Judicial transfer denial invalidated by unconstitutional statutory gap under Law No. 303/2004

Şedinţa publică din data de 21 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual

I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 decembrie 2019, contestatoarea A. - Judecător la Judecătoria Beiuş - a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1063 din 12 noiembrie 2018 prin care s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Beiuş la Judecătoria Oradea.

Prin decizia nr. 2533/15 mai 2019, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Curţii de Apel Oradea.

I.2. Prin sentinţa civilă nr. 134 din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 1063/12.11.2018 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi a obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a reclamantei de la Judecătoria Beiuş la Judecătoria Oradea.

I.3. Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 488, pct. 3, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul de a se constat desfiinţarea de drept a cesteia şi trimiterea cauzei în vedere rejudecării către Curtea de Apel Timişoara.

I.4. Prin decizia civilă nr. 3025/01.07.2020 pronunţată în dosar nr. x/2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 134 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza spre competenta soluţionare la Curtea de Apel Timişoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 05.11.2020 sub acelaşi număr.

II. Al doilea ciclu procesual

II.1. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 401 din 30 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

II.2. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate in sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Din prevederile art. 3 din Regulamentul privind transferul si detaşarea judecătorilor, rezultă o serie de criterii care trebuie luate in considerare la analizarea unei cereri de transfer fara a exista o ordine de preferinţa si care trebuie analizate cumulativ si per total, nu selectiv si preferenţial, astfel cum a procedat intimatul.

Astfel cum a arătat in motivarea hotărârii nr. 1063/12.11.2018, prin care i s-a respins in mod netemeinic si nejustificat transferul de la Judecătoria Beius la Judecătoria Oradea, intimatul a luat in considerare doar criteriul vechimii in magistratura, respectiv faptul ca dl judecător B. căruia i s-a admis cererea de transfer de la judecătoria Beius la Oradea are o vechime mai mare; nu precizează nici faptul ca locuri vacante la Oradea, erau trei, fiind admise doar 2 cereri de transfer.

De asemenea, prin exemplele expuse ale altor colegi cărora li s-au admis cererea de transfer in condiţii similare, in situaţia in care s-ar fi admis ambele cereri de transfer de la Judecătoria Beius la Oradea, activitatea instanţei nu ar fi fost afectata, raportat la faptul ca si altor judecătorii cu o schema de 5 judecători sau mai puţin si cu judecători in funcţie 4 sau chiar 3, li s-au admis cererile de transfer fara a se considera ca ar fi afectata activitatea acestora. Pe de alta parte, având in vedere volumul mai mic de activitate al Judecătoriei Beius, care si in situaţia funcţionarii in patru sau trei judecători, înregistrează un număr mai mic de dosare pe cap de judecător decât Judecătoria Oradea, nu poate fi un argument pertinent in respingerea cererii sale de transfer. Tot de la aceeaşi instanţa, Judecătoria Beius, cu o schema de 6 judecători, in urma cu aproximativ doi ani s-a admis cererea de transfer a doamnei judecător C., in condiţiile in care la acel moment funcţionau doar patru judecători, fara a se considera ca ar fi afectata activitatea instanţei.

Cu privire la avizele instanţelor implicate, acestea au un rol consultativ, iar intimatul face referire le ele tot in mod preferenţial si selectiv. Astfel arata ca a ţinut cont de aceste avize, insa recurenta a primit aviz pozitiv de la Judecătoria Oradea si Tribunalul Bihor, negativ de la Judecătoria Beius si Curtea de Apel Oradea, in timp ce colegul B. căruia i s-a admis cererea de transfer a primit aviz favorabil si de la Curtea de Apel Oradea. Motivul avizului negativ de la Curtea de Apel Oradea a fost acela ca recurenta a fost transferata de la Judecătoria Harsova la Judecătoria Beius in 14.04.2017.

