Judicial assistant salary classification: statutory seniority caps versus effective tenure

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 iunie 2019, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei au solicitat:

1. modificarea (anularea) parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1415/C/19.03.2019 - anexa 8, referitoare la aceştia, în ceea ce priveşte: indemnizaţia de încadrare brută lunară; cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase; cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii şi venitul brut total şi, în consecinţă, emiterea unui nou ordin de salarizare în ceea ce îi priveşte prin care să se dispună:

- stabilirea drepturilor salariale, începând cu data de 01 ianuarie 2019, prin raportare la drepturile salariale cuvenite în luna decembrie 2018, determinate în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON (şi nu în funcţie de cele achitate efectiv, care au fost determinate în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON);

2. modificarea (anularea) parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1415/C/19.03.2019 - anexa 8, începând cu data de 01 ianuarie 2019 a unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie, emiterea unui ordin de încadrare în funcţia de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcţie de peste 18 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 20 ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi, precum şi în raport de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, de confidenţialitate, de condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenite, faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, precum şi la plata diferenţelor drepturilor salariate rezultate până la zi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 663 din 28 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi;

- a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei;

- a modificat în parte OMJ nr. 1415/C/19.03.2019 anexa 8 referitoare la reclamanţi;

- a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin începând cu 01 ianuarie 2019 în privinţa reclamanţilor, cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 20 de ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi, prin raportare la drepturile salariale cuvenite în luna decembrie 2018 determinate în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 663 din 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii, în principal, ca inadmisibilă, a acţiunii formulate de intimaţii-reclamanţi iar, în subsidiar, ca rămasă fără obiect în ceea ce priveşte utilizarea valorii de referinţă sectorială de 484,169 RON şi, ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte vechimea efectivă în funcţie.

Referitor la soluţia instanţei de fond privind respingerea excepţiilor, recurentul-pârât a învederat că în litigiile dintre salariaţi şi angajatori, având ca obiect drepturile salariale solicitate de aceştia, ordonatorii principali de credite nu au calitate procesuală pasivă, întrucât raportul juridic existent între ordonatorii de credite nu este rezultatul unui raport juridic de muncă, iar în acest sens a invocat şi Decizia nr. 13/13.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligaţia de a emite noi ordine de salarizare cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON, recurentul-pârât a arătat că a emis Ordinul nr. 4988/C/2019, prin care a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială solicitată de intimaţii-reclamanţi prin acţiune, astfel că se impune respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Pe de altă parte, recurentul-pârât a susţinut că soluţia instanţei de fond cu privire la acest capăt de cerere este oricum netemeinică şi nelegală întrucât prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care intimaţii-reclamanţi au ales să se adreseze instanţei prin acţiunea în despăgubiri, întemeiată pe art. 19 din acelaşi act normativ. Astfel, prima instanţă a omis să aplice dispoziţiile speciale cu privire la răspunderea administrativ-patrimonială conţinute în Legea nr. 554/2004 şi a făcut aplicarea regulilor generale cuprinse în dispoziţiile Codului muncii şi ale C. civ. referitoare la răspunderea pentru paguba cauzată prin fapta ilicită a autorităţii publice, respectiv a Ministerului Justiţiei.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte acordarea sporului pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, corespunzător vechimii efective în funcţia de asistent judiciar, recurentul-pârât a învederat că principiul egalizării stabilit prin Legea nr. 71/2015 nu înseamnă acordarea unor drepturi care nu au temei în legislaţia incidentă în materia salarizării asistenţilor judiciari şi înfrânge principiile salarizării potrivit funcţiei şi gradului avute, edicate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016.

În contextul prezentării istoricului legislativ al salarizării asistenţilor judiciari, recurentul-pârât a arătat că raţiunile pentru care legislaţia excludea asistenţii judiciari de vechimea în funcţie (sporul de fidelitate) au fost legate de faptul că asistenţii judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraţilor, cu un statut diferit, care justifică şi o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile care fundamentează un anumit sistem salarial.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

5. Alte aspecte procesuale relevante în cauză

La data de 11 martie 2022 recurentul-pârât a depus note scrise prin care a învederat că în contextul în care a emis Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 şi Ordinul nr. 3344/C/2020 prin care a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială solicitată de intimaţii-reclamanţi prin acţiune, Tribunalul Bistriţa-Năsăud asigurând aducerea la îndeplinire a acestuia, prin plata diferenţelor salariale, se impune respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiate criticile, însă în următoarele limite:

Criticile recurentului-pârât privind soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, sunt nefondate.

