Judicial inspector’s disciplinary complaint against judge; nullity of cassation appeal for lack of specific illegality grounds.

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.07.2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului şef nr. C20-859/16.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1054/A/24.03.2020, emisă în dosarul nr. 20-1182.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1062 din 30.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1062 din 30.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 150 alin. (1)-(2), art. 194 lit. e), art. 470 alin. (4) şi art. 483 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că, referitor la instrumentarea dosarului de fond nr. x/2019 de către dna. judecător B. şi la soluţia dată prin sentinţa nr. 65, că respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi motivarea acestei măsuri s-a bazat pe minciuni însuşite de la avocatul pârâtului .

De asemenea, a susţinut că atât în dosarul nr. x/2019, cât şi în dosarul nr. x/2018 se găseau o serie de înscrisuri ce atestau comuniunea cu terenul şi coproprietatea forţată, pe lângă fotografiile ce atestau deplasarea şi adâncirea terenului, probe de care instanţa nu a binevoit să ţină seama.

In acelaşi context, fapt ce se poate constata, reclamantul, în cererea introductivă, a solicitat ca instanţa să vina la constatarea la faţa locului, (chiar propunând şi obiectivele de avut în vedere), dar doamna judecător a ignorat total şi această solicitare, cu toate că legiuitorul a statuat ca o regulă obligatorie: sa se pronunţe instanţele asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecăţii şi asta cu atât mai mult cu cât esenţa probelor s-ar fi relevat de acolo.

Dat fiind cele menţionate mai sus, susţine că nici dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. nu îi erau opozabile, cel puţin atât timp cât a prezentat un minim de dovezi şi probe, celelalte urmând să se adauge la dosar, aşa cum a precizat, după constatarea la faţa locului.

De asemenea, făcând abstracţie de solicitarea anexării dosarului x/2018, dar şi de constatarea-neconstatată, instanţa preciza că reclamantul nu a solicitat nicio probă în dovedirea susţinerilor, şi aceasta fiind o minciună, ca toate celelalte, inclusiv ca o altă afirmaţie în care invoca faptul ca reclamantul nu poate aprecia dacă se impune efectuarea consolidării.

Totuşi, în contrapartidă, nu i s-au recunoscut reclamantului dovezile, s-au apreciat şi supraevaluat minciunile avocatului pârâtului care, cu toate ca nu a intrat niciodată în partea reclamantului de imobil, susţinea ca nu există fisuri pe pereţi, ca fundaţia şi pavajul sunt în perfectă stare şi ca nu s-a tasat nimic.

În acest context, reclamantul a fost nedreptăţit şi prejudiciat, prejudiciul reprezentând atât cheltuiala cu demersurile întreprinse, stresul acumulat şi deteriorarea imobilului.

În completare, expune pe scurt şi cronologic soluţiile din Rezoluţia nr. 1668/25.05.2020, Rezoluţia nr. 1824/A/12.06.2020, Rezoluţia din 16.07.2020, Rezoluţia din 6.08.2020 şi Rezoluţia din 21.06.2020.

În dosarul nr. x/2019, judecătorul a prezentat argumentele de fapt şi de drept, care au justificat soluţia de respingere a acţiunii, numai că toate aceste pseudo -argumente nu au fost altceva decât motive legale.

Instanţa de fond a reţinut că recurentul nu a prezentat nici un fel de dovezi, când se aflau la dosar, iar altele şi mai concludente ar fi rezultat din constatarea ce urma să se realizeze la faţa locului, dacă, aşa cum era firesc, legal şi normal, s-ar fi realizat.

Concluzionând, arată că dovezile abaterii disciplinare a doamnei judecător B. se regăsesc în înscrisurile depuse, materializându-se în:

- comunicarea din data de 23 mai 2019, din care rezultă că la acea dată dosarul era apt pentru a se judeca;

- stabilirea termenului limită (maxim), de cinci luni, cu toate că solicitase urgentare, formulând o cerere motivată;

- chiar şi în aceste condiţii, dosarul s-a tot ţinut pe loc, reînnoindu-se termene în mod suspect, în baza solicitării rudelor pârâtului ce nu aveau nicio calitate procesuală şi nici mandat, avocatul intrând pe caz după aproximativ 8 luni (aceste dovezi se pot extrage oricând din dosar şi cumulate duc la o singură concluzie că doamna judecător şi-a încălcat obligaţiile profesionale, depăşindu-şi competenţele)

- încălcarea dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ. nu se poate reţine în sarcina reclamantului, întrucât a depus atâtea dovezi câte a deţinut, urmând ca celelalte să se releve din constatarea care nu s-a realizat.

