Wealth acquisition ruling upheld; official ordered to pay state 918,954.22 RON.

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin Ordonanţa nr. 1/3.05.2018 pronunţată de Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi a fost admisă sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate în privinţa persoanei cercetate A. şi a soţiei acesteia, B., constatându-se nejustificată dobândirea sumei de 959.454,22 RON, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 104alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, cauza a fost trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 40 din 25 martie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea formulată de Agenţia Naţională de Integritate în privinţa persoanei cercetate A. şi a soţiei acestuia, B..

A constatat caracterul nejustificat al dobândirii cotei părţi din avere în valoare de 918.954,22 RON şi, pe cale de consecinţă, a obligat persoana cercetată A. şi soţia acestuia, B., la plata către Statul Român, prin intermediul organului fiscal competent să efectueze executarea silită, a sumei de 918.954,22 RON (192.156,60 euro), reprezentând echivalentul cotei părţi din avere dobândită în mod nejustificat, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii A. şi B., întemeiat în drept pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recursul conţine 83 pagini motivarea sa începând cu pag. 37.

La termenul când s-a dezbătut pricina, 9 martie, s-a depus concluzii scrise care însă conţine în text şi cererea de admitere a recursului "pentru următoarele motive suplimentare".

Cum acestea nu au fost depuse în termenul de declarare a căii de atac nu vor fi luate în considerare ca motive noi ci eventual argumente.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenţii au pretins că intimata a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti .

Sistematizarea afirmaţiilor din textul analizat este extrem de grea, trecându-se de la "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti nu se poate identifica cu depăşirea competenţei".

"În pofida dispoziţiilor 104alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/19964, cauza a fost soluţionată, nelegal de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal".

Se afirmă mai departe că acest motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 4 C. proc. civ. este de ordine publică şi poate fi invocat de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a pricinii.

Se arată că astfel, acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Totuşi, în motive, deşi se preia "aspecte punctuale din motivare se subliniază că despre aceste "elemente nu a ţinut cont instanţa de judecată" - ori reţinerile de fapt interpretate diferit nu se pot în niciun caz o situaţie de depăşire a atribuţiilor.

Repovestirea unor pasaje din sentinţă - chiar făcută pe multe pagini şi cu multe sublinieri, nu poate escamota realitatea precum că nu s-a adus niciun argument de drept pentru admisibilitatea acestui motiv de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deşi se citează dispoziţiile pct. 6, instanţa de recurs va analiza dacă instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectări atrage sancţiunea nulităţii.

Motivarea conţine aceleaşi aspecte factuale aceeaşi afirmaţie precum că pricina a fost soluţionată nelegal de Curtea de Apel Iaşi - SCAF, deşi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu a fost invocat şi din nou se pretinde repetitiv faptul că instanţa de judecată nu a ţinut cont de aceste elemente, în fapt chestiuni de fapt (59-61).

Oricum întreaga motivaţie este în sensul că instanţa nu a ţinut cont de susţinerile părţilor sau martorilor, însă nu se dă nici un detaliu despre nerespectarea unei reguli de procedură.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

După un lung expozeu în care se arată ce trebuie să conţină o hotărâre judecătorească şi obligaţiile instanţei în acest sens, se arată că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

În cursul procesului, persoanele cercetate prin avocatul ales, au invocat limitarea dreptului de a-şi proba apărările, invocând incidenţa dispoziţiilor procesual penale şi nu a legii civile referitoare la regimul probelor (art. 97 alin. (2) C. proc. pen.), în sensul imposibilităţii valorificării probei testimoniale (declaraţiile martorilor) pentru dovedirea împrumuturilor de la persoane fizice.

Din contră, instanţa de fond a răspuns fiecărui argument şi nu doar fiecărui motiv, iar ceea ce priveşte procedura aplicabilă este evident că este cea civilă după cum precizează expres legea iar judecătorul fondului a precizat pe larg în motivare.

Aceleaşi aspecte sunt reluate mot-a-mot în diverse programe şi motivări(ex.omite instanţa să precizeze .

În concluzie nici acest motiv nu este argumentat.

Ultimul motiv invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pretinzându-se faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Este vizat în principal, situaţia celor două imobile cumpărate în oraşul Bârlad.

În ceea ce priveşte imobilul din strada x. instanţa de fond considera ca C. nu au făcut dovada dobândirii in mod licit a sumelor de bani necesare edificării acestuia. In concret susţine instanţa ca deşi veniturile C. in anul 2010 au fost in cuantum de 36.504 RON aceştia au edificat un imobil clădire cu o valoare impozabila de 345.866 RON.

