Retrocession of religious property: land registry presumption versus canon law ownership of confessional schools

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 30.12.2016 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub număr de dosar x/2016 reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Deciziilor nr. 6222, 6223, 6224, 6228, 6229, 6230, 6231, 6232/21.04.2016, precum şi a deciziei nr. 6383/27.10.2016 emise de către pârâtă, cu consecinţa restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Orăştie, jud. Hunedoara, înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Orăştie, având nr.xb; 80; 1155, 1156; 1154 - ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în C.f. x Orăştie şi nr. top. x transcris în C.f. x - ulterior dezmembrat în nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x şi nr. top. x, iar în cazul în care nu este legal posibilă restituirea în natură să fie obligată Comisia să soluţioneze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 102/2017 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, şi în consecinţă a anulat Deciziile nr. 6222, 6223, 6224, 6228, 6229, 6230, 6231, 6232/21.04.2016, precum şi decizia nr. 6383/27.10.2016 emise de către pârâtă, obligând pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedare în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Orăştie, jud. Hunedoara, înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Orăştie, având nr.x - ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în C.f. x Orăştie şi nr. top. x transcris în C.f. xb Orăştie; 1155, 1156, 1157, 1158 - ulterior dezmembrat în nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x şi nr. top. x.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 102/2017 din 19 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta a arătat că instanţa de fond, în motivarea sentinţei, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, a apreciat în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocaţia restituirii imobilelor în cauză (...) în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Susţine astfel recurenta că au fost aplicate eronat de către instanţa de fond prevederile art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Recurenta a susţinut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură sunt:

- imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios;

- imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989;

- la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calităţii de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc).

În dosarele aferente cererilor de retrocedare soluţionate prin deciziile anulate de către instanţa de fond prin sentinţa recurată nr. 102/2017 din 19.05.2017, există copia cărţii funciare nr. x a localităţii Orăştie şi traducerea autorizată din care reiese faptul că proprietarul iniţial al imobilelor solicitate a fost Liceul Reformat din Orăştie/Colegiul ref.ev." Kun" din Orăştie, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul Cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv iar depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate nu poate înlocui însăşi înscrierea în Cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a Cărţii funciare nr. x a localităţii Orăştie se poate observa faptul că, în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilele solicitate se aflau în proprietatea Liceului Reformat din Orăştie/Colegiului ref.ev." Kun" din Orăştie la momentul preluării abuzive.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii, coroborate cu dispoziţiile art. 33 din actul normativ menţionat, consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din Cartea funciară nr. x a localităţii Orăştie, recurenta a susţinut că se poate aprecia că, atâta timp cât în această carte funciară există menţiunea că imobilele solicitate sunt proprietatea Liceului Reformat din Orăştie/Colegiului ref.ev." Kun" din Orăştie, imobilele respective, în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară, se aflau în proprietatea Liceului Reformat din Orăştie/Colegiului ref.ev." Kun" din Orăştie şi la momentul preluării abuzive.

Interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanţă nu este în măsură să răstoarne prezumţia absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Potrivit Ordinelor Ministrului de Justiţie nr. 1909:2207 şi nr. 1911:19407, biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul şi competenţa ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Aşadar, recurenta a arătat că, potrivit acestui act, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din Cartea funciară nr. x a localităţii Orăştie şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor. Or, în Foaia B a cărţii funciare menţionate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor care figurau în proprietatea Liceului Reformat din Orăştie/Colegiului ref.ev." Kun" din Orăştie

În consecinţă, recurenta a apreciat că instanţa de fond nu a interpretat corect prevederile art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, şi, astfel, a constatat greşit că imobilele solicitate s-au aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Într-o altă critică, recurenta a susţinut, de asemenea, că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că, potrivit Decretului nr. 176/1948, decret în temeiul căruia au fost prelate imobilele solicitate, că şcolile confesionale aparţineau unităţilor de cult) ex: şcoala primară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .a bis. reformate sau a bis.rom-cat. ori . . . . . . . . . .a bis.ev. C.A) împrejurare rezultată în termeni lipsiţi de echivoc din arhitectura/topica textului referitor la fiecare unitate de învăţământ.