In alta ordine de idei, argumentaţia intimatului, preluata din motivarea avizului negativ al Curţii de Apel Oradea si anume ca i s-a acordat deja un transfer de la Harsova la Beius, nu are nici un suport legal, legea neprevăzând un număr limitat de transferuri ce pot fi acordate unui magistrat.

Cu privire la motivele personale invocate, acestea au fost total ignorate de recurent in mod nejustificat, fapt pentru care motivarea acestuia este evaziva si superficiala. Recurenta a reiterat aspectele de fapt legate de situaţia specială medicală a copilului său, arătând că toate aceste aspecte au fost expuse si dovedite prin inscrisuri medicale in susţinerea cererii de transfer, insa nu au fost luate in considerare de intimat.

Nu au fost analizate deloc de către parat criteriul stării de sănătate si situaţiei familiale, precum si criteriul specializării judecătorului si disponibilitatea de a activa in orice specializare, criterii deopotrivă prevăzute de art. 3 din Regulament.

Nu s-au arătat nici argumentele pentru care paratul a hotărât sa acorde prevalenta altor criterii decât celor doua menţionate, deşi imperativul unei motivări adecvate a actului administrativ, cu respectarea prevederilor art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, impunea o atare abordare a motivării hotărârii in discuţie.

Motivarea unui act administrativ reprezintă o condiţie de legalitate a actului, este obligatorie si constituie o garanţie împotriva arbitrariului. Aceasta trebuie sa conţină elemente de fapt care sa permită destinatarilor sa cunoască, sa evalueze temeiurile deciziei si de asemenea sa permită exercitarea controlului de legalitate.

De asemenea, motivarea este menita sa asigure subiectului de drept căruia i se adresează exercitarea dreptului la apărare si a unui proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, condiţie a cărei nesocotire atrage anulabilitatea actului.

Cu privire la apărarea paratului preluata intru totul in motivarea sentinţei atacate, in sensul ca beneficiază de o larga marja de apreciere in materia transferului judecătorilor, aspect care rezulta si din jurisprudenta relevanta a Curţii Europene a Drepturilor Omului, tocmai aceasta larga marja de apreciere nu-1 dispensează pe acesta de obligaţia de motivare adecvata a hotărârilor, ci dimpotrivă il obliga sa motiveze in mod adecvat felul in care a inteles sa uziteze de aceasta marja de apreciere, fara a lasă loc arbitrariului, subiectivismului nejustificat si excesului de putere.

Lipsa motivării adecvate a Hotărârii nr. 1063/12.11.2018 reprezintă o incalcare a cerinţei generale de motivare adecvata a actelor administrative, recunoscuta in teoria generala a actului administrativ, asimilata unei norme juridice, reprezentând in speţa si o incalcare cel puţin implicita a prevederilor art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor.

In mod implicit, având in vedere ca soluţia de respingere a cererii de transfer formulate de recurenta nu a fost fundamentata printr-o motivare adecvata a autorităţii publice parate, acest aspect conturează excesul de putere din partea acestei autorităţii publice in sensul art. 2 lit. n) teza II din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a evidenţiat ca motiv de nelegalitate tocmai aceasta practica nejustificata a paratului recurent in soluţionarea cererilor de transfer, si anume de a da prevalenta in mod selectiv si arbitrar doar criteriilor privind vechimea in magistratura si avizelor consultative ale instanţelor, cu precizarea ca acest din urma criteriu este argumentat diferit in alte hotărâri privind transferul, uneori argumentând exact contrariul si anume ca "Secţia pentru Judecători nu va avea in vedere avizul instanţei având in vedere caracterul consultativ al acestora".

In ce priveşte argumentul intimatului, în sensul ca soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportata exclusiv la situaţia personala a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor regulamentare, astfel cum a constatat in mod obiectiv si prima instanţă, paratul recurent a procedat contrar celor învederate, respingând ab initio cererea de transfer cu ignorarea totala a argumentelor atât profesionale, cat si personale si cu încălcarea criteriilor regulamentare.

