Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1777/2022 AI generated

Withdrawal from civil proceedings triggering mandatory annulment of the appealed judgment under Article 406(5) of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 1777/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice took act of the plaintiff-appellant’s withdrawal from the proceedings and annulled the lower court’s judgment, resulting in the termination of the lawsuit without a merit-based decision. The dispute concerned a civil administrative action challenging the Prime Minister’s refusal to grant a public official a grade or position, originally filed against the Prime Minister, the Ministry of Internal Affairs, and the National Agency of Public Employees, with the Court of Appeals having previously dismissed the claims. Relying on Articles 406(1) and (5) of the Code of Civil Procedure, the Court recognized that a withdrawal during appellate proceedings triggers the mandatory annulment of the prior instance’s judgment, treating the act as a voluntary disposal of procedural rights that is not subject to judicial censorship.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 406 alin. (5) C. proc. civ, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ; Withdrawal from civil proceedings triggering mandatory annulment of the appealed judgment under Article 406(5) of the Code of Civil Procedure: The dispute concerned a civil administrative action challenging the Prime Minister’s refusal to grant a public official a grade or position, originally filed against the Prime Minister, the Ministry of Internal Affairs, and the National Agency of Public Employees, with the Court of Appeals having previously dismissed the claims. Relying on Articles 406(1) and (5) of the Code of Civil Procedure, the Court recognized that a withdrawal during appellate proceedings triggers the mandatory annulment of the prior instance’s judgment, treating the act as a voluntary disposal of procedural rights that is not subject to judicial censorship.

Keywords

AI generated
withdrawal of civil claim annulment proceedings Civil Procedure Code withdrawal of administrative act voluntary withdrawal decisions on promotion

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for taking act of the plaintiff's withdrawal from the proceedings and ordering the annulment of the lower court's judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în data de 16.03.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României, Ministerul Afacerilor Interne şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, anularea Deciziei nr. 481/04.12.2019 emisă de pârâtul Prim - Ministrul României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 100/CA/2020 din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Prim - Ministrul României - prin Secretariatul General la Guvernului, şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 100/CA/2020 din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimaţii-pârâţi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Prim-Ministrul României, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, pe fond solicitând respingerea căii de atac formulate, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 24 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 7 februarie 2022, recurentul a depus la dosar cerere de renunţare la judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., solicitând anularea sentintei nr. 100/2020 a Curţii de Apel Oradea, cerere care a fost comunicată celorlalte părţi, cu menţiunea exprimării unui punct de vedere.

Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a formulat punct de vedere în sensul de a se lua act de această cerere, neavând de formulat obiecţiuni, în acelaşi sens exprimându-si poziţia în şedinţă publică şi intimata-pârâtă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând solicitarea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, având în vedere şi poziţia porcesuală exprimată prin punctele de vedere exprimate de intimaţii-pârâţi, Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentului-reclamant la judecata acţiunii dedusă judecăţii în primă instanţă şi va dispune anularea sentinţei recurate, pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) şi (5) C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. [...]

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză. [...]"

Constatând că, în speţă, recurentul-reclamant a formulat cerere de renunţare la judecata acţiunii deduse judecăţii în primă instanţă, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de chemare în judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei-reclamante care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., va lua act de renunţarea reclamantului A. la judecată şi va anula sentinţa nr. 100/CA/2020 din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ., ia act de renunţarea reclamantului A. la judecată.

Anulează sentinţa nr. 100/CA/2020 din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020 privind pe reclamantul A. şi pe pârâtii Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Prim - Ministrul României şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.