- afirmaţia că reclamantul nu a solicitat nicio probă este contrazisă de înscrisurile de la dosar.

- toate argumentele, cererile şi dovezile prezentate de reclamant au fost desconsiderate, iar simplele afirmaţii nefondate ale avocatului pârâtului erau luate de bune, ba chiar utilizate ca "elemente cheie pentru fundamentarea hotărârii, aspecte care au relevat îndeajuns părtinirea şi incorectitudinea doamnei judecător.

Mai arată că, dacă până la acest moment nu a adus suficiente argumente şi dovezi pentru a determina Inspecţia Judiciară să-şi intre în atribuţii, sancţionând abaterile de la lege şi normalitate ale doamnei judecător B., după ce a obţinut şi copia întâmpinării avocatului pârâtului şi mai ales după ce s-a pronunţat şi Tribunalul pe caz, indiscutabil nu se mai poate susţine că dovezile de nelegalitate prezentate au fost simple supoziţii, ele intrând sub incidenţa articolului 425 alin. (1) C. proc. civ., solicitând prin cererea de recurs formulată casarea hotărârii recurate şi retrimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru o verificare pertinentă şi amănunţită.

Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului şi în subsidiar, a se respinge, ca nefondat.

În susţinerea nulităţii recursului, a arătat intimata- pârâtă că aspectele invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzut la art. 488 C. proc. civ.. Simpla solicitare de anulare în totalitate a sentinţei recurate nu dispensează recurentul de obligaţia indicării şi argumentării motivelor de casare eventual incidente, asupra cărora să poată aprecia instanţa de control judiciar.

Pe fondul recursului, a precizat că atât inspectorul judiciar, cât şi instanţa fondului au reţinut în mod corect că judecătorul cauzei nu a săvârşit o abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, modificată şi republicată.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 25.05.2021a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., analizând mai întâi excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa cu o contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului şef nr. C20-859/16.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1054/A/24.03.2020, emisă în dosarul nr. 20-1182.

Ca urmare a respingerii acţiunii de către prima instanţă, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi retrimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru o verificare pertinentă şi amănunţită.

În preambulul cererii de recurs, recurentul a invocat în mod generic dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 150 alin. (1)-(2), art. 194 lit. e), art. 470 alin. (4) şi art. 483 alin. (1)-(3) C. proc. civ., fără a dezvolta în cadrul motivelor de recurs critici care să poată fi încadrate în respectivul motiv de casare.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că, deşi recurentul, în cadrul cererii de recurs a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut în textul de lege anterior menţionat.

Privitor la acest motiv de casare, reţine Înalta Curte că acesta vizează casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Ipotezele care pot susţine acest motiv de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Analizând cererea de recurs se constată că recurentul - reclamant nu formulează critici la adresa hotărârii de fond, ci la modul cum a fost instrumentat şi soluţionat dosarul nr. x/2019 de către doamna judecăt B., partea exprimându-şi nemulţumirea şi cu privire la soluţia pronunţată în Rezoluţia de clasare nr. 1668/A/25.05.2020.

Astfel, Înalta Curte reţine că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aspectele dezvoltate în cuprinsul cererii, ce vizează în esenţă modul cum a fost instrumentat şi soluţionat de către doamna judecător B. dosarul nr. x/2019, nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea exprimându-şi doar nemultumirea cu privire la soluţia dată de judecătorul ce s-a pronunţat în dosarul anterior menţionat şi cu privire la soluţia pronunţată de Inspecţia Judiciară în cadrul rezoluţiei de clasare a sesizării făcută de recurent cu privire la activitatea doamnei judecător B.., astfel că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Astfel, deşi, formal, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul nu a indicat în concret, raportat la textul invocat, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, necombătând în vreun fel raţionamentul instanţei de fond, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor ce vizează modul de redactare a hotărârii, ori, recurentul - reclamant nu a adus, în concret, nici o critică împotriva hotărârii recurate în sensul nemotivării sau motivării necorespunzătoare a acesteia. Trebuie precizat că nu reprezintă o nemotivare a hotărârii împrejurarea că recurentul nu este de acord cu soluţia la care a ajuns instanţa de fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse hotărârii atacate, în sensul de a se preciza care sunt lipsurile acesteia sub aspectul motivării (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menţionat critici punctuale pe aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate, în condiţiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse şi constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamantul A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1062 din 30 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.