Pension point value in urgent government ordinances: nullity of appeal for failure to frame grounds within exhaustive cassation criteria

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 12.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 reclamanta A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 64/2021 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor şi, în consecinţă:

A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect "anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021".

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Finanţelor, respingând, deopotrivă, cererea formulată de reclamantă privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Cererea de recurs

Împotriva soluţiei de respingere a cererii având ca obiect anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021, pronunţată în cadrul sentinţei nr. 164/2021 din 16 iunie 2021 dată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., fără a-l încadra în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că cererea formulată a fost respinsa, ca inadmisibila, având în vedere următoarele acte normative si aprecieri:

- l. art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitinypri n/ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţipnalitate, în măsura în care obiectul principal mi este/:onşiatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţa.

- 2. art. 9 alin. (5) din aceeaşi lege: (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni.

- 3. O.U.G. nu sunt acte administrative, supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contecios administrativ în condiţiile art. 1 si art. 8 din Legea nr. 554/2004, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate de către Guvern prin delegarea legislativa intervenita în condiţiile prevăzute în art. 115 din Constituţia României.

- 4. Instanţa de contecios administrativ se poate pronunţa numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe sau dispoziţii a acesteia, însa nu poate dispune anularea unei ordonanţe de urgenta sau dispoziţii din ordonanţe.

În completarea arată că, analizând juridic cele patru puncte:

l. Acest articol este respectat în totalitate prin cererea formulată. Astfel, recurenta se consideră neîndreptăţită privind cuantumul pensiei începând cu luna septembrie 2020 (si în prezent), deoarece acesta se raportează la valoarea de 1442 RON (prevăzuta de art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 si art. III din O.U.G. nr. 8/2021) în loc de 1775/1875 RON cat prevede Legea 127/2019.

În plus, obiectul principal este anularea unor articole din cele doua ordonanţe de urgenta, iar acţiunea conţine excepţia de neconstitutionalitate.

2. Sintagma "poate avea", din acest articol, se refera la posibilitatea (de a formula obiectul), fără a fi restrictiv la cele enumerate.

Semnificaţi termenului "poate", ce corespunde contextului dat, dintre cele stabilite în DEX exprima o posibilitate si este sinonim cu "probabil, posibil, eventual".

Consideră că este evident faptul că, în eventualitatea obţinerii unei decizii definitive de anulare a articolelor invocate, va solicita acordarea diferentelor băneşti din data de 1 sept. 2020 pana la plata pensiei în cuantum corect, precum si a pensiei corecte (conform punctului de pensie de 1775 RON pana la data de 1 sept. 2021/1875 RON in perioada 1 sept. 2021-31 dec. 2021 faţa de 1442 RON, respectiv majorările prevăzute de legea 127/2019 după 1 ian. 2022).

Aceste revendicări le poate solicita numai în urma anularii articolelor din ordonanţe, pe care le consideră neconstitutionale, nelegale si netemeinice (din motivele arătate în cererea de chemare in judecata, răspuns la întâmpinare, concluziile scrise),iar expunerea intervenientului privind inadmisibilitatea cererii sale (şi preluata identic de către instanţa) prin prisma art. 9, alin. (5) prezintă si o fractura de logica. Nu poate revendica anularea deciziei de pensionare aferenta punctului de pensie de 1442 RON (emisa in baza art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020) si nici obligarea Casei de Pensii Braşov la emiterea unor decizii corecte (cu valorile de 1775/1875 RON) decât în urma anularii prevederilor din ordonanţele contestate de reclamantă.

Contestarea la acest punct se refera chiar la faptul ca Guvernul nu a respectat condiţiile prevăzute în art. 115 din Constituţia României privind delegarea legislativa, iar instanţa, complet nejustificat, a respins si cererea acesteia de sesizare a Curţii Constituţionale.

Constituţia arată la art. 115 privind Delegarea legislativă: "(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".

Aceasta înseamnă că O.U.G. 135 (ca si O.U.G. 8) nu poate afecta dreptul la pensie, care este un drept prevăzut de Constituţie la art. 47 alin. (2) "Cetăţenii au dreptul la pensie"dar si un drept de proprietate, iar singura semnificaţie a termenului "a afecta", ce corespunde contextului dat, dintre cele stabilite în DEX este "a prejudicia", excluzându-se, deci, interpretarea că O.U.G. 135 (art. 42) ar fi constituţională pentru că nu anulează un drept constituţional, ci doar îl afectează, adică doar îl prejudiciază.

