Competence over annulment of IGSU permanence service orders: administrative jurisdiction vs. service law relations

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.05.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, anularea Ordinului Inspectorului General nr. 1534/IG/14.12.2018 şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale în valoare de 1.200 RON pentru fiecare lună din perioada 2016-zi, pentru aplicarea unui program nelegal şi instituirea de muncă forţată, cu cheltuieli de judecată.

La data de 16.09.2019, odată cu răspunsul la întâmpinările pârâţilor, reclamantul a formulat cerere de modificare a acţiunii, prin care a solicitat şi chemarea în judecată a Comandantului UM 0388-Colonel B., a Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu", a Spitalului de Urgenţă "Profesor dr. Dimitrie Gerota", a Ministerului Afacerilor Interne şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând şi constatarea nelegalităţii Ordinului Inspectorului General nr. 155/IG/13.05.2015 privind executarea şi organizarea serviciului de permanenţă în IGSU şi unităţile subordonate şi a ordinelor de au modificat şi completat acest act, respectiv O.G. nr. 234/IG/29.12.2017, OIG nr. 203/IG/27.01.2017, OIG nr. 228/IG/08.12.2016, OIG nr. 206/IG/10.02.2016, constatarea nelegalităţii Notei Raport a IGSU nr. x/05.02.2015 şi a fişei postului nr. x/14.10.2015 şi obligarea pârâţilor la plata daunelor morale de 3.000 RON pentru fiecare lună din aprilie 2016-zi şi a daunelor morale de 1.500 RON pentru fiecare lună din aprilie 2016-zi pentru discriminare, afectarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei şi restabilirea situaţiei anterioarei discriminării, solicitate fiecărui pârât, indexat cu dobânda legală şi rata inflaţiei, până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5741 din 17 septembrie 2019, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03.10.2019.

Prin încheierea de şedinţă din 28 septembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii calităţii de reprezentant în privinţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, excepţia necompetenţei materiale şi excepţia netimbrării. Prin aceeaşi încheiere a amânat pronunţarea asupra cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1028 din 27 octombrie 2020, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Kretzulescu", Spitalul de Urgenţă "Prof. dr. Dimitrie Gerota" şi Ministerul Afacerilor Interne şi a respins acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov şi Comandantul UM 0388-Col. B., ca neîntemeiată.

A respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată.

A respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatarea nelegalităţii fişei postuliu nr. x/14.10.2015 invocată de pârâţii IGSU "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov şi Comandantul UM 0388-Col. B., ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" Bucureşti-Ilfov, Comandantul UM 0388-Col. B., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 şi 6 C. proc. civ.

A susţinut recurentul că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, soluţionat în termen rezonabil, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Instanţa a încălcat prevederile art. 396 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, amânând pronunţarea din 28.09.2020 la 12.10.2020, la 26.10.2020 şi la 27.10.2020, încălcând termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Pe de altă parte, deşi pronunţarea s-a făcut la 27.10.2020, motivarea s-a făcut la data de 03.02.2020, în afara termenului prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de 30 de zile de la pronunţare.

A mai apreciat recurentul că s-au încălcat regulile de procedură privind comunicarea şi/sau semnarea, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Atât încheierea din 28.09.2020, încheierile din 12.10.2020, 26.10.2020 cât şi Hotărârea civilă nr. 1028/27.10.2020 comunicate prin poştă nu au fost semnate, contrar art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 şi art. 427 alin. (1) C. proc. civ.. De altfel, instanţa nu i-a comunicat încheierile de şedinţă din 25.11.2020, 27.01.2020, 09.03.2020 şi 29.06.2020, fiind încălcate prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

A mai arătat recurentul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv contradictorialitatea şi oralitatea, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.. Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin încălcarea art. 13 din Legea nr. 134/2010, art. 14 şi art. 15 C. proc. civ., pentru că, prin încheierea din 28.09.2020, a respins cererea de amânare formulată de avocatul său pentru motive medicale. Soluţia este eronată pentru că erau îndeplinite prevederile art. 222 C. proc. civ.. Apărătorul său nu-şi putea asigura substituirea, având în vedere că nu putea să-şi dea acordul pentru substituire într-un termen atât de scurt, cu atât mai mult cu cât se discuta competenţa materială şi funcţională a instanţei.

