Suspension of competition fine: misapplication of EU ground handling Directive 96/67 on small airports

Şedinţa publică din data de 22 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.03.2020, reclamanta Regia Autonomă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 74/08.10.2019 ("Decizia 74", "Decizia"), până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea acesteia cu care a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 295 din 21 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 295 din 21 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, următoarele:

3.1. În ceea ce priveşte criticile invocate în cererea introductivă cu privire la (i) aplicabilitatea art. 6 din Legea concurenţei şi a art. 102 TFUE, (ii) incidenţa Directivei 96/67, (iii) definirea pieţei relevante, (iv) existenţa abuzului de poziţie dominată şi (v) individualizarea sancţiunii, contrar susţinerilor primei instanţe, argumentele aduse de reclamantă, jurisprudenţa invocată şi probele administrate în cauză permiteau instanţei de fond o analiză sumară, aparentă, care nu ar fi vizat fondul actului şi care ar fi condus la constatarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, toate acestea fiind de natura a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei 74.

Astfel, sentinţa este nemotivată în ceea ce priveşte înlăturarea acestor critici de nelegalitate a Decizie 74.

O astfel de concluzie este evidentă în ceea ce priveşte, spre exemplu, critica vizând incidenţa în cauză a Directivei 96/67 privind accesul pe piaţa serviciilor de handling la sol în aeroporturile Comunităţii.

Prima instanţă putea evalua la nivel de aparenţă această împrejurare de drept invocată în dovedirea condiţiei cazului bine justificat, fără a fi nevoită să recurgă la o prejudecare a fondului cauzei.

3.2. Sentinţa recurată este nelegală, fiind emisă cu încălcarea normelor imperative de procedură privind semnarea Deciziei 74/2019.

Regulamentele Consiliului Concurenţei sunt acte administrative normative. Calificarea regulamentelor autorităţii de concurenţă ca acte administrative normative arată că reglementările cuprinse în acestea au caracter general, impersonal şi obligatoriu.

Art. 23 alin. (2) din Legea concurenţei prevede expres că prin trimiterea la regulament, conferă valoare obligatorie şi imperativă competenţelor şi atribuţiilor prevăzute în sarcina Directorului General.

Art. 20 alin. (2) din Legea concurenţei nu prevede că deciziile s-ar semna doar de către Preşedintele Consiliului Concurenţei. Atâta vreme cât o altă normă, specială, prevede obligativitatea contrasemnăturii Directorului General este evident că ambele semnături trebuie să fie aplicate pe Decizie.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile instanţei de fond cu privire la încălcarea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/27.03.2000, în sensul că, potrivit susţinerilor Aeroportului, prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare ar modifica un act normativ cu putere de lege. În vreme ce este evident că, aşa cum arată expres legea, semnătura Preşedintelui este necesară pentru valabilitatea oricărui act care angajează autoritatea, în cazul deciziilor emise urmare a deliberării Plenului Consiliului Concurenţei, legea prevede condiţia suplimentară a contrasemnării acestor decizii şi de către Directorul General, pe lângă Preşedinte. Aşadar, nu poate fi vorba despre o modificare a unui act normativ cu putere de lege prin un act administrativ unilateral cu caracter normativ, ci doar despre o suplimentare a condiţiilor necesar a fi îndeplinite pentru emiterea legală a unui act administrativ, i.e. contrasemnarea deciziilor Consiliului Concurenţei de către Directorul General al autorităţii.

3.3. Sentinţa este nelegală, fiind emisă cu încălcarea normelor imperative de procedură privind activitatea Consiliului Concurenţei şi termenul de deliberare.

Contrar interpretării primei instanţe, art. 13 alin. (2) din Regulamentul privind audierile dispune foarte clar în sensul că, dacă se apreciază utilă depunerea de concluzii scrise atunci, la închiderea dezbaterilor, preşedintele de şedinţă dispune ca deliberarea să se amâne pentru altă dată.

