Judicial review of administrative refusal of doctoral habilitation certificate and limits on substituting court discretion for specialized scientific evaluation

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare:

- anularea în parte a Deciziei CNATDCU adoptată de consiliul general în data de 16.12.2020 ca parte a Anexei nr. 20 la adresa MEC-DGIU nr. x din 23.12.2020, comunicată pe e-mail în data de 06.01.2021 de către Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) - Instituţia Organizatoare de Studii Universitare Doctorale (IOSUD), precum şi a deciziei din calea de atac a contestaţiei (în cazul în care se soluţionează anterior pronunţării în prezenta cauză). Prin această decizie nu i-a fost acordat reclamantului atestatul de abilitare în domeniul doctoral "drept comercial".

- constatarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a atestatului de abilitare

- obligarea pârâtului MEC la emiterea ordinului de acordare a acestui atestat.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1043 din 30 iunie 2021, a admis cererea formulată de reclamant, a anulat în parte Decizia CNATDCU din 16.12.2020 în privinţa reclamantului şi a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei să emită ordinul de acordare a atestatului de abilitare.

3. Recursul exercitat

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul pârât Ministerul Educaţiei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi în rejudecare respingerea acţiunii, arătând în esenţă următoarele

În fapt prin sentinţa civilă nr. 1043/2021 instanţa a admis în mod nelegal acţiunea reclamantului şi a dispus anularea în parte a Deciziei CNATDCU din 16.12.2020 în privinţa reclamantului şi a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei la emiterea ordinului de acordare a atestatului de abilitare.

O primă critică adusă deciziei instanţei de fond este aceea că, a pronunţat o soluţie cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Prin soluţia pronunţată, instanţa se subrogă comisiilor de specialitate CNATDCU, CNATDCU şi obligă Ministerul Educaţiei la emiterea unui act administrativ în alte condiţii decât cele reglementate de legiuitor. Instanţa anulează practic etapa procedurală referitoare la activitatea şi rolul specialiştilor CNATDCU, care au atribuţii exclusive în aprecierea criteriilor ştiinţifice, obligatorii a fi îndeplinite pentru acordarea unor titluri. Totodată instanţa de fond se subrogă CNATDCU, echivalând hotărârea judecătorească cu decizia CNATDCU.

Potrivit prevederilor art. 166 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare "(1) Pot fi conducători de doctorat persoanele care au obţinut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi persoanele care au obţinut atestatul de abilitare, având cel puţin funcţia de lector/şef de lucrări, respectiv de cercetător ştiinţific gradul III.

(2) Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului, educaţiei, naţionale şi cercetării ştiinţifice, la propunerea CNATDCU de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele şi procedurile elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Aceste standarde se stabilesc pe baza unor criterii de evaluare relevante la nivel internaţional, propuse de CNATDCU şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obţinerea atestatului de abilitare nu depind de funcţia didactică sau de gradul profesional".

Conform prevederilor art. 300 din Legea nr. 1/2011 abilitarea constă în:

a) redactarea unei teze de abilitare;

b) susţinerea publică a tezei de abilitare în faţa unei comisii de specialitate numite de CNATDCU şi formată din cel puţin 3 persoane, care au calitatea de conducător de doctorat, în ţară sau în străinătate;

c) admiterea tezei de abilitare în urma susţinerii publice;

d) obţinerea atestatului de abilitare.

Evaluarea dosarului de abilitare de către CNATDCU şi acordarea/neacordarea atestatului de abilitare este descrisă la art. 23-29 din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare aprobată prin OMEC nr. 5229/2020.

Conform prevederilor art. 24 fiecare membru al comisiei întocmeşte, un referat individual de evaluare care cuprinde acordul/dezacordul privind acordarea atestatului de abilitare şi motivarea, după caz. Preşedintele comisiei de specialitate a CNATDCU întocmeşte referatul sintetic de evaluare, pe baza referatelor individuale de evaluare ale celor 3 membri ai comisiei de evaluare şi cuprinde una dintre următoarele propuneri:

a) acordarea atestatului de abilitare;

b) neacordarea atestatului de abilitare, cu argumentarea rezoluţiei.

Membrii Consiliului general analizează şi validează/invalidează, pentru fiecare dosar de abilitare, propunerea comisiei de evaluare privind acordarea/neacordarea atestatului de abilitare. După adoptarea în condiţiile descrise la art. 25-26 Decizia consiliului general privind acordarea/neacordarea atestatului de abilitare este încărcată în platformă. Potrivit art. 28 în cazul în care propunerea CNATDCU este de neacordare a atestatului de abilitare, Secretariatul tehnic al CNATDCU comunică IOSUD/IOD decizia CNATDCU, referatul sintetic de evaluare şi referatul suplimentar, în vederea comunicării acestei decizii candidatului.

