Subsumption of unjustified refusal claims into formal administrative acts in fiscal warehouse authorization disputes

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.11.2017 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Naţională a Vămilor solicitând constatarea refuzului nejustificat al Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Naţională a Vămilor, de a elibera Autorizaţia de antrepozit fiscal, rezultând prejudiciul in suma de 30.788.000 RON; obligarea pârâtei la plata sumei de 30.788.000 RON, reprezentând contravaloarea producţiei nerealizate; compensarea datoriei S.C. A. S.A. faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din suma de mai sus, constând în valoarea rezultată din Tabelul creditorilor, a datoriilor născute în perioada de observaţie, precum şi a datoriilor curente.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia civilă nr. 7/2019 pronunţată în data de 17 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi excepţia tardivităţii cererii, ca nefondate, respingând deopotrivă şi acţiunea, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Reclamanta A. S.A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, după rejudecarea litigiului in fond, admiterea acţiunii, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanţa fondului consideră că acţiunea în contencios administrativ şi fiscal pe care a formulat-o este neîntemeiată; aprecierile generice ale instanţei nu corespund scopului motivării hotărârii judecătoreşti desprins din dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., echivalând în fapt cu o nemotivare, ceea ce face operant în speţă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Motivarea in sensul că dovada îndeplinirii capacităţii de a asigura garanţia a fost produsă după terminarea perioadei în care puteau fi achiziţionaţi struguri pentru obţinerea sortimentelor de vin nu are legătură cu cauza de faţa.

Reclamanta a susţinut prin acţiunea introductiva ca pârâtele au refuzat nejustificat, în sensul art. 7 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, emiterea autorizaţiei de antrepozit fiscal, ceea ce a determinat prejudicierea reclamantei, care nu a putut vinifica strugurii din recolta anului 2017, sursa necesara pentru abţinerea vinurilor liniştite si materie prima pentru şampanie, asa cum este prevăzut in Planul de reorganizare.

Mai mult, dovada capacităţii de a asigura garanţia nu era o cerinţă legată prevăzută de reglementările în vigoare la data la care trebuia analizată documentaţia, iar sentinţa nu conţine nici un fel de considerente referitoare la respingerea susţinerii sale în sensul că, potrivit pct. 31 şi 35 din Normele metodologice date în aplicarea art. 348 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cuantumul garanţiei stabilite prin actualizare se comunică antrepozitarului autorizat prin decizia de autorizare, iar garanţiile constituite de antrepozitarii autorizaţi se depun la autoritatea fiscală teritorială în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data când devine valabila autorizaţia.

Este adevărat ca în "Subsecţiunea 4: Autorizarea ca antrepozit fiscal" din aceleaşi norme metodologice - pct. 35 alin. (5), era prevăzut că direcţia de specialitate care asigură secretariatul comisiei sau al comisiei teritoriale poate să solicite antrepozitarului autorizat orice informaţie şi documente pe care le considera necesare, inclusiv cu privire la capacitatea antrepozitarului autorizat de a asigura garanţia.

Instanţa nu arată, însă, în considerente, de ce a considerat că solicitarea dovezii capacităţii de a asigura garanţia reprezintă momentul de la care ar fi început să curgă termenul de 60 de zile, prevăzut de 365 alin. (1) din Codul fiscal (2015), pentru soluţionarea cererii.

În plus, instanţa îşi motivează hotărârea în sensul ca refuzul nu a fost nejustificat, iar Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2432/2017 privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi s fost publicat în Monitorul Oficial nr. 796/09.10.2017, în interiorul termenului legal de soluţionare a cererii reclamantei, care ar fi început sa curgă de la data depunerii dovezii îndeplinirii capacităţii de a asigura garanţia.

Instanţa omite să se pronunţe cu privire la faptul că solicitarea dovezii privind capacitatea de asigurare a garanţiei a fost transmisă reclamantei S.A. la o luna după expirarea termenului de soluţionare a cererii (cererea şi documentaţia au fost depuse la 24 iulie 2017, termenul de soluţionare a cererii de autorizare a expirat la 24 septembrie 2017, iar dovada referitoare la capacitatea de asigurare a garanţiei a fost solicitata la 24 octombrie 2017). Dar nu numai termenul de soluţionare a cererii de autorizare expirase la data solicitării de depunere a dovezii privind capacitatea de asigurare a garanţiei, ci si campania de recoltare a strugurilor.

Dovada refuzului nejustificat este şi faptul că nici după întocmirea Procesului-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017 şl a Procesului-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017, prin care inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Interior Vrancea au stabilit ca sunt îndeplinite condiţiile fizice prevăzute de Codul fiscal (2015) şi normele metodologice pentru aplicarea acestuia pentru autorizarea locurilor propuse pentru antrepozite de producţie a vinurilor liniştite, nici după depunerea scrisorii de bonitate emise de B. sub nr. x/09.11.2017, nu a fost soluţionată cererea de autorizare a antrepozitului fiscal.