Or, după cum a arătat instanţei de fond, la închiderea şedinţei de audieri din data de 18.09.2019, Preşedintele Consiliului Concurenţei a confirmat amânarea deliberărilor, însă fără a preciza data la care ar urma să se deruleze deliberarea Plenului Consiliului Concurenţei, specificând doar că se pot depune concluzii scrise în săptămâna ce urmează. Deliberarea a avut loc, în cele din urmă, la data de 8 octombrie 2019, dată ce nu a fost stabilită în mod formal la momentul la care s-a decis amânarea deliberării.

Pe lângă faptul că nu s-a fixat niciun termen pentru amânarea deliberărilor, în ciuda prevederilor art. 13 alin. (2) din Regulament, nici măcar nu a existat o consultare oficială de către Preşedintele Consiliului Concurenţei a celorlalţi membri ai Plenului cu privire la dată, astfel cum se prevede în dispoziţia citată mai sus. Este astfel incontestabilă nerespectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Regulamentul privind audierile.

3.4. Prima instanţă a apreciat în mod greşit aplicabilitatea art. 6 din Legea concurenţei şi a art. 102 TFUE raportat la calitatea de autoritate publică în care a acţionat Aeroportul în speţă.

După cum a demonstrat extensiv în cererea introductivă de instanţă, în prezenta cauză, raportat la fapta imputată, Regia a acţionat în calitate de autoritate publică, pretinsul refuz având legătură cu realizarea activităţilor de supraveghere ale Aeroportului. Nu a susţinut niciodată că, raportat la pretinsul abuz, este autoritate publică pentru faptul că administrează o infrastructură publică, ci că problema în prezenta cauză este neacordarea accesului la infrastructură, acordul de acces intrând în sfera atribuţiilor de supraveghere ale Regiei.

După cum a arătat instanţei de fond, Consiliul Concurenţei nu a realizat în cadrul Deciziei contestate o analiză aprofundată în ceea ce priveşte calitatea de autoritate publică sau de întreprindere a Regiei.

Contrar susţinerilor primei instanţe, pretinsul refuz invocat de Consiliul Concurenţei nu se referea la condiţii prohibitive sau la termeni comerciali nejustificaţi ceruţi de Aeroport în vederea realizării serviciilor de handling, neavând legătură cu eventuale condiţii comerciale sau alte elemente comerciale ale unei relaţii ce se dorea a se stabili între părţi.

Acest refuz (cu privire la accesul la zona airside) a fost emis exclusiv pe considerente de siguranţă publică a zborurilor şi pasagerilor datorită inexistenţei unui spaţiu suficient în zona airside care să asigure posibilitatea parcării şi mişcării echipamentelor RAS într-un mod care sa nu afecteze siguranţa zborurilor.

În concluzie, este evident ca, atâta vreme cât refuzul Regiei de a permite accesul RAS la o parte a infrastructurii proprietate publică pe care o administrează în baza legii a fost emis (1) în calitate de autoritate administrator al respectivei proprietăţi publice, (2) în considerarea unui interes public general de securitate a zborurilor şi pasagerilor, (3) în afara oricărei discuţii privind condiţiile, comerciale şi anterior momentului la care se punea problema condiţiilor de contractare, recurenta a acţionat în calitate de autoritate publică iar nu de întreprindere, cu consecinţa inaplicabilităţii regulilor de concurenţă.

3.5. Prima instanţă a reţinut în mod nelegal că nu ar fi îndeplinită condiţia prevenirii unei pagube iminente.

După cum a arătat în mod extensiv instanţei de fond atât prin intermediul cererii introductive, cât şi prin intermediul notelor scrise privind condiţia pagubei iminente în contextul pandemiei Covid-19, ambele ipoteze ale art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile în cauza de faţă, paguba ce se va produce prin executarea Deciziei 74 constând atât (i) într-un prejudiciu material, cât şi (ii) în perturbarea previzibilă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, recurenta fiind însărcinată cu gestiunea şi managementul activităţii Aeroportului Cluj.