Conform prevederilor art. 29 candidatul are la dispoziţie 30 de zile de la data comunicării pentru formularea unei contestaţii privitoare la procedură. După înregistrarea contestaţiei în condiţiile descrise la art. 30 se constituie comisia de analiză a contestaţiei care procedează la analiza contestaţiei. Fiecare membru analizează individual contestaţia şi întocmeşte un referat. În baza acestora preşedintele panelului întocmeşte referatul sintetic de analiză a contestaţiei. Membrii consiliului general analizează şi validează, propunerea comisiei de contestaţie.

După asumare prin semnătură a Decizia CNATDCU cu privire la soluţionarea contestaţiei de către preşedintele consiliului general, acesta este încărcată în platformă, fiind notificat Secretariatul tehnic al CNATDCU care comunică candidatului şi IOSUD/IOD decizia CNATDCU, în termen de 5 zile de la notificare.

Înaintarea deciziei CNATDCU cu propunerea de acordare/neacordare a atestatului de abilitare în vederea emiterii ordinului de ministru.

Emiterea ordinului privind acordarea/neacordarea atestatului de abilitare este etapa finală în procedura de acordare a atestatului de abilitare.

Din interpretarea normelor legale mai sus invocate rezultă faptul că:

- doar CNATDCU poate să propună acordarea atestatului de abilitare,

- atribuţiile privind verificarea respectării criteriilor minimale pentru acordarea atestatului de abilitare sunt stabilite de legiuitor exclusiv pentru comisiilor de specialitate CNATDCU şi nu ministerului sau instanţei de judecată,

- etapele administrative la nivel CNATDCU sunt etape obligatorii fără de care nu se poate proceda la emiterea ordinului de ministru.

Pe de altă parte, în situaţia în care se constată încălcarea unor aspecte referitoare la procedura de emitere a deciziei CNATDCU, (insuficienţa motivării aşa cum reţine instanţa în prezenta speţă), instanţa poate să dispună anularea actului administrativ cu consecinţa reluării procedurii viciate însă nu poate aprecia, în locul specialiştilor, îndeplinirea criteriilor ştiinţifice şi obliga pe cale de consecinţă ministerul la emiterea actului administrativ cu ocolirea/încălcarea procedurii, aflată în vigoare şi aplicabilă inclusiv reclamantului.

Instanţa prin soluţia pronunţată creează practic alte norme, erijându-se astfel în CNATDCU.

Tot cu încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţa apreciază la pagina 20 din decizie, că reclamantul îndeplineşte criteriile prevăzute la performanţă fond Criteriul C1, sau la criteriul C6 (indicatorii 112-128), şi menţionează că a analizat fişa actulizată a standardelor minimale, în raport de documentele transmise de UVT -IOSUD la data de 16.04.2020. Ori, aşa cum a indicat şi în apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, acestea trebuiau a fi apreciate doar de către comisia de soluţionare a contestaţie, alcătuită din specialişti CNATDCU din domeniul vizat. Practica judecătorească subliniază că aceste critici pot fi analizate doar de către comisiile de specialitate.

O altă critică adusă soluţiei instanţei este că, aceasta realizează o interpretare greşită a normelor de drept material aplicabile fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În mod eronat instanţa de fond respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată făcând aplicarea greşită a normelor art. 1 din Legea nr. 544/2004, precum şi a art. 166 din Legea educaţiei naţionale.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată."

Ori, în speţă nu punem în discuţie dreptul reclamantului de a obţine atestatul de abilitare, însă recunoaşterea acelui drept se poate face doar în cadru legal stabilit de legiuitor. Instanţa nu poate dispune eliminarea unor etape obligatorii din cadrul procedurii administrative anterioare emiterii ordinului şi nu se poate subroga comisiilor de specialitate CNATDCU.

Aşa cum am indicat mai sus, potrivit art. 166 Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului educaţiei, naţionale şi cercetării ştiinţifice, la propunerea CNATDCU de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele şi procedurile elaborate de Ministerul Educaţiei.

De altfel, chiar instanţa admite în considerentele deciziei faptul că, doar CNATDCU poate să propună acordarea atestatului de abilitare (pag. 14 ultimul paragraf din considerente), însă face o interpretare eronată a acestor prevederi. Totodată la pag. 21 penultimul paragraf se menţionează că, "comisia de specialitate a CNATDCU analizează dosarul de abilitare şi . . . . . . . . . .are competenta de a analiza acesta propunere si motivarea ei, si poate da o soluţie diferită cu privire la teza de abilitare."