Recurenta a mai arătat că sentinţa a preluat întrutotul motivarea intimatului, fără a analiza situaţia concretă şi fără a cerceta motivele sale.

II.3. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, hotărârea instanţei de fond este legală şi motivată corespunzător, iar faptul că s-au avut în vedere o serie de argumente expuse în cuprinsul întâmpinării nu înseamnă că instanţa nu şi-a motivat hotărârea, apărările Consiliului Superior al Magistraturii formând convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate ca urmare a pertinenţei lor.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă atât exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, ca atare, trebuie să fie clară, precisă şî necontradictorîe, fiind de esenţa hotărârii, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar. Înţeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica şi fundamenta hotărârea pronunţată, motivarea nu poate, însă, avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci una de conţinut, de substanţă.

Faptul că nu s-a răspuns în detaliu tuturor aspectelor invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu constituie un motiv de casare a sentinţei recurate, în condiţiile în care instanţa de fond şi-a expus argumentele de fapt şi de drept apte de a fundamenta în concret soluţia dată, de natură a explica părţilor hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia, precum şi de a permite un control judecătoresc adecvat.

Astfel, prin Hotărârea nr. 1063 din 12.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Beiuş la Judecătoria Oradea, formulată de doamna judecător A..

Potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006. Astfel, competenţa de soluţionare a cererilor de transfer ale judecătorilor aparţine secţiei de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, Hotărârea nr. 1063 din 12.11.2018 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea de transfer formulată de recurenta-reclamantă, este legală şi temeinică, fiind analizate şi corespunzător interpretate toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.

În acest context, se arată că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţîonalităţiîn activitatea instanţelor şi parchetelor.

Art. 3 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer şi nu stabileşte o ordine de prioritate a acestora în funcţie de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secţiei pentru judecători să evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

În speţă, analizând cererea de transfer formulată de recurenta-reclamantă, în raport de criteriile prevăzute la art. 3 din Regulamentul de transfer, secţia pentru judecători a apreciat în mod corect că nu se impune transferul reclamantei având în vedere vechimea în funcţie şi la instanţă a titularilor celor 5 cereri de transfer la Judecătoria Oradea, gradul de ocupare şi volumul de activitate înregistrat la instanţele implicate, avizele comunicate de către acestea, dar şi motivele de ordin profesional şi personal ale acestora.

Secţia a avut în vedere faptul că potrivit situaţiei posturilor vacante publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 23.10.2018, la Judecătoria Beiuş, instanţa de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 6 posturi de judecător prevăzute în schema de personal, 5 posturi erau ocupate, fiind vacant 1 post aferent funcţiei de preşedinte.

Dîn analiza comparativă a tuturor cererilor de transfer formulate pentru Judecătoria Oradea, prin prisma criteriilor cumulativ prevăzute de Regulament, secţia pentru judecători a considerat prioritare cererile de transfer formulate de doamna judecător D. şi de domnul judecător B., dispunând respingerea celorlalte cereri de transfer formulate pentru Judecătoria Oradea, inclusiv cererea doamnei judecător A..

De asemenea, secţia pentru judecători a reţinut că de la Judecătoria Beiuş au fost formulate 2 cereri de transfer la Judecătoria Oradea, astfel încât, în temeiul criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, a apreciat că este oportună admiterea unei singure cereri de transfer pentru a nu crea disfuncţionalităţi în buna desfăşurare a activităţii instanţei, motiv pentru care a fost considerată prioritară solicitarea de transfer la Judecătoria Oradea a domnului judecător B. având în vedere vechimea în funcţia de judecător, vechimea la instanţă şi avizele favorabile ale instanţelor implicate.

