Disciplinary orders upheld as valid under authority president's regulatory competence; plaintiff's annulment challenge rejected.

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Cetăţenie reclamanta a solicitat, pe calea prezentului demers, anularea Ordinelor nr. 295/4.09.2017, nr. 305/25.09.2017 şi nr. 310/27.09.2017, emise de preşedintele instituţiei pârâte; de asemenea, a solicitat, pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea 554/2004, constatarea nelegalităţii ordinelor nr. 308/2011, nr. 155/2014 şi nr. 97/2016

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1477 din 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Respinge excepţiile invocate de pârât, ca nefondate.

Respinge contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, având ca obiect anulare act administrativ anul Ordin nr. 295/04.09.2017, ca neîntemeiată.".

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1477 din 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că a solicitat anularea Ordinelor nr. 295/4.09.2017, nr. 305/25.09.2017 şi nr. 310/27.09.2017 întrucât acestea sunt contrare legii, respectiv sunt date cu încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (2) din legea nr. 303/2004rpivind statutul judecătorilor şi procurorilor, O.U.G. nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Ordinul nr. 745/C/2014, Ordinul nr. 120/C/2011 şi Ordinul nr. 1483/C/2006. Arată reclamanta că Preşedintele ANC nu îndeplineşte condiţia de legalitate pentru a numi, aproba, desemna comisii de disciplină pentru certarea prealabilă a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor putând fi cercetat doar de către comisiile de disciplină înfiinţate legal în cadrul Ministerului Justiţiei, iar sancţiunile disciplinare applicate de Ministrul Justiţiei, la propunerea Comisiei de disciplină.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a senstinţei instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Cetăţenie anularea Ordinelor nr. 295/4.09.2017, nr. 305/25.09.2017 şi nr. 310/27.09.2017, emise de preşedintele instituţiei pârâte.

În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând competenţa Preşedintelui Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie de a stabili procedura privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi de a desemna membrii comisiei de disciplină, această competenţă revenind Ministrului Justiţiei, precum şi comisiilor de disciplină constituite în cadrul ministerului, Înalta Curte împărtăşeşte raţionamentul instanţei de fond.

Astfel, alegaţiile reclamantei în sensul că "Preşedintele ANC nu îndeplineşte condiţia de legalitate pentru a numi, aproba, desemna comisii de disciplină pentru certarea prealabilă a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie", nu pot fi primite.

Potrivit dispoziţiilor art. 87 din Legea 303/2004: "(1)Pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, inclusiv susţinerea examenului de admitere, evaluarea activităţii profesionale, susţinerea examenului de capacitate şi de promovare, dispoziţiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător.

(2)Stabilirea faptelor care constituie abateri disciplinare, precum şi a procedurii de cercetare şi aplicare a sancţiunilor disciplinare se face prin ordin al conducătorilor autorităţilor prevăzute la alin. (1)".

De asemenea, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a ANC, aprobat prin Ordinul nr. 745/2014, s-a prevăzut în mod expres că:

"2)Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie are autonomie funcţională şi de decizie.

(3)Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii, servicii, birouri şi birouri teritoriale.

(4)Organigrama, regulamentul de organizare şi funcţionare şi Statul de funcţii ale Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.

(5)Repartizarea personalului în cadrul structurilor organizatorice stabilite prin organigramă se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie".

Ca atare, prin ordin emis de Ministrul Justiţiei s-a delegat instituţiei pârâte competenţa de a emite acte, pentru punerea în executare şi aplicarea în concret a dispoziţiilor legale cu forţă juridică superioară, acte ce au ca obiect diverse aspecte de organizare internă a autorităţilor respective, privesc relaţiile/raporturile stabilite în interiorul acestor autorităţi şi îşi produc efectele exclusiv în legătură cu organizarea şi funcţionarea autorităţii emitente, precum şi cu persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora.

De asemenea, art. 10 din acelaşi act stabileşte că:

"(4)Preşedintele conduce întreaga activitate a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pe care o reprezintă în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice, cu instituţiile publice centrale şi locale, cu persoanele fizice şi juridice, române sau străine, precum şi în justiţie.

