Inapplicability of general contravention prescription to discrimination sanctions under EU directives and non-imperviousness of CNCD 90-day handling deadline

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.10.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 482/21.08.2019 emise de pârât şi anularea amenzii contravenţionale în sumă de 2.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 27 februarie 2020, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei B., în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., aceasta fiind cea care a formulat petiţia înregistrată la CNCD sub nr. x/09.06.2017 cu privire la reclamanta A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 127 din 5 noiembrie 2020, Curtea a respins excepţia prescripţiei, ca nefondată.

A respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, apreciind-o a fi netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului şi, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertismentul.

A arătat recurenta că instanţa a respins acţiunea în mod greşit, având în vedere că, din actele dosarului, din documentaţia depusă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, rezultă că titularul plângerii administrative este B., plângere înregistrată sub nr. x/09.06.2017.

Din actele depuse la dosar rezultă că expresiile pe care le-a formulat au fost adresate către C..

B. nu a menţionat că sub pseudonimul "C." s-ar afla persoana sa şi nici nu a dovedit în niciun fel. Cel ce a folosit ID-ul C., nu a formulat niciun fel de plângere la CNCD sau la alte instituţii.

Astfel, sancţionarea sa cu suma de 2.000 RON a fost aplicată nedrept, pentru o faptă pe care nu a comis-o faţă de petenta B., întrucât expresiile jignitoare nu i le-a adresat acesteia.

A mai apreciat recurenta că instanţa de fond greşit a respins acţiunea, deşi a constatat că Hotărârea nr. 482/21.08.2019 a CNCD a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, respectiv cu încălcarea termenului imperativ de 90 de zile de la data sesizării.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu ar fi aplicabil dreptul comun din materia contravenţiilor, cât timp dispoziţiile legii speciale, O.G. nr. 137/2000, nu fac niciun fel de menţiune referitoare la termenul de aplicare a contravenţiilor, la prescrierea sancţiunii contravenţionale aplicate, la executarea lor, fapt care face ca acolo unde legea specială nu distinge să se aplice dreptul comun în materie.

Faţă de data comiterii presupusei fapte de discriminare, 27-209 mai 2017, faţă de faptul că Hotărârea nr. 482 prin care s-a aplicat sancţiunea amenzii de 2.000 RON a fost emisă cu depăşirea termenului de 90 de zile de soluţionare a plângerii pentru discriminare, aplicarea amenzii contravenţionale este prescrisă.

A mai precizat recurenta că, potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Prin trecerea a mai bine de 2 ani de la data presupusei fapte, aceasta şi-a pierdut interesul, atât faţă de comunitate, cât şi faţă de petentă, nemaijustificându-se aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa niciunui motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

5.1. Referitor la susţinerile recurentei, că expresiile pe care le-a formulat nu au fost adresate petentei B., titularul plângerii înregistrate la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/09.06.2017, ci au fost adresate persoanei având ID-ul C., Înalta Curte constată că aceste argumente au fost formulate direct în recurs, nefiind invocate şi reţinute nici în Hotărârea emisă de CNCD şi nici prin acţiune, astfel că nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere efectele principiul legalităţii căilor de atac, reţine Înalta Curte că judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenţia primei instanţe, nu este permisă.

În contextul în care aceste aspecte sunt invocate pentru prima dată în instanţa de recurs, devin aplicabile dispoziţiile art. 494 rap. la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalităţii sentinţei primei instanţe prin invocarea acestor argumente.

5.2. În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea termenului de 90 de zile stabilit pentru soluţionarea sesizării, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte constată că, din modul de redactare a textului legal, nu rezultă caracterul imperativ al acestui termen.

Dacă legiuitorul avea intenţia să imprime un astfel de caracter termenului de 90 de zile ar fi prevăzut expres şi sancţiunea corelativă nerespectării acestuia.

Or, o astfel de reglementare nu există în cuprinsul O.G. nr. 137/2000, ceea ce denotă că termenul de 90 de zile este un termen de recomandare, depăşirea lui neputând duce la invalidarea actului administrativ emis în soluţionarea petiţiei adresate CNCD.

De altfel, în acest sens a statuat şi practica judiciară constituită la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal (exempli gratia Decizia nr. 3549/2009, Decizia nr. 4611/2014, Decizia nr. 1051/2014, Decizia nr. 985/2014).

5.3. Nici alegaţiile recurentei, în sensul că în mod greşit instanţa a apreciat că nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind prescrierea aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, nu pot fi reţinute.

După cum a constatat şi prima instanţă, Dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 asigură transpunerea în dreptul naţional a prevederilor Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, precum şi ale Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

În considerarea efectului vertical al directivei, ce conferă particularilor dreptul de a se prevala de dispoziţiile directivei în faţa instanţelor naţionale împotriva statului, manifestat în speţă, între persoana privată care a reclamat faptele de discriminare şi autoritatea publică chemată să analizeze situaţia discriminatorie, se reţine că armonizarea legislaţiei naţionale în materie cu dispoziţiile directivei implică analiza pe fond a aspectelor reclamate prin petiţia adresată Consiliului Naţional al Discriminării.

Astfel, trebuie avute în vedere considerentele Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauza C81/12, privind interpretarea art. 2 alin. (2) lit. a), a) art. 10 alin. (1) şi a art. 17 din Directiva 78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament.

Prin urmare, sunt lipsite de relevanţă aprecierile recurentei, referitoare la caracterul O.G. nr. 137/2000 de lege specială faţă de O.G. nr. 2/2001 şi la faptul că au trecut mai bine de 2 ani de la data comiterii faptei.

Potrivit celor stabilite de CJUE, imposibilitatea aplicării sancţiunii contravenţionale cu amenda în cauzele de discriminare după expirarea termenului de prescripţie de 6 luni de la data săvârşirii faptei, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, este contrară art. 17 din Directiva 2000/78, sub aspectul că sancţiunile în cazurile de discriminare trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive.

5.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 127 din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.