Legality of salary recalculation measures for public employees under Law No. 153/2017 and the cessation of judicially awarded surcharges upon the law's entry into force

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.08.2020, reclamantul Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, anularea Măsurii nr. 4 din Procesul-verbal nr. x/DGCCISNA/03.07.2020 întocmit de echipa de control din cadrul Direcţiei Generale Corp Control-Implementare Strategie Naţională Anticorupţie-Compartiment Corp Control Ministru.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1445 din 22 decembrie 2020, Curtea a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Măsura nr. 4 din Procesul-verbal nr. x/DGCCISNA/03.07.2020 în sensul că verificarea, recalcularea şi recuperarea eventualelor diferenţe va privi exclusiv drepturile salariale stabilite în executarea sentinţei nr. 4242/29.06.2017 a Tribunalului Bucureşti pentru perioada 01.08.2016-17.12.2016şi s-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, ca neîntemeiată.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că sentinţa atacată conţine motive contradictorii şi este, în acelaşi timp, lacunară sub aspectul motivării integrale.

În concret, se arată că deşi instanţa a apreciat că pentru perioada 1.08.2016-17.12.2017 este legală măsura nr. 4 din Procesul-verbal nr. x/DGCCISNA/03.07.2020, aspect ce are corespondent în paragraful al doilea din dispozitivul sentinţei, prin care se dispune că "verificarea, recalcularea şi recuperarea eventualelor diferenţe va privi exclusiv drepturile salariale stabilite în executarea sentinţei nr. 4242/29.06.2017 a Tribunalului Bucureşti pentru perioada 01.08.2016-17.12.2016", cererea fiind respinsă în rest, prin dispozitiv a fost admisă în parte acţiunea, respectiv pentru perioada referitor la cale măsura dispusă a fost apreciată ca fiind legală.

Nici considerentele sentinţei nu sunt lămuritoare, deoarece instanţa motivează soluţia dispusă cu referire la singura perioadă avută în vedere pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 4242/29.06.2017, celelalte perioade pentru care I.T.M. Ilfov a stabilit drepturile salariale nefiind luate în considerare, în motivarea acesteia.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, că sporul de confidenţialitate şi sporul de mobilitate acordate de I.T.M. Ilfov la data de 1.12.2018 nu reprezintă drepturi salariale identificate în Legea cadrul nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar acordarea acestor sporuri, după data de 1.07.2017 şi calcularea acestora ca procent la salariul stabilit la momentul reîncadrării, conform art. 36 alin. (1) din lege, contravine prevederilor actului normativ menţionat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arată că motivarea sentinţei este clară, concisă şi concretă prin raportare la obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 4240/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 486/2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs arată că recurentul nu indică ce prevederi de drept substanţial au fost încălcate, trimiterile la dispoziţiile Legii nr. 153/2017 fiind pur formale.

Apreciază că faţă de obiectul acţiunii şi de înscrisurile administrate în cauza dedusă judecăţii instanţa de fond a analizat în mod corect speţa dedusă judecăţii.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, sens în care se are în vedere că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată vizează stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar şi precis, a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, a dispoziţiilor legale, analiza argumentelor relevante invocate de părţi, expunerea concretă a motivelor de fapt şi de drept pentru care instanţa a admis sau a respins cererile părţilor. Raportat la obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată, actele administrative contestate, apărările formulate, probele administrate, hotărârea este motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ., fiind prezentată situaţia de fapt, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi argumentele pentru care acţiunea a fost respinsă.

Pe de altă parte, argumentele aduse de recurent în cadrul acestui motiv de nelegalitate ar putea releva eventual o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipoteza că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii nu poate fi reţinută.

Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se reţine că acesta devine incident atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sintetizând circumstanţele cauzei Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 4240/2017, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov a fost obligat să emită actele prin care să recalculeze salariul de bază şi sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi salariate acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, clasă şi gradaţie, de la 1.08.2016, precum şi să plătească acestora diferenţele de drepturi salariale dintre sumele primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.

Ulterior, ca urmare a cererii ITM Ilfov de lămurire dispozitiv, Tribunalul Bucureşti a pronunţat încheierea din 07 iunie 2018 prin care a precizat că formularea "va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii" din sentinţa civilă nr. 4240/29.06.2017, dosarul nr. x/2017, nu necesită lămurire, fiind clară raportarea la nivelul existent în cadrul tuturor inspectoratelor teritoriale de muncă din România, faţă de cerinţa desfăşurării activităţii în aceleaşi condiţii, ceea ce impune acelaşi nivel de subordonare în cadrul instituţiei.

În executarea acestor hotărâri judecătoreşti, în luna decembrie 2018 ITM Ilfov a emis, pentru funcţionarii publici din cadrul instituţiei, decizii de stabilire a drepturilor salariale la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare, raportându-se la drepturile salariale existente în cadrul I.T.M. Iaşi.

