Scope of Anti-Discrimination Jurisdiction: CNCD Incompetence to Adjudicate Labor Law Interpretation and Classification Disputes

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iniţial la data de 11 august 2015, sub număr de dosar x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov şi Ministerul Sănătăţii, anularea Hotărârii nr. 278/10.06.2015 emisă de Colegiul Director al pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii ei şi, drept urmare: în principal să fie obligat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin Colegiul Director, să soluţioneze pe fond petiţia reclamanţilor; în subsidiar, instanţa să constate asupra unei situaţii de discriminare în privinţa reclamanţilor şi să oblige Direcţia de Sănătate Publică Braşov la eliminarea discriminării la care sunt supuşi; într-un alt subsidiar, să fie obligat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să dea curs operaţiunii administrative de mediere în sensul solicitat prin petiţie. Reclamanţii au solicitat, de asemenea, obligarea pârâţilor care se vor opune acţiunii la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 53/14.04.2016, pronunţată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând în esenţă că întrucât reclamanţii au sesizat ca şi aspecte considerate discriminatorii nivelul salariului şi neîncheierea unui contract de muncă în formă scrisă, Colegiul de Conducere al CNCD nefiind competent să soluţioneze aceste aspecte, în mod corect s-a admis excepţia necompetenţei vădite a CNCD în soluţionarea petiţiei reclamanţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei instanţei de fond, prin Decizia nr. 4599/17.12.2018, a admis acest recurs, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

I.3. Soluţia instanţei de fond în rejudecare, după casare

În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015*, la data de 20.03.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 103/F/2019 din data de 18 octombrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţi, anulat Hotărârea nr. 278/10.06.2015 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a obligat pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la emiterea unei noi hotărâri de soluţionare a petiţiei reclamanţilor, înregistrată sub nr. x/22.12.2014. A respins, în rest, acţiunea reclamanţilor. S-a luat act de opţiunea reclamanţilor, prin avocat, de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

I.4. Recursul principal

Împotriva sentinţei civile nr. 103/F/2019 din data de 18 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs principal pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecarea cauzei pe fond, respingerea acţiunii.

În motivare, recurentul a indicat următoarele critici de nelegalitate:

1. Nici O.G. nr. 137/2000 şi nici procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor (aprobată prin Ordinul ar. 144/2008 al preşedintelui CNCD) nu prevăd vreo sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de citare a părţilor si/sau antepronunţare în procedura administrativă desfăşurată în faţa CNCD, în acest sens fiind aplicabile dispoziţiile prevăzute de C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii nu poate opera decât dacă reclamantul dovedea în faţa instanţei de fond că a suferit o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii nr. 278/10.06.2015 pentru a cărei adaptare a fost reglementată procedura de citare anterioara a părţilor. Or, reclamantul, în faţa instanţei de fond nu doar ca nu a dovedit o astfel de vătămare, dar nici măcar nu a afirmat-o. Mai mult, nu poate exista o vătămare în sensul indicat de instanţa de fond întrucât reclamantul a avut posibilitatea de a îşi susţine poziţia în faţa instanţei de judecată, respectându-se astfel principiul contradictorialităţii si dreptul la apărare.

Astfel, eventualele neregularităţi ale procedurii administrative desfăşurate în fata CNCD nu pot atrage, prin ele însele nulitatea Hotărârii nr. 278/10.06.2015 a Colegiului director al CNCD.

Reţinerea instanţei de fond se referă la o chestiune de procedură, care nu este de natură a leza temeinicia şi legalitatea actului administrativ-jurisdicţional contestat. Dreptul la un proces echitabil respectiv dreptul la contradictorialitate şi dreptul la apărare se consideră a fi garantat, dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Admiţând teza potrivit căreia dreptul la o judecare echitabilă, implicând garantarea dreptului la apărare şi contradictorialitate, trebuie asigurat şi în cadrul procedurilor administrativ-jurisdicţionale, O.G nr. 137/2000 asigură dreptul părţii interesate de a contesta o hotărâre a Consiliului în faţa instanţei de judecată, care oferă toate garanţiile în domeniu, astfel încât nu este imperios necesar, sub sancţiunea nulităţii, ca procedurile în fata autorităţii administrative să fie conforme prevederilor art. 6 din C.E.D.O., respectiv art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Invocă recurenta în acest sens Decizia nr. 1096/2008 pronunţată de Curtea Constituţională.