În aceste condiţii, având în vedere motivele mai sus invocate, atât instanţa de fond cât şi secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii au apreciat că nu era oportună admiterea la acel moment a transferului magistratului în cauză.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, la soluţionarea cererii de transfer formulate de aceasta. secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat toate criteriile regulamentare, iar acest aspect a fost constatat şi de prima instanţă în argumentarea soluţiei de respingere a acţiunii formulate de recurenta-reclamantă. în cazul de faţă, s-a avut în vedere în principal volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul şi al celor la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi încărcătura instanţelor, vechimea în funcţia de judecător, vechimea la instanţă, precum şi avizele instanţelor implicate în procedura de transfer, cu luarea în considerare şi a motivelor personale ale reclamantei, fără a fi prioritare anumite criterii aşa cum susţine reclamanta în cererea de recurs.

De asemenea, în cadrul cererilor de transfer, secţia pentru judecători nu realizează o analiză de legalitate şi temeinicie a avizelor comunicate de instanţele vizate de procedură, emiterea avizului fiind rezultatul exercitării unei atribuţii de către preşedinţii instanţelor.

Cu privire la datele personale ale magistraţilor care au formulat cereri de transfer, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, astfel cum este reglementat în art. 26 din Constituţia României, republicată şi în art. 8 dîn Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şl a libertăţilor fundamentale, prezintă o latură activă, constând în obligaţia autorităţilor statului de a face posibilă exercitarea efectivă a acestuia şi o latură pasivă, pusă în evidenţă prin obligaţia ce incumbă autorităţilor, dar şi tuturor celorlalte subiecte de drept, de a respecta dreptul în discuţie, abţinându-se de la orice acţiune care ar fi de natură să aducă atingere acestuia.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă referitoare la neanalizarea motivelor privind starea de sănătate a copilului său, prin formularea cererii de transfer, aceasta nu şi-a dat acordul expres ca informaţiile medicale despre minor să fie publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, ştiut fiind faptul că hotărârile în materia transferului sunt publice pe site, astfel că nu avea cum să detalieze în Hotărârea nr. 1063 din 12.11.2018 afecţiunile de care suferă copilul acesteia.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat în cererea de transfer situaţia sa personală, iar secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv şi aceste aspecte invocate de recurenta-reclamantă care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, avizele instanţelor implicate, vechimea în funcţie şi la instanţă a tuturor celor 5 solicitanţi, precum şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea hotărârii recurate şi motivele personale invocate de reclamantă, însă a apreciat că acestea nu erau apte a conduce la anularea actului administrativ atacat, deoarece pe de o parte nu reprezentau situaţii care să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat, iar pe de altă parte, nu constituiau singurele criterii regulamentare avute în vedere şi nu exista nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate doar acestor criterii.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Aceste prevederi nu sunt aplicabile, întrucât respingerea cererii de transfer a fost adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 1 şi 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 490 din C. proc. civ., republicat şi toate temeiurile de drept la care am făcut referire.

II.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele invocate prin cererea de recurs.

III. Soluţia instanţei de recurs

III.1. Aspecte procesuale

La termenul din 5.10.2021, Înalta Curte a acordat termen pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze puncte de vedere cu privire la incidenţa în cauză a Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar la data de 10.01.2022 un punct de vedere, prin care a arătat că decizia este incidentă cauzelor pendinte, conducând la anularea actului administrativ atacat.

Intimata-pârâtă nu a depus la dosar punct de vedere scris cu privire la chestiunea interpelată de instanţă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 ianuarie 2022, cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Ca urmare a cererii formulate de recurenta-reclamantă la data de 27 ianuarie 2022, cauza a fost repusă pe rol la data de 08.03.2022.

III.2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub or. x reclamanta, judecător la Judecătoria Beiuş, a solicitat transferul la Judecătoria Oradea.

Reclamanta a supus controlului jurisdicţional de legalitate hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1063/12.11.2018 prin care s-a respins cererea sa de transfer de la Judecătoria Beiuş la Judecătoria Oradea.

