Territorial jurisdiction for administrative challenges to public funding sanctions: Competence of claimant's domicile court when private utility acts as private party, not public authority

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de25.05.2021, iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal reclamanta Compania de Apă Aries S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Directia Generală Programe Europene Infrastructură Mare-Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, anularea raportului de neconformitate final transmis prin adresa nr. x/20.10.2020 şi Deciziei din data de 21.12.200 privind soluţionarea contestaţiei înregistrate la DGPEIM cu nr. x/23.11.2020 şi consecutiv, anularea sancţiunii aplicate in sarcina reclamantei constând în reducerea procentuală de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/14.07.2020, CL 11-extindere şi reabilitare sistem de alimentare cu apă şi sisteme de canalizare menajeră în Comunele Luna şi Viişoara, precum şi cheltuieli de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 6467/2021 pronunţată în dosar nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fisca, invocată din oficiu şi, în consecinţă a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanta Compania de Apă Aries S.A. în contradictoriu cu pârâta Ministerul Fondurilor Europene - Directia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că, pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, ce reglementează competenţa teritorială în favoarea instanţei de la domiciliul/sediul reclamantului.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 20.12.2021 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr.

Hotărârea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 255/2022 pronunţată la data de la 10.02.2022, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis la rându-i excepţia necompetenţei teritoriale, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că reclamanta este o societate comercială ai cărei acţionari sunt UAT-urile asociate în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară " Apa Văii Aieşului"- care au delegat gesiunea serviciilor de apă şi canalizare către Compania de Apă Arieş S.A., ca operator unic, reţinând astfel ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, raportat şi la Decizia nr. 28/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Constată Înalta Curte, în regulator de competenţă, că, demersul judiciar al reclamantei vizează, în esenţă, contestarea unui act administrativ de control, respectiv Raportul de Neconformitate nr. x/20.10.2020 precum şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Prezentul conflict negativ de competenţa vizează aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Chestiunea de drept care trebuie dezlegată în speţă pentru a stabili instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, constă în a analiza care dintre cele două părţi litigante acţionează în regim de putere publică în cadrul raportului juridic administrativ dedus judecăţii.

Din reglementarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reiese că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze şi anume prima, în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat care se consideră vătămată de o autoritate publică şi a doua, în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată, care, învestită cu putere publică, se îndreaptă împotriva unei persoane fizice sau juridice de drept privat.

Prin urmare, norma de competenţa teritorială este edictată în favoarea părţii din raportul juridic de drept material care nu are aceleaşi resurse pe care le are autoritatea publică, acesta din urmă având, în esenţă, un avantaj net superior oricărei persoane fizice sau juridice.

Analizând raportul juridic litigios născut între părţile prezentei cauze, Înalta Curte constată că reclamanta S.C. Compania de Apă Arieş S.A., chiar dacă i se aplică un regim juridic mixt din punct de vedere al organizării, în sensul că este o persoană juridică de drept privat care, însă, prin obiectul său de activitate este asimilată unei entităţi de interes public, în prezentul litigiu nu acţionează în regim de putere publică, pretenţiile sale juridice derivând dintr-o presupusă vătămare printr-un act administrativ prin care şi-a manifestat puterea publică pârâtul din speţă, respectiv Ministerul Fondurilor Europene.

Prin urmare, societatea reclamantă se manifestă în prezentul litigiu, ca orice particular vătămat în drepturile sale şi care doreşte să înlăture efectele executorii ale unui act administrativ emis în regim de putere publică de către autoritatea publică pârâtă.

Având în vedere că intenţia legiuitorului a fost aceea de favorizare a părţii aflate într-o poziţie de inferioritate cu statul, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică, juridică de drept privat sau juridică de drept privat asimilată unei autorităţi publice, iar în speţă, deşi Ministerul Fondurilor Europene este o autoritate publică şi are calitatea de pârât, cea care se află în poziţie inferioară în cadrul raportului juridic de drept public este societatea reclamantă, o interpretare contrară lipsind de raţiune şi eficienţă intenţia legiuitorului de a stabili o competenţă in favorem.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine şi faptul potrivit căruia calitatea de autoritate asimilată are relevanţă procesuală doar în situaţia în care această calitate dă naştere unui raport juridic de drept material dezechilibrat, în situaţia în care autoritatea asimilată acţionează în exercitarea serviciului în regim de putere publică, deci cu puteri exorbitante. Doar într-o astfel de situaţie se poate apăra interesul pârâtului prin judecarea procesului cât mai aproape de sediul/domiciliul acestuia.

Altfel spus, persoana juridică de drept privat asimilată unei autorităţi publice sesizează instanţa de la sediul/domiciliul pârâtului doar în cazul în care acţionează ca o parte cu puteri exorbitante, în calitatea sa de delegat statal în privinţa unei competenţe limitative (anume aceea de utilitate publică sau serviciu public, în regim de putere publică). În toate celelalte situaţii în care nu are poziţia de superioritate, calitatea relevantă este cea primară, anume de persoană juridică de drept privat.

Aşadar, Înalta Curte consideră că forma articolului 10 alin. (3) nu reglementează de fapt situaţia în care reclamantul este o persoană juridică de drept privat care cheamă în judecată o autoritate publică cu care se află într-un raport juridic de drept material. Raţiunea stabilirii competenţei în favoarea persoanei fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă este reclamant sau pârât, conduce la concluzia că norma prevăzută în art. 10 alin. (3) trebuie să fie interpretată nu literal, ci în spiritul acesteia, numai într-o astfel de situaţie scopul legii, anume protecţia suplimentară acordată părţii vulnerabile, putând fi atins.

În concluzie, în raportul juridic de drept material dedus judecăţii în prezenta cauză, în care părţi sunt o persoană juridică de drept privat şi o autoritate publică, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania de Apă Arieş S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.