Prosecutor's transfer challenge held moot after appointment as judge; original rejection upheld.

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 17.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii, secţia Pentru Procurori, în temeiul art. 8 din Legea 554/2004 republicata, anularea in tot a Hotărârii nr. 336/2020 emisa de către Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori prin care a fost respinsa plângerea prealabila formulata împotriva Hotărârii nr. 532/02.06.2020 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu consecinţa anularii acesteia si a admiterii cererii de transfer a reclamantului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, astfel cum a fost formulata si motivata; iar în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu soluţionarea cauzei.

In fapt, prin Hotărârea nr. 336/2020 pronunţata de către secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsa ca fiind neîntemeiata plângerea prealabila formulata de către reclamant împotriva Hotărârii nr. 532/02.06.2020 pronunţata de către aceeaşi parata, prin care a fost respinsa cererea de transfer a reclamantului, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 149 pronunţată în data de 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare in judecata formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secţia PENTRU PROCURORI, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 149 din data de 16 decembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei, cu consecinţa admiterii cererii, în sensul anulării în tot a Hotărârii nr. 336/2020 emisă de către Consiliul Superior al Magistraturii, secţia Pentru Procurori, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Hotărârii nr. 532/02.06.2020 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu consecinţa anulării acesteia şi a admiterii cererii de transfer a sa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, astfel cum a fost formulată şi motivată.

Prin recursul său a susţinut în esenţă recurentul -reclamant că hotărârea pronunţata de către Curtea de Apel Ploieşti este netemeinica si nelegală, fiind pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale în materie.

Consideră, totodată, că argumentele intimatei-parate (preluate integral de către instanţa de fond) sunt neîntemeiate, interpretarea acesteia asupra textelor de lege mai sus menţionate fiind excesiva şi formală, în condiţiile în care legea nu prevede o modalitate clara de transfer, aspect constatat inclusiv prin Decizia nr. 454/24.06.2020 pronunţata de către Curtea Constitutonala a României.

Astfel, pornind de la propriile argumente ale paratei Consiliul Superior al Magistraturii, susţine recurentul că, odată cu publicarea Legii nr. 242/2018 in Monitorul Oficial al României, Capitotlul V, Secţiunea 1 intitulata "Promovarea la tribunale, curţi de apel si parchete" din cuprinsul Legii nr. 303/2004, s-a modificat în sensul în care această promovare se face în doua etape distincte, respectiv promovarea pe loc, în condiţiile art. 45-46 din lege, pentru ca ulterior să se realizeze o promovare efectivă, în condiţiile art. 461- 462- 463 din lege.

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că, gradul profesional corespunzător instanţei sau parchetului la care se solicita promovarea este obţinut imediat după promovarea primei etape, respectiv după promovarea pe loc.

Mai susţine că această etapă a promovării efective este prevăzuta doar pentru procedura de drept comun a instanţelor civile, întrucât pentru instanţele militare legea nu prevede o modalitate de promovare efectivă.

Apreciază astfel că reclamantului i se aplica dispoziţiile art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, respectiv transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele sau parchetele militare, precum si acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, care stipulează: "Poate fi transferat în funcţia de judecător militar, respectiv procuror militar, judecătorul sau procurorul care are cel puţin grad profesional de tribunal."

In aceste condiţii, apreciază că dispoziţia prevăzuta de art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor sau procurorilor republicata cu modificările si completările ulterioare privind participarea la concursul de promovare Ia instanţele si parchetele imediat superioare, nu are nici o incidenţă în cauză, atâta vreme cat reclamantului, prin hotărârea atacată nu i s-a respins cererea de participare la vreun concurs de promovare, ci o cerere de transfer.

In condiţiile în care este avută în vedere data dobândirii de către reclamant a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe langa Tribunal, apreciază că o incidenţă în cauză ar fi avut dispoziţia prevăzuta de art. 471 din Legea nr. 303/2004 care stipulează: "Judecătorii sau procurorii care au promovat efectiv in funcţii de execuţie Ia instanţe sau parchete superioare nu pot fi delegaţi, detaşaţi, sau transferaţi timp de cel puţin 2 ani de ia data promovării."

