Judge's transfer refusal annulled based on constitutional ruling; re-examination ordered

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 05.05.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1747 din 21.11.2019 prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, Judecătoria Sector 5 Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti sau Judecătoria Buftea.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 603 din 17 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea cererii având ca obiect anularea Hotărârii nr. secţiei pentru judecători nr. 1747 din 21.11.2019 şi obligarea intimatului-pârât CSM la admiterea transferului de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, Judecătoria Sector 5 Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti.

A menţionat că, încheierea de şedinţă prin care s-a amânat pronunţarea şi în care au fost menţionate toate aspectele discutate la primul termen de judecată, deşi face corp comun cu hotărârea, nu i-a fost comunicată şi că, aşa cum probabil rezultă din conţinutul încheierii de şedinţă, instanţa a respins toate cererile în probaţiune formulate de către reclamant, înţelegând să soluţioneze cauza la primul termen de judecată, exclusiv în baza cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate cererii şi întâmpinării depuse de pârâtul CSM.

A apreciat că, prin respingerea oricăror probe solicitate în dovedirea acţiunii i-a fost încălcat accesul efectiv la instanţă, judecătorul fondului intrând în sala de judecată cu o soluţie prestabilită.

La termenul de judecată din data de 10.07.2020, primul şi singurul termen, a considerat oportun ca instanţă să emită o adresă prin care să solicite pârâtului hotărârile secţiei pentru judecători la care a făcut trimitere în conţinutul cererii de chemare în judecată. La dosarul cauzei au fost ataşate doar hotărâri anonimizate, fără ca instanţa să poată compara motivele sale cu cele ale colegilor săi judecători, şi ale căror cereri au fost admise. Odată cu refuzul instanţei de a admite orice fel de cerere în probaţiune, a fost practic pus într-o imposibilitate totală de a-şi demonstra argumentaţia ce a stat la baza formulării cererii de chemare în judecată.

A apreciat că prin modalitatea de soluţionare a cererii sale de transfer, secţia pentru judecători a CSM şi-a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea competenţelor prevăzute de lege şi cu încălcarea drepturilor sale legitime, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 care reglementează "excesul de putere".

În concret, ca urmare a conduitei pârâtului din ultimii 5 ani, se află în imposibilitatea de a avea o aşteptare legitimă, în sensul că cererea sa de transfer va fi soluţionată favorabil într-o perioadă rezonabilă de timp, din moment ce, în ultimii 2 ani, i-au fost respinse 5 cereri de transfer, deşi, prin raportare la cererile de transfer formulate de doamnele judecător B., C., D., E., F., G. şi cererea sa ar fi trebuit admisă.

Aşadar, este evident că pârâtul a aplicat discreţionar criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, în condiţiile în care de fiecare dată, prin raportare la toate cererile de transfer menţionate anterior, a înţeles să acorde relevanţă motivelor familiale, dar cărora, în cazul său, nu le-a dat efect.

În motivarea hotărârii, judecătorul fondului a preluat practic argumentaţia pârâtului relatată în conţinutul întâmpinării şi, deşi nu se menţionează explicit, a considerat că pârâtul CSM poate aprecia în mod absolut asupra oportunităţii cererilor de transfer, lipsind practic de conţinut posibilitatea reală de a obţine anularea unei hotărâri a secţiei pentru judecători în instanţa de contencios.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

În esenţă, invocând dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi art. 1 din Regulamantul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători, a arătat că aparţine secţiei de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii competenţa de soluţionare a cererilor de transfer ale judecătorilor.

A precizat că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în acest sens, fără a crea în mod automat un drept solicitantului. Art. 4 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer şi nu stabileşte o ordine de prioritate a acestora în funcţie de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secţiei pentru judecători/procurori să evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

În opinia sa, în mod corect a reţinut instanţa de fond, că toate criticile reclamantului referitoare la neanalizarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulament şi nemotivarea hotărârii atacate sunt neîntemeiate. Soluţionarea cererilor de transfer se realizează prin analiza coroborată a criteriilor regulamentare, iar, în cazul de faţă, s-a avut în vedere, în principal, volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul şi al celor la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi încărcătura instanţelor, avizele instanţelor implicate în procedura de transfer şi punctele de vedere ale curţilor de apel, cu luarea în considerare şi a motivelor personale ale reclamantului, fără a fi prioritare anumite criterii aşa cum susţine recurentul-reclamantul.

A apreciat că Hotărârea nr. 1747 din data de 21.11.2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost adoptată cu exces de putere şi nu a condus la o vătămare a vreunui drept al reclamantului. În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile excesului de putere în condiţiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a aceloraşi criterii la toate cele 8 cereri de transfer formulate de judecători din cadrul Judecătoriei Ploieşti, nefiind admisă nicio cerere, iar situaţia personală a recurentului-reclamant nu reprezenta o situaţie excepţională care să ducă la inversarea raportului de preeminenţă al interesului public faţă de drepturi şi interese private.

De asemenea, a considerat că prezumţia de legalitate a unor acte administrative, prin care s-a apreciat asupra oportunităţii unor cereri de transfer, nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer, nicidecum prin analiza oportunităţii transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de către Consiliu în acest scop.