2. Prin hotărârea contestată de către reclamanţi CNCD a apreciat că aspectele semnalate nu pot intra sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, prin admiterea necompetenţei materiale.

În raport cu statuările Curţii Constituţionale, este lipsit de echivoc faptul că, prin natura sa, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării investighează, constată şi, implicit, sancţionează fapte de discriminare. Or, în exercitarea competenţelor sale determinate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, CNCD nu se poate pronunţa asupra unor aspecte de legalitate/temeinicie a unor a unor interpretări/aplicări a actelor normative incidente.

În speţa dedusă judecăţii pentru a reţine incidenţa unui atare scop sau efect C.N.C.D. ar trebui să se substituie instanţei judecătoreşti pentru a analiza dacă interpretarea şi/sau aplicarea prevederilor legale invocate ca temei legal sunt corect realizate de către reclamatul de discriminare. Situaţia invocată în cauză pune în discuţie drepturile subiective ale reclamanţilor în strânsă legătură cu interpretarea, implicit aplicarea unor noţiuni care sunt reglementate de legiuitorul naţional prin acte normative speciale, precum şi modalitatea de încadrare a reclamanţilor. Or, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională, interpretarea, implicit aplicarea legii este atributul suveran al instanţelor judecătoreşti în opera de înfăptuire a justiţiei, iar contrarul acestei interpretări/aplicări se realizează prin exercitarea căilor de atac.

CNCD nu se poate subroga instanţelor de judecată pentru a face aprecieri în legătură cu aspectele de fond ale petiţiei care decurg din modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale precum şi consecinţele juridice ce decurg dintr-o asemenea interpretare.

Din întreg materialul probator administrat în cauză a rezultat că handicapul, rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sex, orientarea sexuală, vârsta, apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu al reclamantului nu au avut niciun fel de relevanţă în cauză, motivul "încadrării" actualilor reclamanţi fiind posibila interpretare eronată a prevederi legale de către reclamatul de discriminare.

Invocă recurenta în acest sens decizia ICCJ nr. 1530/10.03.2009, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 27 noiembrie 2007, Deciziile nr. 818, 819, 820 si 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008)

Aceste comportamente considerate discriminatorii nu pot fi echivalate sau asimilate cu situaţiile ce implică modificarea completarea respectiv adoptarea unor prevederi legale de către legiuitor şi subsecvent modalitatea de interpretare şi aplicare a acestora interpretarea şi aplicarea actelor normative privind încadrarea actualilor reclamanţi.

I.5. Întâmpinarea, recursul incident şi recursul provocat declarat de reclamanţi

Împotriva aceleiaşi hotărâri, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au declarat recurs incident şi recurs provocat, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând respingerea recursului principal formulat de Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi admiterea recursului incident şi provocat exercitat de aceştia, cu consecinţa casării în parte a sentinţei recurate, în privinţa următoarelor dispoziţii pronunţate de instanţa de fond: "Obligă Consiliul Naţionale pentru Combaterea Discriminării, la emiterea unei noi hotărâri de soluţionare a petiţiei reclamanţilor, înregistrată sub nr. x/22.12.2014. Respinge, în rest, acţiunea reclamanţilor", solicitând a se menţine sentinţa atacată în privinţa următoarei dispoziţii: " Anulează Hotărârea nr. 278/10.06.2015 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării".