Precizează că a demonstrat în fata instanţei de fond că edificarea construcţiei s-a realizat pe o perioada de cel puţin 3 ani si ca sumele de bani necesare pentru edificarea acesteia au provenit intr-o proporţie covârşitoare din imprumuturile contractate de la rudele de gradul 1, instanţa de fond a considerat ca operaţiunile financiare invocate nu au fost probate in mod legal.

Arată că toate împrumuturile acordate C. pentru edificarea imobilului au existat, sumele de bani fiind remise in numerar către C. dovada convenţiilor de împrumut neputând fi făcuta cu înscrisuri fata de imposibilitatea morala de preconstituire a înscrisului doveditor.

Instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1191 din C. civ. reţinând că nu suntem în prezenta unei imposibilităţi morale de întocmire a înscrisului întrucât deşi părţile au calitatea de rude obligaţiile derivate din calitatea de funcţionari publici impun întocmirea întotdeauna a înscrisurilor doveditoare a creanţelor.

Contrar susţinerilor recurenţilor instanţa de fond nu s-a limitat a aprecia nerealitatea împrumuturilor de 40.000 Euro contractat de la D. şi cu precădere de 97.500 euro de la E. pentru lipsa documentelor justificative - înscrisuri, ordine de plată, dar a verificat şi utilizarea acestor sume în raport de lucrările de construcţie efectuate la imobilul în raport de concluziile expertizei tehnice de specialitate .

Pe de alta parte, referitor la imobilul din strada x, faţă de primele susţineri, abia ulterior în etapa verificărilor în faţa Comisie de Cercetare a Averilor, situaţia achiziţionării acestui imobil a fost susţinută mult diferit, anume că de fapt numita F. a dorit si realizat achiziţia acelui imobil, pentru sine, dar în acte au fost menţionaţi cumpărători A. şi Dediu, fără a indica un impediment serios contra cumpărării direct pe numele celor doi copii, ai numitei F., dacă aceasta nu a dorit să cumpere pe numele său. Explicaţiile variind.

- fie că s-a dorit cumpărarea cu un preţ mai bun evitând divulgarea drept cumpărător a numitei F., notar cunoscut in zona, explicaţie avansată în notele depuse iniţial în faţa Comisiei omisie

- fie ca exista o problemă ce ţine de viaţa privata a E., cum afirmaseră F. si G., cu referire la toate achiziţiile imobiliare retransmise lor

- fie explicaţie, avansata de vânzătorul H. - ca se dorea încheierea actelor la cabinetul notarei F., dar aceasta nu putea realiza acte vizând persoana proprie sau -copiii (interdicţie reala legislativ, dar evitabilă, apelând la alt cabinet notarial).

Instanţa de fond a reţinut în mod temeinic faptul că în privinţa simulaţiei, apărare neinvocată în cauză dar însuşită după clarificările solicitate de către Curtea de apel în cursul judecăţii, se constată că nu există şi nu poate justifica provenienţa veniturilor cu care C. au cumpărat bunul imobil.

Simulaţia presupune existenţa, încheierea concomitentă a 2 acte, unul public, opozabil terţilor, şi altul secret, opozabil părţilor semnatare, prin care se modifică aspecte relevante din actul public, conform prevederilor art. 1174 şi art. 1175 din vechiul C. civ.

În cauză, intenţia şi voinţa de simulare prin interpunerea de persoană, nu a existat la data încheierii actelor publice, aspect ce rezultă din:

- prezentarea unor apărări omisive sau contradictorii referitoare la achiziţia bunurilor imobile de natură a reliefa că părţile nu au avut intenţia şi voinţa de simulare concomitent cu încheierea actelor autentice publice (fie nu au fost declarate de persoanele cercetate operaţiunile de cumpărare, fie s-a invocat generic cumpărarea pentru E. sau au fost cumpărate de C., în scopul eludării intrării bunurilor imobile în comunitatea de bunuri a E., datorită neînţelegerilor dintre soţi, care au divorţat ulterior);

- nepreconstituirea înscrisurilor necesare dovedirii actelor secrete în condiţiile inexistenţei unei incompatibilităţi de ordin moral în sensul art. 1198 pct. 2 din vechiul C. civ. (în cazul E. şi a C., imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisurilor doveditoare a actului secret în operaţiunea de simulare prin interpunere de persoană nu poate fi reţinută deoarece aceasta imposibilitate trebuia să se manifeste în toate actele juridice încheiate de părţi, ori în luna mai a anului 2006, cele 2 surori au încheiat un contract de împrumut pentru suma de 60000 de RON sub forma înscrisului sub semnătură privată, aspect ce relevă inexistenţa imposibilităţii morale de preconstituire a actelor doveditoare; de altfel, cele 8 operaţiuni de cumpărare de imobile realizate de C. pentru E., în perioada 2003-2011, impuneau funcţionarului public să asigure transparenţa operaţiunilor imobiliare derulate, prin respectarea legii în ceea ce priveşte intenţia sa de a contracta pentru altul şi de a declara bunurile în declaraţia de avere în raport de datele actului public);