În urma controlului efectuat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale la ITM Ilfov, s-a emis procesul-verbal nr. x/DGCCISNA/03.07.2020, prin care s-au dispus o serie de măsuri, printre care şi măsura nr. 4, ce a fost atacată pe calea prezentului demers judiciar.

Concret, prin măsura nr. 4 s-a dispus "Recalcularea drepturilor salariate conform prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru salariaţii ITM Ilfov care au beneficiat de spor de confidenţialitate şi de spor de mobilitate fără ca instanţa să se pronunţe în acest sens şi fără a avea nicio sentinţă/hotărâre judecătorească care să stabilească acest spor şi recuperarea prejudiciului creat, acolo unde este cazul."

După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal, pentru dispunerea acestei măsuri organul de control a avut în vedere două aspecte: că nu s-a identificat, în concret, salariul pe care fiecare salariat trebuia să-l aibă începând cu data de 1.08.2016 şi că s-au acordat sporuri care nu sunt prevăzute în Legea nr. 153/2017.

Instanţa de fond a considerat că măsura dispusă este legală doar în ceea ce priveşte perioada 1.08.2016 - 17.12.2016, motivat de faptul că în procedura de punere în aplicare a sentinţei civile nr. 4240 din 29 iunie 2017 I.T.M. Ilfov nu avea un drept de apreciere şi analiză asupra existenţei şi îndreptăţirii angajaţilor săi de a primi anumite sporuri, ci exclusiv de a identifica structura teritorială în cadrul căreia drepturile sunt acordate la nivelul cel mai mare şi de a acorda angajaţilor săi menţionaţi în cuprinsul hotărârii drepturile respective. Cu toate acestea, din cuprinsul hotărârilor depuse la dosar (sentinţa nr. x/18.10.2017 f. x vol. 3) a rezultat că în cazul angajaţilor ITM Iaşi au fost recunoscute drepturi salariale care au determinat existenţa unui nivel superior al salariului, începând cu data de 17.12.2016, context în care drepturile salariale ale angajaţilor proprii ai ITM Ilfov nu pot fi stabilite începând cu 01.08.2016 la un nivelul la care angajaţii ITM Iaşi le-au dobândit începând cu 17.12.2016.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, respectiv cele ale art. 1 alin. (3), art. 25 şi art. 36 -39, raportat la situaţia de fapt.

Astfel, este în afara oricărei ambivalenţe faptul că, pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 4240/2017, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov era obligat să emită actele prin care să recalculeze salariul de bază şi sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi salariate acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, clasă şi gradaţie, de la 1.08.2016, precum şi să plătească acestora diferenţele de drepturi salariale dintre sumele primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.

De asemenea, este fără echivoc faptul că pentru stabilirea acestor drepturi salariale intimatul-reclamant trebuia să se raporteze la nivelul maxim în plată la nivelul familiei ocupaţionale, inclusiv ca urmare a recunoaşterii unor drepturi sau sporuri prin hotărâri judecătoreşti.

În acest sens, prin Decizia nr. 794/2016 Curtea Constituţională a constatat că "pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice".

Organul de control, fără a nega obligaţia ITM Ilfov de a pune în aplicare sentinţa civilă nr. 4240/2017, a reţinut că modalitatea de stabilire a salariilor pentru fiecare angajat nu este corectă, întrucât din actele prezentate nu rezultă demersurile efectuate, operaţiunile, fişele de calcul pentru stabilirea nivelului maxim în plată la data de 1.08.2016, raportat la fiecare funcţionar în parte.

Concret, s-a reţinut că salariul recalculat la data de 1.08.2016 nu poate fi identificat, întrucât în cadrul deciziilor de salarizare nu s-a indicat salariul de bază, ci doar că acesta "va fi stabilit la nivelul în plată la nivelul I.T.M. Iaşi", că nu s-au recalculat drepturile salariale din perioada 1.08.2016- decembrie 2018, cu aplicarea cronologică a prevederilor legale, astfel încât să fie stabilit cuantumul salariului ca urmare a recalculării hotărâte de instanţa de judecată, elemente în lipsa cărora nu se poate stabili nici care este suma reprezentând "diferenţa de drepturi salariale, actualizată cu indicele de inflaţie, dintre sumele primite la 1.08.2016 şi până la data de 1.02.2018" (art. 2 din deciziile de salarizare).

De asemenea s-a avut în vedere faptul că la data de 12.12.2018. data emiterii deciziilor de stabilire a drepturilor salariale a angajaţilor I.T.M. Ilfov, cele două sporuri, şi anume sporul de confidenţialitate şi sporul de mobilitatea nu reprezintă drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar acordarea acestor sporuri, după data de 1.07.2017 şi calcularea acestora ca procent la salariul stabilit la momentul reîncadrării încalcă dispoziţiile legii.