Solicită a se observa că nici acest text de lege nu este aplicabil în cauză, întrucât vorbeşte despre transferul după promovarea efectivă la parchetul superior, ori, cererea de transfer analizată în prezenta cauză se supune dispoziţiilor generale privind transferul astfel cum acestea se regăsesc in cuprinsul Capitolului VI. art. 60 din Legea nr. 303/2004 si art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile Ia instanţele sau parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor si procurorilor militari, în cuprinsul cărora o condiţie este gradul profesional de tribunal pe care reclamantul îl deţine.

Mai mult decât atât, potrivit art. 37 C. proc. pen., Tribunalul Militar judeca in prima instanţa toate infracţiunile comise de către militari pana la gradul de colonel inclusiv, neavand pe cale de consecinţa calitatea de parchet superior parchetului de pe langa judecătorie.

Practic, raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Tribunalul Militar în momentul de faţă are competenţa materială a unui parchet de pe lângă judecătorie, singura distincţie fiind aceea data de competenta după calitatea persoanei.

In aceste condiţii, apreciază că Tribunalul Militar nu are calitatea de "parchet superior" parchetului de pe lângă judecătorie nici in ceea ce priveşte competenta materiala a acestuia si cu atât mai puţin in ceea ce priveşte competenta după calitatea persoanei, in condiţiile in care militarul nu este cu nimic superior oricărui alt cetăţean nici prin cunoştinţe juridice si nici prin alte calităţi.

Mai mult, Tribunalul Militar sau Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar constituie primul grad de jurisdisctie in ierarhia instanţelor sau a unităţilor de parchet (militare, asemănător judecătoriei sau parchetului de pe langa judecătorie, simpla reţinere a terminologiei de "tribunal" neconstituind un aspect de superioritate.

Chiar daca potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 255/2013 s-a stipulat ca "Prin aplicarea dispoziţiilor alin. (1) - (4), tribunalele militare Bucureşti, Cluj, Iaşi si Timişoara devin echivalente in grad tribunalelor.", apreciază că echivalenta de grad nu presupune si o superioritate a acestui parchet fata de parchetul de pe langa judecătorie, tocmai motivat de faptul ca superioritatea trebuie privita prin norma de competenta materiala.

Mai mult decât atât nici Ministrul Apărării Naţionale nu apreciază in sens contrar. atâta vreme cat avizul acordat de către acesta este FAVORABIL în ceea ce priveşte îndeplinirea de către parte a tuturor condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer in activitate. respectiv pentru funcţia de procuror militar la Tribunalul Militar.

Nu in ultimul rând solicită a se lua act de faptul că, dacă ar fi formulat o cerere de numire ca judecător militar, în conformitate cu dispoziţiile art. 1-5 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele sau parchetele militare, precum si acordarea gradelor militare si înaintarea in grad a judecătorilor si procurorilor militari, C.S.M., secţia pentru Procurori nu ar mai fi putut invoca dispozita prevăzuta de art. 110 din Legea 303/2004 (si nici susţinerea ca in lipsa promovării efective magistratul respectiv nu ar deţine gradul profesional corespunzător) pentru a respinge cererea acestuia.

Consideră că o interpretare potrivit căreia aceasta dispoziţie legala se aplică în mod diferenţiat, respectiv doar in ceea ce priveşte transferul, iar in ceea ce priveşte numirea nu se mai aplica, este excesiva şi de natură să încalce dreptul său fundamental la muncă.

Intr-o altă ordine de idei, mai susţine recurentul că promovarea efectivă presupune conform textului legal îndeplinirea unor criterii de selecţie având ca obiect evaluarea activităţii si conduitei candidaţilor din ultimii 3 ani, de către instanţa la care se solicita promovarea.

Ori, având in vedere acest considerent, apreciază că nu se poate spune că, in cadrul instanţei militare nu ar exista o procedura de selecţie a candidaţilor realizata prin probe de concurs specific militare, si care din punctul nostru de vedere poate fi asimilata unei etape de promovare efectiva la instanţa sau parchetul militar la care se solicita transferul (respectiv printr-o veritabila promovare efectiva).

Astfel, dacă pentru promovarea efectiva la instanţele civile exista reglementate anumite criterii de promovare, pentru o promovare efectiva la instanţele militare aceste criterii sunt in sarcina Ministerului Apărării Naţionale atât sa le stabilească, cat şi să le solicite candidaţilor in conformitate cu specialitatea funcţiei si a gradului militar.

