Loss of procedural interest in salary litigation after administrative compliance with claim

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, la data de 07 septembrie 2019, reclamanţii A. şi B. au formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. 10 din data de 31 mai 2019 şi au solicitat:

- admiterea plângerii;

- anularea Hotărârii nr. 10 din 31 mai 2019 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care a solicitat reîncadrarea şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 25/26.03.2019, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia;

- emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01 martie 2019 cu respectarea grilei de salarizare prevăzute de Anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare, în sensul acordării vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului;

- obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit solicitării menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 789 din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 789 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 martie 2020, intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale relevante în cauză

Prin notele de şedinţă înregistrate la dosarul cauzei la data de 04 martie 2022, recurenţii-reclamanţi au învederat că, urmare a pronunţării deciziei definitive nr. 1604/02.12.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost emisă de intimatul-pârât Decizia de salarizare a acestora nr. 92/11.12.2020, în sensul celor solicitate în prezenta cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Totodată, interesul trebuie să fie determinat, această condiţie vizând stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea pentru recurenţii-reclamanţi a unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01 martie 2019, cu respectarea grilei de salarizare prevăzute de Anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare, în sensul acordării vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv conduita părţilor în raport de actul administrativ a cărui suspendare se solicită în cauză.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, ulterior pronunţării sentinţei de fond, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la emiterea în ceea îi priveşte pe recurenţii-reclamanţi a Deciziei nr. 92/11.12.2020, în sensul acordării vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului, conform Anexei V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare începând cu data de 01 decembrie 2020, precum şi cu plata diferenţelor salariale pentru perioada 23 iulie 2018 - 30 noiembrie 2020.

Aşadar, eventuala admitere a prezentului demers judiciar nu ar determina dobândirea de către reclamanţi a unui folos personal concret, anume emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01 martie 2019, cu respectarea grilei de salarizare prevăzute de Anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare, în sensul acordării vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul parchetului.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursursului, având în vedere că recurenţilor-reclamanţi, ulterior pronunţării sentinţei recurate, le-a fost emisă de intimatul-pârât decizia salarială în sensul solicitat în cauză. Prin urmare, interesul de a acţiona al acestora nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 789 din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 789 din 14 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.