În acest sens, a învederat următoarele:

• Plata unei amenzi în valoare de 1.642.551,28 RON la data de 25.10.2020 va genera un prejudiciu material viitor şi cert pentru recurentă, având un impact direct şi imediat asupra cash-flow-ului unităţii, asupra realizării amplului program investiţional al aeroportului, asupra accesării creditelor bancare pentru investiţii şi asupra accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

• Plata amenzii va impune o realocare a resurselor financiare care sunt deja atribuite diverselor activităţi ale Regiei, conducând la situaţia în care sume angajate în vederea continuării şi derulării investiţiilor să nu mai poată fi orientate spre acest scop.

• Privarea recurentei de suma de 1.642.551,28 RON între data la care amenda devine scadentă (25.10.2020) şi data anulării Deciziei 74 reprezintă în sine o ingerinţă în dreptul Regiei la respectarea proprietăţii, în măsura în care această stare de fapt se bazează pe o Decizie vădit nelegală.

• Prima instanţă nu a luat în considerare faptul că, în contextul excepţional generat de pandemia COVID-19, activitatea Aeroportului a avut de suferit în mod substanţial, după cum a demonstrat în mod extensiv:

- Reducerea drastică a activităţii şi, corelativ, a veniturilor a constrâns Aeroportul să ia măsuri severe de reducere a costurilor necesare funcţionării în condiţii de siguranţă şi de securitate potrivit legislaţiei specifice, precum şi să denunţe/adapteze multiple contracte.

- Reluarea activităţii în contextul pandemiei Covid-19 va avea un caracter lent având în vedere afectarea evidentă a turismului şi costurile necesare cu implementarea măsurilor de distanţare socială preconizate a se păstra şi după reluarea activităţii, fiind necesară o perioadă de minim 2-3 ani pentru a putea ajunge la o funcţionare a Aeroportului în condiţii normale.

- Orice dezechilibru financiar prezintă riscul de a avea consecinţe reale şi grave asupra desfăşurării activităţii pe Aeroportul Cluj şi asupra asigurării desfăşurării în condiţiile de siguranţă şi securitate cerute de lege, a serviciului public realizat de Regia Autonomă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj în domeniul aeronautic, putând impacta activităţile asigurate companiilor aeriene şi aeronavelor care aterizează sau decolează de pe Aeroportul Cluj.

Astfel, având în vedere toate motivele expuse mai sus, executarea Deciziei 74 la acest moment, înainte de analiza legalităţii sale de către instanţă, ar duce la incidenţa unui risc de producere a unei pagube imposibil de recuperat asupra patrimoniului Regiei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 21.10.2020, intimatul - pârât Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat, dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile şi a jurisprudenţei relevante, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor în continuare înfăţişate.

Recurenta - reclamantă Regia Autonomă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj a invocat motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., care se referă la calitatea redactării hotărârii judecătoreşti şi mai precis la o lipsă a motivării.

Acest caz de casare nu este incident în prezenta pricină, întrucât sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, raţionamentul instanţei care a condus, în mod logic, la soluţia pronunţată, dar şi răspunsul la toate apărările părţilor.

Astfel, deşi recurenta nu este de acord cu statuările instanţei, nu înseamnă că acestea lipsesc, sau că nu pot conferi justificare motivelor dezvoltate de judecător în considerarea soluţiei adoptate.

Motivele de casare subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt însă fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin Decizia nr. 74 din 08.10.2019, Consiliul Concurenţei a constatat încălcarea de către Regia Autonomă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi ale art. 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, prin săvârşirea unui abuz de poziţie dominantă manifestat prin refuzul de a permite accesul întreprinderii A. S.A. la infrastructura aeroportuară necesară prestării serviciilor de handling la sol pe Aeroportul "Avram Iancu" Cluj, în perioada 11.09.2015 - 09.03.2017.

În temeiul art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, a fost sancţionată Regia Autonomă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj cu amendă în cuantum de 1.642.551,28 RON, reprezentând 1,81% din cifra de afaceri realizată în anul 2018.

Regia Autonomă Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj a solicitat, prin prezentul demers judiciar iniţiat în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 15 alin. (1) din legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 74/08.10.2019, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea acesteia.

