizuentă ca fiind nou, în timp ce pentru soluţionarea excepţiilor nulităţii întâmpinării şi procedura falsului, instanţa trebuia să administreze la alte probe.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la lipsa de motivare a soluţiei de respingere a cererii de recuzare cu privire la antepronunţarea membrilor completului de judecată.

Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte încheierea recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2.7. În continuare, Înalta Curte găseşte nefondate şi criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că în analizarea motivului de recuzare invocat, respectiv "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea lor", instanţa care a pronunţat încheierea de respingere a cererii de recuzare a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material.

Cu toate că cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., în calea de atac a recursului s-a criticat doar analizarea motivului de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.. Îndoielile recurentei privind imparţialitatea judecătorilor au vizat neanalizarea în mod real a probelor şi neaplicarea prevederilor legale imperative privind verificarea din oficiu a documentelor care fac dovada calităţii de reprezentant.

Înalta Curte apreciază că nu există niciun indiciu pentru care imparţialitatea şi obiectivitatea celor 3 magistraţi să fie ştirbită, recurenta nefăcând dovada elementelor de natură să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor, în accepţiunea art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., republicat.

În realitate, recurenta este nemulţumită de soluţia pronunţată de instanţă cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a doamnei consilier juridic N. dispusă prin încheierea din 19.05.2021, respectiv de faptul că magistraţii nu au interpretat probele solicitate şi nu au aplicat legea, astfel încât aceasta să obţină o hotărâre favorabilă pe fondul revizuirii formulate în dosarul nr. x/2019.

Este important de menţionat că dispoziţiile C. proc. civ., respectiv art. 264 alin. (2) consacră libertatea pe care o au judecătorii în a aprecia asupra forţei probante a materialului probatoriu încuviinţat, acest aspect neputând forma obiectul cenzurii în cadrul controlului de legalitate.

Totodată, în acord cu opinia exprimată de prima instanţă, cererea de recuzare nu constituie o cale de atac împotriva încheierii de şedinţă din data de 19.05.2021 în care instanţa să analizeze legalitatea măsurilor dispuse prin această încheiere.

În consecinţă, în mod corect instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a reţinut că cererea este neîntemeiată, măsura respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic al intimatei nefiind de natură să atragă prin ea însăşi existenţa unui element se natură să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea membrilor completului de judecată.

2.8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii întâmpinării pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului acesteia invocată de recurentă.

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimată.

Respinge recursul formulat de recurenta A. S.R.L. prin administrator E. împotriva încheierii din data de 2 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.