În sentinţa recurată nu sunt considerente cu privire la cele de mai sus, instanţa limitându-se sa constate că nu este învestită să se pronunţe cu privire la aceasta din urmă decizie, chiar dacă în concret acest ultim act administrativ înglobează tot un refuz al administraţiei.

Consideră recurenta că aceste considerente sunt şi contradictorii, pe de o parte instanţa recunoscând refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de autorizare, iar, pe de altă parte, invocând că nu este investita cu o cerere de anulare a deciziei de respingere a cererii din anul 2018. Instanţa nu se pronunţă insă cu privire la refuzul nejustificat de soluţionare a cererii din 2017, care a şi determinat prejudiciul la care s-a referit în acţiunea introductiva.

În privinţa răspunderii civile delictuale, instanţa fondului doar menţionează că în afară de prejudiciu nu sunt întrunite şi celelalte trei elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită păgubitoare, culpa făptuitorului şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Recurenta a apreciat că hotărârea este nemotivată, pe lângă faptul că nu sunt arătate considerentele pentru care instanţa considera că doar prejudiciul a fost dovedit, din probele administrate rezulta că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită păgubitoare (refuzul nejustificat al autorizării în termenul legal; emiterea cu întârziere a Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 2482/2017 privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi; soluţionarea cererii cu o întârziere de cea 14 luni faţa de termenul legal şi după aproape un an de la data finalizării campaniei de recoltare a strugurilor care ar fi trebuit valorificaţi prin vinificare in anul 2017), culpa făptuitorului (refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de către pârâta ANAF şi celelalte pârâte din subordinea acesteia; emiterea ordinului sus-menţionat de către pârâtul MFP cu o întârziere care a făcut neaplicabile prevederile art. 365 alin. (1) din Codul fiscal), aceste fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie da către pârâţi determinând prejudiciul suferit de către reclamantă, care a fost în imposibilitate de a vinde recolta de struguri a anului 2017, pentru a obţine veniturile prevăzute in planul de reorganizare.

Sentinţa recurată este pronunţata cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 343, art. 359, art. 365, art. 363 din Codul fiscal (2015), precum şi a pct. 31 şi 35 din Normele metodologice date în aplicarea art. 348 din Codul fiscal, pct. 24 alin. (2), (4) şi (5) din Normele metodologice date în aplicarea art. 363 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2015, precum şi a art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, instanţa de fond apreciază că refuzul de autorizare ar fi fost justificat, întrucât reclamanta nu ar fi făcut dovada capacităţii de a asigura garanţia. Or, potrivit dispoziţiilor art. 348 din Codul fiscal şi pct. 31 şi 35 din Normele metodologice de aplicare a acestui articol, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2015, cuantumul garanţiei se stabilea prin decizia autorităţii competente, iar garanţia trebuia constituită şi depusa la autoritatea fiscala teritoriala în termen de 30 de zile lucrătoare de la data cârd devenea valabilă autorizaţia.

Recurenta a arătat că a răspuns, totuşi, solicitării pârâtei DGRFP Galaţi şi a transmis, cu adresa nr. x/14.11.2017, Scrisoarea de bonitate emisa de B. sub nr. x/09.11.2017.

Potrivit art. 359 din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat în iulie 2017, autorizarea antrepozitelor fiscale se efectuează de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, iar procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice la propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 355 din acelaşi cod prevede că autoritatea competentă emite autorizaţia de antrepozit fiscal, în termen de 50 de zile de la data depunerii documentaţiei complete ele autorizare.

După opinia sa, emiterea ordinului ministrului finanţelor publice la propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală trebuia făcuta într-un termen care să permită respectarea termenului de 50 de zile prevăzut de art. 365 din cod.

Instanţa de fond a nesocotit aceste dispoziţii legale, apreciind că Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2482/2017 publicat după expirarea termenului de 60 de zile în care trebuia soluţionată cererea A. S.A., ar fi fost emis în interiorul termenului legal de soluţionare a cererii reclamantei, întrucât societatea nu ar fi depus dovada îndeplinirii capacităţii de a asigura garanţia.

De asemenea, instanţa fondului, încercând să motiveze caracterul justificat al refuzului, a reţinut că reclamanta nu ar fi obţinut şi depus la autorităţile pârâte încadrarea tarifară a produselor finite. Aceasta nesocoteşte prevederile art. 363 din Codul fiscal şi a normelor metodologice date în aplicarea art. 363, pct, 24 alin. (2), (4) şi (5), potrivit cărora operatorii economici pot desfăşura activitate în regim de probe tehnologice, sub controlul autorităţii vamale teritoriale, pe o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare de la data obţinerii aprobării scrise, perioadă în care produsele accizabile finite obţinute nu pot părăsi locul propus a fi autorizat ca antrepozit fiscal.

