Retrocession of religious property: Requirement of proof of ownership via land registry versus canon law succession in post-communist restitution

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.06.2020, sub număr dosar nr. x/2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 9085/10.04.2020 emisă de către pârâtă şi restituirea în natură a imobilului situat în Ciumbrud, jud. Alba, înscris iniţial în CF nr. x a localităţii Ciumbrud, nr. top x, în prezent înscris în CF x a localităţii Aiud, jud. Alba, având destinaţia casă de locuit şi teren de 198 mp.

Reclamanta a formulat o completare la acţiune, prin care a solicitat instanţei ca, în cazul în care consideră că nu poate dispune ea însăşi restituirea în natură a imobilului solicitat, să oblige Comisia specială de retrocedare să emită decizia de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr. x a localităţii Ciumbrud (denumirea corectă Aiud - n.red.), jud. Alba, provenită din conversia de pe hârtie a CFnr. 839 a localităţii Ciumbrud, nr. top. x.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 130 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, şi în consecinţă: a anulat Decizia nr. 9085/10.04.2020 emisă de către pârâtă şi a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedare în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului înscris iniţial în CF x a localităţii Ciumbrud, nr. top x transcris în CF x Aiud, cu destinaţia casă din lemn şi teren în suprafaţă de 198 mp. A respins în rest acţiunea.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductivă de instanţă, formulată şi completată de către reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal.

Prima critică de nelegalitate adusă sentinţei atacate a fost aceea că instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În motivarea sentinţei s-a apreciat în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocaţia restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar, întrucât în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/04.03.2003 (data poştei: 28.02.2003) şi nr. x/23.01.2006, soluţionate prin Decizia nr. 9085/10.04.2020, există copia CF nr. x a localităţii Ciumbrud din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv. Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate nu poate înlocui însăşi înscrierea în cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a CF nr. x a localităţii Ciumbrud se poate observa faptul că, în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud şi la momentul preluării abuzive.

A apreciat că, atâta timp cât potrivit cărţii funciare proprietarul iniţial al imobilului solicitat a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud şi nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul solicitat a fost preluat din proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

A arătat că interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanţă nu este în măsură să răstoarne prezumţia absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Potrivit Ordinelor Ministrului de Justiţie nr. 1909:2207 şi nr. 1911:19407 (act pe care şi instanţa de fond 1-a avut în vedere în motivarea sentinţei nr. 130/19.10.2020), Biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul şi competenţa ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Aşadar, potrivit acestui act, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din CF nr. x a localităţii Ciumbrud şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului. Or, în Foaia B a cărţii funciare menţionate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. top. x, care figura în proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud.

A doua critică de nelegalitatea vizează faptul că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens, a redat dispoziţiile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-apus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Or, în speţă, proba contrară o reprezintă însăşi cartea funciară.

Deşi în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Şcoala reformată din comuna Ciumbrud, a bis. reformate Ciumbrud, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Simpla menţiune din decretul de naţionalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

Referitor la faptul că instanţa de fond a reţinut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 pronunţată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, a arătat următoarele:

Eparhia Reformată din Ardeal a invocat puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, prin care s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea unui imobil al cărui proprietar tabular iniţial a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat în primul rând puterea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 208/30.03.2005, pronunţată de către Tribunalul Alba în dosaţul nr. 106/2005, prin care s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal nu a făcut dovada că este succesoarea în drept a proprietarei tabulare (Colegiul Reformat Bethlen Gabor) a unor imobile înscrise iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud.

Totodată, a invocat puterea lucrului judecat şi a altor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele au stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilelor care au aparţinut unor colegii reformate.

Instanţa de fond a reţinut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă a analizat comparativ doar Decizia nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia civilă nr. 2727/R/07.12.2006 a Curţii de Apel Cluj, fără să facă nicio menţiune cu privire la sentinţa civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba.

Recurenta-pârâtă a apreciat că puterea lucrului judecat ar fi trebuit raportată, în primul rând, la sentinţa civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere faptul că această hotărâre era anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la faptul că instanţa de fond a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Ciumbrud, nr. top. x, transcris în C.F. nr. x a localităţii Aiud, cu destinaţia casă de lemn şi teren în suprafaţă de 198 m.p. a arătat că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informaţii actuale privind situaţia juridică a imobilului solicitat.

În acest context, a învederat că, pentru soluţionarea pe fond a cererilor de retrocedare nr. x/04.03.2003 şi nr. y/23.01.2006, sunt necesare informaţii actuale privind situaţia juridică a imobilului.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a considerat că, în ipoteza respingerii recursului formulat, va fi în imposibilitatea emiterii unei/unor decizii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a solicitat fixarea unui termen mai lung.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, în esenţă, a aratat că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, sentinţa atacată cu recurs fiind legală şi temeinică.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului judiciar Decizia nr. 9085 din 10.04.2020 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, prin care au fost respinse cererile de retrocedare nr. x/04.03.2003 şi nr. y/23.01.2006, cu privire la restituirea imobilului situat în Ciumbrud, jud. Alba, înscris iniţial în CF nr. x a localităţii Ciumbrud, nr. top x, în prezent înscris în CF x a localităţii Aiud, jud. Alba, având destinaţia casă de locuit şi teren de 198 mp.