La termenul la care a lipsit apărătorul său, s-a judecat competenţa, s-a administrat probatoriul şi s-a soluţionat dosarul, totul pe repede înainte.

Din încheierile de şedinţă din 25.11.2019, din 09.03.2020 şi din 29.06.2020 se observă că pricina a fost amânată pentru lipsa continuă de citare a pârâţilor, instanţa încălcând dispoziţiile art. 241 C. proc. civ. şi art. 238 C. proc. civ., pentru că nu a depus nicio diligenţă pentru a soluţiona cu celeritate dosarul. Instanţa, prin respingerea cererii de amânare pentru motive medicale, şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, încălcând dreptul la apărare şi principiile contradictorialităţii şi oralităţii.

A mai susţinut recurentul că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că a fost împuternicită cu judecarea unor ordine emise de IGSU, fiind un mod clar de nemotivare. Instanţa a mai reţinut că e vorba de acte ce stabilesc programul de muncă al său, deşi a precizat în motivarea excepţiei necompenteţei materiale că ordinele deduse judecăţii reprezintă acte ce stabilesc programul de lucru al personalului din serviciul operativ.

Ori, se observă că ordinele deduse judecăţii reprezintă acte ce stabilesc programul de lucru al personalului din serviciul operativ care execută serviciul în tură, ce-i era aplicabil prin fişa postului, reprezentând o atribuţie de serviciu, deci un raport de serviciu angajator-angajat. OIG nr. 155/IG/13.05.2015, precum şi ordinele ce au modificat şi completat acest act, este un act cu caracter individual, nefiind publicat în Monitorul Oficial. Astfel, reglementează raportul de serviciul angajator-angajat şi nu activitatea autorităţii locale.

De asemenea, în raport cu cererea modificatoare, respectiv constatarea discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, competenţa aparţine judecătoriei sau tribunalului, după caz.

A mai apreciat recurentul că s-au încălcat prevederile procesuale privind verificarea calităţii de reprezentant, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Deşi a invocat inadmisibilitatea calităţii de reprezentant pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii", instanţa a considerat că delegaţia depusă de consilierul juridic face dovada calităţii de reprezentant. Ori, pârâtul ISU "Dealul Spirii" nu a depus şi mandatul de reprezentare în justiţie a Col. B., conform art. 151 alin. (3) C. proc. civ.. Nici delegaţia depusă la dosar de consilierul juridic nu este emisă în nicio bază legală, nefiind prevăzut niciun temei de drept, iar instanţa nu a pus în vedere pârâtului obligaţia de a depune dovada calităţii de reprezentant.

A mai susţinut recurentul că au fost încălcate prevederile privind administrarea probatoriului, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., administrând probe cu nesocotirea art. 208 şi art. 254 C. proc. civ.. Instanţa s-a pronunţat prin raportare doar la Ordinul nr. 1534/IG/2018 deşi nu au fost respectate prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, privind depunerea documentaţiei care a stat la baza emiterii actului atacat odată cu întâmpinarea, de vreme ce IGSU a fost decăzut din dreptul de a invoca excepţii şi de a depune probe, întâmpinarea fiind depusă în afara termenului. De asemenea, actele depuse de IGSU nu prezentau criterii minime de legalitate, conform art. 7 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale.

Ori, probele au fost administrate în lipsa contradictorialităţii şi oralităţii, fiind lipsit de apărare.