Nu în ultimul rând, instanţa a aplicat greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, referitoare la refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, care transpare din conţinutul adreselor de răspuns ale structurilor pârâtei ANAF.

Cu privire la fondul cauzei, în anul 2017, având în vedere şi planul de reorganizare confirmat, reclamanta a făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal în vederea vinificarii strugurilor şi obţinerii vinului, singura sursă pentru susţinerea planului de reorganizare.

În mod firesc, era esenţial, având în vedere specificul activităţii societăţii, ca autorizaţia de antrepozit fiscal sa fie emisă anterior perioadei de sfârşit al campaniei de recoltare a strugurilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 359 alin. (2) din Codul fiscal (2015), în redactarea din 6 iulie 2017, autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii, se putea face şi prin comisii constituite la niveiul structuriior teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, prevedeau la pct. 18 alin. (4) că pentru a obţine o autorizaţie de antrepozit fiscal, solicitantul trebuie să depune o cerere la autoritatea vamală teritorială.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, a depus Cererea nr. x/06.07.2017 pentru a obţine o autorizaţie de antrepozit fiscal la autoritatea vamală teritorială - Biroul Vamal de Interior Vrancea al pârâtului MFP-ANAF -DIRECŢIA NAŢIONALĂ A VĂMILOR.

La 24 iulie 2017, dispoziţiile art. 359 din Codul fiscal (2015) au fost modificate prin LeGea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că autorizarea antrepozitelor fiscale se efectuează de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale urmând a fi stabilită prin ordin al ministrului Finanţelor Publice la propunerea ANAF.

Ca urmare a acestor modificări ale legislaţiei, a solicitat restituirea cererii din 06.07.2017, după care a depus, aşa cum recunoaşte pârâta DGRFP Galaţi, o nouă cerere, înregistrata sub nr. x/24.07.2017, însoţită de documentaţia prevăzuta de legislaţia in vigoare la data înregistrării.

Aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, a făcut numeroase demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de antrepozit - adresele nr. x/30.08.2017, nr. y/06.09.2017, nr. z/29.09.2017, nr. w/17.10.2017.

La 12.09.2017, inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Interior Vrancea au procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor fizice pentru autorizarea ca antrepozit fiscal a A. S.A., concluzionând că sunt îndeplinite condiţiile fizice prevăzute de Codul fiscal (2015) şi Normele metodologice pentru aplicarea acestuia, pentru autorizarea locurilor propuse pentru antrepozite de producţie a vinurilor liniştite. Constatările au fost consemnate în Procesul-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017 şi Procesul-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017.

La data de 03.10.2017, Biroul Vamal de Interior Vrancea, a răspuns că Ministerul Finanţelor Publice nu a emis ordinul privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale. La aceeaşi dată, Direcţia Regională Vamală Galaţi, le-a comunicat adresa prin care le aducea la cunoştinţa ca a solicitat pârâtei DGRFP Galaţi, efectuarea demersurilor pentru urgentarea emiterii ordinului de instituire şi aprobare a componenţei comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Ulterior, la 24.10.2017, când deja era aproape finalizata campania de recoltare a strugurilor, a primit răspuns la solicitarea nr. 595/17.10.2017, in sensul că a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 795/09.10.2017 Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2482/2017 privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţii, a expeditorilor înregistraţi si a importatorilor autorizaţi

Deşi, potrivit dispoziţiilor pct. 31 şi 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cuantumul garanţiei se stabilea prin decizia autorităţii competente, iar garanţia trebuia constituita şi depusă la autoritatea fiscală teritorială în termen de 30 de zile lucrătoare de la data când devenea valabilă autorizaţia, a răspuns solicitării pârâtei DGRFP Galaţi şi i-a transmis, cu adresa nr. x/14.11.2017, Scrisoarea de bonitate emisă de B. sub nr. x/09.11.2017.

În privinţa susţinerii aceleiaşi pârâte că reclamanta înregistra obligaţii fiscale restante, recurenta a arătat că această condiţie nu exista la data solicitării autorizaţiei (iulie 2017), fiind prevăzută mult mai târziur după data de 31 martie 2018.

Aceeaşi pârâtă susţine că reclamanta ar fi fost lipsită de interes pentru obţinerea autorizaţiei, care ar rezulta din faptul că nu ar fi făcut demersuri pentru obţinerea încadrărilor tarifare decât din 15.11.2017.

Susţinerea nesocoteşte dispoziţiile art. 206 indice 22 alin. (8) şi (11) din Codul fiscal (2015), potrivit cărora antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice puteau desfăşura activitate în regim de probe tehnologice, sub controlul autorităţii vamale teritoriale, pe o perioadă de maximum 60 de zile de la data obţinerii aprobării scrise, perioadă în care produsele accizabile finite obţinute nu puteau părăsi locul propus a fi autorizat ca antrepozit fiscal. Astfel, lipsa încadrării tarifare nu era un impediment pentru emiterea autorizaţiei solicitate în termenul legal.