A mai arătat că este corectă reţinerea instanţei de fond, în sensul că nu există premisa existenţei unor situaţii similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit. Situaţiile de fapt în raport de care recurentul-reclamant invocă aplicarea unui tratament discriminatoriu nu pot fi reţinute ca similare sau comparabile, fiecare cerere de transfer fiind analizată în funcţie de instanţa la care se solicită transferul şi de data solicitării.

Totodată, nu se poate vorbi de o practică neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât fiecare solicitare este analizată în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte, iar în cazul cererilor de transfer concurente se aplică aceleaşi criterii de departajare.

În concluzie, a apreciat că, în cauză, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile de drept material prevăzute de art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi de Regulament.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat că şi acesta este nefondat, având în vedere că hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura cauzei. Faptul că motivarea instanţei de fond este similiară cu apărările formulate de pârât în întâmpinare, nu înseamnă că sentinţa atacată este nelegală, instanţa de fond analizând legalitatea şi oportunitatea actului administrativ atacat.

Totodată, a considerat că sunt nefondate şi motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant referitoare la respingerea cererii sale de a se emite o adresă către pârât pentru a depune la dosar toate hotărârile de care a făcut vorbire în cererea sa, având în vedere faptul că acestea nu sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. ca şi motive de casare şi că în recurs se analizează nelegalitatea unei hotărâri şi nu starea de fapt reţinută de instanţa de fond.

Pe de altă parte, în mod corect instanţa de fond a reţinut că examinarea unui discriminări cu ocazia altor şedinţe ale secţiei pentru judecători nu poate fi făcută în prezenta cauză, deoarece hotărârile secţiei pentru judecători din aceste şedinţe nu au fost atacate în prezenta cauză.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare recurentul-reclamant a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât se fundamentează pe Regulamentul privind transferul judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei de judecători din cadrul CSM şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care au fost declarate neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial la 24 iulie 2020.

1.6. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de către recurent, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cadrul căruia recurentul-reclamant a susţinut că, în motivarea hotărârii, judecătorul fondului a preluat practic argumentaţia pârâtului relatată în conţinutul întâmpinării.

Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Aşadar, în opinia Înaltei Curţii motivarea sentinţei recurate face posibilă exercitarea controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiate criticile recurentului-reclamant, în sensul nelegalităţii hotărârii recurate motivat de faptul că s-a fundamentat pe Regulamentul privind transferul judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei de judecători din cadrul CSM şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, Hotărârea nr. 1747 din 21.11.2019 emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Ploieşti la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, Judecătoria Sector 5 Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti sau Judecătoria Buftea.

Temeiul de drept al emiterii Hotărârii nr. 1747 din 21.11.2019 a secţiei pentru Judecători îl reprezintă dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/17.09.2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 769/23.09.2019.

În raport de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie în sensul aplicării pentru viitor şi, faţă de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată incidentă Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020 având în vedere obiectul prezentului litigiu şi faţă de faptul că la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, respectiv 24 iulie 2020, cauza se afla în curs de soluţionare.

Prin Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În esenţă, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, care nu stabilesc criteriile şi procedura de transfer a judecătorilor şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. Or, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Din conţinutul deciziei Curţii Constituţionale, rezultă că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate şi astfel, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a reţinut în considerentele deciziei, cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor, că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acesteia, respectiv printr-un act cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă.

Curtea Constituţională a constatat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite şi, pe de altă parte, procedura realizării transferului în Legea nr. 317/2004.

În raport de cele expuse şi de obiectul acţiunii deduse judecăţii în speţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, în parte, acţiunea formulată de reclamant, ţinând cont de efectele în prezenta cauză ale Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională.

Astfel, în condiţiile în care prin Decizia nr. 454/2020 s-a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, în considerarea principiilor ce se degajă din conţinutul art. 147 alin. (4) din Constituţie, instanţa de recurs reţine nelegalitatea Hotărârii nr. 1747 din 21.11.2019, emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de reclamant, această hotărâre devenind lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat hotărârea contestată.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamant este fondat, şi urmează a fi admis, iar în urma casării în parte a sentinţei recurate şi rejudecării cauzei, Înalta Curte va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamant şi va anula Hotărârea nr. 1747 din 21.11.2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte va respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, constatând că şi în privinţa cererii de transfer sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională.

Aceasta întrucât Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, şi în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, reţinându-se, totodată, că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferării judecătorilor, acestea fiind necesar a se reglementa în Legea nr. 303/2004.

În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se poate dispune de către instanţa de recurs asupra cererii de transfer, în contextul declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condiţiile în care se realizează transferul.

Prin urmare, legiuitorul având obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale ale art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu dispoziţiile Constituţiei, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuţia de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluţia din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu această cerere şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 (în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin decizia nr. 715 din 09 februarie 2021).

Faţă de dezlegarea dată aspectelor mai sus menţionate, criticile recurentului-reclamant privind comportamentul administrativ al pârâtului cu privire la cererile de transfer anterioare formulate sau la modalitatea de aplicare a criteriilor de departajare între candidaţii ce proveneau de la aceeaşi instanţă invocate în cuprinsul cererii de transfer, nu vor face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamant şi va anula Hotărârea nr. 1747 din 21.11.2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acţiunea.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 603 din 17 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Hotărârea nr. 1747 din 21.11.2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Respinge în rest acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.