Nullity of appeal for failure to substantiate material law violations in challenge to pandemic pilgrimage restrictions

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 16.12.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispoziţiilor pct. 10 şi pct. 11 din art. 1 din Anexa nr. 3 menţionată în art. 2 lit. c) din H.G. nr. 1065/2020 şi suspendarea acestor dispoziţii până la soluţionarea definitivă a cauzei.

La data de 13.01.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Cererea de intervenţie a fost admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 29 ianuarie 2021.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 120 din 5 februarie 2021, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât şi de intervenient cu privire la cererea de suspendare şi a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

A admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantă şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prin raportare la art. 126 din Constituţia României.

A respins excepţia lipsei de interes invocată de pârât şi de intervenient cu privire la capătul de cerere privind anularea actului, ca nefondată.

A respins cererea de anulare a pct. 10 şi 11 din Anexa 3 la H.G. nr. 1065/2020, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenţie accesorie.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi respingerea cererii de intervenţie accesorie, ca nefondată.

A susţinut că nu există temei legal pentru interdicţia pelerinilor cu alt domiciliu de a participa la procesiuni religioase sau pelerinaje, art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, la care face referire instanţa de fond, nefăcând nicio referire la posibilitatea de a interzice accesul la evenimente, în funcţie de domiciliul persoanei.

A precizat că, având în vedere argumentele instanţei cu privire la condiţiile de calitate a legii, în cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate constata că ingerinţa nu a fost legală, invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, expunând argumente în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În continuarea argumentelor sale, recurenta-reclamantă a mai arătat că nu a susţinut că nu ar fi existat un interes legitim al ingerinţei, însă statul nu a făcut dovada condiţiei ca ingerinţa să fie necesară şi proporţională într-o societate democratică.

A menţionat că Guvernul nu a interzis numai pelerinajele mari, renumite, în care organizarea este sprijinită şi de organele statului, încălcarea dreptului său la libertate religioasă având un caracter continuu cu privire la toate pelerinajele/procesiunile religioase care s-au organizat sau s-ar fi putut organiza dacă nu ar fi fost interzise în această perioadă.

Pelerinajele/procesiunile religioase au fost interzise în funcţie de domiciliul cetăţenilor pe tot teritoriul României, iar în cazul de faţă autorităţile nu au explicat de ce nu au prevăzut condiţii similare pentru activităţile laice desfăşurate în aceeaşi perioadă, ca cele de la art. 1 pct. 7 şi 8 din Anexa 3 din H.G. nr. 1065/2020. Prin urmare, se circulă liber pe teritoriul României în orice alt scop, decât cel spiritual, problema epidemiologică fiind reprezentată de scopul călătoriei.

A mai făcut recurenta aprecieri cu privire la existenţa discriminării, arătând că a mai apărut un criteriu de deosebire a cetăţenilor, urmând a fi impuse restricţii prin hotărâri de guvern sau alte acte administrative unei noi categorii de persoane, cea a "nevaccinaţilor", şi exemplificând ce măsuri ar putea fi considerate oportune în această perioadă, care, însă, nu ar fi constituţionale.

3. Apărările formulate. Recursul incident formulat de intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne

3.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes şi, în subsidiar, ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării, a mai invocat intimatul şi faptul că recurenta nu aduce veritabile critici de nelegalitate, pretinsele nemulţumiri ale recurentei neraportându-se la considerentele reţinute de prima instanţă, recursul impunându-se a fi anulat.

3.2. Intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recursului. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident cu privire la soluţia dată de instanţă asupra excepţiei lipsei de interes.

A susţinut recurentul-intervenient, în esenţă, că raportat la momentul la care acţiunea a fost judecată, nu erau îndeplinite condiţiile de exercitare, respectiv de susţinere a unei acţiuni civile, cerinţe obligatorii prevăzute de art. 32 C. proc. civ.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 499 C. proc. civ., excepţiei lipsei de interes a recursului principal, invocată de intimatul-pârât Guvernul României şi de intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinări, şi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare.

4.1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, Înalta Curte apreciază că aspectele învederate de intimaţi, că actul ce face obiectul acţiunii, H.G. nr. 1065/2020, şi-a încetat aplicabilitatea, nu pot duce la concluzia unei lipse de finalitate a formulării cererii de recurs, deoarece abrogarea sau ieşirea din vigoare a unui act administrativ nu are ca efect lipsirea părţii de un folos efectiv în ipoteza admiterii acţiunii şi anulării actului.

Actul administrativ atacat şi-a produs efectele pe perioada cât a fost în vigoare, iar, în ipoteza în care acţiunea este admisă, partea are dreptul să solicite despăgubiri, astfel că, din acest punct de vedere, există interes pentru susţinerea recursului şi în prezent, excepţia urmând a fi respinsă.

4.2. Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivul de casare menţionat.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurenta-reclamantă A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta-reclamantă, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de fond şi la a face aprecieri cu privire la actul atacat, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi admisă excepţia nulităţii recursului şi a se constata nulitatea recursului recurentei-reclamante.

4.3. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

Conform art. 472 alin. (2) C. proc. civ.,

"(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

În raport cu aceste dispoziţii legale, având în vedere soluţia ce se va da asupra recursului principal formulat de recurenta-reclamantă A., de constatare a nulităţii acestuia, Înalta Curte urmează a constata ca rămas fără efect recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului promovat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 120 din 5 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, invocată de intimatul-pârât Guvernul României şi de recurentul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne.

Admite excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimatul-pârât Guvernul României.

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei menţionate.

Constată ca rămas fără efect recursul incident formulat de recurentul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.