Simultaneous holding of elected local office and commercial status triggering incompatibility under integrity laws, despite lack of effective economic activity

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 23 aprilie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună pe cale de excepţie, în principal: anularea Raportului de evaluare înregistrat sub nr. x/26.03.2019, emis de pârâtă, în privinţa pretinselor stări de incompatibilitate descrise la punctele 1, 2 şi 3 din capitolul IV "Concluzii" ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului de a atrage răspunderea administrativă a reclamantului în temeiul prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 aşa cum a fost completat prin prevederile articolului unic din Legea nr. 54/2019, iar în subsidiar: anularea raportului de evaluare contestat pentru pretinsele stări de incompatibilitate existente până la data de 28 iunie 2016, în temeiul prevederilor art. 91 alin. (1)1din Legea nr. 161/2003 aşa cum a fost completat de pct. 2 articol unic din Legea nr. 59/2019, iar pe fond să se constate nulitatea raportului de evaluare contestat pentru încălcarea prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010.

La termenul de judecată din data de 05 noiembrie 2019, prima instanţă a luat act că reclamantul A. învederează că nu mai susţine teza privind nulitatea Raportului de evaluare nr. x/26.03.2019, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, pentru încălcarea prevederile art. 12 din Legea nr. 176/2010.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 224 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate şi a dispus anularea în parte a raportului de evaluare x/26.03.2019, în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate de la pct. 2 şi 3 din acest raport.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 224 din 28 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării în integralitate a raportului de evaluare contestat în cauză.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 91 alin. (1)1din Legea nr. 161/2003, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 59/2019, precum şi ale Legii nr. 54/2019.

A invocat în apărare dispoziţiile art. 91 alin. (1)^1 din Legea nr. 161/2009, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 59/2019, întrucât elementele de incompatibilitate reţinute la pct. 1-3 din raportul de evaluare vizau alt mandat decât cel în care s-a apreciat că ar fi fost în stare de incompatibilitate, iar dispoziţiile Legii nr. 54/2019 au fost în mod greşit înlăturate de instanţa de fond, care în acest mod a apreciat practic că existenţa unei stări de incompatibilitate poate fi constatată peste limita termenului de prescripţie, omiţând astfel faptul că întocmirea unui raport de evaluare prin care se constată o stare de incompatibilitate este o componentă esenţială a răspunderii administrative instituite de art. 25 din Legea nr. 176/2010.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 87 lit. c) şi g) din Legea nr. 161/2003, esenţa susţinerilor sale în ambele cazuri fiind aceea că nu a "exercitat simultan" atât funcţia de viceprimar cât şi cea de angajat la o societate pe de o parte, cât şi faptul că nu a "exercitat" şi calitatea de persoană fizică autorizată.

În condiţiile în care, din conţinutul actelor anexate cererii de chemare în judecată rezultă în opinia sa că nu a realizat pe parcursul perioadei relevante venituri impozabile din activităţi independente şi pornind de la definiţia verbului "a exercita" ce presupune conform definiţiilor din diferite dicţionare o activitate de a practica o profesiune, o funcţie, trebuind să existe o acţiune pentru a exista o suprapunere a celor două activităţi, aplicarea prevederilor art. 87 lit. c) şi g) din Legea nr. 161/2003 este nefondată.

3.2. Pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată în cauză.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raţionamentul instanţei de fond, conform căruia, prin adoptarea Legii nr. 286/2006, intenţia legiuitorului ar fi fost ca viceprimarul să exercite toate atribuţiile ce le revin consilierilor locali este eronat, fiind contrazis inclusiv de Expunerea de motive care a stat la baza iniţierii propunerii legislative, Legea nr. 161/2003 făcând de altfel o distincţie clară între incompatibilităţile calităţii de consilier local, prevăzute de art. 88 şi cele specifice funcţiei de viceprimar, reglementate de art. 87.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a apreciat că exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de reprezentant în Consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ, generează o situaţie de incompatibilitate, conform prevederilor legislative incidente, aflate în vigoare în perioada evaluată.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, se reţine că prin Raportul de evaluare x/26.03.2019, recurenta-pârâtă a constatat că recurentul-reclamant s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prin încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. c), d) şi g) din Legea nr. 161/2003.

