Insurance claim filing deadline: appeal dismissed, lower court ruling affirming substantive review upheld

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.05.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 23415/08.04.2020 emise de pârât şi, în consecinţă, înlăturarea efectelor juridice ale acestui act şi constatarea faptului că dreptul său de creanţă întemeiat pe decizia penală definitivă nr. 331 din 2 martie 2018 emisă de Curtea de Apel Bucureşti nu intră sub incidenţa termenului administrativ de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015. În subsidiar, a solicitat să se constate că procedura de executare demarată în Dosarul de executare nr. 114/2018 la BEJ B. constituie o manifestare a dreptului la acţiune în interiorul termenului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1129 din 11 noiembrie 2020, Curtea a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 23415/08.04.2020 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să analizeze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate împotriva Deciziei FGA nr. 23415/08.04.2020, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a criticat recurentul cele reţinute de prima instanţă cu privire la data naşterii dreptului de creanţă al intimatei-reclamante.

Intimata-reclamantă îşi întemeiază cererea de plată pe titlul său de creanţă constând în decizia penală nr. 331/A/02.03.2018, această hotărâre judecătorească rămânând definitivă de la data pronunţării ei, respectiv de la 02.03.2018, data de la care încep să curgă cele 90 de zile stabilite de prevederile exprese şi imperative ale Legii nr. 213/2015. Termenul de 90 de zile a fost depăşit, intimata depunând cererea de plată la 06.12.2019, fapt pentru care cererea de plată a fost respinsă ca tardivă.

Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 nu fac nicio distincţie în ceea ce priveşte procedura administrativă de plată la care creditorii de asigurări pot recurge în cazul falimentului unui asigurător, indiferent de titlul lor de creanţă.

În cauză nu este vorba despre un debit al FGA, rezultând din obligaţie proprie a FGA, pentru că, potrivit Deciziei nr. 26/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, FGA nu poate avea calitate de parte responsabilă civilmente.

Deci, este vorba tot despre o creanţă de asigurări obţinută împotriva asigurătorului de răspundere civilă C., şi nu de o creanţă oarecare, rezultând dintr-un raport juridic propriu al FGA cu intimata.

Intimata-reclamantă este un creditor de asigurare subiect al Legii nr. 213/2015, fiindu-i opozabilă procedura de plată prevăzută de această lege.

În privinţa obligativităţii urmării procedurii administrative de plată prevăzute de Legea nr. 213/2015, există putere de lucru judecat, respectiv sentinţa civilă nr. 4346 din 10 iulie 2019 a Judecătoriei Sectorului 1 din Dosarul nr. x/2018, prin care executarea silită pornită în baza deciziei penale nr. 331 din 2 martie 2018 a fost infirmată, actele de executare au fost anulate, iar executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite şi restituirea sumei plătite de FGA în condiţiile art. 720 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond ca temeinică şi legală.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimata-reclamantă, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015 definesc creanţele de asigurări ca fiind creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare.

Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 stabilesc:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior."

Înalta Curte constată că intimata-reclamantă are calitatea de persoană păgubită, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea 213/2015, fiind persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Contrar alegaţiilor recurentului, Decizia nr. 26/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că FGA nu poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente, nu este aplicabilă, în condiţiile în care, în cauza de faţă, instanţa penală a stabilit definitiv faptul că pârâtul este chemat să răspundă în această calitate, prin Decizia nr. 331/A din 2 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Această situaţie a fost confirmată, definitiv, şi prin Decizia nr. 1559/A din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, care a respins contestaţia în anulare formulată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva deciziei penale nr. 331/A din 2 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa penală a reţinut că titulatura Fondului de Garantare a Asiguraţilor, de parte responsabilă civilmente, nu este cea corectă, însă a apreciat că, în mod indubitabil, obligaţia din dispozitiv corespunde cu obligaţia legală stabilită prin art. 13 din Legea nr. 213/2015 şi că în cazul în care s-ar înlătura obligarea fondului la plata acestor sume, acesta nu ar fi exonerat de plata despăgubirilor civile, ci doar ar implica plata aceloraşi sume pe calea unei proceduri separate, administrative.

De altfel, după cum chiar recurentul susţine, executarea silită iniţiată de intimata-reclamantă pe baza deciziei penale nr. 331 din 2 martie 2018 a fost infirmată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, prin sentinţa nr. 4346 din 10 iulie 2019 reţinându-se tocmai faptul că intimata trebuie să urmeze procedura administrativă specială, prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Astfel, în raport cu circumstanţele cauzei şi cu toate demersurile întreprinse de intimata-reclamantă, atât în faţa instanţelor penale, cât şi a celor civile, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că dreptul reclamantei de a solicita despăgubirile s-a născut la momentul la care instanţa civilă de executare a stabilit procedura de urmat, neputând fi sancţionată intimata-reclamantă, în privinţa căreia nu se poate reţine, nicidecum, faptul că ar fi dat dovadă de pasivitate în ceea ce priveşte valorificarea dreptului său de creanţă.

5.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1129 din 11 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.