Hunting fund contract termination claim dismissed for failure to meet mandatory notice requirement

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.06.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor, Garda Forestieră Braşov şi B.,

- anularea refuzului nejustificat reprezentat de Adresa nr. x/24.04.2020 emisă de Garda Forestieră Braşov

- anularea refuzului nejustificat reprezentat de Adresa nr. x/26.02.2020 emisă de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

- constatarea rezilierii de drept a Contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare 2 Giuluş, judeţul Mureş cu obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 2 octombrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

A obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 7.260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta-reclamantă că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a) din Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011 şi a dispoziţiilor art. 969 C. civ. de la 1864 (în vigoare la data încheierii contractului).

Referitor la greşita interpretare şi aplicare a art. 18 din contract, aceasta rezultă din faptul că termenul de 10 zile de la notificare, reţinut de prima instanţă, nu-şi are nicio justificare, pentru că notificarea la care textul contractual face referire este notificarea transmisă de cocontractantul administrator exclusiv cu privire la tariful de gestionare datorat Bugetului de stat şi Fondului pentru mediu, conform art. 15 alin. (1) lit. b)-c) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

Astfel, administratorul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor cunoaşte dacă gestionarul şi-a îndeplinit sau nu la termen obligaţia de plată a tarifului de gestionare către cei doi beneficiari, reprezentaţi de Bugetul de stat şi Fondul de Mediu, iar, în cazul în care această obligaţie nu a fost îndeplinită, administratorul notifică acest lucru debitorului. În situaţia în care acesta din urmă nu îndeplineşte obligaţia de plată în termen de 10 zile de la notificare, contractul se reziliază de drept.

Întrucât A. este o terţă persoană privată, administratorul nu poate cunoaşte faptul neîndeplinirii obligaţiilor faţă de aceasta, în condiţiile în care plata se face în mod direct, fără mijlocirea administratorului. Astfel, în situaţia terţelor persoane, rezilierea se produce în temeiul tezei I a art. 18 alin. (1) lit. a) din contract, respectiv exclusiv în situaţia în care plata nu se realizează în termen de 30 de zile de la scadenţă.

Potrivit art. 969 C. civ. de la 1864, contractul este obligatoriu faţă de părţi dar şi faţă de terţele persoane, inclusiv faţă de organele judiciare chemate să îl aplice.

A mai apreciat recurenta-reclamantă că instanţa în mod greşit a apreciat că nu ar fi îndeplinite condiţiile rezilierii, pentru că gestionarul, B., nu a fost notificat de către administrator, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. a) din contract, în condiţiile în care faţă de gestionar se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă care-i stabilea culpa contractuală, derivată din faptul neachitării tarifului de gestionare, fiind în mod succesiv pus în întârziere, inclusiv prin pronunţarea sentinţei civile nr. 622 din 30 iulie 2019 în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Luduş, sentinţă împotriva căreia gestionarul nu a exercitat calea de atac a apelului.

Aşadar, faptul că pârâta nu a fost notificată chiar de către administrator nu prezintă nicio relevanţă, pentru că notificarea are ca unic scop informarea gestionarului asupra neîndeplinirii unei obligaţii contractuale.

A mai susţinut recurenta că în mod greşit instanţa de fond a acordat valenţe juridice refuzului regăsit în cadrul Adresei nr. x/26.02.2020 a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi nu a acordat semnificaţie cererii prealabile din 15.11.2019, pierzând din vedere faptul că cererea prealabilă a fost anterioară plăţii din 17.12.2019 şi că nu a fost soluţionată în termenul limită, de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, care s-a împlinit la 15.12.2019. Astfel, adresa menţionată nu mai era aptă a produce efecte juridice.

În opinia recurentei, prima instanţă a reţinut în mod greşit chestiunea plăţii parţiale, din data de 17.12.2019 în cuantum de 3.900 RON, că nu ar avea legătură cu petitele acţiunii, iar, prin reţinerea necesităţii de facturare a penalităţilor de întârziere, instanţa a încălcat prevederile sentinţei nr. 622/2019 a Judecătoriei Luduş.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, şi menţinerea sentinţei recurate. A arătat că nu putea emite o notificare de reziliere a Contractului de gestiune a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011, în condiţiile în care exista dovada plăţii tarifului de gestiune aferent sezonului de vânătoare 2018-2019.

4.2. Intimata-pârâtă Garda Forestieră Braşov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. În ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante de suspendare formulate pentru acest termen, Înalta Curte reţine că, pentru a opera suspendarea facultativă prevăzută de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., trebuie îndeplinită condiţia ca dezlegarea cauzei să depindă, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi şi care, odată stabilit prin hotărâre definitivă, poate fi invocat cu efectele lucrului judecat în orice alt proces, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

După cum a precizat recurenta, obiectul dosarului menţionat priveşte culpa contractuală a pârâtei B. cu privire la obligaţia de plată a tarifului de gestionare către A..

Deşi este vorba de acelaşi contract, Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare 2 Giuluş, judeţul Mureş, stabilirea culpei contractuale a pârâtei cu privire la plata tarifului de gestionare către recurenta A. nu are nicio înrâurire asupra soluţionării prezentei cauze, care priveşte, în esenţă, constatarea îndeplinirii condiţiilor rezilierii de drept a contractului.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază, în raport cu obiectul prezentei cauze, că nu se impune suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Mureş, cererea de suspendare urmând a fi respinsă.