S-a reţinut că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât:

1. în perioada 11 mai 2015-08 iunie 2015, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al oraşului Găeşti, judeţul Dâmboviţa, a exercitat şi funcţia de adjunct şef de şantier la societatea B. S.R.L., unde a realizat venituri în sumă totală de 12.024 de RON, conform deciziei emise de această societate;

2. în perioada 11 mai 2015-12 septembrie 2015, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al oraşului Găeşti, judeţul Dâmboviţa, a exercitat şi funcţia de reprezentant al Consiliului Local Găeşti în Consiliul de administraţie al liceului tehnologic "Dr. C. Angelescu", respectiv a participat şi a votat la şedinţele consiliului de administraţie, conform proceselor-verbale din datele de 18 mai 2015, 30 iunie 2015, 20 august 2015, 10 septembrie 2015, 18 septembrie 2015, 30 septembrie 2015, 19 octombrie 2015, 05 noiembrie 2015, 07 decembrie 2015, 17 decembrie 2015, 25 ianuarie 2016, 04 februarie 2016, conform H.C.L. Găeşti nr. 65/12.09.2016.;

3. în perioada 25 septembrie 2015-12 septembrie 2016, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al oraşului Găeşti, a exercitat funcţia de reprezentant al Consiliul Local Găeşti în consiliul de administraţie al şcolii "Radu cel Mare" Găeşti, respectiv a participat şi votat la şedinţele consiliului de administraţie conform proceselor-verbale din datele 05 noiembrie 2015, 30 noiembrie 2015, 11 decembrie 2015, 28 ianuarie 2016, conform H.C.L. Găeşti nr. 65/12.09.2016.;

4. începând cu data de 04 iulie 2013, conform adresei x din data de 15 octombrie 2018 a ONRC, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al oraşului Găeşti, a exercitat şi calitatea de persoană fizică autorizată A., pentru care a depus declaraţiile 200 privind venitul estimat-norma de venit pentru anii 2013, 2014, 2015, 2016, 2017 şi 2018, obiectul principal de activitate fiind activităţi de consultanţă.

Sesizată cu cererea de anulare a raportului emis de Agenţia Naţională de Integritate, prima instanţă a dispus anularea în parte a Raportului de evaluare x/26.03.2019, în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate de la pct. 2 şi 3 din acest raport.

Examinând recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant privesc starea de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare contestat, generată de încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. c) şi g) din Legea nr. 161/2003, respectiv pct. 1 şi 4 din raportul de evaluare emis de autoritatea pârâtă.

Criticile privind greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 91 alin. (1)1din Legea nr. 161/2003, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 59/2019, precum şi ale Legii nr. 54/2019, sunt nefondate.

Recurentul-reclamant a invocat în apărare dispoziţiile art. 91 alin. (1)1din Legea nr. 161/2009, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 59/2019, întrucât elementele de incompatibilitate reţinute la pct. 1-3 din raportul de evaluare contestat vizau un mandat care încetase de drept la momentul la care a fost declanşată activitatea de evaluare.

Potrivit art. 91 alin. (1)1din Legea nr. 161/2009, "Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate".

Conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "(1) Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora".

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Recurentul-reclamant a exercitat primul mandat de viceprimar, în perioada 11 mai 2015 - 28 iunie 2016, astfel că activitatea de evaluare poate fi desfăşurată în această perioadă, la care se adaugă încă 3 ani de la încetare, respectiv 28 iunie 2019.

Este adevărat că art. 11 din Legea nr. 176/2010 nu prevede un termen expres pentru emiterea raportului de evaluare, însă legiuitorul a înţeles să reglementeze în termeni precişi doar perioada de evaluare.

Faţă de acestea, Înalta Curte apreciază că atât interpretul cât şi cel care aplică legea nu pot adăuga la dispoziţiile analizate şi are în vedere că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, respinse prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 449/2015.

Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 449/2015, a arătat că dispoziţiile art. 11 analizate, stabilesc numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea, iar normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă, penală sau administrativ-disciplinară se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Astfel, opinează Curtea Constituţională că, în materie civilă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, iar în materie penală, răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, se prescrie în termen de 5 ani conform reglementărilor specifice.

În speţă, activitatea de evaluare a început în data de 27 iulie 2016 şi s-a încheiat cu emiterea raportului de evaluare în data de 26 martie 2019.

Cum recurentul-reclamant a îndeplinit funcţia de viceprimar în perioada 11 mai 2015 - 28 iunie 2016, reiese faptul că activitatea de evaluare urma să se realizeze cel mai târziu la 28 iunie 2019.

Având în vedere că raportul de evaluare este emis în data de 26 martie 2019, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 au fost respectate.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere că ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 1/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare [art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare], art. 91 alin. (11) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, intervine încetarea de drept a mandatului de primar, chiar dacă acesta este ulterior mandatului în cursul căruia a fost constatată starea de incompatibilitate printr-un raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, a cărui legalitate a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă."

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 1/2021, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispoziţiilor invocate de recurentul-reclamant:

87. Prevederile art. 91 alin. (11) din Legea nr. 161/2003 nu trebuie aplicate în sens literal, ci trebuie interpretate coroborat cu dispoziţiile legale invocate anterior şi în lumina jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional care, prin Decizia nr. 682 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1050 din 11 decembrie 2018, a statuat că "(...) există dreptul legiuitorului de a avea o marjă de apreciere în ceea ce priveşte stabilirea unor incompatibilităţi suplimentare celor prevăzute de textul constituţional pentru funcţiile şi demnităţile prevăzute expres de Constituţie sau de legile infraconstituţionale sau, dimpotrivă, de a renunţa la unele deja stabilite pe cale infraconstituţională ori de a opta pentru o adaptare a standardului de integritate, în funcţie de anumite circumstanţe, desigur nu şi pentru o eliminare a standardului de integritate, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din calitatea României de membru al Uniunii Europene (...)"

88. În acest context legislativ şi jurisprudenţial, faptul de a nu fi sancţionată o persoană doar pentru motivul că pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive de constatare a stării de incompatibilitate nu s-a produs în timpul mandatului în care s-a ivit această situaţie echivalează cu o desconsiderare a standardelor de integritate proclamate în legislaţia naţională şi internaţională.

89. Aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 3 iulie 2014, trebuie avută în vedere raţiunea aplicării sancţiunii pentru starea de incompatibilitate, respectiv asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea tuturor funcţiilor şi demnităţilor publice, al cărei scop este acela de a sancţiona persoana în cauză prin stabilirea interdicţiei de a mai ocupa oricare dintre funcţiile eligibile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010.

90. În acelaşi sens sunt şi statuările din Decizia Curţii Constituţionale nr. 396 din 13 iunie 2017, în care s-a reţinut că, "în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale".

91. Dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora, în cazul încetării de drept a mandatului, inclusiv în caz de incompatibilitate, persoana care a ocupat o funcţie eligibilă este decăzută din dreptul de a mai ocupa o altă funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, sunt o dovadă în sensul că voinţa legiuitorului a fost aceea de a sancţiona starea de incompatibilitate chiar şi după expirarea mandatului în cadrul căruia a fost săvârşită fapta.

92. Integritatea exprimă corectitudinea şi aplicarea legii, fără influenţa interesului personal, şi se referă la totalitatea atribuţiilor unei persoane care exercită o funcţie publică, exprimate prin legalitate şi imparţialitate, valori fundamentale într-un stat de drept.

93. Aşadar, scopul fundamental al instituirii regimului juridic al incompatibilităţilor şi sancţionarea acestora este acela de a conferi legitimitate şi de a institui o protecţie interesului public prin prisma faptului că, în exercitarea mandatului de primar, persoana respectivă reprezintă interesele cetăţenilor cu drept de vot.