Reclamanţii au solicitat rejudecarea pe fond a litigiului, apreciindu-se că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a pronunţat pe fond asupra cererii lor, soluţionând indirect/implicit pe fond petiţia în raport de temeiurile de drept invocate şi probatoriul administrat (sau lipsa acestuia în ceea ce priveşte pârâta Direcţia de Sănătate Publică Braşov, dat fiind prevederile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 rep.), în rejudecare urmând a se constata asupra existenţei unei situaţii de discriminare în privinţa reclamanţilor, în sensul şi în raport de situaţia menţionată în principal prin acţiunea introductivă şi pe cale de consecinţă, în principal: să fie obligată Direcţia de Sănătate Publică Braşov (în sensul art. 20 alin. (3) teza 1 din O.G. nr. 137/2000) la eliminarea discriminării la care sunt supuşi în privinţa încadrării ca şi personal contractual în baza ordinului MS 1078/2010 (discriminare ce nu poate fi eliminată decât prin încadrarea conform cu dispoziţiile art. 31 din Legea 330/2009 începând cu data de 01.10.2010 şi, respectiv, la încheierea unui contract de muncă corespunzător), precum şi obligarea aceleiaşi instituţii la publicarea în mass-media, respectiv în 2 ziare de circulaţie locală în judeţul Braşov şi la unul dintre posturile locale TV, a unui rezumat al hotărârii judecătoreşti ce va fi emisă, iar în subsidiar: să fie obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să dea curs operaţiunii administrative de mediere în sensul solicitat prin petiţie (conform cu obligaţiile conţinute de prevederile art. 4 alin. (10) lit. c), art. 19 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 137/2000), iar în caz de neconformare să emită o Hotărâre prin care să oblige Direcţia de Sănătate Publică Braşov de a elimina discriminarea în sensul solicitat (în acord cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000), să o sancţioneze contravenţional pe aceasta şi să o oblige la publicarea în mass-media a hotărârii în sensul solicitat.

Deopotrivă, mai solicită ca, în măsura în care, în raport de circumstanţele cauzei, se va aprecia că se impune a se trece peste restricţia impusă de prevederile art. 497 C. proc. civ., respectiv art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004, urmare a casării în parte a sentinţei atacate, să fie trimisă cauza spre a se judeca în fond la prima instanţă care a pronunţat hotărârea atacată sau la altă instanţă de acelaşi grad.

În dezvoltarea criticilor au susţinut în esenţă recurenţii-reclamanţi că demersul lor vizează considerentele pe care recurenta CNCD îşi fundamentează recursul, dar şi soluţia instanţei de fond care a admis doar în parte acţiunea, fără însă a da curs finalizării scopului pentru care ea a fost susţinută, nedând eficienţă fondului.

Arată recurenţii-reclamanţi că, în raport de norma juridica pe care se fundamentează (art. 20 din O.G. nr. 137/2000), motivele care stau la baza recursului incident şi a celui provocat se suprapun/coincid în mare parte cu cele care stau la baza apărărilor faţă de recursul CNCD, cu privire la care solicită a fi respins ca nefondat, în special a considerentelor pe care se fundamentează, motiv pentru care apreciază că se impune abordarea lor unitară, scopul demersului fiind acela de schimbare a hotărârii primei instanţe în sensul rezolvării fondului, în măsură a produce, astfel, consecinţe asupra situaţiei juridice în proces, în raport de motivele care stau la baza recursului principal.

În ceea ce priveşte criticile recurentului principal privind încălcarea normelor de drept material, recurenţii-reclamanţi arată că recurentul principal admite implicit că instanţa de fond, anulând hotărârea CNCD atacată, ar fi fost nu numai în măsură, dar chiar obligată să soluţioneze pe fond petiţia şi nicidecum să procedeze la trimiterea spre soluţionare a petiţiei din nou la recurentă. Recurentul pârât omite însă caracterul de act administrativ al hotărârii atacate, supus anulării tocmai pe calea atacării în contencios administrativ, împreună cu operaţiunile administrative premergătoare, în măsura în care hotărârea organului administrativ este nelegală ca urmare a nerespectării unor norme de drept material sau procedural, cu trimitere la prev. art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), c), d) şi e), art. 8 şi ari. 18 din Legea 554/2004, cu trimitere la art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 37/2000.

Cu privire la susţinerea recurentului pârât "că aspectele semnalate nu pot intra sub incidenţa O.G. nr. 137/2000...", recurenţii reclamanţi arată că acesta dă o interpretare defectuoasă normelor care îi reglementează competenţele de soluţionare, aspectul relevat de către instanţa de fond, în aprecierea asupra competenţei de soluţionare a petiţiei de către recurentă, cu trimitere la includerea obiectului petiţiei în prevederile art. 19 (1), art. 20 (1), cu trimitere la prevederile art. 1 (1) lit. e) pct. i), toate din O.G. nr. 137/2000.