Astfel, referitor la excepţia inadmisibilăţii, instanţa de recurs reţine, pe de o parte, că recurentul-pârât nu a arătat în concret motivele pentru care consideră ca fiind nelegală soluţia instanţei de fond cu privire la această excepţie iar, pe de altă parte, are în vedere că raţionamentul instanţei de fond privind respingerea acestei excepţii, în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este unul valid, în condiţiile în care obiectul acţiunii judiciare se referă la singurul act administrativ în vigoare la momentul formulării acţiunii, ce era emis pentru stabilirea drepturilor din punct de vedere salarial, respectiv Ordinul nr. 1415/C/2019 al Ministerului de Justiţie. În consecinţă, în mod corect prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, în raport de obiectul concret al cauzei, care vizează în principal, anularea parţială a unui act administrativ emis de pârât, precum şi de dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond", Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere că ulterior pronunţării hotărârii atacate, recurentul-pârât a procedat la emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 şi a Ordinului nr. 3344/C/24.08.2020, relevantă în cauză fiind Anexa nr. 5. B. referitoare la intimaţii-reclamanţi, prin care a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială solicitată de intimaţii-reclamanţi prin acţiune, respectiv 484,18 RON, Tribunalul Bistriţa-Năsăud asigurând aducerea la îndeplinire a acestuia, prin plata diferenţelor salariale. În consecinţă, instanţa de control judiciar constată ca rămas fără obiect capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite noi ordine de salarizare cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON.

În ceea ce priveşte acordarea sporului pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, corespunzător vechimii efective în funcţia de asistent judiciar, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin începând cu 01 ianuarie 2019 în privinţa reclamanţilor, cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 20 de ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi.

Astfel, reclamanţii A., B., C. şi D. ocupă funcţia de asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Bistrita-Năsăud începând cu data de 30 iunie 2000, de peste 18 ani, respectiv 2007, respectiv de peste 12 ani şi, prin Ordinul 1415/C/19.03.2019, anexa 8, pârâtul a stabilit drepturile salariale cuvenite acestora începând cu data de 01 ianuarie 2019, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, intimaţii-reclamanţi considerând că încadrarea acestora şi cuantumul sumelor din ordin sunt eronate prin prisma faptului că nu s-a ţinut cont de vechimea efectivă în funcţia de asistent judiciar - în sensul aplicării majorării indemnizaţiei cu coeficientul aferent vechimii efective în funcţie.

Instanţa de control judiciar reţine că aplicarea dispoziţiilor Legii 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 82/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a realizat în 3 etape.

Cea de a treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru această perioadă salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază şi majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, şi salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022, se preconizează acordarea unei creşteri anuale a salariilor de bază, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Ordinul contestat de reclamanţi vizează a treia etapă de aplicare a Legii 153/2017, care priveşte acordarea unei majorări de 1/4 din diferenţa dintre indemnizaţia de încadrare stabilită pentru anul 2022 şi cea din luna decembrie 2018, în cazul reclamanţilor fiind avută în vedere o vechime de 3-5 ani, aceştia solicitând realizarea încadrării salariale prin raportare la vechimea totală în funcţie, respectiv de peste 18 ani, respectiv de peste 12 ani.

Reţine Înalta Curte, că în ceea ce priveşte salarizarea asistenţilor judiciari, dispoziţiile art. 16 din capitolul VIII secţiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc:

(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

(2) Asistenţii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 şi 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

Din interpretarea acestor dispoziţiilor legale rezultă că legea de salarizare unitară prevede expres că există numai două tranşe de vechime ce pot fi acordate asistenţilor judiciari, anume de la 0-3 ani respectiv de la 3-5 ani.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi că aceste dispoziţii ale art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, iar prin Decizia nr. 458 din 01 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituţională a respins această excepţie, reţinând la pct. 21-24 din decizie următoarele aspecte: (...)

21. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia salarizării asistenţilor judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15.

22. În acelaşi timp, diferenţa de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată şi de faptul că asistenţii judiciari, deşi participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiţie, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfăşurată de aceştia şi cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanţa activităţii desfăşurate de asistenţii judiciari şi ţinând cont şi de obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce le revin acestora, legiuitorul a înţeles să stabilească un nivel al indemnizaţiei corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalităţii în drepturi, care nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).

23. În consecinţă, prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenţilor judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcţie ar echivala cu transformarea Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Astfel, interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale incidente în cauză este una incorectă, motivul de recurs privind aplicarea eronată a dispoziţiilor legislaţiei aplicabilă în materia salarizării asistenţilor judiciari, respectiv Legea nr. 153/2017 care a stat la baza emiterii ordinului contestat, fiind incident în cauză.

Înalta Curte nu poate reţine nici trimiterile pe care reclamanţii le-au făcut la o serie de hotărâri judecătoreşti privind alţi asistenţi judiciari, prin care li s-ar fi recunoscut acestora vechimea în specialitatea de asistent judiciar, în condiţiile în care pentru acordarea acestor drepturi a fost aplicat mecanismul egalizării nivelului salarial în sistemul bugetar astfel cum a fost stabilit prin O.U.G. nr. 83/2014 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, iar nu prevederile Legii nr. 153/2017, aplicabile în cauză.

Pentru toate acestea, în baza art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată, urmând a fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 663 din 28 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.