A mai argumentat recurentul că au fost încălcate prevederile privind motivarea în fapt şi în drept a sentinţei civile, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa a reţinut motive contradictorii străine de natura cauzei, perioada iunie- decembrie 2019 lipsind ca şi probatoriu din dosar iar, pe de altă parte, în perioada ianuarie-mai 2019 singura perioadă în care a lucrat 8 ore este perioada 17 aprilie-17 mai 2019, restul fiind perioada de 24 de ore cu 48 de ore recuperare.

De asemenea, lipseşte motivarea cererilor de constatare a nelegalităţii OIG nr. 155/IG/13.05.2015 şi a ordinelor ce au modificat şi completat acest act, cu toate că aceste subpuncte se raportează strict la OIG nr. 1534/2018, analizat ca nefiind o vătămare în condiţiile Legii nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, Comandantul UM 0388-Col. B. au formulat, fiecare, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa niciunuia dintre motivele de casare invocate de recurent.

5.1. În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul apreciază că instanţa nu ar fi consemnat temeiul de drept al competenţei şi că nu ar fi motivat acest aspect.

Înalta Curte constată că, în practicaua încheierii de şedinţă de la 28 septembrie 2020, instanţa de fond a motivat de ce se consideră competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, reţinând că obiectul principal al acţiunii îl constituie anularea unor acte administrative emise de o autoritate centrală, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, nefiind vorba despre acte administrative care să reglementeze raportul de serviciul al reclamantului, şi a punctat temeiul de drept, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Această soluţie este corectă şi în opinia instanţei de control judiciar, recurentul-reclamant neaducând, asupra acestui aspect, nicio critică pertinentă, alegaţiile sale referitoare la dispoziţiile Legii nr. 188/1999, la Decizia CCR nr. 34/2016 şi la art. 278 şi art. 269 din Codul muncii, neavând relevanţă în stabilirea competenţei materiale în soluţionarea acţiunii sale.

Obiectul principal al acţiunii vizează anularea Ordinului nr. 1534/IG/14.12.2018 pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 155/IG/13.03.2015 privind organizarea şi executarea serviciului de permanenţă în Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate, celelalte capete de cerere, vizând şi fişa postului, fiind subsidiare acestui capăt de cerere.

5.2. În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti", Înalta Curte reţine că, prin această sintagmă, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Grupând criticile recurentului, subsumate acestui motiv de casare, acesta invocă încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru amânarea pronunţării, prevăzut de art. 396 alin. (1) C. proc. civ., încălcarea termenului de redactare a hotărârii, prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., respingerea cererii de amânare pe care apărătorul său a formulat-o pentru termenul din 28 septembrie 2020 şi lipsa continuă de citare a părţilor.

Înalta Curte reţine că instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Deci, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat.

Or, alegaţiile recurentului nu se pot circumscrie acestui motiv de casare, ci, eventual, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea normelor de procedură, şi, în plus, sunt nefondate.

Astfel, amânarea pronunţării se poate dispune pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile, însă C. proc. civ. nu prevede că, pentru motive temeinice, instanţa nu ar mai putea amâna pronunţarea, succesiv, pentru un nou termen de aceeaşi durată. De altfel, acest termen de 15 zile este unul de recomandare, neputându-se reţine o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi nicio sancţiune procedurală dacă instanţa, în raport cu încărcătura şedinţelor de judecată, este nevoită să amâne din nou pronunţarea.

În ceea ce priveşte termenul de 30 de zile pentru redactarea hotărârii, Înalta Curte constată că nu se poate vorbi despre o depăşire a termenului prevăzut de C. proc. civ.. Conform art. 426 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea se redactează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării şi, în cazuri temeinice, acest termen poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.

Hotărârea recurată a fost pronunţată la 27.10.2020, termenul de 90 de zile prevăzut de normele procedurale împlinindu-se la 27.01.2021. Adresa de comunicare a hotărârii a fost emisă la data de 28.01.2021, rezultând că hotărârea a fost motivată şi semnată înainte de această dată, cu respectarea termenului prevăzut de C. proc. civ.. Mai mult decât atât, depăşirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii nu afectează valabilitatea hotărârii astfel redactate.

