Landowners' forestry compensation claim quashed and denied for lack of implementing legal framework

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 martie 2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Focşani şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, au solicitat instanţei să dispună:

- obligarea pârâţilor la acordarea compensaţiilor în cuantum total de 1.747.899 RON, aferente anilor 2011-2016, calculate pentru suprafaţa de pădure de 648,4 ha cu funcţie specială de protecţie;

- obligarea la plata dobânzii aferente şi actualizarea sumei cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, al Deciziilor Comisiei Europene nr. C (2012) 5116 din 19.07.2012 şi nr. C (2016) 8769 din 03.01.2017.

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 966 din 11 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii, prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Focşani.

A admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Focşani şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, având ca obiect "pretenţii", şi, în consecinţă:

A obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să achite reclamanţilor suma de 1.747.899 RON cu titlu de compensaţii prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, pentru anii 2011-2016, cu dobândă aferentă şi actualizate cu rata inflaţiei începând cu data promovării acţiunii, 13 martie 2019 şi până la data plăţii efective.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În opinia recurentului-pârât, un aspect esenţial de natură să conducă la reformarea sentinţei recurate, se referă la încălcarea normelor legale privind competenţa funcţională a instanţei de fond, sens în care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti şi declinarea pricinii către secţia civilă a acestei instanţe. În motivarea acestei exceţii, a considerat că acţiunile judecătoreşti prin care se solicită autorităţilor acordarea compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietari, pot fi calificate acţiuni în legătură cu despăgubiri pentru limite aduse dreptului de proprietate privată, având drept consecinţă atragerea competenţei cu privire la soluţionarea acestor litigii secţiilor civile.

Un alt aspect învederat este faptul că intimaţii-reclamanţi nu au contestat vreodată vreun act administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios.

În continuare, criticile aduse sentinţei au vizat nelegala respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurentul-pârât susţinând că dreptul intimaţilor-reclamanţi era afectat de o condiţie suspensivă care s-a împlinit la data de 19.07.2012 prin emiterea Deciziei nr. C (2012) 5166 final a Comisiei Europene. Or, de la data de 19.07.2012 şi până la data formulării acţiunii (anul 2019) au trecut cu mult cei trei ani prevăzuţi de C. civ.

Pe fondul recursului, recurentul-pârât a apreciat că instanţa de fond a soluţionat cauza fără lămurirea unor aspecte esenţiale şi o analiză efectivă a cererilor şi susţinerilor părţilor, fără ancorarea într-un temei de drept.

În esenţă, a invocat dispoziţiile Deciziei nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând că nu poate fi primit argumentul instanţei de fond care a considerat, în mod neîntemeiat, că dreptul intimaţilor-reclamanţi este unul care derivă din dreptul european, omiţând să analizeze faptul că Normele metodologice care urmează să fie adoptate de către legiuitor au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensaţia beneficiarului, în condiţiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât şi criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere şi control. Însă, procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial hotărârea de guvern necesară acoperirii costurilor reclamate, motivul neacordării acestor ajutoare fiind lipsa unui temei legal care să reglementeze modalitatea în care se poate realiza acest lucru.

A mai arătat că instanţa de fond, deşi a considerat aplicabil principiul efectului direct, nu a ţinut cont de opinia Curţii de Justiţie care a statuat faptul că este necesar ca "obligaţiile să fie clare, precise şi să nu necesite măsuri complementare, cu caracter naţional sau european". Or, deşi deciziile Comisiei Europene stabilesc obligaţii în sarcina statelor membre de acordare a compensaţiilor proprietarilor de păduri, acestea necesită măsuri complementare, respectiv existenţa pentru perioada solicitată a unui act normativ naţional care să stabilească normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, ceea ce, pentru perioada 2011-2016, nu a existat.

Totodată, a criticat faptul că instanţa de fond nu a precizat în raport de care norme metodologice a analizat documentaţia intimaţilor-reclamanţi şi a stabili valoarea compensaţiilor la care a considerat că aceştia sunt îndreptăţiţi, în condiţiile în care ultima reglementare în materie, respectiv H.G. nr. 861/2009 nu are aplicabilitate în ceea ce priveşte acordarea compensaţiilor pentru o perioadă ulterioară datei de 1 ianuarie 2010, iar H.G. nr. 447/2017 reglementează acordarea acestor compensaţii începând cu anul 2017.