(5)Preşedintele stabileşte structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi numeşte personalul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie";

O.U.G. nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţeniela la art. 12 alin. (3) prevede că: "Personalul Autorităţii este format din personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în condiţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionari publici şi personal contractual.".

Din analizarea dispoziţiilor anterior citate, se desprind cel puţin următoarele concluzii relevante speţei de faţă, respectiv:

- Autoritatea Naţională Pentru Cetăţenie a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 5 din 5 februarie 2010, astfel că art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 la care face referire reclamanta nu avea cum să prevadă în mod expres personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul acestei instituţii.

Faptul că, după înfiinţarea ANC, ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, s-a omis menţionarea acesteia în categoria instituţiilor care au personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, nu înseamnă că personalul de specialitate juridică din cadrul instituţiei pârâte nu ar fi asimilat judecătorilor şi procurorilor, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.

Aşadar, rezultă fără putinţă de tăgadă că Legea nr. 303/2004 nu a fost corelată cu evenimentele intervenite după data adoptării sale.

- Numirea, promovarea, evaluarea activităţii profesionale, salarizarea şi alte drepturi, precum şi răspunderea disciplinară a personalului, chiar dacă se realizează în condiţiile legii aplicabile fiecărei categorii de personal, sunt de competenţa conducătorului instituţiei în cadrul căreia funcţionează.

În acest sens sunt corecte trimiterile instanţei de fond la reglementările cu caracter general ale Hotărârii nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, potrivit cărora: art. 3 "În cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice se constituie, prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, o comisie de disciplină." şi art. 9 "Comisia de disciplină competentă să desfăşoare procedura disciplinară este cea constituită pentru autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia este numit funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară la data săvârşirii faptei sesizate".

Potrivit dispoziţiile anterior citate, competenţa de efectuare a cercetării disciplinare aparţine, de regulă, comisiei de disciplină din cadrul autorităţii sau instituţiei publice unde este numit funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară.

Prin excepţie, în cazul funcţionarilor publici numiţi prin act administrativ al autorităţii sau instituţiei publice ierarhic superioare (cum ar fi, spre pildă, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor), comisia de disciplină competentă să desfăşoare procedura disciplinară este cea constituită în cadrul autorităţii sau instituţiei publice superioare.

Dacă numirea în funcţia publică se face prin act administrativ al conducătorului altei autorităţi sau instituţii publice decât cea ierarhic superioară, comisia de disciplină competentă să desfăşoare procedura disciplinară este cea constituită în cadrul autorităţii sau instituţiei publice al cărei conducător emite actul administrativ de numire în funcţia publică.

Ordinul nr. 1483/2006, invocat de reclamantă, nu este aplicabil în cauză, întrucât se referă în mod expres la Regulamentul privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei şi al Institutului Naţional de Criminologie.

Faptul că în cadrul ANC funcţionează doar două structuri permanente nu poate susţine concluzia reclamantei; pe de o parte, şi aceste structuri au fost înfiinţate tot prin ordin al preşedintelui ANC, aşa cum s-a procedat şi pentru constituirea comisiei de disciplină, prin emiterea ordinului nr. 155/2014 şi a ordinelor ulterioare de modificare a componenţei comisiei; pe de altă parte, înfiinţarea altor structuri nu a fost interzisă, dimpotrivă Preşedintelui ANC revenindu-i competenţa de a stabili structura organizatorică a instituţiei (art. 10 alin. (5).

Înalta Curte mai reţine că prin adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. 7937/1154/18.04.2012 (89-90 dosar fond) a comunicat autorităţii pârâte un punct de vedere potrivit căruia "deşi categoria personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor este consacrată de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, persoanele care fac parte din această categorie se află în raporturi de serviciu cu autoritatea din care fac parte.".

În adresă se mai menţionează că,,... stabilirea faptelor care constituie abateri disciplinare, precum şi procedura de cercetare şi aplicare a sancţiunilor disciplinare se face prin ordin al conducătorilor autotităţilor în cadrul cărora funcţionează personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.".

Faţă de aspectele învederate, Înalta Curte nu poate primi critica pârâtei în sensul că "personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie va fi cercetat disciplinar de către comisia de discplină din cadrul Ministerului Justiţiei, care este legal constutuită în conformitate cu dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.".

Tot astfel, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1477 din 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.