Pârâta DGRFP Galaţi nu aminteşte despre faptul că pentru locurile propuse spre autorizare pentru producţia de vinuri liniştite s-a constatat îndeplinirea condiţiilor fizice, limitându-se la a menţiona doar constatările din Procesul-verbal nr. x/12.09.2017, referitoare la secţia vin spumant.

Deşi, potrivit art. 365 alin. (1) din Codul fiscal (2015), autoritatea competentă trebuie sa emită autorizaţia de antrepozit fiscal în termen de 50 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare, nici una dintre cererile sale nu a fost soluţionată în termenul legal, pârâta DGRFP Galaţi, menţionând în întâmpinare că cererea de autorizare a antrepozitului fiscal depusă de reclamantă în anul 2017 a fost soluţionata în sensul respingerii, în şedinţa din 26.09.2018 a Comisiei teritoriale Vrancea (la aproape un an de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi cu o întârziere de cea 14 luni faţa de termenul legal).

Pentru acest motiv, reclamanta a fost grav prejudiciată, fiind in imposibilitate să valorifice recolta anului 2017 prin vinificare, aşa cum era prevăzut în planul de reorganizare judiciară.

Aşa cum a arătat, potrivit dispoziţiilor art. 359 alin. (2) din Codul fiscal (2015), procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale trebuiau să fie stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei Naţionala de Administrare Fiscală. Atât pârâtul MFP, cât şi instituţia subordonată - pârâta ANAF, sunt în culpă pentru emiterea cu mare întârziere a ordinului prevăzut de lege, ceea ce a făcut, practic, imposibilă emiterea autorizaţiei de antrepozit fiscal în termenul legal, cu consecinţa prejudicierii A. S.A..

Chiar dacă legea nu a prevăzut expres un termen pentru emiterea ordinului în cauza, din interpretarea sistematica a Codul fiscal (2015) rezultă că ordinul trebuia emis astfel încât să nu facă imposibil de aplicat dispoziţiile art. 365 alin. (1) din cod - potrivit cărora autoritatea competentă trebuie să emită autorizaţia de antrepozit fiscal în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.

Conformându-se dispoziţiilor legale în vigoare, a depus cererea de autorizare a antrepozitului fiscal şi documentaţia aferentă la pârâtul MFP-ANAF - DNV, cu care a purtat şi toată corespondenţa referitoare la soluţionarea cererii. Contrar aşteptărilor sale legitime, s-a lovit de un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, care transpare din răspunsurile date de către pârât cererilor sale.

După opinia sa, nu se află doar în situaţia nesoluţionării în termenul legal a cererii (întârziere mai mult de un an), ci în situaţia unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care transpare din conţinutul adreselor de răspuns ale structurilor pârâtei DNV.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ împreună cu art. 52 din Constituţia României dispun în mod expres ca, în situaţia nesoluţionării în termen a cererii formulate pe cale administrativă sau în ipoteza refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, contribuabilul are dreptul da a solicita analiza pe fond a cauzei sale de către instanţa judecătorească competentă.

În cauza de faţa, refuzul nejustificat al autorităţilor administrative pârâte de a acorda reclamantei autorizaţia de antrepozit fiscal a determinat un prejudiciu semnificativ, constând în pierderea recoltei de struguri a anului 2017, care nu a mai putut fi valorificată prin vinificare, astfel cum era prevăzut în planul de reorganizare a societăţii.

Aşa cum arată pârâta DGRFP Galaţi, cererea de autorizare înregistrata în luna iulie 2017 a fost analizata la 26 septembrie 2018, când, în mod firesc, expirase valabilitatea unor documente, iar o parte dintre condiţii fuseseră modificate.

Prejudiciul suferit ca urmare a refuzului nejustificat de acordare a autorizaţiei de antrepozit fiscal a fost menţionat în acţiunea introductivă, cuantumul acestuia nefiind contestat de către pârâte prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei.

Astfel, nu a mai putut producă în anul 2017 cantitatea de 2.145.000 litri de vin, care ar fi rezultat din cantitatea de 3.300.000 kg de struguri, ceea ce a determinat o pierdere de 30.788.000 RON.

De asemenea, prejudiciul este confirmat prin raportul de expertiză judiciara contabilă şi răspunsul la obiecţiunile formulate de către pârâţi, expertul judiciar contabil desemnat de către instanţă - C., stabilind că (i) reclamanta putea vinifica, stoca, îmbutelia cantităţile de produse din planul de reorganizare, precum şi că (ii) societatea ar fi realizat un profit net în primul an de reorganizare de 1.744.513 RON, iar în al doilea an de reorganizare de 39.287.127 RON.