La modul ce mai concret, această etapă de selecţie din cadrul instanţelor militare presupune practic tot un concurs de evaluare cu probe specific militare (probe sportive, examen psihologic, exmene medicale), care sunt stabilite in cadrul unui concurs naţional si pe baza cărora sunt evaluaţi candidaţii de către o comisie stabilita prin regulament al Consiliului Superior al Magistraturii, (fiind realizata aşadar o selecţie dintre mai mulţi candidaţi).

Solicită astfel a se observa faptul că legea nu distinge unde trebuie sa se desfăşoare concursul de promovare efectivă, respectiv la instanţa civila ori cea militară, în cauza de fata susţinând la modul cel mai concret un astfel de concurs (care poate fi apreciat ca fiind un concurs de promovare efectivă) la parchetul militar şi supunându-se rigorilor şi cerintelor militare specifice.

Susţinând şi chiar fiind admis în aceasta procedură de selecţie a candidaţilor, cererea sa de transfer a vizat strict doar modificarea raportului de munca de la parchetul civil, la cel militar.

Consideră astfel că susţinerile pârâtului, în sensul în care reclamantul ar fi trebuit sa urmeze un concurs de promovare efectivă mai întâi la parchetul civil, pentru ca ulterior sa susţină încă o serie de probe pe regulile si cerinţele militare specifice, astfel incat doar după admiterea acestora ar fi putut solicita transferul, sunt mai mult decât excesive.

Totodată, apreciază că probele specifice susţinute la instanţa militară pot fi asimilate unor criterii de promovare efectiva la instanţa superioară.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinute de Consiliul Superior al Magistarturii, susţine recurentul că acestea creează o discriminare fără sens între magistraţii care au promovat examenul pe loc până la o anumita data, faţă de ceilalţi magistraţi care au promovat acelaşi examen pe loc, după o anumita dată.

Din punctul său de vedere, aceste dispoziţii legale nu doar că sunt neconstitutionale, dar pot crea si un veritabil colaps al sistemului de justiţie, întrucât odată obţinut gradul superior pentru Curtea de Apel (de exemplu), magistratul Tribunalului nu poate fi transferat la aceasta instanţa superioara indiferent de deficitul de personal pe care ii reclama instanţa respectiva.

Ori, instituţia transferului îşi are raţiuni, practice care, nu sunt si nici nu pot fi de aceeaşi natură ca raţiunile instituţiei promovării efective.

Invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020, susţine în final recurentul - reclamant că instanţa de fond, în mod nejustificat şi făcând aplicarea unui text de lege care nu isi găsea aplicabilitate în cauza, text de lege discriminatoriu a respins cererea sa de chemare in judecată, motiv pentru care solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare in judecată, astfel cum a fost formulată si motivată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimatul -pârât Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând respingerea, ca nefondată şi menţinerea hotărârii recurate, ca legală şi temeinică, aceasta interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente.

A susţinut în esenţă intimatul -reclamant că, faţă de lipsa dreptului de a funcţiona efectiv în cadrul unui parchet superior parchetului de pe lângă judecătorie (opţiunea domnului procuror pentru promovarea pe loc implicând conştientizarea faptului că acest tip de promovare nu înseamnă transfer imediat la parchetul superior), secţia pentru procurori a respins cererea acestuia de transfer la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile legale incidente, reţinând că respingerea cererii de transfer a domnului procuror a fost justificată.

De asemenea, arată că susţinerile recurentului, conform cărora transferul nu are aceeaşi natură juridică cu instituţia promovării efective nu au relevanţă în speţă, acesta neavând dreptul să funcţioneze la un parchet superior fără a participa la examenul de promovare efectivă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, anterior menţionate iar invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 nu schimbă cu nimic raţionamentul juridic anterior expus.

Apreciază că nu poate fi reţinută nici critica recurentului referitoare la faptul că instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 110 din Legea nr. 303/2004, care sunt discriminatorii, raportat la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1325/2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, în care s-a constatat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Pronunţarea unor hotărâri de către instanţa de judecată prin care s-ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale ar pune în discuţie legitimitatea puterii judecătoreşti de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

În concluzie, raportat la faptul că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, initmatul apreciază că în speţă nu poate fi reţinut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul fiind nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A. a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul -pârât, în cadrul căruia solicită a fi înlăturate susţinerile acestuia, ca fiind neîntemeiate, cu consecinţa admiterii recursului, astfel cum a fost formulat şi motivat.