- donarea bunurilor imobile către copiii E. pentru întoarcerea în patrimoniul familiei Fânaru (existenţa simulaţiei prin interpunere de persoană, în sensul prezentat de persoana cercetată şi soţia acestuia, excludea logic, juridic şi firesc operaţiunea de donare către membrii familiei Fânaru datorită efectelor actelor secrete ce ar fi arătat proprietarul real al bunurilor; în acest sens Curtea are în vedere declaraţia martorului I., dosar, care a declarat că imobilele au fost achiziţionate de C., pentru ca mamei sale să nu i se ceară un preţ mare, mătuşa sa - B.- ocupându-se de negocierea cu vânzătorul, declaraţie care este în totală contradicţie cu aspectele declarate de vânzător, martorul H.- fila, vol. VIII, dosar).

Pentru a fi operantă simulaţia, indiferent de formele acesteia, este necesar ca actul secret să fie anterior sau concomitent actului public, astfel încât apărările şi argumentele persoanei cercetate şi a soţiei acestuia nu pot fi reţinute ca întemeiate, donarea ulterioară a bunurilor imobile către copiii E., nu poate fi pertinentă în dovedirea simulaţiei deoarece sunt ulterioare încheierii actului public, iar declaraţiile persoanelor audiate în cadrul comisiei, respectiv J., I. şi F., confirmă lipsa intenţiei de simulare prin interpunere de persoană. De altfel, martora F. confirmă în declaraţia sa că bunurile au fost achiziţionate de familia Dediu, fără însă a preciza în ce calitate au acţionat aceştia, răspunsul incomplet oferit de aceasta (persoană cu studii juridice ce activează ca notar public) având drept scop doar crearea aparenţei de drept în ceea ce priveşte proprietarul real al bunurilor.

Afirmaţia martorei F. că a achitat preţul de achiziţie al imobilelor este irelevantă în cauză deoarece nu există dovada/proba remiterii banilor către familia Dediu, într-o formă legală care să poată fi dovedită.

De altfel, însăşi existenţa sursei de finanţare pe care martora F. a invocat-o nu are caracter cert deoarece aceasta a invocat faptul că în anul 2010, lunile august/ septembrie, a contractat un împrumut în valoare de 300000 de euro, din care 150000 de euro a folosit-o pentru plata preţului cumpărării celor 2 imobile din str. x, diferenţa de 30000 de euro fiind asigurată de resurse proprii.

Toate aceste neconcordanţe în declaraţiile martorilor au fost diligent observate şi corect interpretate de judecătorul fondului.

Chiar şi justificarea precum că nu s-a dorit ca soţul numitei F. să ia cunoştinţă despre tranzacţie nu are aspect de credibilitate, nu doar pentru că dimensiunile oraşului Bârlad nu permit o astfel de anonimitate câtă vreme oricum imobilul era cumpărat de cumnaţi, ci şi pentru că se putea utiliza alte modalităţi de transmitere drept de proprietate.

În ceea ce priveşte celelalte aspecte criticate:

- în cazul operaţiunilor împrumut de la persoane fizice, rude cu persoanele cercetate, instanţa nu poate reţine apărarea acestora referitoare la imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisurilor în scop ad probationem, pe care C. civ., în vigoare la data încheierii pretinselor contracte de împrumut, o impunea, conform art. 1191 alin. (2) C. civ. din 1864.lmposibilitatea morală nu poate opera abstract şi generic cu privire la toate actele juridice pretins încheiate de C. cu rudele acestora.

In acest context factual nu se poate reţine existenţa imposibilităţii morale în preconstituirea înscrisurilor doveditoare a pretinselor contracte de împrumut, declaraţiile martorilor audiaţi cu privire la acordarea împrumuturilor, ale persoanelor a căror avere formează obiectul cercetării, neputând fi luate în considerare în baza sancţiunii impuse de art. 191 alin. (2) din vechiul C. civ. de la 1864.

- faptul că la stabilirea cotei părţi din averea nejustificată s-a luat în considerare varianta a III-a a raportului de expertiză contabilă care a fost corect, raportându-se la concluziile instanţei de fond în analiza fiecărui aspect analizat, precum şi luându-se în considerare veniturile şi cheltuielile lunare a unei familii cu 2 copii minori.

În concluzie în raport de motivele invocate hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate nu apar incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 40 din 25 martie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2022.