În privinţa condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, acestea sunt îndeplinite. Astfel, atât (i) emiterea cu întârziere a Ordinului nr. 2482/2017, după expirarea termenului legal în care trebuia emisă autorizaţia de antrepozit fiscal (60 de zile ele la data depunerii documentaţiei complete, potrivit art. 365 alin. (1) din Codul fiscal), cât şi (ii) refuzul nejustificat de a se elibera autorizaţia de antrepozit fiscal (care transpare din conţinutul corespondenţei purtate cu pârâtele), sunt fapte ilicite care au determinat crearea prejudiciului dovedit, aşa cum am arătat mai sus. Decizia de autorizare a antrepozitului fiscal ori de respingere a cererii trebuia emisă cel mat târziu în luna septembrie 2017. Doar formal şi numai pentru ca era pe rolul instanţei de contencios administrativ şi fiscal cauza de faţă, pârâta DGRFP Galaţi a emis o decizie de respingere a cererii după mai bine de un an de la data la care ar fi trebuit soluţionată - la data de 26.09.2018.

Chiar şi în ipoteza ca decizia din 26.09.2018 era de autorizare a antrepozitului fiscal, exista prejudiciul pentru A. S.A., întrucât recolta de struguri a anului 2017 nu mai putea fi vinificată în toamna anului 2018.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurenta-reclamantă invocă, în esenţă, faptul că,m în ceea ce priveşte respingerea ca nefondată a acţiunii, motivarea deciziei recurate este necorespunzătoare, însă, consideră că recurenta-reclamantă se află în eroare şi că aprecierea instanţei de fond din hotărârea recurată, conform căreia refuzul eliberării autorizaţiei de antrepozit fiscal este unul justificat, este corectă şi corespunde realităţii.

Conform dispoziţiilor de la pct. 29 din H.G. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, "în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete, autoritatea vamală teritorială întocmeşte un referat care să cuprindă fie propunerea de aprobare, fie propunerea de respingere a cererii de autorizare, după caz, precum şi aspectele avute în vedere la fundamentarea acestei propuneri. Referatul se înaintează împreună cu documentaţia completă către autoritatea fiscală teritorială".

Totodată, ca urmare a modificărilor survenite asupra Legii nr. 227/2016 privind Codul fiscal, prin O.U.G. nr. 25/2018, a fost introdusă condiţia de autorizare prevăzută la art. 364 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2016, conform căreia "persoana care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat nu înregistrează obligaţii fiscale restante Ia bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F."

În consecinţă, Biroul Vamal de Interior Vrancea a solicitat Serviciului Fiscal Orăşenesc Panciu eliberarea unui certificat de atestare fiscala pentru S.C. A. S.A., din care să rezulte dacă operatorul economic îndeplineşte condiţia de autorizare menţionată anterior. Din partea Serviciului Fiscal Orăşenesc Panciu a fost primit certificatul de atestare fiscala nr. x/13.09.2018, din care a rezultat faptul că recurenta-reclamantă avea obligaţii fiscale în sumă de 710.243 RON.

Ţinând cont de faptul ca recurenta-reclamantă a fost în culpă şi nu a dat curs solicitărilor de completare a documentaţiei necesare autorizării, precum şi faptul că înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.NAF., Compartimentul Autorizări Supraveghere Control al Mişcării Produselor Accizabile din cadrul Biroului Vamal de Interior Vrancea a propus în mod corect şi legal înaintarea dosarului de autorizare către Comisia teritorială Vrancea pentru autorizarea operatorilor cu produse supuse accizelor armonizate, cu propunerea de respingere a cererii de autorizare nr. x/24.07.2017, depusă de către reclamanta.

Astfel, în urma întrunirii Comisiei teritoriale Vrancea, din data de 26.09.2018, a fost luată decizia de respingere a cererii de autorizare depusă de către recurenta-reclamantă, aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond în hotărârea recurată.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă A. S.A., în reorganizare judiciară, prin lichidator judiciar D. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata -pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, solicitând a se respinge argumentele acesteia, reţinându-se că, prin întâmpinare, nu sunt aduse critici în combaterea susţinerilor din recurs, ci doar sunt prezentate câteva menţiuni în legătură cu pretinsa culpă a societăţii.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

6.1. Elemente de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Reclamanta S.C. A. S.A. a depus la Biroul Vamal de Interior Vrancea cererea nr. x/06.07.2017 pentru a obţine o autorizare ca antrepozit fiscal a trei locaţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 359 alin. (2) din Codul fiscal (2015), în redactarea din 6 iulie 2017, autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii, se putea face şi prin comisii constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, prevedeau la pct. 18 alin. (4) că pentru a obţine o autorizaţie de antrepozit fiscal, solicitantul trebuie să depune o cerere la autoritatea vamală teritorială.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, reclamanta a depus Cererea nr. x/06.07.2017 pentru a obţine o autorizaţie de antrepozit fiscal la autoritatea vamală teritorială - Biroul Vamal de Interior Vrancea al pârâtului MFP-ANAF -Direcţia Naţională a Vămilor.