94. Situaţia în care o persoană aflată în stare de incompatibilitate ocupă o funcţie de natura celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 176/2010 în perioada de 3 ani în care operează interdicţia legală prevăzută de acest act normativ constituie o încălcare a principiilor constituţionale şi legale privind ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice care se bucură de integritate, noul mandat fiind obţinut cu încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, cu consecinţa constatării acestei împrejurări prin ordin emis de către prefect.

95. Prin urmare, constatarea definitivă a stării de incompatibilitate a unei persoane se răsfrânge şi asupra celui de-al doilea mandat într-o funcţie eligibilă, intenţia legiuitorului fiind aceea de a sancţiona persoanele cu privire la care s-a constatat încălcarea regimului juridic privind incompatibilităţile, sancţiunea având două componente: eliberarea din funcţie, conform dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, şi interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea de drept a mandatului, conform prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

96. În consecinţă, dacă se constată starea de incompatibilitate cu privire la funcţia eligibilă deţinută anterior de o persoană, care a obţinut, ca efect al alegerilor, aceeaşi funcţie, calitatea de ales trebuie să înceteze, astfel încât măsura încetării de drept a mandatului primarului este consecinţa constatării unei stări de incompatibilitate, indiferent dacă aceasta este constatată în perioada mandatului în curs sau în perioada unui mandat anterior.

97. O interpretare contrară ar conduce la lipsirea de efecte a normei juridice şi la eludarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, inclusiv a dispoziţiilor art. 160 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019.

În conformitate cu prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, astfel că, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond şi considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 1/2021.

În ceea ce priveşte problema prescripţiei răspunderii administrative ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019, Înalta Curte, contrar celor reţinute de instanţa de fond, reţine că aceasta poate reprezenta un motiv de nelegalitate care să conducă la nulitatea raportului de evaluare.

Această dezlegare fiind statuată şi prin considerentele Deciziei nr. 74/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (2) din C. proc. civ. de la data publicării în Monitorul Oficial al României, potrivit cu care:

"56. Activitatea de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate este deci supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art. 2.523 din C. civ., sancţiune civilă care este aplicabilă cu luarea în considerare a întregului său regim juridic.

57. Astfel, termenul de prescripţie, prin care este sancţionată pasivitatea sau expectativa Agenţiei Naţionale de Integritate în instrumentarea dosarelor de evaluare a situaţiilor de incompatibilitate sau conflict de interese, este susceptibil de întrerupere conform art. 2.537 din C. civ., întrucât întreruperea, precum şi suspendarea termenului prescripţiei extinctive sunt de esenţa acestei instituţii juridice în materie civilă şi, implicit, în materia dreptului administrativ, fiind de neacceptat ca ieşirea din pasivitate a Agenţiei în exercitarea competenţelor sale proprii să rămână fără efect sub aspectul curgerii termenului de prescripţie, al cărui scop este tocmai de a încuraja o conduită activă în valorificarea drepturilor şi competenţelor recunoscute prin lege".

Cu toate acestea, aşa cum s-a stabilit şi prin Procesul-verbal de unificare a practicii de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, încheiat la data de 11 martie 2020, actul întreruptiv al prescripţiei este reprezentat de declanşarea investigaţiei, indiferent cum se produce, după caz, sesizarea din oficiu sau orice act de sesizare, iar momentul întreruperii cursului prescripţiei este momentul înregistrării sesizării la Agenţia Naţională de Integritate, indiferent de modalitatea sesizării (din oficiu sau la cerere).

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 74/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (2) din C. proc. civ. de la data publicării în Monitorul Oficial al României:

"63. Sesizarea şi declanşarea cercetărilor de către Agenţia Naţională de Integritate, în realizarea competenţelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripţia dreptului Agenţiei la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate şi evaluate fiind ştearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.

64. După rămânerea definitivă a raportului de evaluare, prin care o persoană a fost constatată a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, se naşte dreptul corespunzător al Agenţiei Naţionale de Integritate de a solicita instanţelor judecătoreşti competente anularea actelor juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese. De asemenea, tot de la rămânerea definitivă a raportului de evaluare se naşte dreptul instituţiilor competente, după comunicarea prealabilă de către Agenţie a raportului de evaluare conform art. 26 din Legea nr. 176/2010, de a aplica sancţiuni disciplinare sau administrative, după caz, în funcţie de regimul juridic aplicabil.