Nu e nevoie să constatăm că O.U.G. 135 (art. 42) anulează un drept constituţional pentru a afirma că este neconstituţională: e suficient să constatăm că ea afectează un asemenea drept.

Mai susţine recurenta că, conţinutul dreptului la pensie în România constituţională a anului 2020 este configurat inclusiv de valoarea de 1775 RON a punctului de pensie. Acest conţinut e stabilit prin Legea 127/2019. Se pune întrebarea daca poate fi modificată prin O.U.G. o lege care stabileşte valoarea unui drept la pensie? Dacă dreptul este prejudiciat, nu! Este raţional ca prin constituţie să fie permisă extinderea unor drepturi inclusiv prin acte ale guvernului şi nu doar prin lege, dar este la fel de raţional ca limitarea lor să fie permisă numai prin lege.

De altfel, constituţia prevede acest lucru la art. 53:

"(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."

Curtea constituţională s-a pronunţat recent în aplicarea acestui articol atunci când a fost vorba de limitarea prin O.U.G. a drepturilor la libera circulaţie.

O.U.G. 135 este dedicată rectificării bugetare, pe zeci de pagini. Atacarea punctului de pensie se produce pe neobservate la art. 42 de la finalul ordonanţei printr-o simplă modificare de "literă": lit. b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)la data de 1 septembrie 2020 - 1.442 RON;

Miza luptei pe marginea acestui O.U.G. este însă chiar această infimă modificare a legii pensiilor.

Motivarea amendamentului este următoarea: "Menţinerea valorii punctului de pensie, asa cum este prevăzut in lege, la valoarea de 1775 RON, in scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie pana la intrarea in vigoare, in integralitate, a Legii privind sistemul public de pensii."

Aceleaşi considerente sunt valabile si pentru Art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Curtea Constituţionala a României, Practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg au statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar diminuarea pensiei ar leza acest drept şi ar echivala cu o expropiere.

Consideră recurenta că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul articolului 1, din Protocolul 1 al CEDO, dar si o discriminare în sensul articolului 1 din Protocolul 12.

Cât priveşte acest aspect, nu este necesară pronunţarea instanţei, întrucât sunt evidente "efectele vătămătoare ale dispoziţii ordonanţelor" contestate, de vreme ce pensia sa, ca de altfel a tuturor pensionarilor cu baza de calcul contributivitatea, are ca valoare a punctului de pensie 1442 RON (stabilite de art. art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi art. III din O.U.G. nr. 8/2021) în loc de 1775/1875 RON (prevăzute de Legea 127/2019).

În completare, mai susţine recurenta că, la momentul pensionarii sale (11 iunie 2020) era în vigoare Legea 127/2019, iar guvernanţii dădeau asigurări ca valoarea punctului de pensie de 1775 RON este prevăzuta in Legea bugetului de stat consolidat si va fi respectata de la 1 sept. 2020. Astfel, la acel moment avea o aşteptare legitima privind calendarul derulării majorării punctului de pensie la valorile de 1775/1875 RON din 1 sept. 2020, respectiv 1 sept. 2021, iar micşorarea valorii punctului de pensie (prin art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020) a intervenit la data de 14 august 2020.

O "aşteptare legitimă" de a obţine un activ poate beneficia, de protecţia oferită de art. I din Protocolul nr. 1 al CEDO [Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii împotriva Belgiei, pct. 31; a contrario, Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Republicii Celie (dec.) (MC), pct. 73].

Pentru ca o "aşteptare" să fie "legitimă", aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală (fiind legea 127/2019 in cazul in speţa) sau pe un act juridic, (precum o hotărâre judecătorească), care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză [Kopecky împotriva SIovaciei(MC), pct. 49-50; Centro Europa 7 S.R.L. şi di Stefano împotriva Italiei(MC), pct. 173; Saghinadze şi alţii împotriva Georgiei, pct. 103; Cetii împotriva Italiei, pct. 39; Belâne Nagy împotriva Hungary (MC), pct. 75].