Or, atâta vreme cât obiectul petiţiei este subscris însăşi obiectului de activitate al CNCD, respectiv al Colegiului director, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială, reglementată ca atare de conţinutul art. 20 alin. (1) - (7), respectiv al art. 23 alin. (1), cu trimitere şi la prev. art. 2 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea 554/2004, soluţia instanţei de fond în privinţa anulării Hotărârii 278/10.06.2015 a colegiului director din cadrul CNCD este temeinică şi legală.

Practic, poziţia recurentei se concretizează într-un refuz nejustificat de a soluţiona pe fond petiţia, petiţie aferentă invocării unei discriminări formulate tocmai în sensul relevat de propria-i lege de organizare şi funcţionare, iar ulterior de către instanţa de fond prin soluţia atacată.

Nicidecum pentru aceste considerente petiţia nu poate fi soluţionată în continuare de către recurenta CNCD, ci pentru argumente care ţin, pe de o parte, de o neînţelegere din partea acesteia asupra obiectului petiţiei, iar pe de altă parte, de o "epuizare a pronunţării", pe fond, de către organul administrativ-jurisdicţional în procedura pe care a derulat-o anterior emiterii hotărârii colegiului director contestată. Pentru termenul din 10.02.2015, colegiul director s-a antepronunţat nu numai "asupra excepţiei ridicate din oficiu, dar implicit şi asupra însăşi a petiţiei subsemnaţilor petenţi, într-un sens lipsit de orice echivoc..., pronunţându-se astfel chiar pe fondul problematicii ce constituie însăşi esenţa petiţiei subsemnaţilor."

Argumentele aduse de colegiul director prin citaţia din 20.01.2015, aduse în susţinerea necompetenţei materiale a acestuia, sunt de natură a atrage antepronunţarea de către acesta asupra însăşi netemeiniciei petiţiei, respectiv o antepronunţare pe fondul petiţiei şi asupra argumentelor aduse de noi în privinţa discriminării existente în raport de beneficiarii de hotărâri judecătoreşti de la alte DSP din ţară, la care se raporta situaţia de discriminare, antepronunţare susţinută ca atare prin argumentele aduse "pe fond" în susţinerea recursului CNCD, de natură a argumenta însăşi formularea recursului incident şi a celui provocat, cu consecinţa solicitării ca instanţa de recurs să se pronunţe ea însăşi în rejudecarea litigiului în fond sau, în subsidiar, în măsura în care Înalta Curte, în raport de circumstanţele cauzei, ar trece peste restricţia impusă de prevederile art. 497 C. proc. civ., respectiv art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 să trimită cauza spre a se judeca în fond la prima instanţă care a pronunţat hotărârea atacată, sau la altă instanţă de acelaşi grad.

Recurenţii invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, arătând că, prin sentinţa recurată în prezentul dosar, deşi instanţa de fond a făcut o analiză exhaustivă a motivelor în fapt şi drept care au impus anularea Hotărârii nr. 278/10.06.2015 (a Colegiului director - n.n.) a CNCD, a omis însă să analizeze celelalte cereri pe care le-a formulat, respectiv argumentele recurenţilor în susţinerea necesităţii ca instanţa, în raport de caracteristicile speţei, să soluţioneze pe fond cauza dedusă contenciosului administrativ.

În rejudecare, instanţa de fond nu mai poate să dea curs cererii formulate " într-un alt subsidiar", respectiv de a trimite cauza din nou Colegiului director al CNCD pentru a soluţiona pe fond petiţia.

Un alt argument este acela care ţine de caracterul colegial al Colegiului director al CNCD, care a luat hotărârea atacată în unanimitatea şi totalitatea numărului său de membri - 9, iar în condiţiile în care el s-a antepronunţat pe fondul petiţiei (chiar şi doar în sensul inadmisibilităţii ei în raport de prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000), în mod evident că nu mai poate să analizeze şi pronunţe o hotărâre în sensul celor solicitate prin petiţie.

Apreciază recurenţii reclamanţi că, astfel, instanţa de fond a încălcat unul din principiile fundamentale ale procesului civil, cel al dreptului la un proces echitabil, cu trimitere implicită şi la "termenul rezonabil" de soluţionare impus de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană.

