Nullity of cassation appeal for failure to substantiate specific grounds of illegality under Article 488(1)(8) CPC

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de emitere a actului administrativ înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. din zona Zetea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, a solicitat obligarea acestuia la îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin potrivit Legii nr. 148/2018, prin emiterea ordinului la stabilirea derogării de prevenţie pentru vânarea carnivorelor mari pentru anul 2019, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru termenul de judecată din data de 24 iunie 2019 reclamanta A. din zona Zetea a depus la dosar o cerere de modificare şi completare a cererii iniţiale, solicitând obligarea pârâtului la îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin potrivit Legii nr. 148/2018, prin emiterea Ordinului la stabilirea derogării de prevenţie pentru vânarea carnivorelor mari pentru anul 2019.

În petitul II, în completare, reclamanta a solicitat emiterea unui act administrativ (Ordin) în vederea aplicării Ordinului Vice-Prim Ministrului, Ministrului Mediului, nr. 625/2018, privind aprobarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România, Monitor Oficial anul 186 (XXX) Nr. 549 bis, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 302 din 24 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24 iulie 2019, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 124 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. din zona Zetea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului.

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 124 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. din zona Zetea, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi completată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 martie 2020, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a invocat în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale relevante în cauză

La data de 17 februarie 2022 a fost înregistrată pe rolul instanţei cererea formulată de recurenta-reclamantă privind completarea motivelor de recurs, cu referire la modificările legislative intervenite de la momentul pronunţării sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar Înalta Curte reţine că cererea formulată de recurenta-reclamantă privind completarea motivelor de recurs, cu referire la modificările legislative intervenite de la momentul pronunţării sentinţei recurate, nu va fi analizată de către instanţa de recurs, fiind tardiv formulată, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 487 şi art. 489 din C. proc. civ., urmând a fi analizată exclusiv cererea de recurs.

Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, raportat la obiectul acţiunii, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a făcut referire la interesul pe care îl are pentru a solicita emiterea ordinului de derogare, prin raportare la situaţia de fapt aratată, or, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin reluarea aceloraşi argumente în cuprinsul cererii de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de reclamanta A. din zona Zetea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. din zona Zetea împotriva sentinţei civile nr. 124 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.