Religious property retrocession denial due to absence of state ownership and pre-reference period acquisition

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 15.05.2020, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Valea lui Mihai au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9031/12.03.2020 cu privire la imobilele având nr. top. x, 1016/1 şi 6863 Valea lui Mihai constând în casă, teren şi piaţă în intravilanul oraşului Valea lui Mihai şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea în echivalent a imobilelor menţionate.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 92/CA/2020 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Valea lui Mihai, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 92/CA/2020 din 23 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, cu consecinţa anulării în parte a Deciziei nr. 9031/2020 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.

A considerat că hotărârea este în parte nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la art. 92 alin. (12) din Legea pentru Reforma Agrară din 30.07.1921, precum şi art. 17 şi 18 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Într-o altă ordine de idei, recurentele au criticat sentinţa strict cu privire la imbilele constând în terenurile intravilane (fără casă) din oraşul Valea lui Mihai, respectiv nr. topo. x (4316 mp) şi nr. topo. x Valea lui Mihai (3586 mp). Practic, soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă numai cu privire la constatarea incidenţei normelor prevăzute de art. IV alin. (1) din Titlul II al Legii nr. 247/2005, care instituie un regim procedural distinct de soluţionare a cererilor de retrocedare având ca obiect terenuri extravilane, aşa cum este şi cererea nr. x/03.03.2003 privind nr. topo. x Valea lui Mihai, înscris în C.F. nr. x Valea lui Mihai.

Au precizat că celelalte trei cereri de retrocedare - nr. x/24.02.2003, nr. x/24.01.2006 şi nr. x/24.01.2006 - au avut ca obiect exclusiv cele două terenuri în litigiu.

În primul rând, au considerat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, raportat la art. 92 alin. (12) din Legea pentru Reforma Agrară din 30.07.1921, în sensul că nu a ţinut seama de situaţia juridică specială a celor două imobile, care, după aplicarea Legii Reformei Agrare din 1921, constituiau sesie bisericească, conform art. 92 alin. (12). Practic, această instituţie juridică specifică dreptului civil din Transilvania a fost inclusă de legiuitor în Partea a II-a a Legii Reformei Agrare - ÎMPROPRIETĂRIREA - ceea ce înseamnă că sesiile bisericeşti echivalau cu un veritabil drept de proprietate.

În consecinţă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, au arătat că aceste imobile, cu situaţia lor juridică specială, intră sub incidenţa art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000, mai ales având în vedere expresia folosită în textul legal:

"imobilele care au aparţinut cultelor religiaose...". Prin utilizarea acestei sintagme, legiuitorul a luat în considerare la elaborarea acestor norme legale toate instituţiile juridice existente în perioada anterioară regimului comunist, inclusiv sesiile, nefiind posibilă ignorarea semnificaţiei acestora şi proiecţia retrospectivă a definiţiei actuale a dreptului de proprietate

Faptul că situaţia juridică specială a celor două terenuri intravilane intră în câmpul de aplicare al art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă şi din analiza colii A şi B din C.F. nr. x şi 3747 Valea lui Minai, unde sunt înscrise, înainte de 1948 şi sesiile bisericeşti ale Parohiei Ortodoxe Române Valea Iui Mihai, alături de cele ale subscrisei Parohia Greco-Catolică Valea Iui Mihai. Apoi, prin înscrierea de sub B 4 din ambele C.F.-uri, în anul 1949 s-a intabulat "dreptul de proprietate" asupra tuturor sesiilor aparţinând recurentelor-reclamante, în favoarea Parohiei Ortodoxe din localitate, lucru care nu era posibil din punct de vedere juridic, decât numai prin semnificaţia juridică atribuită instituţiei sesiilor bisericeşti. În caz contrar, dacă acest titlu juridic interbelic este ignorat, s-ar ajunge la concluzia absurdă, contrară Constituţiei din 1948, că o persoană juridică de drept privat (Parohia Ortodoxă) ar prelua, fără titlu, imobilele proprietatea Statului Român. De aceea, trecerea imobilelor în favoarea Parohiei Ortodoxe, fără niciun titlu, întăreşte ideea că sesiile bisericeşti au aptitudinea de a fundamenta juridic o cerere de retrocedare.

În al doilea rând, au arătat că, aşa cum reiese chiar din înscrierile de carte funciară preciate, cele două terenuri în litigiu au fost preluate abuziv din patrimoniul lor, fără titlu, în baza Decretului nr. 358/1948, deci în perioada de referinţă. Prin art. 2 alin. (1) al acestui act normativ emis de autorităţile comuniste se prevedea expres că averea mobilă şi imobilă a Bisericii Greco-Catolice, "cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, "revine Statului Român", iar prin art. 2 alin. (2) s-a prevăzut că "o comisie interdepartamentală... va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române".