Practic, ceea ce a reţinut organul de control a fost că, în executarea sentinţei nr. 4240/2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ITM trebuia să stabilească, pentru fiecare persoană în parte, care era salariul maxim începând cu data de 1.08.2016, pentru că în funcţie de acesta urma să se stabilească noile salarii conform Legii nr. 153/2017 şi să fie aplicate majorările salariale prevăzute de această lege precum şi plata eventualelor diferenţe.

Altfel spus, prin măsura nr. 4 din Raportul de control s-a dispus reluarea procedurii de punere în executare a sentinţei, în vederea respectării atât a dispoziţiilor legale, cât şi a drepturilor fiecăruia dintre salariaţi, dat fiind că drepturile salariale de care aceştia beneficiau anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 reprezentau punctul de pornire în stabilirea veniturilor potrivit acestei legi.

Astfel, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare - 1 iulie 2017 -, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat "pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38.

Prin raportare la dispoziţiile legale enunţate, rezultă că stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare se efectuează în condiţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporare apar descrise în alin. (2)-(6).

Astfel, prin art. 38 alin. (2) lit. a) s-a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

Prin art. 38 alin. (3) lit. a) s-a prevăzut că începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25 (care instituie regula potrivit căreia suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază), în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Raţiunea esenţială a edictării Legii nr. 153/2017 a fost de a elimina disfuncţionalităţile salariate existente în sistemul public de salarizare, respectiv inechităţile salariate existente la nivelul aceleiaşi instituţii/autorităţi publice, etapizat având în vedere şi impactul financiar al bugetului general consolidat, sens în care s-a prevăzut aplicarea etapizată de majorări salariate de 1/4 în perioada 2018 - 2022.

Potrivit Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Ca urmare, pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 4240/2017, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, intimatul-reclamant era obligat să recalculeze salariul de bază şi sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi salariate acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, clasă şi gradaţie, de la 1.08.2016, întrucât drepturile stabilite în acest fel reprezentau ulterior un reper imperativ pentru stabilirea salariului la momentul reîncadrării personalului, respectiv data de 1.07.2017, şi ulterior pentru aplicarea etapizată a creşterilor salariale prevăzute de Legea nr. 153/2017.

În acest sens, sunt relevante şi dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 153/2017 "(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.

(4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate".

Din analiza acestor texte legale se poate observa în categoria "personalului numit/încadrat", la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017, aceasta fiind şi interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 8/8.02.2021, aşa încât funcţionarii publici din cadrul ITM Ilfov ar fi trebuit să beneficieze, începând cu 1 iulie 2017, de o salarizare egală cu salariul maxim aflat în plată primit de un alt angajat din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale ce ocupă aceeaşi funcţie şi care exercită aceleaşi atribuţii de serviciu, scop în care era imperios necesar ca drepturile salariale la care aceştia erau îndreptăţiţi începând cu data de 1.08.2016 să fie stabilite în concret şi nu la modul general, cum s-a menţionat în deciziile de salarizare emise în 12.12.2018.

Se observă astfel că măsura de intrare în legalitate, aşa cum rezultă din procesul-verbal de control, viza de fapt obligarea intimatului-reclamant la stabilirea corectă a drepturilor salariale, fără a se nega dreptul salariaţilor de a fi salarizaţi la nivel maxim, începând cu data de 1.08.2016.

Concret, reclamantul-intimat ar fi trebuit ca, începând cu această dată, să stabilească salariul pentru fiecare angajat la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleaşi familii ocupaţionale, cu indicarea exactă a perioadelor pentru care este stabilit un anume salariu, respectiv a tuturor modificărilor cuantumului acestuia, inclusiv ca urmare a punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a unor drepturi/sporuri, iar ulterior să facă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, raportat la salariul acordat în luna iunie 2017.

Totodată, Înalta Curte constată că drepturile salariale stabilite funcţionarilor publici din cadrul ITM Iaşi prin sentinţa nr. 1728 din 18 octombrie 2017 şi prin sentinţa nr. 534/CA/2017 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a dispus ca sporul de confidenţialitate de 15% să fie inclus în salariul de bază, au fost recunoscute în considerarea unor norme (art. 18 din Legea nr. 108/1999, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014), care au fost incidente în cazul tuturor funcţionarilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, însă doar până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 care, prin dispoziţiile art. 1 alin. (3), prevede că începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalul din sectorul bugetar sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.

Ca urmare, cum sporurile stabilite în favoarea salariaţilor din cadrul ITM Iaşi nu mai fac parte din categoria de sporuri recunoscute de Legea cadru de salarizare, măsura de recalculare dispusă de organul de control este corectă şi din această perspectivă, pentru că inclusiv în hotărârile judecătoreşti invocate s-a stabilit că sporul va fi acordat până la data de 1.07.2017, când a intrat în vigoare Legea nr. 153/2017 (sentinţa civilă nr. 534/CA/2017 - fl. 90 vol. III dosar fond).

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul şi, în rejudecare, va respinge acţiunea, menţinând măsura nr. 4 din procesul-verbal nr. x/DGCCISNA/03.07.2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 1445 din 22 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.