Prin acest act administrativ s-a reţinut că nu este oportună aprobarea cererii de transfer a reclamantei, urmare a analizării cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 3 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, fără a fi ignorate motivele personale ale solicitantului, însă luând în considerare analizarea comparativa a celor 5 cereri de transfer formulate, vechimea în funcţie a judecătorilor, gradul de ocupare şi volumul de activitate înregistrat la instantele implicate, avizele comunicate de acestea.

Nemulţumita de aceasta soluţie reclamanta a promovat acţiunea în fata instanţei de contencios administrativ, învederând, în esenţa, ca hotărârea a cărei anulare o solicita nu este motivata, neanalizând aspectele de ordin personal invocate de aceasta şi anume, în principal, problemele de sănătate ale fiului său, ce necesită un regim alimentar special iar pentru a asigura acest regim alimentar fiului său reclamanta susţine că este nevoită să se trezească în fiecare dimineaţă în jurul orei 5 pentru a-i pregăti fiului ei micul dejun şi pentru a ajunge în timp rezonabil la serviciu, domiciliul reclamantei fiind în Oradea iar naveta până la Beiuş, pe o distanţă de circa 70 km, implică o călătorie de circa 1 oră şi 15 minute pe fiecare sens. Grădiniţa copilului reclamantei este situată în Oradea în partea opusă ieşirii spre Beiuş, ceea ce îngreunează situaţia reclamantei. Totodată şi soţul reclamantei are atât domiciliul şi locul de muncă în Oradea. Reclamanta mai arată că şi dânsa are probleme de sănătate, în mare parte datorită oboselii cronice, care este cauzată şi de timpul îndelungat de navetă între Oradea şi Beiuş. Referitor la perspectivele apropiate de ocupare a postului de la judecătoria Beiuş, arata ca la concursul pentru ocuparea postului de preşedinte s-a înscris d-na judecător C. de la Oradea, de asemenea existând şi posibilitatea ca posturile vacante sa fie alocate absolvenţilor de INM, scoaterea la concursul de admitere în magistratura a postului vacant din anul 2019, posibilitatea de a fi solicitat la următoarea sesiune de transfer, deoarece exista magistraţi din judeţul Bihor care funcţionează în alte judeţe şi odată cu împlinirea vechimii de trei ani cu siguranţa vor solicita transferul la instanţe din judeţ. De asemenea invoca împrejurarea ca Judecătoria Beiuş nu ar fi afectata prin admiterea cererii sale de transfer, având în vedere media dosarelor pe judecător.

Dimpotrivă, paratul susţine ca au fost analizate în mod judicios toate criteriile prevăzute la art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 privind aprobarea Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător. La adoptarea hotărârii atacate, aceea de respingere a cererii de transfer formulate de către reclamantă, pârâtul a avut în vedere următoarele criterii: vechimea în funcţie care este mai mică comparativ cu cea a magistratului a cărei cerere de transfer a fost admisă, gradul de ocupare şi volumul de activitate al Judecătoriei Beiuş şi al Judecătoriei Oradea, avizele comunicate de către instanţele implicate, dar şi motivele de ordin profesional şi personal. A fost avut în vedere existenţa a cinci cereri de transfer concurente privind transferul la Judecătoria Oradea, situaţie în care, fără a fi ignorate motivele de ordin personal, au fost admise cererile de transfer formulate de către doi magistraţi cu vechime în funcţie mai mare decât reclamanta. Totodată a fost avut în vedere faptul că de la Judecătoria Beiuş doi magistraţi au formulat cerere de transfer la Judecătoria Oradea şi s-a apreciat oportun a se admite doar una dintre aceste cereri pentru a nu crea disfuncţionalităţi în buna desfăşurare a activităţii Judecătoriei Beiuş.

III.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă şi a apărărilor intimatului-pârât

Deşi recurenta-reclamantă nu a invocat expres, criticile sale din cererea de recurs pot fi încadrate în prevederile ar. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta trebuie verificat prin prisma considerentelor Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale.

