Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1634/2022 AI generated

Peremption of recourse due to six-month inactivity in challenge to public servant salary recalculation

Case Number Decizia nr. 1634/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of peremption and declared the appellant’s recourse perished, thereby leaving the first-instance civil decision, which had dismissed the claim, in force. The dispute concerned a fiscal-administrative challenge by a Ministry of Justice employee against ministerial orders and their annexes, which established her salary rights from January 2018; the appellant argued these documents failed to correctly apply the maximum inclusion allowances and specific percentage increases (11.5% for senior inspector, 5% for inspector) mandated by the Framework Law on Inclusion Allowances, seeking recalculation of wages and payment of differences. The decisive legal basis for this outcome was Article 416 of the Code of Civil Procedure, which stipulates that legal proceedings are perempted ex lege if they remain inactive for six months due to fault imputable to the parties, specifically triggered by the non-appearance of legally cited parties at the June 10, 2021 hearing (the last procedural act) and the failure to file a request for resumption within the statutory deadline, as confirmed by Articles 411(1)(2), 415(1), 418, 420, and 421(2) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 415 pct. 1 C. proc. civ, art. 418 C. proc. civ; Peremption of recourse due to six-month inactivity in challenge to public servant salary recalculation: Împotriva sentinţei civile nr. 5130 din 07 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi completată.

Keywords

AI generated
procedural deadline Civil Procedure Code rights of civil servants procedural inactivity salary recalculation fiscal law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat:

1) anularea anexelor la Ordinele ministrului justiţiei nr. 561/C din 06.02.2018 şi nr. 827/C din 09.03.2018, prin care i-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, şi emiterea unor noi anexe, în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 153/2017 privind indemnizaţia de încadrare pentru funcţiile de:

- inspector şef în cadrul Ministerului Justiţiei - pentru perioada 01.01.- 18.01.2018 (art. 11 lit. a) din cap. VIII, Anexa nr. V, rap. la lit. A) nr. crt. 1 din cap. I şi la art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 2 din cap. VIII, Anexa nr. V);

- inspector în cadrul Ministerului Justiţiei - începând cu 19.01.2018 (art. 11 lit. d) din cap. VIII, Anexa nr. 5 rap. la lit. A) nr. crt. 2 din cap. I, Anexa nr. V şi la art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 5 din cap. VIII, Anexa nr. V la acelaşi act normativ), anexe care să cuprindă indemnizaţia maximă de încadrare aferentă unui indemnizaţiei de încadrare maxime la nivel de judecător de înaltă Curte majorată cu 11,5% (pentru funcţia de inspector şef), respectiv indemnizaţiei de încadrare maxime la nivel de judecător de curte de apel, 5% (pentru funcţia de inspector), precum şi sporurile aferente noii indemnizaţii, defalcate, în cotă procentuală şi în valoare absolută;

2) reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte sporuri aferente, prin includerea în veniturile salariale inclusiv a majorărilor de 11, 5% (prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 2) şi respectiv 5% (prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 5) din cap. VIII, Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor;

3) obligarea pârâtului la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea veniturilor salariale cuvenite potrivit pct. 1 şi 2, începând cu data de 01.01.2018 şi până la data plăţii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin cererea adiţională formulată la data de 26 iunie 2018, reclamanta a formulat plângere şi împotriva Ordinului ministrului justiţiei nr. 1637/C din 10.05.2018 şi adresei nr. x/2018 din 15.06.2018, emisă de către Ministerul Justiţiei şi a solicitat:

1) anularea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. 1637/C din 10.05.2018, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale subsemnatei începând cu data de 01.01.2018, şi emiterea unei noi anexe, în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 153/2017 privind indemnizaţia de încadrare:

- pentru funcţia de inspector şef în cadrul Ministerului Justiţiei - pentru perioada 01.01.-18.01.2018 (art. 11 lit. a) din cap. VIII, Anexa nr. V, rap. la lit. A) nr. crt. 1 din cap. I şi la art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 2 din cap. VIII, Anexa nr. V), în cuantum de 26250 RON corespunzătoare coeficientului 10.50, majorată cu 11,50%, precum şi sporurile aferente, defalcate, atât în valoare absolută cât şi în cotă procentuală;

- pentru funcţia de inspector - începând cu data de 19.01.2018-în cadrul Ministerului Justiţiei (art. 11 lit. d) din cap. VIII, Anexa nr. 5 la Legea cadru nr. 153/2017 rap. la lit. A) nr. crt. 2 din cap. I, Anexa nr. V şi la art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 5 din cap. VIII, Anexa nr. V la acelaşi act normativ), anexă care să cuprindă indemnizaţia maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de curte de apel, în cuantum de 23.000 RON, corespunzătoare coeficientului 9,20, majorată cu 5%, precum şi sporurile aferente, defalcate, atât în valoare absolută, cât şi în cotă procentuală;

2) reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi aferente, prin luarea în considerare, pentru fiecare dintre funcţiile ocupate, astfel:

- a cuantumului de 26250 RON al indemnizaţiei de încadrare maximă brută lunară aferentă funcţiei de inspector şef, corespunzătoare nivelului de judecător de la I.C.C.J. (coeficient 10,50), prevăzută de la lit. A) nr. crt. 1 din cap. I, Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi prin includerea în veniturile salariale a majorării de 11,5%, prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 2 din cap. VIII, Anexa nr. V din aceeaşi lege, pentru perioada 01.01.-18.01.2018;

- a cuantumului de 23.000 de RON al indemnizaţiei de încadrare maximă brută lunară aferentă funcţiei de inspector corespunzătoare nivelului de judecător de curte de apel (coeficient 9,20), prevăzută de lit. A) nr. crt. 2 din cap. I, Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi prin includerea în veniturile salariale a majorării de 5%, prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 5 din cap. VIII, Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 19.01.2018 şi pentru viitor;

3) obligarea pârâtei la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea veniturilor salariale cuvenite potrivit pct. 1 şi 2, începând cu data de 01.01.2018 şi până la data plăţii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5130 din 07 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată şi completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5130 din 07 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi completată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Încheierea de suspendare a judecăţii

Prin încheierea de şedinţă din 10 iunie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentintei civile nr. 5130 din 07 decembrie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 10 iunie 2021, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de şedinţă din data de 10 iunie 2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 10 decembrie 2021.

Înalta Curte reţine şi faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., republicat, cererea formulată de recurenta-reclamantă fiind depusă la poştă la data de 15 decembrie 2021, respectiv ulterior datei la care s-a împlinit termenul de perimare.

Totodată, în cauză nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 5130 din 07 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.