În acest context, solicită instanţei de recurs să reţină nelegalitatea hotărârii pronunţate prin faptul că deşi instanţa de fond susţine faptul că nu se subrogă atribuţiilor CNATDCU, ci face doar o verificare a actelor şi a operaţiunilor administrative, aceasta anulează prin soluţia pronunţată competenţele CNATDCU şi obligă ME la emiterea unui ordin cu nerespectarea procedurilor legale.

În ceea ce priveşte dispoziţia de anulare a deciziei CNATDCU instanţa de fond apreciază în mod greşit faptul că, este insuficient motivată.

Nu este indicată nicio prevedere legală care a fost încălcată la emiterea hotărârii în ceea ce priveşte întinderea motivării. În doctrina de specialitate se indică că, amploarea motivării depinde de natura actului adoptat acesta se impune a fi adecvată actului emis şi să prezinte într-o manieră clara algoritmul urmat, condiţii pe care decizia atacată consideră că le-a îndeplinit. Nu există reglementări privind motivarea exhaustivă a deciziei, respectiv ce presupune aceasta. Astfel, aşa cum a arătat şi în întâmpinarea formulată pe fondul cauzei, decizia este suficient motivată prin indicarea în concret a criteriilor nerespectate.

Observaţiile instanţei referitoare la faptul că, o serie de documente nu au fost luate în analiza deşi ele au fost transmise electronic membrilor comisie de abilitare la data de 9 aprilie 2019, sunt de asemenea eronate.

Completarea criteriului cerut de comisia de abilitare se referea la prezentarea unor documente justificative existente la data depunerii fişei şi a susţinerii tezei şi nu la producerea şi la prezentarea unor documente noi inexistente la data verificării tezei. Dacă s-ar accepta teza contrară ar însemna că, şi la data formulării recursului, dosarul de abilitare ar putea fi completat cu documente noi.

Pe cale de consecinţă, solicită instanţei de recurs să constate că prin soluţia pronunţată instanţa de fond încalcă normele de drept material aplicabile şi obligă la emiterea unui act administrativ cu nerespectarea unor etape care privesc activitatea unor organisme cu competenţă exclusivă.

În motivarea hotărârii, instanţa are în vedere motive contradictorii, fiind incidente prevederile art. 488 pct. 6. C. proc. civ.

Instanţa de fond, deşi recunoaşte rolul exclusiv al CNATDCU în propunerea de emitere a ordinului de acordare a atestatului de abilitare şi de evaluare a dosarului de abilitare, în dispozitivul hotărârii anulează decizia CNATDCU, care la momentul pronunţării nu avea un caracter final, şi obligă ministerul să emită ordinul fără implicarea comisiei de specialitate.

În acest sens indică menţiunile de la pagina 14 unde se reţine că, " este adevărat că doar CNATDCU poate să propună acordarea atestatului de abilitare", sau cele de la pag. 21 penultimul paragraf unde se menţionează că, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ." comisia de specialitate a CNATDCU analizează dosarul de abilitare şi . . . . . . . . . .are competenţa de a analiza această propunere şi motivarea ei, şi poate da o soluţie diferită cu privire la teza de abilitare."

În contradicţie cu această motivare instanţa de fond în lipsa unei decizii a CNATDCU pronunţă o soluţie fără bază legală.

În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii cererii, iar pe fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare la dosar, prin care a solilcitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a arătat că, este adevărat că CNATDCU este cel care emite deciziile de acordare sau neacordare a atestatului de abilitare, dar CNATDCU este un organ al administraţiei publice centrale de specialitate, cu capacitate procesuală, înfiinţat prin Legea educaţiei nr. 1/2011.

CNATDCU emite decizii care sunt acte administrative premergătoare, iar ordinul de acordare a atestatului de abilitate este emis de către ministrul educaţiei, astfel că sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform căruia "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolujionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Faptul că, procedura plângerii prealabile este reglementată printr-un act administrativ, ca normă specială, nu exclude competenţa instanţei, sesizată după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554, ci şi a termenelor prevăzute la art. 30 alin. (9) din Metodologia privind organizarea si desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare, aprobată prin OMEC nr. 5229/2020.

Mai exact, comisia de contestaţie constituită la nivelul CNATDCU nu a soluţionat nici până astăzi contestaţia intimatului, la mai bine de ... 9 luni de la formulare.