În consecinţă, prin Decretul nr. 358/1948, averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată de Statul Român, ceea ce înseamnă că, în realitate, preluarea s-a făcut fără titlu (de vreme ce prin chiar efectul art. 1 al Decretului nr. 358/1948, Biserica Greco-Catolică din România, cu toate componentele sale organizatorice, a fost desfiinţată ca subiect de drept), iar parohiile Bisericii Ortodoxe Române (în speţă, Parohia Ortodoxă Română Valea lui Mihai) nu au dobândit nicidecum un drept de proprietate asupra imobilelor care au aparţinut Bisericii Greco-Catolice.

Au arătat că sunt relevante prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, care prevedeau expres posibilitatea exproprierii numai pentru cauză de utilitate publică, în baza unei legi şi după o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie.

Or, în cazul averii imobile a Parohiei Greco-Catolică Valea lui Mihai, nu a existat nicio utilitate publică, nicio lege şi nicio despăgubire, sens în care preluarea fără titlu de către Statul Român este una abuzivă. Apoi, prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile care au intrat în patrimoniul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fără titlu valabil, prin nerespectarea Constituţiei de la momentul preluării, nu fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, putând fi revendicate (pe calea dreptului comun sau pe calea procedurilor din legile speciale, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998).

În al treilea rând, a apreciat nelegală susţinerea instanţei de fond privind imposibilitatea de a se reţine o altă stare de drept decât cea care rezultă din înscriereile de sub B 4 din C.F. nr. x şi 3747 Valea lui Mihai, în raport de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 şi ale art. 3 din acelaşi act normativ.

În speţa dedusă judecăţii, dacă cele două imobile au fost preluate abuziv, fără titlu, de către Stat, prin Decretul nr. 358/1948, iar intabularea dreptului de proprietate s-a făcut |în favoarea Parohiei Ortodoxe, tot fără titlu, aceste aspecte juridice se încadrează pe deplin în domeniul de competenţă al intimatei-pârâte, nefiind nevoie de nicio hotărâre judecătorească privind nelegalitatea înscrierilor din cărţile funciare sus-amintite, câtă vreme caracterul abuziv al preluării rezultă din coroborarea normelor legale preciatate, iar Comisia Specială dispune de facultatea de a constata preluarea abuzivă. Pe de altă parte, deoarece toate înscrierile din cartea funciară se subordonează principului legalităţii, intimata nu era ţinută la modul absolut de aceste înscrieri, ci trebuia să acorde prioritate în procesul de analiză a caracterului abuziv al preluării, dispoziţiilor legale şi constituţionale de la momentul preluării.

Au precizat că imobilele în litigiu au fost preluate abuziv chiar de la reclamante de către Statul Român, fără titlu, în anul 1948 şi date în administrare Parohiei Ortodoxe Române Valea lui Mihai, care, în mod nelegal, şi-a înscris în cartea funciară un drept de proprietate. Într-o altă ordine de idei, efectul abuziv al exproprierii reclamantelor s-a produs deja în anul 1948, independent de înscrierile ulterioare din cartea funciară, motiv pentru sunt îndreptăţite la retrocedare.

Cât priveşte cealaltă condiţie de admisibilitate a cererii de retrocedare - aceea ca imobilul în cauză să se fi aflat în proprietatea statului la momentul apariţiei O.U.G. nr. 94/2000 -, lipsa unui titlu juridic valabil de preluare de către Parohia Ortodoxă Valea lui Mihai echivalează cu existenţa proprietatăţii în patrimoniul Statului Român.

În fine, nici susţinerea instanţei de fond privind imposibilitatea de restituire prin echivalent nu are temei legal, deoarece terenul cu nr. topo. x constituie parc în oraşul Valea lui Mihai, iar pe celălalt teren (cu nr. topo. x) a fost edificată o construcţie, respectiv o biserică. Or, potrivit art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 raportat la art. 1 alin. (4) din aceeaşi Ordonanţă, în cazul în care terenul ce formează obiectul cererii de retrocedare este ocupat parţial sau în cazul în care acesta este afectat de amenajări de utilitate publică, acesta nu se restituie în natură, ci se vor acorda măsuri prin echivalent.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a arătat că imobilele în cauză nu au fost preluate de către Statul Român în perioada de referinţă 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin urmare Comisia specială de retrocedare nu poate restitui în natură sau acorda măsuri compensatorii pentru aceste imobile.

Totodată, a menţionat faptul că nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat, în perioada de referinţă a legii, în proprietatea solicitantului, la momentul preluării abuzive.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Valea lui Mihai au supus controlului judiciar Decizia nr. 9031/12.03.2020 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare, prin care au fost respinse cererile de retrocedare cu privire la imobilele având nr. top. x, 1016/1 şi 6863 Valea lui Mihai constând în casă, teren şi piaţă în intravilanul oraşului Valea lui Mihai, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea în echivalent a imobilelor menţionate.