Recurenta a susţinut că în aplicarea art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă ca deţine imobilul sub nume de proprietar.

Or, în speţă, recurenta a subliniat că proba contrară o reprezintă însăşi Cartea funciară.

Deşi în actul normativ de trecere a imobilului în proprietatea statului, respectiv Decretul nr. 176/1948, sunt înscrise şcoala primară . . . . . . . . . .a bis.reformate sau a bis. rom-cat, ori...a bis.ev. C.A., nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii unităţilor de cult asupra imobilelor menţionate în decret, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Simpla menţiune din decretul de naţionalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

În continuare, recurenta invocă practica judiciară arătând faptul că, în alte litigii care au avut ca obiect imobile al căror proprietar tabular iniţial a fost un colegiu reformat, instanţele au respins acţiunile formulate, menţionând în acest sens sentinţa civilă nr. 371/16.11.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1893/10.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Cluj respingând acţiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5271/19.02.2016 a Comisiei speciale de retrocedare, respectiv sentinţa civilă nr. 371/16.11.2016.2016, în care Curtea de Apel Cluj a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 279/A/31.03.2006 a Tribunalului Cluj şi a deciziei civile nr. 2727/R/07.12.2006 a Curţii de Apel Cluj, în care s-a analizat calitatea procesuală activă a Eparhiei Reformate din Ardeal şi s-a stabilit că aceasta nu-şi justifică calitatea din perspectiva faptului că nu a fost proprietara imobilului în privinţa căruia solicită constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar.

Mai invocă şi sentinţa civilă nr. 208/30.03.2005 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2005, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 48/A/27.02.2007, Tribunalul Alba reţinând că imobilele preluate de statul român prin încheierile de carte funciară nr. x/13.10.1949 şi nr. y/06.11.1949 au avut ca şi proprietar de carte funciară Colegiul Reformat Bethlen Gabor.

Reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea de drept a proprietarei tabulare, deci, nu se poate reţine că justifică îndreptăţirea sa de a introduce o cerere împotriva pârâţilor.

Pentru motivele arătate şi considerând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (9) teza finală, art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii formulate de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal.

Apărările formulate în cauză

Intimata Eparhia Reformată din Ardeal a depus întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică, susţinând că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în prezenta cauză.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - reclamante, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta în cadrul întâmpinării.

Soluţia instanţei de recurs

Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului judiciar Deciziile nr. 6222, 6223, 6224, 6228, 6229, 6230, 6231, 6232/21.04.2016, precum şi Decizia nr. 6383/27.10.2016 emise de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare formulate de reclamantă cu privire la retrocedarea în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara, înscrise în CF x a localităţii Orăştie identificate cu număr topografic x, nr. top. x/b, nr. topografic1154/1. transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Orăştie şi imobilul identificat cu nr. topografic x, transcris în cartea funciară nr. x/b a localităţii Orăştie şi imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Orăştie, număr topografic x,1156,1157,1158, ulterior dezmembrat în număr topografic x.

Cererile au fost respinse cu motivarea că, la data naţionalizării, imobilele s-au aflat în proprietatea Liceului Reformat din Orăştie/Colegiului reformat ev. " Kun"din Orăştie, iar nu în proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, anulând Deciziile nr. 6222, 6223, 6224, 6228, 6229, 6230, 6231, 6232/21.04.2016, precum şi Decizia nr. 6383/27.10.2016 şi obligând pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor depuse de intimata-reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin mpsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Orăştie jud. Hunedoara, înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Orăştie, având nr.xb; 80; 1155, 1156; 1154 - ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în C.f. x Orăştie şi nr. top. x transcris în C.f. xb Orăştie; 1155, 1156, 1157, 1158 - ulterior dezmembrat în nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x şi nr. top. x.