La 24 iulie 2017, dispoziţiile art. 359 din Codul fiscal (2015) au fost modificate prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că autorizarea antrepozitelor fiscale se efectuează de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale urmând a fi stabilită prin ordin al ministrului Finanţelor Publice la propunerea ANAF.

Ca urmare a acestor modificări ale legislaţiei, prin cererea înregistrată la Biroul Vamal de Interior Vrancea cu un nr. 6025/18.08.2017, reclamanta a solicitat să nu se dea curs documentaţiei depuse împreună cu cererea iniţială cu nr. x/06.07.2017, precum şi înapoierea acestora.

Ulterior, la data de 24.07.2017, o nouă cerere de autorizare ca antrepozit fiscal cu nr. x.

Aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, reclamanta a făcut numeroase demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de antrepozit - adresele nr. x/30.08.2017, nr. y/06.09.2017, nr. z/29.09.2017, nr. w/17.10.2017. Astfel în data de 30.08.2017, prin adresa nr. x/30.08.2017, înregistrată la Biroul Vamal Vrancea sub nr. x, a solicitat urgentarea reautorizării antrepozitelor fiscale, in vederea vinificării strugurilor şi obţinerea vinului, singura sursă pentru susţinerea planului de reorganizare, întrucât pentru specificul activităţii societăţii, materia primă se abţine doar în perioada de toamnă a anului, astfel fără aceste autorizaţii pierde un an de zile. La fel s-a adresat cu, rugămintea de urgentare a reautorizării antrepozitului fiscal şi cu adresele nr. x/08.09.2017, nr. y/29.09.2017.

Prin răspunsul A.N.A.F. - Biroul Vamal Vrancea, comunică faptul că la data de 03.10.2017 nu a fost publicat Ordinul privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi.

Apreciind că nu este completă documentaţia ataşată celei de a doua cereri (nr. x/24.07.2017), Biroul Vamal de Interior Vrancea a solicitat completarea acestora prin adresele nr. x/11.08.2017, nr. y/03.10.2017, nr. z/18.10.2017 şi nr. w/10.05.2018.

La 12.09.2017, inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Interior Vrancea au procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor fizice pentru autorizarea ca antrepozit fiscal a A. S.A., concluzionând că sunt îndeplinite condiţiile fizice prevăzute de Codul fiscal (2015) şi Normele metodologice pentru aplicarea acestuia, pentru autorizarea locurilor propuse pentru antrepozite de producţie a vinurilor liniştite. Constatările au fost consemnate în Procesul-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017 şi Procesul-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017.

La data de 03.10.2017, Biroul Vamal de Interior Vrancea a răspuns că Ministerul Finanţelor Publice nu a emis ordinul privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale. La aceeaşi dată, Direcţia Regională Vamală Galaţi, le-a comunicat adresa prin care le aducea la cunoştinţă ca a solicitat pârâtei DGRFP Galaţi, efectuarea demersurilor pentru urgentarea emiterii ordinului de instituire şi aprobare a componenţei comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Prin răspunsul A.N.A.F. - Direcţia Regională Vamală Galaţi prin adresa nr. x/03.10.2017, comunică faptul că Direcţia Regionala Vamală Galaţi prin adresa nr. x/17.08.2077 a solicitat Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi efectuarea demersurilor pentru urgentarea emiterii ordinului de instituire şi aprobare a componenţei comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supus accizelor armonizate şi le-a ataşat în acest sens răspunsul lor de la Direcţia Generală a Vămilor-Serviciul Autorizări.

În urma adresei nr. x/17.10.2017, a primit răspuns in data de 24.10.2017 precum că în M.O. nr. 796/09.102017 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2482/27.09.2017 privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi.

În concret, prin adresa nr. x/03.10.2017, Biroul Vamal de Interior Vrancea a constatat că din documentele depuse nu reiese capacitatea operatorului economic, respectiv S.C. A. S.A. de a asigura garanţia necesară calităţii de antrepozitar, în conformitate cu pct. III din Anexa 10 parte integrantă din H.G. nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Până la data întocmirii prezentei nu au fost depuse încadrările tarifare ale produselor finite obţinute şi încadrările în nomenclatorul codurilor de produse accizabile, conform prevederilor pct. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Prima instanţă a reţinut că organele fiscale au emis şi o decizie formală de respingere înregistrată sub nr. x/27.09.2018, care nu a fost contestată în cauză şi nu face obiectul acestei cauze.