Procedura de soluţionare a recursului

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 25.05.2021 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 22.03.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Pentru acest termen de judecată intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar, la data de 17.03.2022, Note Scrise în cadrul cărora a invocat excepţia lipsei de interes a recurentului - reclamant în susţinerea prezentului recurs raportat la faptul că, prin Decizia nr. 725 din data de 23 iunie 2021 emis de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial nr. 620/24.06.2021 s-a dispus eliberarea acestuia din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi numirea sa în funcţia de judecător la Judecătoria Alexandria, cu păstrarea gradului profesional de tribunal.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recurentului - reclamant în susţinerea prezentului recurs, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că este întemeiată, sens în care urmează a o admite, în considerarea următoarelor argumente:

Prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, a solicitat anularea Hotărârii secţiei pentru Orocurori nr. 532 din data de 02.06.2020 precum şi a răspunsului la plângerea prealabila, şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii sale de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 149 pronunţată la data de 16.12.2020 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Se constată, aşadar, că demersul judiciar al recurentului - reclamant, declanşat în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, a vizat dreptul acestuia de a se transfera la un parchet militar, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Înalta Curte reţine că, faţă de susţinerile intimatului -pârât din cadrul Notelor Scrise depuse la dosar, referitoare la situaţia profesională actuală a recurentului - reclamant, necontestată de către apărătorul acestuia, la data de 19.05.2021, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea recurentului-reclamant A. din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Alexandria, cu păstrarea gradului profesional de tribunal.

Prin Decretul nr. 725 din data 23 iunie 2021 emis de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial nr. 620/24.06.2021, s-a dispus eliberarea recurentului-reclamant din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi numirea sa în funcţia de judecător la Judecătoria Alexandria, cu păstrarea gradului profesional de tribunal.

Se constată astfel că, la acest moment, recurentul - reclamant este încadrat în funcţia de judecător, fiind, deci, eliberat din funcţia de procuror.

Ori, în condiţiile în care demersul judiciar al recurentului reclamant vizează dreptul acestuia la transfer, din funcţia de procuror, funcţie pe care în prezent acesta nu o mai deţine, Înalta Curte constată că, la acest moment, recurentul nu mai justifică niciun interes în susţinerea recursului, scopul demersului său judiciar constând în transferul său ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti nemaiputând fi atins, ca urmare a eliberării sale din funcţia de procuror şi numirii în funcţia de judecător, nefiind, deci, posibil transferul acestuia din funcţia de judecător la Judecătoria Alexandria, unde a fost numit prin Decretul nr. 725 din 23 iunie 2021, în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul procesului.

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi iniţiat şi susţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel care învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Interesul, ca folos practic imediat pe care partea trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, trebuie să existe pe tot parcursul procesului.

Prin urmare, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

În acest context, Înalta Curte reţine că, deşi recurentul-reclamant, la data formulării cererii de recurs din 03.02.2021, avea un interes legitim, născut şi actual în anularea Hotărârii nr. 532 din data de 02.06.2020 emisă de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la momentul soluţionării căii de atac nu mai justifică acest interes, având în vedere că a fost eliberat din funcţia de procuror.

Mai exact, soluţionarea pe fond a cererii de recurs nu este de natură a aduce un beneficiu concret reclamantului, întrucât, şi în ipoteza în care soluţia instanţei de fond ar fi reformată, transferul său la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti nu ar mai fi posibil, în condiţiile în care nu mai deţine funcţia de procuror.

Aşadar, cum dosarul de faţă priveşte cererea de transfer a recurentului - reclamant, formulată în calitate de procuror, iar la momentul de faţă acesta nu mai deţine respectiva funcţie, fiind eliberat şi numit în funcţia de judecător, Înalta Curte, admiţând excepţia lipsei de interes a recurentului - reclamant în susţinerea prezentei căi de atac, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, va respinge recursul, ca lipsit de interes, reţinând că scopul demersului judiciar al recurentului - reclamant, constând în transferul său, ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, nu mai poate fi atins.

Faţă de soluţia ce se preconizează, instanţa de control judiciar nu va mai analiza criticile recurentului -reclamant referitoare la nelegalitatea hotărârii de fond, reţinând că lipsa interesului înseamnă a priva recurentul de posibilitatea de a supune controlului judecătoresc soluţia pronunţată de instanţa de primă jurisdicţie.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., conform cărora titularul căii de atac a recursului poate susţine demersul său numai dacă subzistă un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 149 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.