Un ultim aspect relevat de recurentul-pârât este acela că instanţa de fond a nesocotit faptul că perioada de aplicare a Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din 19.07.2012 a expirat la data de 31.12.2013, iar perioada de aplicare a Deciziei Comisiei Europene C (2013) 9369 final din 18.12.2013 a expirat la data de 30.06.2014, fără a fi adoptată o hotărâre de guvern prin care să se aprobe schema de ajutor privind acordarea compensaţiilor, nefiind deci adoptat cadrul legal de acordare şi calculul sumelor cuvenite drept ajutor bănesc de stat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au solicitat respingerea excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti ca neîntemeiată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. (2) alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât cererea de chemare în judecată vizează plata sumelor compensatorii ce sunt calificate ajutoare de stat, iar plata acestora reprezintă o consecinţă a constatării lipsei de temeinicie a refuzului autorităţii şi nu trebuie confundată cu ipoteza acordării despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ tipic.

A mai menţionat că această excepţie nu este de ordine publică pentru a putea fi invocată în orice stare a pricinii, conform art. 129-130 C. proc. civ., ci este o excepţie de ordine privată.

A susţinut că instanţa de fond a respins în mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, prin raportare la dispoziţiile art. 2517, art. 2523 şi art. 1407 alin. (1) din Noul C. civ.. În opinia sa, raţionamentul pe care îl face recurentul cu privire la momentul de la care începe să curgă prescripţia, 19.07.2012 este eronat, întrucât se raportează doar la data emiterii deciziei nr. C (2012) 5166 final a Comisiei Europene, fără să ţină seama că la acel moment nu existau normele metodologice şi astfel, a doua condiţie nu era îndeplinită pentru a putea curge termenul de prescripţie. Abia după data de 06.07.201, când s-a publicat în Monitorul Oficial H.G. nr. 447/2017, se verifica îndeplinirea şi a celei de-a doua condiţie suspensivă, urmând ca termenul de prescripţie să curgă de la acest moment.

Pe fondul cauzei, contrar celor invocate de recurentul-pârât, au arătat că instanţa de fond a analizat pe larg susţinerile acestuia care au vizat un singur aspect şi anume lipsa normelor metodologice de acordare a compensaţiilor pentru perioada 2011-2013.

Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanţa de fond a considerat aplicabil principiul efectului direct, însă fără să ţină cont de opinia Curţii de Justiţie în hotărârea Van Gend en Loos prin care s-a stabilit necesar ca "obligaţiile să fie clare, precise şi să nu necesite măsuri complementare cu caracter naţional sau european". Or, măsurile complemantare nu sunt de natură să pună sub semnul întrebării dreptul intimaţilor-reclamanţi, ci doar amânarea momentului la care poate fi realizată plata compensaţiilor cuvenite şi nu doar pentru obligaţiile născute ulterior acestui moment, ci şi pentru cele născute anterior şi consolidate retroactiv.

Totodată, au apreciat că intrarea în vigoare a H.G. nr. 447/2017 poate fi interpretată ca un argument de natură să sprijine dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 36/2015, pentru că ar însemna faptul că sumele solicitate au fost greşit calculate în baza Metodologiei de calcul reprezentată de Anexa nr. 2 la Normele metodologice ce reprezintă Anexa 1 la H.G. nr. 861/2009.

În condiţiile în care aceste norme se aplică doar pentru viitor şi doar prin acest act a fost abrogată vechea metodologie de calcul, rezultă că pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 5 iulie 2017 a fost în vigoare metodologia adoptată prin H.G. nr. 861/2009.

În final, au arătat că, în cauză, este incident art. 53 din Constituţie ce vizează restrângerea unui drept fundamental.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimaţii-reclamanţi au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul autorităţii publice pârâte privind acordarea compensaţiilor în cuantum total de 1.747.899 RON, aferente anilor 2011-2016, calculate pentru suprafaţa de pădure de 648,4 ha cu funcţie specială de protecţie, precum şi obligarea la plata dobânzii aferente şi actualizarea sumei cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, al Deciziilor Comisiei Europene nr. C (2012) 5116 din 19.07.2012 şi nr. C (2016) 8769 din 03.01.2017.

Primul motiv de nelegalitate, în raport cu care s-a solicitat reformarea sentinţei atacate, a vizat încălcarea normelor legale privind competenţa funcţională a instanţei de fond, recurentul-pârât susţinând că acţiunea formulată are legătură cu despăgubirile ce se acordă pentru limite aduse dreptului de proprietate privată şi atragere competenţa de soluţionare a secţiilor civile.

Totodată, a susţinut faptul că intimaţii-reclamanţi nu au contestat vreodată vreun act administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios.