În practica judiciară, s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 14 din Legea 554/2004, condiţiile pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ sunt cazurile bine justificate şi prevenirea unei pagube iminente, noţiuni explicate de actul normativ menţionat, astfel: cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t) şi pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (art. 2 alin. (1) lit. ş).).

În cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului, astfel că existenţa cazului bine justificat trebuie să fie uşor decelată, printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte în mod constant în jurisprudenţa sa că din interpretarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei.

În cauză, reclamanta a invocat mai multe cauze de nelegalitate a actului administrativ, reprezentat de Decizia nr. 74 din 08.10.2019 a Consiliului Concurenţei.

Aşa cum s-a arătat, instanţa nu poate analiza toate aceste motive în măsura în care aceasta ar duce la prejudecarea fondului, ci este necesar a identifica acele motive care creează o aparenţă de drept în favoarea reclamantei.

Înalta Curte reţine, ca motiv de aparentă nelegalitate, argumentul recurentei - reclamante referitor la faptul că emiterea Deciziei nr. 74 din 08.10.2019 a Consiliului Concurenţei, respectiv aplicarea art. 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi art. 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, s-a făcut cu interpretarea greşită a Directivei 96/67.

În faţa instanţei de fond, reclamanta a susţinut că Directiva 96/67 îi este aplicabilă şi, în virtutea acestui act normativ, în baza articolului 1, Regia beneficiază de dreptul recunoscut de Directivă, ca până la atingerea pragului de 2 milioane de pasageri, să organizeze activitatea de handling la sol pe aeroport ţinând cont doar de constrângerile proprii de securitate, tehnice şi comerciale şi fără a fi obligat a acorda acces automat oricărui solicitant în orice condiţii doreşte acesta. Regia avea dreptul conform Directivei 96/67 să organizeze prestarea activităţii de handling pe Aeroport, inclusiv cu ajutorul altor agenţi de handling, chiar şi înainte de atingerea pragului de 2 milioane de pasageri, în măsura în care era necesar şi justificat din punct de vedere comercial şi pentru aceştia. Faptul că existau o serie de agenţi de handling care prestau fiecare servicii specifice (handling de combustibil, reparaţii aeronave, catering şi un prestator pentru anumite servicii de handling de pasageri şi rampă) nu justifică în mod logic concluzia că în mod automat ar fi necesar şi un al doilea agent de handling care să se suprapună cu aceştia), astfel cum pretinde Consiliul pentru a motiva soluţia sa privind pretinsa obligaţie a Regiei de a acorda accesul RAS la infrastructură.

Înalta Curte reţine că articolul 1 din Directiva 96/67 stipulează sfera de aplicare a acestui act normativ, prevăzând regulile cu valoare obligatorie care se aplică aeroporturilor care depăşesc anumite praguri de trafic de persoane sau marfă, precum şi, a contrario, normele care se aplică aeroporturilor care nu ating aceste limite, astfel:

a. Directiva 96/67 se aplică tuturor aeroporturilor comerciale, însă

b. Este obligatorie deschiderea spre concurenţă a pieţei serviciilor de handling la sol doar pentru aeroporturile mari ale U.E., cele situate peste anumite praguri. Liberalizarea handlingului la sol este prevăzută pentru aeroporturile U.E. care au mai mult de 2 milioane de pasageri sau 50.000 de tone de marfă pe an, adică aeroporturi suficient de mari, pe care pot funcţiona într-un mod durabil, din perspectivă economică şi cu respectarea normelor de siguranţă cel puţin doi concurenţi prestatori de servicii de handling la sol.

c. Pragul de 2 milioane de pasageri a rezultat dintr-un studiu realizat de DG COMP (Direcţia Generală de Concurenţă a Comisiei Europene), care a arătat că o companie de handling la sol avea nevoie să opereze peste 1 milion de pasageri pentru a putea să atingă viabilitatea economică.

d. Aeroporturile cu mai puţin de 2 milioane de pasageri sau 50.000 de tone de marfuri pe an şi chiar aeroporturile care ating acest prag pentru prima dată într-un an, nu pot fi obligate să deschidă piaţa. Acestea sunt libere să îşi organizeze serviciile de handling la sol în mod autonom şi să refuze accesul atunci când nu există suficient spaţiu sau când nu este viabil din punct de vedere economic să existe mai mult de un agent handling care oferă aceleaşi servicii.