Prin decizia mai sus amintită, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În esenţă, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale - art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 - prin care este reglementată instituţia transferului, fără stabilirea condiţiilor în care se realizează transferul şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituţionale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor. S-a arătat, în motivarea deciziei Curţii Constituţionale, cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor, că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă. De asemenea, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituţia transferului şi criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

Or, aceste dispoziţii legale au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Înalta Curte constată incidentă în prezenta cauză Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020 în raport de obiectul prezentului litigiu şi faţă de faptul că la data apariţiei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 cauza aflată în recurs se află în curs de soluţionare. Nu poate fi reţinută vreo încălcare a principiului neretroactivităţii, deoarece Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020 produce consecinţe juridice şi cu privire la o cauză în curs de judecată pentru o situaţie juridică nefinalizată, faţă de prevederile art. 6 din noul C. civ.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a contestat hotărârea emisă de CSM, secţia pentru judecători prin care a fost respinsă cererea sa de transfer, cerere de transfer formulată în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 1-3 din Hot. CSM nr. 193/2006 prin care s-a aprobat Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor.

În raport de cele expuse, dispărând temeiul juridic care permitea intimatului-pârât emiterea de hotărâri în materia transferului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, Înalta Curte constată însă că nu poate fi soluţionat direct de către prezenta instanţă şi că este prematur formulat, faţă de cadrul legislativ existent la data soluţionării prezentului recurs.

Astfel, în cauza aflată pe rol în faza recursului la data publicării în Monitorul Oficial (24 iulie 2020) sunt incidente dispoziţiile Deciziei C. civ. nr. 454 din 24 iunie 2020, în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie în sensul aplicării pentru viitor şi faţă de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

Hotărârea emisă de autoritatea competentă CSM, secţia pentru judecători, prin care în baza art. 60 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 a fost respinsă cererea de transfer formulate de reclamantă este nelegală, deoarece a devenit lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat.

Pe de altă parte, nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor CSM, ci chiar şi în privinţa cererilor de transfer sunt incidente dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020.

Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale şi urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar şi că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004. În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se poate dispune de către instanţa de recurs asupra cererilor de transfer, în condiţiile declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condiţiile de transfer.

În îndeplinirea obligaţiei sale constituţionale de a pune în acord cu Constituţia prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, legiuitorul a emis Legea nr. 313/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor în vigoare din 5 ianuarie 2022, dar din lecturarea acesteia, Înalta Curte nu a putut regăsi tratarea situaţiei de aplicare a legilor civile în timp; cu alte cuvinte, legiuitorul nu a rezolvat pe cale legislativă şi problema cererilor de transfer pendinte, formulate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 313/2021 dar nesoluţionate până la intrarea acesteia în vigoare (cum este situaţia unei cereri de transfer respinse, cu decizia emisă de secţie anulată definitiv de instanţă).

Or, pentru a nu afecta nici dublul grad de jurisdicţie şi nici prerogativa exclusivă a organului administrativ de a aprecia prima facie asupra modalităţii de rezolvare a acestui conflict temporal de legi astfel încât să nu rezulte o vătămare a reclamantei, Înalta Curte va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea la transfer ca fiind prematur introdus. Ca urmare, nu vor fi analizate aspectele de fapt şi de drept care se referă la respectarea sau nu a criteriilor de transfer.

III.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea formulată de recurenta - reclamantă A.; va anula Hotărârea nr. 1063/12.11.2018 emisă de secţia pentru Judecători a C.S.M. în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi va respinge capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, ca prematur introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 401 din 30 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de recurenta - reclamantă A..

Anulează Hotărârea nr. 1063/12.11.2018 emisă de secţia pentru Judecători a C.S.M. în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Respinge capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, ca prematur introdus.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 martie 2022.