Restitution claim preserved; appeal annulled as void for lack of cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 13.01.2020, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Ieud a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 8850/29.10.2019 emise de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei decizii de restituire pe vechiul amplasament, dacă acesta este disponibil, respectiv obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare despăgubiri pentru imobilul grădină, curte şi şcoală confesională înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Ieud nr. top x.

La data de 25.02.2020, Comuna Ieud a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă.

Prin încheierea de şedinţă din 28 mai 2020, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de Comuna Ieud.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 178 din 19 noiembrie 2020, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta Comuna Ieud.

A respins cererea intervenientei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Ieud a formulat recurs, solicitând admiterea recursului şi anularea Deciziei nr. 8850/2020 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea dosarului aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.

A susţinut recurenta-reclamantă că instanţa a luat în considerare aspectele relevate prin expertiza dispusă în cauză, însă nici ultima precizare la raportul de expertiză nu răspunde obiecţiunilor sale şi obiectivelor stabilite de instanţă.

A arătat că un raport de expertiză în specialitatea construcţii ar fi fost util şi pertinent în cauză, fiind necesar a se stabili vechimea construcţiei. Raportul de expertiză face referire doar la un eventual incendiu din anul 1877 şi la inventarul din anul 1940 efectuat pe teritoriul judeţului Maramureş în forma pe care o avea atunci, ignorând complet data de referinţă prevăzută în O.U.G. nr. 94/2000, 06.03.1945, ca şi cadru general, şi 02.12.1948, ca şi cadru general, referitor la preluarea bunurilor imobile ale bisericii greco-catolice.

De asemenea, expertul a expertizat mai mult decât i s-a cerut, chiar dacă pentru moment există doar o decizie parţială referitoare la o singură cerere.

3. Apărările formulate

3.1. Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a se constata că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând aplicarea sancţiunii nulităţii acestuia.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

3.2. Intimata-intervenientă Comuna Ieud a depus întâmpinare, prin care a solicitat a se constata nul recursul, motivele invocate neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi, prin întâmpinări.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Ieud nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei, rezultă că acesta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentei-reclamante de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurenta-reclamantă Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Ieud, după cum s-a expus, succint, la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi la solicita, în concret, reaprecierea probelor şi a situaţiei de fapt, apreciind că ar fi utilă administrarea unei alte probe, cu expertiza în specialitatea construcţii, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi pronunţat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolic împotriva sentinţei civile nr. 178 din 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.