65. Prin urmare, din momentul în care raportul de evaluare a devenit definitiv, în temeiul art. 2.541 alin. (4) din C. civ. începe să curgă un nou termen de prescripţie, diferit prin obiect decât cel anterior întrerupt, prin care va fi sancţionată pasivitatea actorilor noilor raporturi juridice născute după acest moment, în angajarea răspunderii civile, administrative sau disciplinare a persoanei declarate incompatibile sau constatate a fi în conflict de interese".

Cum în speţă situaţia de incompatibilitate reglementată de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 a încetat la data de 08 iunie 2015, iar situaţia de incompatibilitate reglementată de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 a continuat să existe inclusiv în anul 2018, raportat la data de declanşare a activităţii de evaluare, respectiv 27 iulie 2016, Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reţine că ar fi intervenit prescripţia răspunderii administrative.

Criticile recurentului-reclamant privind greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de fond a prevederilor art. 87 lit. c) şi g) din Legea nr. 161/2003 sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi:

(…)

c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

(…)

g) calitatea de comerciant persoană fizică;"

În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate reglementat art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, instanţa de recurs reţine că prin Hotărârea Consiliului Local Găeşti nr. 39/11.05.2015 s-a stabilit delegarea temporară a atribuţiilor viceprimarului către recurentul-reclamant, iar conform informaţiilor transmise de societatea B. S.R.L., prin adresa nr. x/22.09.2016, recurentul-reclamant a fost numit Adjunct Şef Şantier în baza deciziei nr. 188/1/01.10.2014, funcţie pe care a exercitat-o până la data de 08 iunie 2015, când contractul său individual de muncă a încetat în baza deciziei nr. 116/08.06.2015.

În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 prin raportare la momentul delegării temporare a atribuţiilor viceprimarului către recurentul-reclamant.

Referitor la cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, astfel cum rezultă din textul de lege menţionat, incompatibilitatea este generată de calitatea de comerciant şi nu presupune desfăşurarea în concret a activităţilor comerciale.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, singura condiţie impusă de legiuitor pentru reţinerea stării de incompatibilitate este deţinerea simultană a funcţiilor sau calităţilor declarate de lege ca fiind incompatibile. Aşadar, este lipsit de importanţă juridică faptul că recurentul nu a desfăşurat efectiv activitate de comerciant persoană fizică în perioada în care a ocupat funcţia de viceprimar, atâta timp cât a continuat să deţină calitatea respectivă.

Potrivit art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 persoană fizică autorizată este persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă iar potrivit art. 7 anterior desfăşurării activităţii economice, persoana fizică autorizată este obligată să se înscrie în registrul comerţului.

Instanţa de recurs constată că legea atribuie persoanei fizice autorizate, odată cu înfiinţarea sa, calitatea de comerciant, motiv pentru care este şi impusă condiţia înscrierii sale în registrul comerţului.

În acest context obiectul de activitate al respectivei persoane fizice autorizate sau exercitarea efectivă a acestei activităţi nu prezintă relevanţă din perspectiva calităţii de comerciant care este dobândită automat, în mod obiectiv, de la momentul înregistrării.

În speţă, conform adresei x din data de 15 octombrie 2018 a ONRC, începând cu data de 04 iulie 2013 şi până în 2018, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al oraşului Găeşti, recurentul-reclamant a exercitat şi calitatea de persoană fizică autorizată A., iar în acest sens a depus declaraţiile 200 privind venitul estimat-norma de venit pentru anii 2013, 2014, 2015, 2016, 2017 şi 2018, obiectul principal de activitate fiind activităţi de consulatanţă.