Nesoluţionarea plângerii prealabile în termenul legal dă dreptul petentului de a se adresa instanţei de contencios administrativ, ceea ce intimatul a făcut.

În pofida susţinerilor contrare ale recurentului MEC, instanţa de judecată nu uzurpă şi nu se subrogă în drepturile emitentului şi actului emis nelegal şi care, ulterior, refuză să soluţioneze plângerea prealabilă, ci îşi exercită propriile atribuţii, de control judiciar. Pentru acest lucru, instanţa de contencios administrativ poate verifica, poate analiza conţinutul atacatei Decizii CNATDCU din 16.12.2020, întrucât, pe baza motivaţiei respingerii de către acest organ al administraţiei publice, îşi poate forma propria opinie despre actul administrativ anulabil, respectiv despre actul administrativ solicitat a fi emis. În lipsa posibilităţii de a putea analiza şi verifica criteriile legale de acordare a atestatului de abilitare (OMEC nr. 6129/2016), instanţa nu ar avea, evident, cum să îşi formeze opinia cu privire la legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ.

Toate actele CNATDCU din procedura de validare conţin descrieri vagi, chiar în raport cu neclarele şi subiectivele standarde minimale.

Intimatul a probat că, nu există o majoritate a criteriilor pe care să nu o îndeplinească, astfel că natura vagă a formulărilor raportorilor comisiei de ştiinţe juridice are exact rolul de a acoperi inexistenţa unor motive obiective de neacordare a atestatului de abilitare.

Aşadar, în mod corect prima instanţă a considerat motivaţia CNATDCU insuficientă în a justifica decizia de respingere a emiterii atestatului de abilitare.

Dacă instanţa de contencios administrativ nu ar putea obliga MEC să emită ordinul de acordare a atestatului de abilitare, ar însemna ca Legea 554/2004 să nu se aplice actelor administrative din domeniul educaţiei, or legea în cauză exceptează de la aplicare doar actele enumerate la art. 5, şi anume: (i) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul; (ii) actele de comandament cu caracter militar; (iii) actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Nu există vreo altă lege organică de reglementare a desfiinţării deciziilor CNATDCU (Legea educaţiei nr. 1/2011 nu reglementează o astfel de procedură), iar Regulamentul CNATDCU nu e o lege, ci tot un act administrativ (normativ), care reglementează doar procedura administrativă prealabilă, nu o procedură judiciară.

CNATDCU este unicul organ al administraţiei publice de specialitate care emite decizii de acordare sau neacordare a atestatului de abilitare raportat la alte organe ale administraţiei publice. În sensul că nu mai există un alt organ al administraţiei care să emită decizii de acordare sau de neacordare a atestatului de abilitare. Acesta este înţelesul aserţiunii din sentinţa civilă atacată prin prezentul recurs, pe care recurentul o critică şi o vede contradictorie.

Nu că actele acestuia nu ar fi supuse controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ. Sau că justiţia ar putea doar să întoarcă actul administrativ atacat la emitent, pentru reeavaluare. A accepta o interpretare precum cea a MEC ar însemna o denegare de dreptate, o interzicere a liberului acces la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţia României, permiţându-i organului administrativ o încălcare a legii perpetuă şi niciodată sancţionabilă efectiv. Prin invocarea acestei apărări, recurentul MEC recunoaşte că CNATDCU este parte a puterii executive, deci organ al administraţiei publice de specialitate.

În mod corect instanţa de fond a constatat că, o serie de documente trimise de către intimat, electronic, la data de 9 aprilie 2019 au fost ignorate de comisia de abilitare din cadrul CNATDCU (şi, mai departe, de către comisia de validare). Data 9 aprilie se afla în interiorul termenului de 3 luni acordat intimatului de către comisia de abilitare constituită. Câtă vreme comisia de abilitare sau UVT-IOSDUD, în loc să-i restituie dosarul pentru completare, a decis să îi acorde un termen pentru a-1 completa după susţinerea examenului (tezei) de abilitare, intimatul s-a conformat. Iar CNATDCU a ţinut cont de o parte din documentele transmise în interiorul acestui termen, ignorându-le pe altele.

Nu poate MEC - în subordinea căruia CNATDCU funcţionează - să afirme acum că, CNATDCU a procedat incorect, deoarece invocă o (eventuală) turpitudine proprie.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 şi urm. C. proc. civ. .