Articolul 6 din Directiva 96/67 permite statelor membre ca, chiar şi în ceea ce priveşte handlingul în zona airside pe aeroporturile mari (peste 2 milioane de pasageri), să limiteze numărul de furnizori şi agenţi de handling propriu la minim doi, dintre care unul poate fi chiar administratorul aeroportului.

În legislaţia română, Directiva 96/67 a fost transpusă în luna mai 2007, prin Reglementarea RACR-APSH care include nome identice cu cele ale directivei.

Ca dovadă a faptului că interpretarea de mai sus a prevederilor Directivei 96/67 a fost confirmată de autorităţile şi structurilor relevante în domeniul aeronautic, reclamanta a depus la dosar următoarele adrese şi scrisori pe care Consiliul Concurenţei nu le-a luat în considerare la emiterea Deciziei nr. 74/2019:

•scrisoarea oficială a Ministerului Transporturilor din România nr. x/08.05.2019,

• adresa nr. x/06.08.2019 a Autorităţii Aeronautice Civile Române .

• e-mailul DG Move (Direcţia Generală privind Mobilitatea şi Transporturile a Comisiei Europene) din 27 mai 2019, confirma interpretarea de mai sus a Directivei .

Având în vedere, pe de o parte, scopul şi conţinutul extrem de specific al Directivei 96/67 - acela de a reglementa cadrul pentru liberalizarea activităţii de handling pe aeroporturi, şi, pe de altă parte, caracterul general al prevederilor legale în materia concurenţei, se ridică o serioasă întrebare dacă prevederile art. 6 din Legea concurenţei şi art. 102 TFUE pot prevala asupra prevederilor specifice incluse în Directiva 96/67 tocmai în vederea reglementării deschiderii graduale către concurenţă şi cu respectarea normelor de eficientă şi siguranţă, a pieţei serviciilor de handling la sol pe aeroporturile Uniunii Europene.

Principiul "lex specialis derogat legi generali" este un principiu fundamental de drept UE, prevalenţa dispoziţiilor speciale asupra normelor generale în situaţiile pe care normele speciale sunt chemate să le reglementeze în mod specific fiind recunoscut în multiple cauze în jurisprudenţa CJUE, precum de exemplu hotărârea Barclays Bank din 30 aprilie 2014 sau hotărârea Mayaleh din 5 noiembrie 2014.

În consecinţă, faptul că întreaga analiză inclusă în Decizia 74/2019 este fundamentată pe premisa că, indiferent care ar fi conţinutul legislaţiei speciale din domeniul aeronautic, aceasta nu ar conta deoarece prevederile legislaţiei de concurenţă prevalează, reprezintă o împrejurare legată de starea de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, fiind astfel dovedit cazul bine justificat cerut de art. 14.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, reclamanta a dovedit că plata amenzii în valoare de 1.642.551,28 RON ar avea un impact direct asupra cash-flow-ului unităţii, asupra realizării programului investiţional al aeroportului, asupra accesării creditelor bancare pentru investiţii şi asupra accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, cheltuieli ce sunt deja afectate de impactul pe care efectele epidemiei de virus COVID-19 îl are asupra bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat al Aeroportului, veniturile din activitatea de bază fiind diminuate ca urmare a scăderii drastice a traficului de pasageri şi a numărului de frecvenţe.

Faţă de aceste considerente, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, în sensul că va admite cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj şi va dispune suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 74/08.10.2019 în ceea ce o priveşte pe reclamantă până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj împotriva sentinţei nr. 295 din 21 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj.

Dispune suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 74/08.10.2019 în ceea ce o priveşte pe reclamantă până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 22 martie 2021.