Cererile au fost respinse cu motivarea că, Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilului solicitat, la momentul preluării abuzive.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 9085/10.04.2020 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedare în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului, fiind respinsă în rest acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de primă jurisdicţie a examinat statutul unităţii de învăţământ confesional, prin prisma raporturilor pe care acesta le-a avut cu Eparhia Reformată din Ardeal, reţinând anumite aspect din Decretul nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, iar din perspectiva dreptului canonic şi a dreptului maghiar aplicabil la momentul intabulării, a reţinut existenţa unor acte normative care reglementau raporturile patrimoniale ale cultului reformat, fiind enumerate mai multe acte normative.

A mai reţinut că prezintă relevanţă şi adresa nr. x/11.04.2008 emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor, din cuprinsul căreia rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor care au aparţinut acelor părţi componente locale ale cultului reformat, care nu mai există în prezent. Ca atare, prima instanţă a concluzionat că reclamanta are vocaţia restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Totodată, a reţinut puterea lucrului judecat a deciziei nr. 4684/2010 pronunţată de ÎCCJ în dosar nr. x/2008, având în vedere identitatea părţilor litigante (Eparhia Reformată din Ardeal şi Comisia Specială de Retrocedare) şi a temeiului juridic al acţiunii (O.U.G. nr. 94/2000).

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că intimata-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar al bunului revendicat, aşa cum prevăd dispoziţiile legale aplicabile.

Instanţa de control judiciar, analizând actele şi lucrările cauzei în raport cu sentinţa atacată şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, astfel încât criticile formulate în recurs sunt fondate, având în vedere argumentele ce urmează.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Aşadar, textul normativ impune condiţiile, esenţiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită şi că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. Dovada dreptului de proprietate se face, aşadar, prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.

Câtă vreme intimata-reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilul solicitat să fie restituite în natură, instanţa de fond a considerat, cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei.

În plus, instanţa de judecată naţională nu are căderea să interpreteze dreptul canonic sau dreptul maghiar, ci numai legislaţia incidentă în speţă, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 şi celelalte acte normative şi administrative colaterale.

Instanţa de fond a reţinut drept indiciu în susţinerea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, Ordine ale Ministrului Maghiar al Justiţiei din anii 1909 şi 1911, însă din cuprinsul acestora rezultă ceea ce deja s-a afirmat de prezenta instanţă de recurs, că biserica este în drept să ceară rectificarea cărţii funciare şi înscrierea sa ca proprietar, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.

Ţinând seama că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviinţarea unei cereri de rectificare a cărţii funciare, reiese că reclamanta nu poate invoca existenţa unui drept de proprietate asupra imobului, în privinţa sa.

Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond, deşi a analizat dacă reclamanta a fost proprietara imobilului în litigiu, nu s-a raportat la proprietarul tabular al imobilului la data preluării abuzive, acesta fiind, conform Cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumbrud, Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud, şi nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entităţi fiind diferite.

Contrar susţinerilor intimatei-reclamante, autorizaţia instituţiei de învăţământ nr. 126, publicată în Monitorul Oficial nr. 19 din 23.01.1929, precum şi împrejurarea conform căreia şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate de unele structuri religioase nu demonstrează că, acest Colegiul, era proprietatea cultului religios, şi nici nu are legătură cu situaţia juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obţine numai în condiţiile legii.

Pe cale de consecinţă, în mod greşit s-a reţinut că reclamanta are vocaţia restituirii imobilului în nume propriu, în calitate de fost proprietar, deşi, din perspectiva dispoziţiilor din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei (art. 32), şi nu s-a probat faptul că reclamanta este proprietara imobilului solicitat spre retrocedare.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care, raportat la obiectul celor două litigii, vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, şi aspectele de fapt şi de drept analizate, se constată, în fapt, că se pune în discuţie practica instanţelor de judecată cu privire la soluţionarea cererilor de chemare în judecată formulate de intimata-reclamantă. Or, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, recurenta-pârâtă, de altfel, invocând prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, hotărâri judecătoreşti în sens contrar (Sentinţa civilă nr. 371/16.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1983/10.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa civilă nr. 369/16.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2043/11.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, etc.).

Este adevărat că recurenta-pârâtă a emis un număr de nouă decizii de restituire în natură, prin care a reţinut că reclamanta din prezenta cauză este proprietara unor şcoli ce aparţineau Şcolii Reformate Evanghelice din Aiud, însă aceste decizii au fost emise anterior pronunţării de către Tribunalul Alba a sentinţei civile nr. 208/30.05.2005, definitive prin Decizi civilă nr. 1194/A/28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru aceste motive, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale, va admite recursul şi, rejudecând cauza, decizia contestată fiind emisă de pârâtă cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 94/2000, va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 130 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare:

Respinge cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.