Material error in determining recourse filing date and jurisdictional deadline

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 30 ianuarie 2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, a solicitat anularea articolului 4 din Ordinul nr. 395/2018 din 09 mai 2017, respectiv anexele 1 şi 2 ale Ordinului şi anularea Adresei nr. x/23.07.2018, emisă de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 219 din 10 iulie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 219 din 10 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Decizia contestată

Prin decizia nr. 1874 din 25 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardiv recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 219 din 10 iulie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

5. Contestaţia în anulare

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 31 mai 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1874 din 25 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea invocând, în esenţă, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, având în vedere că instanţa s-a raportat la o dată greşită în ceea ce priveşte depunerea recursului la oficiul postal.

În acest sens, contestatoarea a depus în probaţiune recipisa nr. x/23.08.2019, emisă de Poşta Română şi nota de inventar care atestă conţinutul plicului, înscrisuri care fac în opinia sa dovada depunerii recursului în termenul prevăzut de lege.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 219/2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare, în raport cu motivul invocat şi cu dispoziţiile legale aplicabile, o va admite, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;"

Semnificaţia conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, păstrându-şi actualitatea şi în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.

În speţa dedusă judecăţii, contestatoarea reclamă împrejurarea că, în mod eronat s-a raportat instanţa de recurs la data 27 august 2019, ca fiind data la care s-a declarat recurs, atunci când a respins recursul său ca tardiv formulat, când, în fapt, recipisa nr. x/23.08.2019, emisă de Poşta Română şi nota de inventar care atestă conţinutul plicului prin care a fost înaintată cererea de recurs, fac dovada că recursul a fost declarat şi depus la data de 23 august 2019, respectiv în termenul prevăzut de lege.

Reţine Înalta Curte că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Totuşi, s-a reţinut că cerinţele principiului securităţii juridice nu sunt absolute, Curtea recomandând uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu corespund cerinţelor art. 6 (Cauza Lungoci contra României).

Or, în prezenta cauză, eroarea materială constă în împrejurarea că, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii privind contestaţia în anulare, deşi contestatoarea a depus plicul conţinând cererea de recurs la Oficiul Poştal Arad nr. 7 - Ghişeul nr. 1, la data de 23 august 2019, ştampila poştei aplicată pe plic este cu data de 27 august 2019, aceasta fiind în consecinţă data la care s-a raportat şi instanţa de recurs atunci când a respins ca tardiv recursul.

De asemenea, se apreciază îndeplinită şi condiţia ca eroarea materială să fie determinantă, în sensul că, dacă aceasta ar fi fost adusă la cunoştinţa instanţei de recurs, atunci aceasta nu ar fi invocat din oficiu excepţia tardivităţii declarării recursului şi nu ar fi respins recursul ca tardiv formulat, asta cu atât mai mult cu cât în considerentele deciziei contestate s-a reţinut că:

"Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a declarat recurs la data de 27.08.2019, în condiţiile în care sentinţa recurată a fost comunicată acestuia la data de 08.08.2019. Având în vedere că, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, ultima zi în care se putea înregistra cererea de recurs este data de 24.08.2019." Deci, luarea în considerare a datei de 23.08.2019 ca fiind data de promovare a căii de atac, ar fi condus la aprecierea că recursul a fost declarat în termen.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula decizia nr. 1874 din 25 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi va acorda termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 iunie 2022, pentru când vor fi citate părţile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1874 din 25 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează decizia nr. 1874 din 25 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi acordă termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 iunie 2022, pentru când vor fi citate părţile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.