Jurisdiction for contract execution disputes: administrative contracts fall under ordinary civil courts, not administrative jurisdiction, regardless of public authority status.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, Guvernul României şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov a solicitat instanţei să se constate dreptul reclamantei stabilit prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 de a primi pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON lunar din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; în subsidiar, să se constate dreptul reclamantei de a primi despăgubiri în cuantum de 10.000 RON lunar pentru fiecare contract cu titlu de reparare a prejudiciului administrativ cauzat prin neadoptarea normelor metodologice prevăzute de art. V din Legea 236/2019; să fie obligată ANSVSA să aloce din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plăţii sumelor pentru perioada 16.03.2020-24.07.2020 şi pentru perioada 24.07.2020- 31.08.2020; să fie obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 55.000 RON reprezentând sume datorate pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, referitor la contractual de concesiune nr. x/01.09.1999 pentru CSV Viştea, jud. Braşov.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 93 din 23 septembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că cererea reclamantei are ca finalitate obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 55.000 RON reprezentând sume datorate pentru perioada 16.03.2020-31.08.2020, în temeiul Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999. Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată este sub pragul de 3.000.000 RON prevăzut la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cererii revine Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios adminsitrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 921/CA din 18 octombrie 2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prezenta acţiune are două capete principale de cerere.

Primul capăt de cerere vizează plata sumelor prevăzute de art. IV alin. (1) al Legii nr. 236/2019 şi, având în vedere că reclamanta a încheiat contractul de concesiune nr. x/01.03.1999 în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998 şi ulterior a fost modificat prin acte adiţionale încheiate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, abrogat prin Legea nr. 98/2016, în privinţa competenţei materiale devin incidente prevederile art. 53 alin. (1)1 din acest act normativ, în conformitate cu care:

"(1^1) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social domiciliul reclamantul."

Prin petitul 2 al acţiunii reclamanta urmăreşte repararea prejudiciului creat prin neîndeplinirea de către Guvernul României şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară a obligaţiei de a adopta norme metodologice în termenul prevăzut de art. V din Legea nr. 236/2019. Conform art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în temeiul votului de încredere acordat de Parlament în baza programului de guvernare. Prin urmare, competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere aparţine curţii de apel, în temeiul dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la rangul pârâtului Guvernul României de autoritate publică centrală.

Tribunalul a considerat că, întrucât cele două capete principale de cerere ale prezentei acţiuni atrag competenţa unor instanţe diferite, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, în cazul de faţă, Curtea de Apel Braşov.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraş, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost investită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că, în cauză, societatea A. S.R.L. a încheiat contractul de concesionare nr. x/1.09.1999, pentru CSV Vistea, judeţul Braşov, iar suma de 55.000 de RON pe care o solicită, în principal, este aferentă perioadei 16.03.2020 -24.07.2020, temeiul invocat fiind reprezentat de prevederile art. IV alin. (1) din Legea 236/2019.

Potrivit art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Conform art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Competenţa instanţei de contencios administrativ nu este una intuitu personae, respectiv calitatea de instituţie/autoritate publică a uneia din părţi nu atrage automat aplicarea jurisdicţiei contenciosului administrativ - care în accepţiunea art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, semnifică:

"activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Deoarece competenţa instanţei de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun şi care intervine doar în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, simpla calitate de autoritate publică a părţilor implicate nu atrage automat competenţa instanţei de contencios administrativ.

În speţă, litigiul dintre părţi este unul care priveşte executarea unui contract administrativ aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât prin încheierea contractului de concesionare reclamanta asigură prestarea unui serviciu public, respectiv serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.

Chiar dacă temeiul juridic al pretinsei obligaţii de plată, care formează obiectul contractului şi actului adiţional încheiat între părţi, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii, cât şi legea în sine are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Prin urmare, pentru stabilirea competenţei materiale sunt incidente prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.

Având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 55.000 RON, instanţa competentă să soluţioneze cauza este judecătoria în raza căreia reclamanta îşi are sediul, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Cum sediul reclamantei societatea A. S.R.L. se află în localitatea Făgăraş, judeţul Braşov, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Făgăraş.

Înalta Curte mai constată că, în speţă, conflictul negativ de competenţă s-a ivit între Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Judecătoria Făgăraş (în favoarea căruia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competenţa de soluţionare a cauzei) nu este, aşadar, implicată în conflictul de competenţă sesizat (niciuna dintre instanţe nu a apreciat că ar reveni acestei judecătorii competenţa de soluţionare a cauzei).

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, în pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie să se stabilească instanţa de judecată competentă conform dispoziţiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare unei instanţe neimplicate în conflictul negativ sesizat. Declinările reciproce de competenţă reprezintă premisa regulatorului de competenţă, însă stabilirea instanţei competente nu este limitată de dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanţele aflate în conflict.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâţii Guvernul României, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov în favoarea Judecătoriei Făgăraş.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâţii Guvernul României, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov în favoarea Judecătoriei Făgăraş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2022.