Bar appeal annulled for lack of stated illegality grounds; union's bar challenge response order stands

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România la rezolvarea contestaţiei formulate în termen legal împotriva Hotărârii nr. 19/13.05.2019.

Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de apel Alba Iulia, urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă teritorială, faţă de prevederile art. 10 alin. (3) Legea 554/2004 şi faţă de faptul că domiciliul reclamantei se află în raza de competenţă a acestei instanţe.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 68 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; s-a respins excepţia prematurităţii acţiunii; s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să răspundă contestaţiei împotriva Hotărârii 19/13.05.2019 s Consiliului Baroului Bihor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 68 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut că, în mod gresit a reţinut prima instanţă că reclamanta nu a primit niciun răspuns la cererile acesteia cu privire la contestatia Hotărârii nr. 19/2019 a Consiliului Baroului Bihor si că un astfel de răspuns este nejustificat.

Astfel, UNBR a soluţionat contestaţia reclamantei inregistrată sub nr. x 20.05.2019 prin Decizia Presedintelui UNBR nr. 48/20.08.2019, decizie comnicată către reclamantă la data de 07.10.2019, conform dovezii de primire. Anterior, la data de 11.06.2019, i s-a comunicat reclamantei că la 10.06.2019 s-a primit din partea acesteia un plic fără niciun document, fapt consemnat pe confirmarea de primire.

În concluzie, în opinia sa, nu există pretinsul refuz nejustificat si nici lipsa oricarui răspuns.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 24 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din data de 24 martie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută nici prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurentul a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menţionate.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, cu referire directă la cazurile precvăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că "Reclamanta nu a primit niciun răspuns la cererile sale.

Contrar susţinerilor pârâtului, reclamanta face dovada formulării contestaţiei şi expedierii acesteia, cu înscrisurile de la filele x, prin urmare, excepţia prematurităţii acţiunii, pentru lipsa contestaţiei, nu este întemeiată.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) Legea 554/2004, în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative asimilate, nu este necesară plângerea prealabilă, deci, nici din acest punct de vedere, excepţia invocată nu este întemeiată.

În privinţa calităţii procesuale pasive, Curtea de apel constată că UNBR nu a răspuns solicitării reclamantei şi că, din perspectiva faptului că este persoana căreia reclamantei i s-a adresat şi a faptului că aceasta nu a răspuns, în temeiul art. 2 alin. (2) Legea 554/2004, raportul juridic dedus judecăţii este legat între reclamantă şi UNBR astfel că, în temeiul art. 36 noul C. proc. civ. coroborat cu art. 13 Legea 554/2004, pârâta are calitate procesuală pasivă fiind persoana chemată să răspundă pretenţiilor reclamantei.

Refuzul pârâtei de a răspunde solicitării reclamantei este unul nejustificat în condiţiile în care a primit contestaţia reclamantei.

Instanţa constată că orice apărări care privesc fondul contestaţiei nu pot fi primite şi analizate în prezentul litigiu care se circumscrie strict refuzului de a răspunde.

Lipsa oricărui răspuns determină instanţa să admită cererea reclamantei şi să oblige pârâta să răspundă cererii reclamantei. Conţinutul răspunsului nu poate fi analizat şi determinat de instanţă în acest litigiu.

Instanţa constată că şi în situaţia unei cereri greşit îndreptate, pârâta poate şi trebuie să o înainteze persoanei în drept să o soluţioneze, acest fapt fiind esenţial pentru protejarea dreptului reclamantei de a contesta în termen actul administrativ reprezentat de Hotărârea 19/2019."

Prin urmare, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză, în prezenta cale de atac recurenta urmărind administrarea de probe noi în scopul stabilirii unei alte situaţii de fapt, invocând aspecte care nu au fost supuse analizei primei instanţe, cum însăşi aceasta susţine în şedinţa publică în faţa instanţei de recurs, respectiv că la momentul pronunţării hotărârii primei instanţe, respectiv iulie 2020, cererea reclamantei era soluţionată, acest aspect nefiind pus în discuţie în faţa instanţei de fond.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de admitere a cererii reclamantei nu au fost contestate, pe calea recursului, de pârâtă.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâtă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 68 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.