5.2. Înalta Curte, analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aspectul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. a) din Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare 2 Giuluş, judeţul Mureş, instanţa de control judiciar constată că acest contract a fost încheiat între Ministerul Mediului şi Pădurilor (în prezent Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor) prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Braşov, în calitate de administrator, şi B., în calitate de gestionar, în temeiul art. 9 şi art. 15 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative.

Prin urmare, în raport cu calitatea administratorului fondului cinegetic, Ministerul Mediului şi Pădurilor prin structura sa teritorială, de autoritate publică, şi cu obiectul contractului, fondul cinegetic (bun de interes naţional), este vorba despre un contract administrativ, încheiat de o autoritate publică, fiindu-i aplicabil regimul juridic administrativ, de drept public.

Conform art. 18 alin. (1) lit. a) din contract,

"Rezilierea de drept a contractului din iniţiativa administratorului se realizează, fără sesizarea instanţei şi fără punerea în întârziere cu avizul autorităţii publice centrale în silvicultură, în următoarele cazuri:

a) gestionarul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a tarifului de gestionare conform legii şi prezentului contract, într-o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului de plată şi după împlinirea unui termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării din partea administratorului."

Recurenta-reclamantă apreciază că, în cazul neîndeplinirii obligaţiei gestionarului în ceea ce o priveşte, nu ar mai fi necesară parcurgerea procedurii de notificare a gestionarului de către administrator. Aceasta pentru că plata se face fără mijlocirea administratorului, astfel că administratorul nu ar avea cum să cunoască faptul neîndeplinirii obligaţiei de plată a tarifului de gestionare faţă de proprietarii terenurilor.

Prin urmare, în opinia sa, rezilierea s-ar produce de drept, conform tezei I art. 18 alin. (1) lit. a) din contract, exclusiv în situaţia când plata nu se realizează în termen de 30 de zile de la scadenţă.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile rezilierii de drept a contractului.

Contrar alegaţiilor recurentei, art. 18 alin. (1) lit. a) din contract nu cuprinde două teze distincte, respectiv, teza I, neîndeplinirea obligaţiei de plată într-o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului de plată către asociaţia de proprietari şi, teza a II-a, împlinirea unui termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării din partea administratorului, în cazul neplăţii tarifului către bugetul de stat sau către Fondul pentru mediu.

Din analiza dispoziţiilor contractuale amintite, rezultă că rezilierea de drept intervine în cazul când gestionarul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a tarifului de gestionare în termen de 30 de zile de la expirarea termenului şi după împlinirea unui termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării din partea administratorului.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă două ipoteze distincte, alternative, ar fi înlocuit conjuncţia copulativă "şi" cu conjuncţia disjunctivă "ori"/"sau".

Astfel, interpretarea dispoziţiilor contractuale, în raport şi cu dispoziţiile Legii nr. 407/2006, este în sensul că rezilierea de drept a contractului se realizează conform unei proceduri, după expirarea termenului de plată de 30 de zile şi după împlinirea unui termen de 10 zile lucrătoare de la primirea de către gestionar a notificării administratorului.

De altfel, după cum a arătat şi recurenta prin recurs, tariful de gestionare, conform art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 407/2006, se achită nu numai proprietarilor de terenuri, ci şi bugetului de stat şi Fondului pentru mediu, art. 18 alin. (1) din contract referindu-se la neîndeplinirea obligaţiei de plată a tarifului de gestionare, fără a face distincţie cu privire la beneficiarul plăţii.

În cauză, după cum just a constatat instanţa de fond, administratorul, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, nu a emis nicio notificare către gestionar, B..

Acest aspect reiese şi din Adresa nr. x/26.02.2020 emisă de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, adresă contestată de către recurentă, prin care i-a fost adus la cunoştinţă faptul că, pentru a putea solicita rezilierea contractului de gestionare, are obligaţia de a înştiinţa administratorul cu privire la neplata tarifului de gestionare, administratorul urmând a efectua verificări şi a emite notificarea.

Prin urmare, nu prezintă relevanţă aspectele învederate de recurentă, cu privire la existenţa Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Luduş, în care prin sentinţa civilă nr. 622 din 30 iulie 2019 s-a stabilit culpa contractuală a pârâtei B. din neexecutarea obligaţiilor de plată, de vreme ce notificarea gestionarului, de către administrator, nu a fost efectuată.

Nu pot fi reţinute nici criticile recurentei privind încălcarea de către prima instanţă a art. 969 C. civ. de la 1864, conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Recurenta-reclamantă recunoaşte faptul că este o terţă persoană privată faţă de contract.

Potrivit art. 18 alin. (1) din contract, rezilierea de drept poate fi iniţiată de partea ce are calitatea de administrator (Garda Forestieră Braşov, în cauză) cu avizul autorităţii publice centrale în silvicultură (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor).

Contractul de gestionare a fondului cinegetic, având caracterul unui contract administrativ, presupune ca principiile libertăţii contractuale, a relativităţii efectelor contractului şi a opozabilităţii acestuia să fie subsumate principiului priorităţii interesului public.

Astfel, revine autorităţii publice contractante atribuţia/obligaţia de a verifica şi de aprecia asupra culpei gestionarului în neexecutarea contractului şi, drept consecinţă, de a realiza rezilierea de drept a acestuia (cu respectarea dispoziţiilor legale), şi nu unei terţe persoane, cum este, în cauză, recurenta-reclamantă A..

Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare formulată de recurenta-reclamantă.

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 65 din 2 octombrie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.