Cererile de retrocedare cu privire la imobilele având nr. top. x şi y au fost respinse cu motivarea că imobilele menţionate nu se află în proprietatea Statului Român sau a unei dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Valea lui Mihai; că imobilele solicitate nu au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, astfel că, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 solicitantei nu i se pot propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În privinţa imobilului înscris în C.F. nr. x sub nr. top. x s-a reţinut că cererea de retrocedare a fost redirecţionată, spre competentă soluţionare, Primăriei oraşului Valea lui Mihai cu adresa nr. x încă din data de 13.12.2007.

Prima instanţă a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantelor reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile privind preluarea abuzivă în perioada relevantă, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi nici condiţia ca imobilele a căror restituire se cere să se afle în proprietatea statului sau a unei unităţi dintre cele expres prevăzute de lege.

Sentinţa primei instanţe a fost criticată de reclamante, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., strict cu privire la soluţionarea cererilor de retrocedare aferente imbilelor cu nr. top. x (4316 mp) şi nr. top. x (3586 mp) din Valea lui Mihai.

Preliminar, instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentelor-reclamante din memoriul de recurs, cu privire la problema naturii juridice a sesiilor bisericeşti, în raport de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond, nefiind formulate în faţa acestei instanţe. Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (2) C. proc. civ., aceste aspecte nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs.

Înalta Curte constată că motivul de casare invocat este nefondat şi reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, în speţă dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, O.U.G. nr. 94/2000, republicată, formă în vigoare la data soluţionării cererilor de retrocedare, reglementează condiţiile de restituire a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) din acest act normativ prevede ca o condiţie de admisibilitate a cererii de retrocedare ca imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public ori în patrimoniul unei regii autonome, societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul ori o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat majoritar.

Aşadar, numai în situaţia în care imobilul se află în proprietatea statului poate fi retrocedat, întrucât dreptul de proprietate privată este garantat de art. 44 din Constituţie şi art. 1 Protocolul 1 din CEDO, astfel că statul nu poate dispune de dreptul de proprietate al unei persoane juridice de drept privat.

În speţă, în urma analizării documentelor din dosarul cauzei, respectiv Cartea funciară nr. x a localităţii Valea lui Mihai - Încheierea de carte funciară nr. x/19.01.1949, instanţa de control judiciar apreciază că, în mod corect a reţinut instanţa de fond împrejurarea că imobilele aferente cereriilor de retrocedare se află în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Valea lui Mihai care este persoană juridică de drept privat potrivit H.G. nr. 53/2008 privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Aşa fiind, statul român prin Comisia pârâtă nu putea, în virtutea normelor sus enunţate, să dispună retrocedarea lor reclamantelor.

Statutul de utilitate publică nu-i conferă niciunui cult religios calitatea de persoană juridică de drept public, cultele religioase fiind persoane juridice de drept privat al căror drept de proprietate asupra bunurilor lor este garantat constituţional. Prevederea expresă a atributului de utilitate publică dovedeşte caracterul privat al persoanei juridice ce beneficiază de acest statut, în cazul persoanelor juridice de drept public neexistând o astfel de prevedere, întrucât ar fi o exprimare pleonastică, utilitatea publică fiind de esenţa acestor persoane.

În acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că imobilele aferente cererii de retrocedare nu au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, deoarece pierderea dreptului de proprietate asupra imobilelor menţionate nu a avut loc în baza Decretului nr. 358/1948, cum eronat susţin recurentele-reclamante, ci la un moment anterior, în anul 1937, cu titlu de împroprietărire prin reformă agrară, astfel cum reiese din copia colii funciare depusă la dosar - Încheierea nr. 924/03.06.1937.

Aşadar, textul normativ impune condiţiile, esenţiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită şi că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, condiţii care, în mod evident, nu sunt îndeplinite în speţă.

Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000. Dovada dreptului de proprietate se face, aşadar, prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.

Prin urmare, câtă vreme conform încheierii de carte funciară nr. x/19.01.1949 imobilele identificate cu nr. top. x şi y s-au transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Valea lui Mihai în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Valea lui Mihai, nu pot fi primite alegaţiile recurentelor-reclamante cu privire la lipsa unui titlu juridic valabil de preluare a acestor imobile de către Parohia Ortodoxă Române din Valea lui Mihai.

Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia recurentele-reclamante sunt îndreptăţite la despăgubiri în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (4) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000, care stabilesc că "în cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unei amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent", întrucât, din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că măsurile compensatorii pot fi acordate doar atunci când sunt îndeplinite toate celelalte cerinţe speciale prevăzute de actul normativ şi acesta nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de construcţii noi sau este afectat unei amenajări de utilitate publică. Or, în speţă, bunurile care fac obiectul cererilor de retrocedare nu se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 şi nici nu au fost preluate abuziv în perioada relevantă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, criticile de nelegalitate, formulate de recurentele-reclamante, nefiind în măsură să atragă casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamante, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Valea lui Mihai împotriva sentinţei nr. 92/CA/2020 din 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nedondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.