Aşadar, instanţa de fond trebuia să analizeze şi să soluţioneze cu prioritate cererea cu caracter principal. Or, instanţa de fond nu a dat curs prevederilor art. 501 C. proc. civ. (în special ale alin. (3) a căror respectare, în raport de temeinicia motivelor pe care le-a invocat, impuneau judecata pe fond a celor solicitate prin petiţie şi implicit prin acţiunea în contencios administrativ, astfel că, nerespectarea de către instanţa de fond a statuărilor din recurs se subscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Arată recurenţii reclamanţi că, de principiu, conform art. 6 alin. (1) din Legea 554/2004, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative. Or, în contextul în care instanţa de fond a justificat soluţia de respingere "în rest" a acţiunii, fără o analiză asupra celor pe care le-au invocat în privinţa antepronunţării de către organul administrativ-jurisdicţional, încă în faza premergătoare pronunţării asupra hotărârii sale, atacate, analiză care ar fi putut duce la soluţionarea în fond a litigiului în sensul dezvoltat mai sus, respectiv a respins celelalte cereri fără a motiva în sensul pretins de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu trimitere şi la celelalte considerente expuse mai sus, acestea sunt aspecte de natură să atragă incidenţa şi a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

I.6. Recursul incident formulat de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii

De asemenea, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat cerere de recurs incident împotriva aceleiaşi hotărâri, solicitând admiterea acesteia, casarea sentinţei recurate, în ceea ce priveşte admiterea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul -pârât Ministerul Sănătăţii a susţinut în esenţă că, prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dat fiind că toate motivele din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi vizează nesoluţionarea în fond a cererii depusă de aceştia la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi încălcarea procedurilor, specifice soluţionării cererilor formulate de petenţi, de această instituţie, iar Ministerul Sănătăţii nu a avut nicio atribuţie/competenţă în soluţionarea cererii şi pronunţarea Hotărârii nr. 278/10.06.2015, organul emitent al acesteia fiind Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ceea ce are drept consecinţă lipsa calităţii procesuale a Ministerului Sănătăţii.

Pe fondul cauzei, intimatul-pârât a solicitat în principal respingerea cererii de chemare în judecată a Ministerului Sănătăţii, având în vedere că, din situaţia de fapt reiese faptul că între reclamanţi şi Ministerul Sănătăţii nu există raporturi juridice de muncă.

Ministerul Sănătăţii nu este responsabil de încheierea sau neîncheierea contractului individual de muncă pentru fiecare reclamant deoarece aceasta obligaţie revine Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Braşov. Direcţiile de sănătate publică judeţene si a Municipiului Bucureşti, inclusiv Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Braşov, sunt "servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, ale Ministerului Sănătăţii, în subordinea cărora funcţionează alte unităţi cu personalitate juridică, conform prevederilor legale". Aşadar, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Braşov reprezintă autoritatea de sănătate publică la nivel local.

I.7. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului principal promovat de pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării au formulat întâmpinare recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., solicitând respingerea recursului principal, motivele fiind cele arătate în recursul incident şi provocat declarat de aceştia, pe care reclamanţii le-au solicitat a fi analizate împreună ce întâmpinarea.

De asemenea, recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare la recursul incident şi recursul provocat formulat de către reclamanţi prin care a solicitat respingerea acestora.

În esenţă, recurentul pârât a susţinut că instanţa de judecată a păstrat limitele investirii precum şi limitele stabilite de decizia prin care s-a dispus rejudecarea cauzei. Prin recursul incident şi cel provocat, recurenţii solicită casarea sentinţei şi, în rejudecare, să fie soluţionată cererea de chemare în judecată raportat la capetele de cerere formulate în subsidiar. Or, instanţa de judecată a admis capătul principal de cerere, ceea ce făcea imposibilă şi admiterea capetelor de cerere subsidiare. Instanţa de judecată era în imposibilitate de a admite acţiunea aşa cum a fost formulată, dat fiind faptul că principala cerere a reclamantei a fost de a fi anulată Hotărârea nr. 278/10.06.2015 şi obligarea C.N.C.D de a soluţiona petiţia reclamanţilor pe fondul acesteia, iar în subsidiar (în cazul în care primul capăt de cerere va fi respins) să aprecieze că pârâta Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a judecat pe fond, iar instanţa să constate că există o situaţie de discriminare.