Nici critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii apărătorului său de amânare a judecăţii din data de 28.09.2020 nu este fondată.

Potrivit art. 222 C. proc. civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepţional pentru motive temeinice, iar, dacă instanţa refuză amânarea judecăţii, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea pentru a-i da posibilitatea depunerii de concluzii scrise.

Deci, amânarea judecăţii se poate dispune numai în mod excepţional, prima instanţă respingând motivat această cerere. În plus, a amânat pronunţarea pentru a-i da posibilitate reclamantului de a depune concluzii scrise, reclamantul formulând, la data de 23.10.2020, note scrise.

Celelalte aspecte, referitoare la motivele pentru care pricina a fost amânată de instanţa de fond la mai multe termene de judecată, constatându-se lipsa de procedură cu anumiţi pârâţi, excedează analizei instanţei de recurs.

5.3. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte reţine că acesta include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină şi jurisprudenţă, s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Recurentul-reclamant, expunând o interpretare personală şi trunchiată a dispoziţiilor legale, în cadrul acestui motiv invocă faptul că hotărârea recurată şi încheierile de amânare a pronunţării i-au fost comunicate nesemnate, că nu i-ar fi fost comunicate încheierile de la termenele de judecată anterioare, că s-ar fi încălcat prevederile procesuale vizând verificarea calităţii de reprezentant şi că s-ar fi încălcat prevederile privind administrarea probatoriului, pentru că ar fi avut în vedere actele depuse de pârâtul IGSU, care a fost decăzut din dreptul de a invoca excepţii şi de a depune probe.

Răspunzând criticilor recurentului, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 426 alin. (6) C. proc. civ., hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt la mapa de hotărâri a instanţei, iar, potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă.

Prin urmare, hotărârea se comunică părţilor, după redactare şi după semnare, în copie certificată şi nu în original. De asemenea, C. proc. civ. nu prevede comunicarea tuturor încheierilor de la termenele de judecată anterioare celui la care s-a soluţionat cauza, ci doar a hotărârilor, chiar dacă acestea sunt definitive. De altfel, recurentul avea posibilitatea de a solicita instanţei comunicarea încheierilor de şedinţă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării formulate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" invocată la fond, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a motivat respingerea acesteia. De altfel, şi în faţa instanţei de recurs, recurentul a invocat aceeaşi excepţie referitoare la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, temeiurile reţinute în practicaua prezentei decizii fiind incidente.

Referitor la faptul că instanţa de fond, deşi a constatat că pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a depus întâmpinarea tardiv, a avut în vedere actele depuse de IGSU la dosar, Înalta Curte reţine că obligativitatea depunerii documentaţiei care a stat la baza emiterii actelor atacate este prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neputându-se vorbi despre o decădere a autorităţii din dreptul de a depune respectivele înscrisuri.

5.4. Constată Înalta Curte că nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Acest motiv de casare este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul aduce critici vizând situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, că nu ar fi avut în vedere perioada iunie- decembrie 2019 şi ianuarie-mai 2019 şi că ar fi analizat doar materialul probator depus de pârâţi.

Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, argumentele recurentului nu pot fi avute în vedere, instanţa de control judiciar putând analiza exclusiv legalitatea hotărârii, şi nu aspecte vizând probatoriile administrate şi temeinicia hotărârii.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că instanţa a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acţiune şi a apărărilor părţilor, a analizat probele administrate şi a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Lecturând hotărârea pronunţată de prima instanţă, instanţa de control judiciar reţine că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând soluţiile date asupra fiecărui aspect dezlegat prin hotărâre, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Deci, nu se poate aprecia a fi îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, în opinia Înaltei Curţi motivarea primei instanţe oferă garanţiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunţate.

5.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1028 din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.