Admissibility of declaratory action for non-existence of debt: subsidiarity requirement and unavailability of enforcement remedy
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision that the plaintiff's claim was inadmissible, thereby leaving the tax authorities' debt determinations in force. The dispute concerned a request to declare the non-existence of a debt comprising two distinct sums: one established by a decision on joint liability and the other by a civil judgment, which the plaintiff argued resulted in an unjustified cumulation of taxes by the fiscal administration. Relying on Article 35 of the Code of Civil Procedure, the court held that declaratory actions are strictly subsidiary and exclusively pertain to legal states of right, not factual ones; because the plaintiff failed to prove that his rights or legitimate interests were violated by a specific administrative act, and because alternative enforcement actions against the execution titles or annulment of the joint liability decision were available, the declaratory suit was deemed inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 111 C. proc. civ, art. 2502 alin. (2) pct. 2 C. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of declaratory action for non-existence of debt: subsidiarity requirement and unavailability of enforcement remedy: The dispute concerned a request to declare the non-existence of a debt comprising two distinct sums: one established by a decision on joint liability and the other by a civil judgment, which the plaintiff argued resulted in an unjustified cumulation of taxes by the fiscal administration. Relying on Article 35 of the Code of Civil Procedure, the court held that declaratory actions are strictly subsidiary and exclusively pertain to legal states of right, not factual ones; because the plaintiff failed to prove that his rights or legitimate interests were violated by a specific administrative act, and because alternative enforcement actions against the execution titles or annulment of the joint liability decision were available, the declaratory suit was deemed inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the administrative jurisdiction.
The procedural rule applied to reject the cassation appeal on the merits.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.05.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Finanţelor Publice Botoşani-Serviciul Fiscal Municipal Dorohoi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Finanţelor Publice Botoşani, a se constata inexistenţa unui drept al pârâtelor asupra sa, respectiv ca instanţa să constate că reclamantul nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/25.07.2013 şi nici suma de 19.870.784 RON stabilită prin sentinţa civilă nr. 417 din 9 iulie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 389 din 3 octombrie 2019, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare de pârâta AJFP Botoşani, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 30.10.2019.
La data de 24.12.2019, reclamantul a formulat precizări, solicitând a se constata inexistenţa unui drept al pârâtului asupra sa, în sensul că reclamantul nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/25.07.2013 şi nici suma de 19.870.784 RON stabilită prin sentinţa civilă nr. 2749/40/2014/a1.
A precizat că urmăreşte, în fapt, obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să ateste inexistenţa unui debit, reţinut ca fiind datorat drept prejudiciu în dosarul penal, dosar în care nu a început urmărirea penală împotriva sa.
Prin sentinţa nr. 14 din 4 februarie 2020, Curtea, reţinând dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamant.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, să se constate inexistenţa unui drept al pârâtului/intimat asupra reclamantului/recurent, în sensul ca instanţa să constate că nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/25.07.2013 şi suma de 19.870.784 RON stabilită prin sentinţa pronunţată în Dosarul nr. x/2014.
Din examinarea motivelor care stau la baza promovării acţiunii, raportat la temeiul de drept invocat, art. 111 C. proc. civ., reiese că urmăreşte, în fapt, obţinerea unei noi hotărâri judecătoreşti irevocabile care să ateste că, în realitate, nu datorează suma de 36.192.624 RON.
Nepromovarea căii de atac a dus la stabilirea unor sume prin două acte jurdiice diferite, însă izvorul sumelor este acelaşi, organul fiscal cumulând nejustificat cele două sumă rezultând o sumă care nu are temei juridic.
Recurentul nu poate promova acţiunea în realizarea dreptului, nu numai sub aspectul termenului deja depăşit, ci şi prin prisma faptului că nu există act juridic să fie anulat în ceea ce priveşte suma de 36.192.624 RON.
Acţiunea în constatare vizează constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic, iar, conform art. 2502 alin. (2) pct. 2 C. civ., acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept este imprescriptibilă.
Mai mult, acţiunile în constatare îşi dovedesc utilitatea în cazuri urgente şi în scop preventiv, reprezentând un mijloc simplu şi rapid pentru evitarea unor stări conflictuale reale care ar putea apărea în viitor.
În ceea ce priveşte condiţia formulării unei pretenţii, s-a reţinut în doctrină că, în cazul acţiunilor în constatare, spre deosebire de acţiunile în realizare, nu se aplică cerinţa ca dreptul să fie actual, întrucât judecătorul este chemat să se pronunţe a priori asupra unei situaţii juridice de care depinde actualitatea dreptului afirmat.
În calitatea sa de petent, formulând cererea în constatare, a justificat un interes legitim, actual, născut şi personal, care a subzistat pe toată durata derulării litigiului.
Pentru a aprecia că o acţiune în constatare este inadmisibilă, instanţa trebuia să verifice dacă, în concret, există sau nu posibilitatea formulării unei acţiuni în realizare.
De aceea, instanţa trebuie să verifice cu atenţie admisibilitatea unei acţiuni în constatare în contencios administrativ şi nu să o respingă ca inadmisibilă, fără o motivare susţinută a acţiunii şi, mai ales, fără a prezenta care este calea de realizare admisibilă în concret.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentul-reclamant, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
3.1. Temeiul de drept indicat de recurent, art. 111 C. proc. civ. de la 1864 (abrogat la data formulării acţiunii) prevede că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept.
Corespunzător art. 111 invocat de recurentul-reclamant, art. 35 C. proc. civ., dispune că "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.".
Teza I a art. 35 C. proc. civ. stabileşte obiectul acţiunii în constatare, respectiv exclusiv o stare de drept şi nu una de fapt, iar teza a II-a consacră caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare.
Astfel, în raport cu obiectul acţiunii, astfel cum a fost reiterat şi prin recurs, "ca instanţa să constate că nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/25.07.2013 şi suma de 19.870.784 RON stabilită prin sentinţa pronunţată în Dosarul nr. x/2014", Înalta Curte reţine că, în contencios administrativ, partea poate cere recunoaşterea unui drept pretins numai în condiţiile în care se constată că dreptul sau interesul legitim au fost încălcate/vătămate printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri.
3.2. Or, în cauză, recurentul-reclamant nu a făcut dovada că pârâtele i-ar fi încălcat sau vătămat vreun drept sau interes legitim, astfel că, după cum a reţinut şi prima instanţă, în raport cu petitul acţiunii, recurentul-reclamant avea deschisă calea realizării dreptului (acţiune promovată împotriva titlurilor executorii prin care ar fi fost obligat la plata unor sume, respectiv acţiune de anulare a deciziei de atragere a răspunderii solidare), pe calea acţiunii în constatare neputându-se solicita recunoaşterea unui drept.
Alegaţiile recurentului-reclamant, în sensul că nu ar mai putea promova o acţiune în realizarea dreptului pentru că termenul a fost deja depăşit, nu prezintă nicio relevanţă în prezenta cauză.
De asemenea, nici aprecierile şi interpretările sale personale în privinţa caracterului şi utilităţii acţiunilor în constatare nu pot fi avute în vedere, neavând niciun fundament legal sau juridic.
Deci, în condiţiile în care recurentul invocă faptul că i-ar fi fost nesocotite drepturile, protejarea acestora se poate realiza la cererea sa, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi.
3.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 14 din 4 februarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.