Or, cele două cereri reprezentate de obiectul principal şi de cel cu caracter subsidiar sunt incompatibile, instanţa neputând şi să oblige CNCD să soluţioneze petiţia pe fond, dar şi să constate că aceasta a fost soluţionată pe fond de CNCD.

II. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 11 mai 2020 s-a fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 22 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Alte aspecte procesuale

În şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 22 martie 2022, înainte de închiderea dezbaterilor, Înalta Curte a calificat recursul provocat declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., ca având caracterul unui recurs incident, reţinând, aşadar, că aceştia au exercitat o singură cale de atac, ce va fi analizată doar prin raportare la dispoziţiile art. 472 C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului conform art. 491 C. proc. civ., aceste aspecte fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Deopotrivă, la acelaşi moment procesual, reţinând că, în esenţă, recursul incident formulat de recurentul - pârât Ministerul Sănătăţii, nu vizează recursul principal exercitat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ci recursul incident declarat de reclamanţi, din oficiu, instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului incident promovat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, în privinţa căreia se va pronunţa cu prioritate, înainte de a trece la analizarea motivelor ce vizează fondul acestui recurs, conform art. 248 C. proc. civ., în sensul admiterii sale.

După cum rezultă din dispoziţiile art. 472 C. proc. civ., aplicabile şi în materia recursului dată fiind norma de trimitere din art. 491 C. proc. civ., recursul incident se formulează prin raportare la recursul principal, iar nu la un alt recurs incident sau provocat.

Prin urmare, nefiind formulat prin raportare la recursul principal, ci la un alt recurs incident, recursul incident promovat de pârâtul Ministerul Sănătăţii va fi respins ca inadmisibil.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de apărările din cuprinsul întâmpinărilor ce au fost formulate, Înalta Curte constată următoarele:

III.1. Recursul principal

Recursul principal este fondat, pentru următoarele motive:

1. Este fondată prima critică din recurs, prin care se susţine, în esenţă, lipsa unei sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiei de citare a părţilor si/sau antepronunţare în procedura administrativă desfăşurată în faţa CNCD, sancţiunea nulităţii neputând opera decât dacă reclamantul dovedea în faţa instanţei de fond că a suferit o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii nr. 278/10.06.2015.

Astfel, în lipsa unor reguli speciale de procedură în cuprinsul O.G. nr. 137/2000, în cauză sunt aplicabile regulile generale prevăzute de procedură civilă în materia regimului nulităţilor.

Articolul 175 noul C. proc. civ. descrie regimul juridic al nulităţii condiţionate de existenţa unei vătămări, acest tip de sancţiune reprezentând regula, în timp ce nulitatea necondiţionată constituie excepţia, concluzie ce transpare din faptul enumerării legale a nulităţilor necondiţionate.

Aceste prevederi legale formează dreptul comun în materia nulităţilor actelor de procedură, aplicându-se ori de câte ori nu este cazul unei nulităţi necondiţionate. Art. 175 C. proc. civ.. fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.

În cauză, reclamanţii intimaţi nu au susţinut şi nu au făcut dovada unei vătămări concrete derivate din aşa-zisa antepronunţare a autorităţii, prin chiar emiterea citaţiei, cu privire la competenţa de soluţionare a chestiunii deduse prin petiţie.

Mai mult, nici ce-a de a doua condiţie stipulată de art. 175 noul C. proc. civ. nu este îndeplinită.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine principiile stabilite în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului A. Menarini Diagnostics împotriva Italiei din 27 septembrie 2011 (cererea nr. x/08), cu privire la respectarea standardelor şi garanţiilor art. 6 din C.E.D.O. în procedura administrativ-jurisdicţională.

La punctul 59 din Hotărârea A. Menarini Diagnostics împotriva Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că respectarea articolului 6 din CEDO nu exclude ca, într-o procedură de natură administrativă, să fie aplicată o "pedeapsă" mai întâi de către o autoritate administrativă. Aceasta presupune însă ca decizia unei autorităţi administrative care nu îndeplineşte ea însăşi condiţiile prevăzute la articolul 6 paragraful 1 din CEDO să facă obiectul controlului ulterior al unui organ judiciar învestit cu competenţă de fond. Printre caracteristicile unui astfel de organ se numără posibilitatea de a reforma sub toate aspectele, atât de fapt, cât şi de drept, decizia atacată, pronunţată de organul inferior. Organul judiciar trebuie să aibă în special competenţa de a examina toate problemele de fapt şi de drept pertinente pentru litigiul cu care este sesizat.