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a amintit că un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziţii. Noţiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât şi valorile patrimoniale, înţelegându-se prin aceasta creanţele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puţin o "speranţă legitimă" de a obţine exerciţiul efectiv al unui drept de proprietate.

Faţă de cele expuse, solicită admiterea recursului, precum si admiterea cererii de chemare in judecata.

Apărările formulate în cauză

Ambele autorităţi intimate au formulat întâmpinări la cererea de recurs formulată de reclamantă.

În cadrul întâmpinării sale intimatul-intervenient Ministerul Finanţelor a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, susţinând că recurenta -reclamantă se rezumă la reiterarea parţială a cuprinsului acţiunii, fără a evidenţia nici un element de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., toate " criticile" dincuprinsul cererii de recurs vizând în fapt dispoziţiile legale a căror anulare a solicitat-o, critici exhibate, de altfel şi în faţa instanţei de fond, fără a evidenţia vreo deficienţă a raţionamentului aplicat actului de judecată de către instanţa de fond.

Pentru aceste motive solicită constatarea nulităţii recursului, sub incidenţa dispoziţiilor art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei recurate, apreciind că instanţa de fond în mod corect a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, obiectul cererii de chemare în judecată excedând dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

La rândul său, intimatul Guvernul României, în cadrul întâmpinării ce a fost formulată la recursul promovat de reclamantă, solicită anularea cererii de recurs, pe de o parte, pentru neîndeplinirea exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv dovada achitării taxei judiciare de timbru şi, pe de altă parte, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate şi lipsa dezvoltării lor.

Pe fondul recursului, îl apreciază neîntemeiat, solicitând astfel menţinerea sentinţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsurile la întâmpinări

Recurenta - reclamantă A. a formulat Răspunsuri la cele două întâmpinări depuse de intimaţii Ministerul Finanţelor şi Guvernul României, în cadrul cărora susţine în esenţă că, în cadrul cererii de recurs a expus deficienţele raţionamentului instanţei de fond, susţinând că sentinţa civilă este nelegală întrucât nu respectă următoarele acte normative prezentate în cadrul recursului, respectiv art. 115 şi 53 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul 1 şi art. 1 din Protocolul 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992 precum şi Legea nr. 24/2000, Legea nr. 16/2000, Legea nr. 52/2003, H.G. nr. 555/2001, invocate în toate adresele sale şi cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 17.09.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului declarat împotriva soluţiei ce vizează fondul litigiului, adică cererea de anulare a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021, la data de 31.01.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin Rezoluţia Preşedintelui Completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 10.02.2022, având în vedere existenţa pe rolul aceluiaşi complet de judecată a dosarului asociat dosarului de bază şi înregistrat sub nr. x/2021/a1, având ca obiect recursul promovat de aceeaşi parte împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi art. III din O.U.G. nr. 8/2021, s-a fixat termen de judecată la data de 22.02.2022, în Camera de Consiliu, pentru discutarea preschimbării din oficiu a termenului de judecată din data de 31 ianuarie 2023.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2022, instanţa, având în vedere strânsa legătură dintre cele două cauze, a preschimbat din oficiu termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2023, stabilind termen la data de 22 martie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, fiind acelaşi termen cu cel stabilit în dosarul asociat nr. x/2021, având ca obiect recursul promovat de aceeaşi recurentă împotriva soluţiei de respingere a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de către cei doi intimaţi în cadrul întâmpinărilor formulate împotriva recursului ce face obiectul prezentei judecăţi, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022.

Ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor şi a respingerii, ca inadmisibilă, a acţiunii formulate de reclamanta A., aceasta a declarat recurs şi, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului si admiterea a cererii sale de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurenta nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menţionate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenta nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea exprimându-şi doar nemultumirea cu privire la soluţia dată de instanţa de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurenta neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond şi necombătând în vreun fel raţionamentul acesteia, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse hotărârii de fond, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurentă, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menţionat critici punctuale pe aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate, în condiţiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, apreciind ca fiind întemeiată excepţia nulităţii recursului, invocată de cele două autorităţi publice intimate, urmează a o admite, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi, pe cale de consecinţă, a constata nulitatea recursului promovat de reclamantă.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse şi constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul - pârât Guvernul României şi de intimatul -intervenient accesoriu în interesul pârâtului, Ministerul Finanţelor (anterior Ministerul Finanţelor Publice), în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 64/2021 din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.