Or, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, recurentul-reclamant, având calitatea de persoană fizică autorizată, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deţinerea demnităţii publice de viceprimar, decât încălcând regimul incompatibilităţilor, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Acesta nu a efectuat demersurile necesare pentru a ieşi din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege, încălcând astfel regimul incompatibilităţilor aplicabil aleşilor locali.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere şi că, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017, prin Decizia nr. 228 din 2 iunie 2020, paragrafele 18 şi 19, Curtea Constituţionlă a amintit jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia instituirea incompatibilităţilor privind aleşii locali este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public. Totodată, Curtea a reţinut că înlăturarea incompatibilităţii depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile. Astfel, nu se poate îndeplini o funcţie publică ce obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă în acelaşi timp o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate, stabilind cu claritate incompatibilităţi specifice aleşilor locali, dau expresie voinţei legiuitorului, care a apreciat că funcţiile publice care obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice sunt incompatibile cu funcţiile private, specifice mediului de afaceri, întrucât cumulul acestora ar putea duce la atingerea interesului public şi a încrederii cetăţenilor în autorităţile administraţiei publice.

Concluzionând, instanţa de control judiciar, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte constată că acesta a formulat critici cu privire la greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, "Funcţia de primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".

Conform art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011:

"(2) În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă.

d) în consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare, din cota rezervată părinţilor un loc este repartizat, cu drept de vot, unui reprezentant al elevilor, care a împlinit 18 ani.

e) în unităţile de învăţământ care organizează învăţământ profesional şi tehnic, consiliile de administraţie se pot mări cu 2 membri desemnaţi de operatori economici parteneri, asociaţii profesionale partenere, consorţii partenere. În cazul în care sunt mai mulţi operatori economici parteneri, asociaţii profesionale partenere şi consorţii partenere, aceştia vor desemna reprezentanţii în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ sau pot forma un consiliu reprezentativ care să desemneze reprezentanţii pe locurile care le sunt alocate."

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispoziţiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilităţile specifice aleşilor locali, iar art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administraţie în cazul unităţilor de învăţământ de stat de nivel gimnazial, preşcolar şi primar.

Apoi, dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administraţie al şcolii, ci prevăd numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi reprezentanţi ai consiliului local şi nu pot fi interpretate în sensul că acesta trebuie să fie în mod obligatoriu viceprimarul, cu atât mai mult cu cât şi reprezentantul desemnat trebuie să respecte dispoziţiile ce reglementează regimul incompatibilităţilor.

Nu există, aşadar, niciun conflict/necorelare între dispoziţiile de lege incidente cauzei, intenţia legiuitorului fiind clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederile de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, prin posibilitatea desemnării unor alţi reprezentanţi decât viceprimarul în consiliul de administraţiei al unităţii de învăţământ.

Aşadar, în cazul în care calitatea de reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţie al unităţii şcolare este transferată în persoana viceprimarului nu produce efecte sub aspectul inexistenţei incompatibilităţii, acesta fiind cel care participă la şedinţele consiliului de administraţie, deţinând astfel calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, adică tocmai ceea ce se interzice viceprimarului în exercitarea mandatului său de ales local.

În concluzie, în raport de conţinutul clar şi precis determinat al acestor dispoziţii legale, contrar raţionamentului instanţei de fond, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că prin Ordonanţa nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, în vigoare de la 30 iunie 2014, au fost modificate unele prevederi ale Legii nr. 1/2011, inclusiv prevederile art. 96 alin. (2), referitoare la componenţa consiliului de administraţie, motiv pentru care a fost adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 21 iunie 2018, soluţia de unificare a practicii judiciare în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, pentru situaţii ivite anterior modificării textului de lege şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014".

În consecinţă, având în vedere că O.U.G. nr. 49/2014 a intrat în vigoare de la data de 30 iunie 2014, iar recurentul-reclamant a exercitat simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al oraşului Găeşti, judeţul Dâmboviţa şi funcţia de reprezentant al Consiliului Local Găeşti în consiliul de administraţie ulterior acestei date, respectiv în perioada 11 mai 2015 - 12 septembrie 2016, se impunea astfel anularea în parte a raportului de evaluare contestat, în sensul că nu putea fi reţinută starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 224 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.