Înalta Curte constată că motivele pentru care prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, sunt următoarele:

- deşi, în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional, nu se regăsesc şi imobilele în care a funcţionat Liceului Reformat, respectiv Colegiul ref.ev. "Kun" din Orăştie, totuşi, potrivit art. II din decret, au intrat în proprietatea Statului toate clădirile cu întreg inventarul lor care au servit pentru funcţionarea şcolilor de învăţământ, inclusiv acelea care au fost folosite pentru locuinţa corpului didactic sau a personalului administrativ şi pentru internate, căminele şi cantinele destinate elevilor sau studenţilor şcolilor de orice fel, ceea ce înseamnă că şi imobilele/clădirile în care a funcţionat liceul/colegiul menţionat a beneficiat de acelaşi tratament juridic, trecând desigur în proprietatea Statului,

- şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din punct de vedere al activităţii şcolare de către diferitele structuri religioase, aparţinând acestora;

- acest aspect rezultă şi din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, în tabelul anexă la acest act normativ regăsindu-se menţiuni referitoare la apartenenţa, din punct de vedere a proprietăţii, a imobilelor preluate de Stat, regula fiind aceea că acestea aparţineau unităţilor de cult (ex.:şcoala primară…., a bis. reformate sau a bis. rom.-cat. ori….a bis.ev. C.A.), împrejurare rezultată în termeni lipsiţi de echivoc din arhitectura/topica textului referitor la fiecare unitate de învăţământ,

- din perspectiva dreptului canonic şi dreptului maghiar, respectiv par. 3 din cea dintâi lege adoptată la cel de-al doilea sinod naţional reformat din Budapesta deschis la 10 noiembrie 1904, şcolile primare, secundare şi liceale aparţinând Bisericii Reformate din Ungaria ca instituţii aflate în legătură esenţială cu libertatea practicării religiei şi instrumente de autosusţinere a bisericii, cu respectarea legilor naţionale adoptate în mod constituţional, aparţin întru totul corpului bisericii şi sunt subordonate autorităţilor bisericeşti;

- conform Ordinelor Ministrului maghiar al justiţiei nr. 2207/1909 şi nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară, imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele şcolilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformaţi, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept şi competenţă ca biserică susţinătoare de şcoală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinaţie de şcoală confesională;

- cultul reformat a fost recunoscut şi în statul socialist român, potrivit Decretelor nr. 177/1948, nr. 591/1949 şi Legea nr. 489/2006;

- s-a apreciat de către prima instanţă că, în cauză prezintă relevanţă şi adresa nr. x/11.04.2008 emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu privire la care se face referire prin decizia nr. 4684/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2008, într-un litigiu în care a fost dezlegată o problemă de drept similară celei supusă judecăţii în litigiul pendinte, din cuprinsul căreia rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor care au aparţinut acelor părţi componente locale ale cultului reformat.

Ca atare, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamanta are vocaţia restituirii imobilului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că intimata-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar al bunurilor revendicate, aşa cum prevăd dispoziţiile legale aplicabile.

Instanţa de control judiciar, analizând actele şi lucrările cauzei în raport cu sentinţa atacată şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, astfel încât criticile formulate în recurs sunt fondate, având în vedere argumentele ce urmează.

Astfel, Înalta Curte, analizând criticile aduse de recurenta-pârâtă soluţiei primei instanţe, precum şi probele administrate în cauză, reţine că proprietarul iniţial al imobilelor solicitate a fost Liceul Reformat din Orăştie/Colegiul reformat ev. " Kun" din Orăştie, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Se constată astfel că, în vederea restituirii în natură a unor bunuri ce au aparţinut cultelor religioase, din România, disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, solicită îndeplinirea condiţiei ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios, printre alte condiţii prevăzute de acest act normativ.

Dovada dreptului de proprietate se face prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.

Aşadar, textul normativ impune condiţiile, esenţiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită şi că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că, în mod greşit instanţa de fond, deşi a analizat dacă reclamanta a fost proprietara imobilelor în cauză, nu s-a raportat la proprietarul tabular al acestora la data preluării abuzive, acesta fiind, conform Cărţii funciare nr. x a localităţii Orăştie, Liceul Reformat din Orăştie/Colegiul Reformat ev." Kun" din Orăştie, şi nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entităţi fiind diferite.

