Quantification of moral damages in fatal traffic accidents: obligation to apply Romanian national law and jurisprudence under CSA Order 14/2011 vs. foreign statutory calculation methods

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat:

- în principal, anularea Deciziilor nr. 19723 şi 19792, emise de pârât în data de 10 aprilie 2019 şi, pe cale de consecinţă admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate;

- în subsidiar, modificarea Deciziilor nr. 19723 şi 19792, emise de pârât în data de 10 aprilie 2019, cu obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii sau obligarea la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele menţionate în decizii, respectiv către A. suma de 107,49 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 404.408,14 RON, cu titlu de daune morale, iar către

B. suma de 397.490 RON, cu titlu de daune morale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 881 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată în parte, a modificat deciziile atacate, în sensul că a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să plătească daune morale în plus faţă de sumele deja acordate, respectiv: diferenţa până la valoarea de 51.428 Euro în RON la cursul BNR din ziua plăţii către soţul văduv reclamantul B., diferenţa până la valoarea de 11.428 Euro în RON la cursul BNR din ziua plăţii către fiul în vârstă de 36 ani reclamantul A., respingând în rest alte pretenţii, ca nefondate şi constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 881 din 29 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Reclamanţii A. şi B. au formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeaşi instanţă.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat, în esenţă, că motivarea instanţei de fond este străină de natura cauzei, întrucât se face o analiză de drept comparat, prin trimiterea la Legea spaniolă nr. 35/2015, în condiţiile în care în cauză nu există niciun element de extraneitate, părţile neinvocând aplicabilitatea unei alte legi decât cea română.

Au arătat totodată că Legea spaniolă nr. 35/2015 nu şi-ar găsi oricum aplicabilitatea, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile în condiţiile în care a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2016, fiind aplicabilă exclusiv accidentelor de circulaţie produse după intrarea în vigoare a legii, iar accidentul produs în cauză a avut loc în data de 26 august 2014.

Nu în ultimul rând, apreciază că aplicarea legii spaniole în speţa dedusă judecăţii ar contraveni inclusiv prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Au susţinut totodată că soluţia pronunţată de instanţa de fond, prin aplicarea unei legi străine încalcă şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, ale art. 7 alin. (1) din C. civ. şi ale art. 28 alin. (1) din C. proc. civ.

Faptul că instanţa de fond s-a limitat numai la compararea daunelor morale acordate în Spania, prin raportare la Legea spaniolă nr. 35/2015, a încălcat dispoziţiile legale potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi au arătat că judecătorul fondului nu a ţinut seama de jurisprudenţa similară din România deşi, la solicitarea acestuia, au depus un set de 11 hotărâri definitive pronunţate în materia răspunderii civile delictuale, ca urmare a unor accidente de circulaţie, iar pe lângă jurisprudenţa naţională în materie instanţa de fond ar fi trebuit să ţină cont de criteriile stabilite în domeniu, cu respectarea principiilor echităţii, rezonabilităţii şi proporţionalităţii faţă de prejudiciul încercat de aceştia.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că instanţa de fond s-a rezumat la a copia soluţia şi metoda de calcul din dreptul spaniol şi astfel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 49 lit. d) din Ordinul CSA 14/2011.

Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a susţinut că soluţia instanţei de fond este greşită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care acesta dispune, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Astfel că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 2, ale art. 13 alin. (5) şi art. 18 din Legea nr. 213/2015, precum şi ale Normei ASF nr. 16/2015, soluţia instanţei de fond în sensul obligării acestuia la emiterea unei noi decizii de dispunere a plăţii sumelor suplimentare este greşită.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 aprilie 2020, recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţi, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând deopotrivă recursurile declarate de reclamanţii A. şi B., precum şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată că sunt fondate, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, atât recurenţii-reclamanţi, cât şi recurentul-pârât au criticat soluţia instanţei de fond din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, critică pe care Înalta Curte o reţine ca fiind fondată.

Astfel, la data de 26 august 2014, a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DJ 592, iar la km 47+175 m, pe raza comunei Boldur, într-o curba la dreapta, pe fondul neatenţiei în conducere, a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit frontal autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, iar în urma evenimentului a rezultat decesul numitei C..

Prin Deciziile nr. 19723/10.04.2019 şi nr. 19792/10.04.2019 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a admis cererea de plată pentru reclamanţii A. şi B. pentru sumele de 1.605,37 RON daune materiale şi 43.879 RON daune morale, respectiv 52.510 RON daune morale, respingând în rest cererile pentru diferenţele solicitate, conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în considerentele deciziilor reţinându-se că la acordarea daunelor morale F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, precum şi la legislaţia şi jurisprudenţa naţională în materie, practica societăţilor de asigurare/F.G.A. coroborat cu condiţiile de trai din România.

Reclamanţii A. şi B. au contestat deciziile emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, chestiunea litigioasă fiind în esenţă reprezentată de cuantumul daunelor morale acordate de autoritatea pârâtă prin actele administrative contestate în cauză.

Instanţa de fond a constatat că pârâtul a recunoscut dreptul reclamanţilor la daune morale, critica acestora fiind legată de cuantumul acestora, iar în acest sens a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţi şi a majorat cuantumul daunelor morale acordate acestora, prin raportare la metoda de calcul statuată în Spania prin prevederile Legii nr. 35/2015.

Potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14 din 29 noiembrie 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data de referinţă a cauzei:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

2. în caz de deces:

(…) d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Înalta Curte constată că, în raport de chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, care este în esenţă reprezentată de cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor de autoritatea pârâtă prin deciziile contestate în cauză, precum şi de temeiul de drept reţinut inclusiv în considerentele acestor decizii, respectiv art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, instanţa de fond avea obligaţia ca la stabilirea despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, reprezentând daunele morale, să se raporteze la legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Este adevărat că în procesul de cuantificare a daunelor morale instanţa de fond nu avea obligaţia să ţină cont de normele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor privind "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (materiale şi morale) izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces", aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018 şi de Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în condiţiile în care acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe, însă avea obligaţia să se raporteze la instituţiile şi principiile de drept naţionale incidente în această materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., precum şi instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial, care este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ.

Ţinând cont şi că în cauză nu există niciun element de extraneitate, iar părţile nu au invocat aplicabilitatea unei alte legi decât cea română, instanţa de control judiciar reţine că în mod nelegal instanţa de fond a procedat la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamanţilor, prin raportare la metoda de calcul statuată în Spania prin prevederile Legii nr. 35/2015.

Înalta Curte aminteşte că, în contextul în care Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia au fost formulate cererile de despăgubire către F.G.A., nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, rămân aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi, în considerarea acestora, atât F.G.A., cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi, totodată, este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Având în vedere existenţa unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamantul A. şi victimă, respectiv de calitatea de soţ văduv supravieţuitor a reclamantului B., cu ocazia rejudecării instanţa de fond va proceda la cuantificarea despăgubirilor, valorile morale lezate prin decesul victimei urmând a fi analizate atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa naţională şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit, pe de o parte, de a se repara prejudiciul, iar pe de altă parte, de a nu se ajunge în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.

Nu în ultimul rând, având în vedere dezlegarea dată motivului de recurs care vizează casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate de recurentă nu se mai impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa de fond.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 881 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 881 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.