Admissibility of constitutional review of integrity agency sanctions for conflict of interest and incompatibility

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate prin Inspecţia de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/22.01.2021, emis de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 849 din 18 mai 2021, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22 iunie 2021.

La termenul din data de 07 septembrie 2021 A. a invocat:

- excepţia de neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate;

- excepţia de neconstituţionalitate a întregului articol 25 din Legea nr. 176/2010 în măsura în care se aplică unor fapte de conflict de interese săvârşite sau a unor stări de incompatibilitate finalizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, adică anterior datei de 3 septembrie 2010, precum şi a dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 şi ale art. 228 alin. (5) din acelaşi Cod administrativ, în măsura în care se aplică stărilor de incompatibilitate ori conflictelor de interese finalizate sau săvârşite anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 05 octombrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a CCR cu privire la neconstituţionalitatea art. 25 din Legea nr. 176/2010, a art. 160 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 şi art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, formulată de contestatorul A., intimată fiind Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) şi ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, în raport de dispoziţiile art. 1, art. 16 şi art. 53 din Constituţia României.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătând totodată că judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiilor, ci numai asupra admisibilităţii acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 noiembrie 2021, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect a reţinut instanţa de fond că excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant este inadmisibilă, motivat de faptul că acesta nu a formulat veritabile critici de neconstituţionalitate a textelor legale invocate, argumentele acestuia vizând interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea deciziei atacate, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică hotărârea pentru greşita aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar criticile formulate sunt întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Având în vedere textul normativ invocat anterior, Înalta Curte reţine că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În speţă, în dezacord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunţat încheierea recurată, Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de necostituţionalitate şi că se impune sesizarea Curţii Constituţionalitate cu excepţia invocată de recurentul-reclamant.

Astfel, dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate sunt în vigoare, excepţia a fost ridicată de reclamantul A., iar prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 şi ale art. 160 alin. (1) lit. b) şi art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte cerinţa legăturii prevederilor legale contestate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte apreciază că această condiţie este îndeplinită, având în vedere că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010 şi ale art. 160 alin. (1) lit. b) şi art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 reglementează sancţiunile aplicabile în cazul în care se constată încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate şi conflictul de interese, acestea fiind aspecte contestate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În consecinţă, elementele de neconstituţionalitate invocate de reclamant, odată dezlegate de Curtea Constituţională, au aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză, din perspectiva constatării nerespectării de către recurentul - reclamant a regimului juridic al stării de incompatibilitate.

Totodată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, instanţa de recurs are în vedere că reclamantul a formulat critici de neconstituţionalitate a textelor legale criticate prin raportare la prevederile art. 1, ale art. 16, precum şi ale art. 53 din Constituţia României.

În consecinţă, dispoziţiile criticate au legătură cu soluţionarea cauzei, fiind îndeplinită şi condiţia privitoare la nedeclararea neconstituţionalităţii acestui text de lege, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, împrejurări ce conduc la admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) şi ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, în raport de dispoziţiile art. 1, art. 16 şi art. 53 din Constituţia României.

2. Opinia Înaltei Curţi asupra excepţiei invocate este în sensul că aceasta este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că, din perspectiva criticilor formulate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) şi ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 este neîntemeiată, deoarece fundamentarea acestora s-a făcut uzând de principii care nu sunt aplicabile acestei materii, criticile de neconstituţionalitate vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate.

Astfel cum în mod constant s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, se reţine că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, având în vedere că se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

În consecinţă, criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 privind statul român, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, precum şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Legea fundamentală nu sunt întemeiate.

Totodată, Înalta Curte reţine că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate este clară şi precisă, nefiind de natură să creeze divergenţe de interpretare. Dispoziţiile legale criticate de recurentul-reclamant se integrează scopului legii, anume asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale şi nu contravin normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales, dreptul la muncă şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) şi ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 sunt conforme cu dispoziţiile constituţionale invocate de recurentul - reclamant.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul-reclamant este admisibilă şi, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa încheierea recurată şi va sesiza Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) şi ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, în raport de dispoziţiile art. 1, art. 16 şi art. 53 din Constituţia României.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 05 octombrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi în rejudecare:

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 160 alin. (1) lit. b) şi ale art. 228 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019, în raport de dispoziţiile art. 1, art. 16 şi art. 53 din Constituţia României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.