6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă şi a apărărilor intimatei-pârâte

În esenţă, problema de drept dedusă judecăţii în prezenta cauză este dacă recurenta-reclamantă este îndreptăţită la constatarea unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale de autorizare.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta a invocat nemotivarea sentinţei, pe aspectele esenţiale invocate de reclamantă prin cererea introductivă de instanţă.

Recurenta a invocat faptul că motivarea in sensul că dovada îndeplinirii capacităţii de a asigura garanţia a fost produsă după terminarea perioadei în care puteau fi achiziţionaţi struguri pentru obţinerea sortimentelor de vin nu are legătură cu cauza de faţa, deoarece dovada capacităţii de a asigura garanţia nu era o cerinţă legată prevăzută de reglementările în vigoare la data la care trebuia analizată documentaţia; instanţa nu a arătat de ce a considerat că solicitarea dovezii capacităţii de a asigura garanţia reprezintă momentul de la care ar fi început să curgă termenul de 60 de zile, prevăzut de 365 alin. (1) din Codul fiscal (2015), pentru soluţionarea cererii.

Recurenta a invocat şi existenţa motivelor contradictorii, în sensul că prima instanţă şi-a motivat hotărârea în sensul ca refuzul nu a fost nejustificat, iar Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2432/2017 a fost publicat în Monitorul Oficial în interiorul termenului legal de soluţionare a cererii reclamantei, care ar fi început sa curgă de la data depunerii dovezii îndeplinirii capacităţii de a asigura garanţia. Instanţa omite să se pronunţe cu privire la faptul că solicitarea dovezii privind capacitatea de asigurare a garanţiei a fost transmisă reclamantei la o luna după expirarea termenului de soluţionare a cererii (cererea şi documentaţia au fost depuse la 24 iulie 2017, termenul de soluţionare a cererii de autorizare a expirat la 24 septembrie 2017, iar dovada referitoare la capacitatea de asigurare a garanţiei a fost solicitata la 24 octombrie 2017). Consideră recurenta că aceste considerente sunt şi contradictorii, pe de o parte instanţa recunoscând refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de autorizare, iar, pe de altă parte, invocând că nu este investita cu o cerere de anulare a deciziei de respingere a cererii din anul 2018. Instanţa nu se pronunţă insă cu privire la refuzul nejustificat de soluţionare a cererii din 2017, care a şi determinat prejudiciul la care s-a referit în acţiunea introductiva.

De asemenea, recurenta a invocat nemotivarea sentinţei sub aspectul condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Cât priveşte aspectul legat de motivarea contradictorie, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a delimitat obiectul acţiunii, pentru a se putea pronunţa în mod legal asupra a ceea ce a invocat reclamanta; aceasta a invocat un refuz nejustificat, ce a fost analizat de către prima instanţă în limitele argumentaţiei susţinute de către reclamantă.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce priveşte susţinerea că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la refuzul nejustificat de soluţionare a cererii din 2017, care a şi determinat prejudiciul la care s-a referit în acţiunea introductivă, se constată că aceasta poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pe fondul acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că prima isntanţă a reţinut că legalitatea unui act administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de a elibera autoritatea de antrepozit fiscal până la data introducerii cererii de chemare în judecată trebuie stabilită prin raportare la modalitatea în care autorităţile fiscale în exercitarea competenţelor şi-au exercitat dreptul de apreciere a îndeplinirii condiţiilor legale de către reclamantă. Or, a reţinut mai departe prima instanţă, reclamanta a făcut dovada capacităţii de a asigura garanţia cu o zi înaintea formulării cererii de chemare în judecată, iar de la acel moment organele fiscale mai aveau un termen de 60 de zile pentru emiterea autorizaţiei respective; în consecinţă, refuzul eliberării autorizaţiei de antrepozit fiscal este unul justificat.

Prin urmare, prima instanţă a analizat refuzul nejustificat invocat de către reclamantă, iar faptul că aceasta critică motivaţia avută în vedere de instanţă se încadrează la critici privind aplicare a legii, ce vor fi analizate în continuare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind nefondat.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut că dovada îndeplinirii capacităţii de a asigura garanţia (conf. pct. III din Anexa 10 la H.G. nr. 1/2016) a fost produsă după terminarea perioadei în care puteau fi achiziţionaţi strugurii pentru obţinerea sortimentelor de vin şi având în vedere termenul de 30 de zile lucrătoare (prev. de pct. 29 din H.G. nr. 1/2016) calculat de la depunerea documentaţiei complete pentru întocmirea referatului de aprobare şi respectiv cel de 60 de zile prev. de art. 365 din Codul fiscal pentru emiterea autorizaţiei de antrepozit (la data de 14.11.2017 scrisoarea de bonitate emisă de către B. cu nr. x/09.11.2017). A mai reţinut prima instanţă că Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2482/27.09.2017 privind procedura şi condiţiile în care se realizează antrepozitele fiscale a fost publicat în M.O. nr. 796/09.10.2017 în interiorul termenului legal de soluţionare a cererii reclamantei, astfel încât întârzierea în publicarea acestuia nu este de natură să creeze vreun prejudiciu reclamantei care oricum nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune întreaga documentaţie impusă de către dispoziţiile legale. Legalitatea unui act administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de a elibera autoritatea de antrepozit fiscal până la data introducerii cererii de chemare în judecată trebuie stabilită prin raportare la modalitatea în care autorităţile fiscale în exercitarea competenţelor şi-au exercitat dreptul de apreciere a îndeplinirii condiţiilor legale de către reclamantă. Or, reclamanta a făcut dovada capacităţii de a asigura garanţia cu o zi înaintea formulării cererii de chemare în judecată, iar de la acel moment organele fiscale mai aveau un termen de 60 de zile pentru emiterea autorizaţiei respective. În consecinţă, a reţinut prima instanţă că refuzul eliberării autorizaţiei de antrepozit fiscal este unul justificat.