Or, în cauză, eventualele neregularităţi ale procedurii administrative desfăşurate în fata CNCD nu pot atrage, prin ele însele nulitatea Hotărârii nr. 278/10.06.2015 a Colegiului director al CNCD, de vreme ce reclamanţii intimaţi au avut posibilitatea de a îşi susţine poziţia în faţa instanţei de judecată, respectându-se astfel principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Înalta Curte reţine că, asupra naturii controlului efectua de CNCD, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008 şi Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat în privinţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării că acesta nu este o instanţă extraordinară, ci o autoritate publică care îşi exercită atribuţiile independent, liber de orice influenţă din partea oricărei instituţii ori autorităţi publice, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.

Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îndeplineşte rolul de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, iar potrivit dispoziţiilor art. 18 din acelaşi act normativ, Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Mai departe, art. 19 alin. (1) lit. c), precum şi art. 20, în ansamblu, reglementează rolul jurisdicţional al Consiliului, care are ca finalitate înlăturarea faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

Aşadar, prin reglementările amintite, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost conceput ca un organ al administraţiei publice centrale cu atribuţii în prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea şi combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituţional fundamental al egalităţii în drepturi. împrejurarea că, în soluţionarea cazurilor de discriminare, membrii Colegiului director au calitatea de agenţi constatatori care aplică sancţiunile pentru contravenţiile stabilite prin ordonanţă, iar, în vederea aflării adevărului, aceştia desfăşoară şi o activitate de investigare, nu este de natură a impieta asupra caracterului independent al activităţii Colegiului director faţă de părţile implicate.

Astfel, Curtea a stabilit că, potrivit dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional şi respectă prevederile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (5) care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare.

În raport de această natură de organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în cauză devin pe deplin aplicabile cele statuate în cauza Menarini Diagnosis, astfel încât dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la contradictorialitate şi dreptul la apărare se consideră a fi garantat, dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Deşi dreptul la o judecare echitabilă, implicând garantarea dreptului la apărare şi contradictorialitate, trebuie asigurat în principiu şi în cadrul procedurilor administrativ-jurisdicţionale, nu este imperios necesar, sub sancţiunea nulităţii, ca procedurile în fata autorităţii administrative să fie conforme întru totul cu prevederilor art. 6 din C.E.D.O., respectiv art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nu orice carenţă procedurală atrage nulitatea hotărârii, de vreme ce O.G nr. 137/2000 asigură dreptul părţii interesate de a contesta o hotărâre a Consiliului în faţa instanţei de judecată, care oferă toate garanţiile dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, în mod greşit a constatat instanţa de fond încălcarea dreptului la un proces echitabil, ceea ce a condus la greşita admitere a acţiunii reclamanţilor pentru acest unic considerent.

În consecinţă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea acesteia pe fondul său.

2. Rejudecând cauza pe fondul acesteia, Înalta Curte reţine că sunt fondate argumentele recurentului potrivit cărora aspectele semnalate de reclamanţii intimaţi nu pot intra sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, prin admiterea necompetenţei materiale.

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prevede că tratamentul diferit pentru definirea discriminării, trebuie să aibă la bază o serie de criterii prevăzute la alin. (2), referitoare la rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, handicap, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţia comparabile dar care sunt tratate în mod diferit.

O.G. nr. 137/2000 analizează fapte de discriminare care prin criteriile mai sus anunţate se diferenţiază de fapte care sunt de natură să producă aceleaşi consecinţe, dar intră sub incidenţa altor acte normative.

Or, ceea ce reclamă recurenţii nu se identifică cu nici un criteriu prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, motivul "încadrării" actualilor reclamanţi fiind posibila interpretare eronată a unor prevederi legale de către reclamatul de discriminare, iar nu criterii precum handicapul, rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sex, orientarea sexuală, vârsta, apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu de discriminare.