Înalta Curte, cu privire la excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei de fond, constată că obiectul dedus judecăţii vizează un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor de acordare a unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii de terenuri forestiere nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

În consecinţă, fiind în prezenţa unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel că, instanţa de control judiciar va respinge, ca nefondat, motivul de nelegalitate care vizează încălcarea normelor legale privind competenţa funcţională a instanţei de fond, reţinând că, în mod corect, prezenta cauză a fost soluţionată, în primă instanţă, de secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât în sensul că dreptul intimaţilor-reclamanţi era afectat de o condiţie suspensivă care s-a împlinit la data de 19.07.2012, prin emiterea Deciziei nr. C (2012) 5166 final a Comisiei Europene, şi că acesta este momentul de la care începe să curgă prescripţia extinctivă, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune este corectă, motiv pentru care o va menţine.

În schimb, motivele de recurs care privesc fondul cererii şi se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate, prima instanţă aplicând greşit dispoziţiile legale incidente speţei, astfel că se impune casarea sentinţei recurate.

În concret, prima instanţă nu a avut în vedere şi nu a analizat susţinerile pârâtului cu privire la decizia nr. 36/23.11.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin decizia nr. 36/23.11.2015, ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria x, nr. 319 din 27 decembrie 2006) şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, "Comisia va declara compatibile cu articolul 87 alin. (3) lit. c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăţilor Natura 2000 (...), dacă îndeplinesc condiţiile enunţate la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 şi nu depăşesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menţionate."

Înalta Curte reţine că, pe aspectul analizat în prezenta speţă (acordarea compensaţiilor aferente anilor 2011-2016), pentru perioada de după 2010, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."

De asemenea, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 stabileşte în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Prin O.G. nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condiţiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competenţa de a acorda forme de ajutor de stat pentru activităţile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plăţile Natura 2000.

În continuare, prin art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 se menţionează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în domeniul ajutorului de stat, şi reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă şi valoare în RON, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere şi control."

Aşadar, se poate observa că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensaţii al beneficiarului, în condiţiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul cât şi criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere şi control.

În baza celor două dispoziţii normative anterior enunţate, a fost elaborat proiectul de hotărâre de Guvern privind Normele metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 şi a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensaţii.

Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. C (2012) 5166 final din data de 19 iulie 2012, Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre de Guvern anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piaţa internă.

Relevante în acest sens sunt dispoziţiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene anterior menţionată în care se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor."

Semnificative pe aspectul analizat sunt şi prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României (...)."

Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.

Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000.

Ca atare, în prezent, aşa cum s-a statuat de altfel şi prin Decizia nr. 36/23.09.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2015, la momentul formulării cererilor de către intimaţii-reclamanţi nu exista baza legală pentru acordarea compensaţiilor, în lipsa hotărârii de Guvern cu obiectul de reglementare mai sus arătat.

Pe cale de consecinţă, în lipsa cadrului normativ intern, nu se poate reţine refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor intimaţilor-reclamanţi având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru perioada 2011-2016.

În fine, Înalta Curte reţine faptul că Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 8769 final din data de 03.01.2017 şi H.G. nr. 447 din 30.06.2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă nu sunt aplicabile în cauza de faţă, întrucât vizează despăgubirile ce pot fi acordate pentru perioada 2017-2020 (conform art. 12 din H.G.).

Potrivit art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 447/2017 "pentru anul 2017 se acordă compensaţii numai pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi data de 31 decembrie". Prin urmare, H.G. nr. 447/2017 nu poate reprezenta temei de drept pentru acordarea de compensaţii aferente unei perioade anterioare datei de 06.07.2017, data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Aşadar, având în vedere considerentele prezentate anterior, instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte raţionamentul judecătorul fondului în sensul că dreptul reclamanţilor derivă direct din dreptul european, raportat la efectele celor două decizii ale Comisiei Europene Decizia nr. C (2012) 5166 final din data de 19 iulie 2012 şi Decizia nr. C (2016) 8769 final din data de 03.01.2017. Or, deşi deciziile Comisiei Europene stabilesc obligaţiile în sarcina statelor membre de acordare a compensaţiilor proprietarilor de păduri, acestea necesită măsuri complementare, respectiv existenţa pentru perioada solicitată a unui act normativ naţional care să stabilească normele metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, ceea ce, pentru perioada 2011-2016, nu a existat.

Pe cale de consecinţă, recursul promovat de această autoritate publică centrală este fondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 966 din 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

Definitvă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.