Înalta Curte constată că reclamanta a dedus judecăţii în prezenta cauză un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Conform prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile."

Or, în măsura în care se reţine existenţa unui act formal de respingere a cererii, aspect necontestat de către reclamantă, partea nu mai are la dispoziţie o acţiune separată de constatare a refuzului nejustificat (actul administrativ atipic), ci direct acţiunea în contestarea actului administrativ tipic.

Orice susţineri legate de soluţionarea cu întârziere a cererii, solicitarea unor înscrisuri care să fie ataşate cererii neprevăzute de lege etc., toate acestea pot fi valorificate în cadrul acţiunii ce are ca obiect actul administrativ tipic. Cu alte cuvinte, în măsura în care autoritatea administrativă a emis un act administrativ tipic, acesta înglobează toate acele aspecte ce priveau un eventual act administrativ atipic, a cărui existenţă de sine stătătoare ar fi putut fi constatată exclusiv în lipsa refuzului formal.

Astfel, susţinerea recurentei-reclamante în sensul că argumentul primei instanţe referitor la faptul că dovada îndeplinirii capacităţii de a asigura garanţia a fost produsă după terminarea perioadei în care puteau fi achiziţionaţi struguri pentru obţinerea sortimentelor de vin nu are legătură cu cauza de faţa, priveşte legalitatea actului administrativ tipic; de asemenea, faptul că dovada capacităţii de a asigura garanţia nu ar fi fost o cerinţă legată prevăzută de reglementările în vigoare la data la care trebuia analizată documentaţia.

Dincolo de acest aspect, organul fiscal a comunicat reclamantei că din documentele depuse nu reiese capacitatea operatorului economic, respectiv S.C. A. S.A. de a asigura garanţia necesară calităţii de antrepozitar, în conformitate cu pct. III din Anexa 10 parte integrantă din H.G. nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi că nu fuseseră depuse încadrările tarifare ale produselor finite obţinute şi încadrările în nomenclatorul codurilor de produse accizabile, conform prevederilor pct. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare, organul fiscal a justificat întârzierea prin solicitarea de documente noi reclamantei, justificare ce poate fi verificată sub aspectul corectitudinii în cadrul acţiunii în anulare a actului administrativ tipic.

În ceea ce priveşte întârzierea prin emiterea Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 2482/27.09.2017 privind procedura şi condiţiile în care se realizează antrepozitele fiscale (publicat în M.O. nr. 796/09.10.2017), această împrejurare poate fi analizată în contextul legalităţii şi temeiniciei actului administrativ tipic-refuzul formal prin respingerea cererii de autorizare.

Cu alte cuvinte, deşi se constată existenţa unei întârzieri în soluţionarea cererii reclamantei, reclamarea nelegalităţii acesteia este înglobată în conţinutul actului de respingere formală a cererii de autorizare.

De altfel, prin cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. (în reorganizare) şi înregistrată sub nr. x/2019 la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 1 si 2 din Legea nr. 554/2004 actualizată, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 018/06.12.2018 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific de soluţionare a plângerii prealabile împotriva Deciziei nr. 2 din 27.09.2018 de respingere a cererii de autorizare antrepozite fiscale nr. x din data de 24.07.2017.

În cadrul acestui dosar, reclamanta a invocat atât aspectul că cererea sa nu a fost soluţionată cererea de autorizare în termenul de 60 de zile, conform art. 365 alin. (1) Codul de procedură fiscală, cât şi faptul că cerinţa legată de dovada capacitaţii de a asigura garanţia nu trebuia impusă, aspecte care au fost dezlegate în mod definitiv în cadrul acelei cauze, soluţionate definitiv de ICCJ, prin respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În mod consecvent, cât timp nu există un act administrativ care să poată fi anulat în prezenta cauză, nu se poate reţine ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, pentru considerentele avute deja în vedere şi de prima instanţă.

Ca urmare, şi motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

6.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 7/2019 din 17 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.