Aşadar, contrar celor reţinute de judecătorul de primă jurisdicţie, instanţa de control judiciar constată că intimată -reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilele solicitate să fie restituite în natură.

Instanţa de fond a considerat astfel, cu interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei.

Astfel, împrejurarea conform căreia şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din unele structuri religioase nu demonstrează că Şcoala în discuţie era proprietatea cultului religios.

De asemenea, împrejurarea că în cuprinsul Decretului nr. 176/1948 s-a înscris că toate bunurile ce au aparţinut bisericilor trec în proprietatea statului nu demonstrează că Liceul Reformat din Orăştie/Colegiul Reformat ev." Kun" din Orăştie nu deţinea în proprietate imobilele în cauză", neexistând nicio dovadă că respectiva instituţie de învăţământ nu deţinea ea însăşi în proprietate anumite imobile.

Faptul că aceasta era privită ca aparţinând bisericii şi că este supravegheată de aceasta nu are legătură cu situaţia juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obţine numai în condiţiile legii.

În plus, instanţa de judecată naţională nu are căderea să interpreteze dreptul canonic sau dreptul maghiar, ci numai legislaţia incidentă în speţă, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 şi celelalte acte normative şi administrative colaterale.

Instanţa de fond a reţinut drept indiciu în susţinerea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor, Ordine ale Ministrului Maghiar al justiţiei din anii 1909 şi 1911, însă din cuprinsul acestora rezultă ceea ce deja s-a afirmat de prezenta instanţă de recurs, şi anume că biserica, respectiv Eparhgia Reformată din Ardeal ar fi putut să solicite rectificarea cărţii funciare şi înscrierea sa ca proprietar, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.

Ţinând seama că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviinţarea unei cereri de rectificare a cărţii funciare, cum deja s-a afirmat mai sus, reiese că reclamanta nu poate invoca existenţa unui drept de proprietate asupra imobilelor, în privinţa sa.

În continuare, se va reţine că recunoaşterea de către statul socialist român a Cultului Reformat nu reprezintă şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unor imobile înscrise în cartea funciară pe numele altei persoane.

Pe cale de consecinţă, în mod greşit s-a reţinut că reclamanta are vocaţia restituirii imobilelor în nume propriu, în calitate de fost proprietar, deşi, din perspectiva dispoziţiilor din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei (art. 32), şi nu s-a probat faptul că reclamanta este proprietara imobilului solicitat spre retrocedare.

Înalta Curte reţine că dovada contrară a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară se face numai prin rectificarea cărţii funciare.

În acest sens, Înalta Curte a pronunţat numeroase decizii, prin care a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar asupra imobilelor aparţinând şcolilor şi colegiilor reformate (decizia nr. 1893/2018 pronunţată în dosar nr. x/2016, 3043/05.06.2019, decizia nr. 1101/25.02.2020 pronunţată în dosar nr. x/2016, decizia nr. 4087/22.11.2018, decizia nr. 4113/19.09.2019 pronunţată în dosar x/2016, decizia nr. 5071/14.11.2019, nr. 2908/29.06.2020, nr. 2909/29.06.2020, nr. 1896/25.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, decizia nr. 3213/26 mai 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, decizia nr. 5674/18.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, decizia nr. 5990/02.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019).

Decizia civilă nr. 4684/02.11.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, avută în vedere de instanţa de primă jurisdicţie, este singulară în economia problematicii analizate, fiind o practică izolată.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,instanţa de fond interpretând şi aplicând eronat dispoziţiile art. 1 alin. (9) teza finală, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 32 şi 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938, reţinând că imobilele solicitate s-au aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Pe cale de consecinţă, se va admite recursul, se va casa sentinţa civilă recurată şi, rejudecând cauza pe fond, reţinând că deciziile contestate au fost emise de pârâtă cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de acestea, reţinând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând litigiul pe fond, va respinge acţiunea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 102/2017 din 19 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.