Comportamentele discriminatorii la care se referă O.G. nr. 137/2000 nu se identifică cu situaţiile ce reclamă amendamente legislative şi nu provin din modalitatea diferită de interpretare şi aplicare a unor acte normative, ci din raportarea la un criteriu concret de discriminare.

În acest sens sunt şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 27 noiembrie 2007 şi Deciziile nr. 818, 819, 820 si 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008, în care s-a arătat că:

"Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat. Actul normativ criticat sancţionează contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se datorează apartenenţei la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizată."

În acord cu statuările Curţii Constituţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării investighează, constată şi, implicit, sancţionează fapte de discriminare.

Exercitarea acestor competenţe privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu include şi pronunţarea asupra unor aspecte de legalitate sau temeinicie cu privire la situaţia concretă a reclamanţilor şi nici oferirea unor a unor interpretări de principiu sau aplicări concrete a actelor normative incidente.

Pentru a verifica cele susţinute de reclamanţii recurenţi în prezenta cauză dedusă judecăţii C.N.C.D. este chemat practic să se substituie instanţei judecătoreşti pentru a analiza dacă în situaţia acestora interpretarea şi aplicarea prevederilor legale invocate.

Or, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională, interpretarea, implicit aplicarea legii este atributul suveran al instanţelor judecătoreşti în opera de înfăptuire a justiţiei, iar contrarul acestei interpretări/aplicări se realizează prin exercitarea căilor de atac.

Curtea observă, pe de altă parte, că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii."Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii.

Aceste posibile interpretări diferite nu constituie discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, iar rezolvarea inconvenientelor derivând din aceste divergenţe de interpretare nu ţine de competenţa CNCD.

CNCD nu se putea subroga instanţelor de judecată pentru a da o dezlegare aspectelor de fond ale petiţiei care vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, precum şi consecinţele juridice ce decurg dintr-o asemenea interpretare.

III.2. Recursul incident formulat de reclamanţi

Pentru motivele mai sus arătate este nefondat recursul incident formulat de reclamanţi, prin care aceştia tind în esenţă la a obţine soluţionarea cauzei pe fond de către instanţă, ceea ce Înalta Curte a şi făcut, ajungând însă la concluzia opusă celei susţinute de recurenţi în sensul existenţei unei discriminări.

Distinct faţă de argumentele la care a răspuns deja în cele de mai sus cu privire la inexistenţa discriminării, Înalta Curte va răspunde criticii formulate în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie.

În acord cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, Înalta Curte reţine că înţelesul termenului "facultativ", din cuprinsul normei fundamentale invocate, caracteristic jurisdicţiilor speciale administrative, semnifică faptul că persoana interesată poate alege între a se adresa direct instanţelor judecătoreşti sau, mai întâi, jurisdicţiei administrative speciale, şi, ulterior, dacă este nemulţumită de soluţie, instanţelor judecătoreşti. Procedurile administrativ-jurisdicţionale constituie, aşadar, o măsură de protecţie a persoanei. Curtea a constatat că, în condiţiile în care legiuitorul constituant derivat din anul 2003 a introdus caracterul facultativ al acestor jurisdicţii, implicit, a dat posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct instanţei judecătoreşti (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014).

În orice caz, Înalta Curte a dat o dezlegare pe fondul cauzei cu privire la susţinerile reclamanţilor recurenţi, astfel că aceste critici sunt şi lipsite de obiect.

Pentru aceste motive, în baza art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., recursul incident va fi respins.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar în baza art. 497 va casa sentinţa civilă recurată şi rejudecând cauza pe fond va respinge în tot acţiunea formulată de reclamanţi.

În baza art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., recursurile incidente vor fi respinse, cel al reclamanţilor ca nefondat, iar cel al pârâtului Ministerul Sănătăţii ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 103/F/2019 din 18 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând,

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamanţii A., B., G., L., H., M., C., K., N., J., I., O., E., D., F., P., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov şi Ministerul Sănătăţii, ca nefondată.

Respinge recursul incident formulat de reclamanţii A., B., G., L., H., M., C., K., N., J., I., O., E., D., F., P. împotriva sentinţei civile nr. 103/F/2019 din 18 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 103/F/2019 din 18 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.