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul pârât şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanţa a depăşit atribuţiile judecătoreşti; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că, prima instanţă ar fi a depăşit atribuţiile judecătoreşti - art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curtea reţine că, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar criticilor recurentului, care a susţinut că, prin soluţia pronunţată, instanţa de fond s-a subrogat comisiilor de specialitate CNATDCU, obligând Ministerul Educaţiei la emiterea unui act administrativ, instanţa de control judiciar, constată că, prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, posibilitatea formulării unei acţiuni împotriva conţinutului Deciziei CNATDCU, cât şi competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unei astfel de acţiuni, fiind garantate de prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv, prevederile art. 1, 8, 18 din lege.

A considera altfel - a aprecia că, în cadrul căii de atac exercitate împotriva deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, instanţa nu poate face o atare apreciere, şi că nu este abilitată a verifica conţinutul juridic, înseamnă a statua implicit că de fapt, nu există o cale de atac efectivă împotriva deciziei Consiliului, ceea ce ar fi contrar reglementărilor legale care permit acest drept, şi ar echivala cu îngrădirea dreptului constituţional de acces la justiţie.

Faptul că, procedura plângerii prealabile este reglementată printr-un act administrativ, ca normă specială, nu duce la excluderea competenţei instanţei de judecată, sesizată după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a termenelor prevăzute la art. 30 alin. (9) din Metodologia privind organizarea si desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare, aprobată prin OMEC nr. 5229/2020.

Nesoluţionarea plângerii prealabile în termenul legal dă dreptul intimatului reclamant de a se adresa instanţei de contencios administrativ.

Contrar susţinerilor recurentului MEC, instanţa de judecată nu se subrogă în drepturile emitentului actului administrativ, emitent care, ulterior, refuză să soluţioneze plângerea prealabilă, ci îşi exercită atribuţia de control judiciar.

Aşa fiind, în mod judicios, prima instanţă a analizat Decizia CNATDCU din 16.12.2020 şi a luat în considerare conţinutul raportului de evaluare al comisiei de abilitare constituite la nivelul şcolii doctorale, compus din 3 membri, specialişti cu renume în domeniul de doctorat vizat de candidat, care deţin calitatea de conducător de doctorat, membri care au fost numiţi de CNADTCU.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentului pârât, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Recurentul a susţinut că, "instanţa de fond, deşi recunoaşte rolul exclusiv al CNATDCU în propunerea de emitere a ordinului de acordare a atestatului de abilitare şi de evaluare a dosarului de abilitare, în dispozitivul hotărârii anulează decizia CNATDCU, care la momentul pronunţării nu avea un caracter final, şi obligă ministerul să emită ordinul fără implicarea comisiei de specialitate". Aceste susţineri sunt neîntemeiate, avându-se în vedere faptul că, recurentul a acordat anumitor pasaje ale sentinţei recurate, un înţeles pe care instanţa de judecată nu l-a urmărit. Astfel, faptul că, CNATDCU este organul administrativ, care are ca atribuţie propunerea de acordare/neacordare a atestatului de abilitare înseamnă doar excluderea altor autorităţi ale administraţiei publice din această procedură, iar nu excluderea instanţei de judecată de la controlul de legalitate reglementat şi garantat de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentului pârât, cât şi pe cele ale intimatului, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză, respectiv, cele ale Legii nr. 1/2011, cele ale OMEC nr. 5229/2020, OMEC nr. 3121/2015.

Recurentul a susţinut în esenţă că, "în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată făcând aplicarea greşită a normelor art. 1 din Legea nr. 544/2004, precum şi a art. 166 din Legea educaţiei naţionale".

Înalta Curte reţine că, sunt neîntemeiate aceste critici, urmând a fi respinse, avându-se în vedere atât considerentele reţinute în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cât şi faptul că, prevederile art. 166 din Legea nr. 1/2011 conferă CNATDCU atributul de a propune acordarea atestatului de abilitare, însă acest aspect nu conduce la excluderea dreptului unei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin actul administrativ de a se adresa conform art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004 instanţei de contencios administrativ competentă să analizeze legalitatea actului administrativ şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Recurentul a mai susţinut că, instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că, Decizia CNATDCU din 16.12.2020 este insuficient motivată şi că, sunt eronate observaţiile instanţei referitoare la faptul că, o serie de documente nu au fost luate în analiza deşi ele au fost transmise electronic membrilor comisie de abilitare la data de 9 aprilie 2019.

Înalta Curte reţine că, aceste susţineri invocate prin cererea de recurs nu cuprind critici apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reţine că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Astfel, Înalta Curte va respinge şi criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 1043 din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.