Enrollment in specialized lawyers' table contingent on active professional status despite annulled admission and res judicata

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 ianuarie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Călăraşi şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 8/06.08.2018 a Consiliului Baroului Călăraşi, precum şi a Deciziei nr. 420/08.12.2018 Consiliului UNBR şi, în consecinţă, obligarea pârâţilor la emiterea unui act prin care aceasta să fie înscrisă în "Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei" şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat inclusiv excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 de anulare a deciziei de primire în profesie, emisă de Baroul Călăraşi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 280 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Călăraşi şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca fiind neîntemeiată şi a respins excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011, emisă de Baroul Călăraşi, ca fiind intrată sub autoritatea de lucru judecat prin raportare la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1227/2018.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 280 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că prima instanţă nu a analizat sub niciun aspect temeiul de drept al cererii de înscriere pe Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat si nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, respectiv aplicarea Hotărârii U.N.B.R. nr. 126/2016 la situaţia de fapt dedusă judecăţii, în condiţiile în care solicitarea sa nu se întemeiază pe efectele Deciziei CCR nr. 297/2014, ci tocmai pe dispoziţiile Hotărârii U.N.B.R. nr. 126/2016.

În acest context, recurenta-reclamantă a apreciat că nu se poate pune problema retroactivităţii, întrucât nu face altceva decât să îşi valorifice, pentru viitor, un drept conferit prin hotărârea amintită şi, având în vedere că a fost primită în profesie cu scutire de examen prin Decizia nr. 21/28.06.2010 şi nu a exercitat niciodată profesia, nefiind înscrisă în niciun moment în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, întruneşte condiţiile impuse prin Hotărârea UNBR.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că situaţia unei persoane faţă de care s-a dispus anularea deciziei de primire în profesie este similară cu cea a unei persoane faţă de care decizia de primire în profesie nu a produs efecte în baza sancţiunii caducităţii, care a operat fără intervenţia emitentului, în baza art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Finalmente, şi într-o situaţie, şi în cealaltă, decizia de primire în profesie nu produce efecte juridice, persoanele fiind într-o situaţie similară.

Totuşi, după momentul declarării neconstituţionalităţii art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, a fost generată o discriminare în rândul acestor persoane deoarece, deşi se află în aceeaşi situaţie din punctul de vedere al efectelor juridice produse de decizia de primire în profesie, li se aplică un tratament diferit în ceea ce priveşte posibilitatea de a se înscrie în noul Tablou.

Pentru persoanele faţă de care decizia de primire în profesie nu a produs efecte juridice prin interevenţia caducităţii, nemaifiind aplicabil termenul de 2 luni ca urmare a Deciziei CCR, se consideră că pot fi înscrise în noul Tablou. Însă, pentru persoanele faţă de care a fost emisă o decizie de anulare a deciziei de primire în profesie, motivul neproducerii de efecte juridice fiind tocmai decizia de anulare, acestea se află în situaţia în care nu mai pot solicita înscrierea în noul Tablou.

Din această perspectivă şi contrar celor reţinute de prima instanţă a apreciat că Decizia nr. 25/21.03.2011 nu şi-a produs efectele, motiv pentru care prima condiţie stipulată prin Hotărârea UNBR nr. 126 din 4 iunie 2016 - persoana să fi fost primită în profesia de avocat - este îndeplinită, iar împrejurarea că Decizia nr. 21/28.06.2010 de primire în profesie a devenit caducă nu contrazice cu nimic afirmaţia anterioară, întrucât efectul de care este legată acea condiţie a fost produs - aceasta a fost primită în profesie, chiar şi numai pentru două luni.

Printr-un alt set de critici, în ceea ce priveşte raportul dintre prezentul dosar şi dosarul nr. x/2014, recurenta-reclamantă a învederat că, în esenţă, considerentele instanţelor care s-au pronunţat în dosarul nr. x/2014 nu sunt compatibile cu analiza pe care instanţa trebuie să o facă în prezentul dosar şi, deci, nu se pot opune nici măcar cu putere de lucru judecat, întrucât au fost avute în vedere chestiuni juridice distincte, iar între cele două cereri există diferenţe substanţiale atât la nivelul cauzei, cât şi la nivelul obiectului.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 de anulare a deciziei de primire în profesie, recurenta-reclamantă a arătat că, în cazul în care instanţa ar aprecia că Decizia nr. 25/21.03.2011 şi-a produs efectele şi, din această pricină, nu se poate considera că a fost primită în profesie, astfel încât prima condiţie impusă de Hotărârea UNBR nr. 126 din 4 iunie 2016 nu este îndeplinită, a înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011.

Faţă de faptul că prima instanţă a reţinut că există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte această excepţie în raport de decizia civilă nr. 1227/21.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciază că aceste considerente sunt neîntemeiate, câtă vreme excepţia de nelegalitate din dosarul nr. x/2014, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 1227/21.03.2018, a fost soluţionată prin raportare la alte temeiuri juridice, respectiv prin raportare la cauza cererii de chemare în judecată formulată în acel dosar şi la solicitarea reclamantei de înscriere în Tabolul avocaţilor incompatibili.

Or, în prezentul dosar, reclamanta solicită înscrierea în Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, sens în care, în prezentul dosar, există o cauză diferită a cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, a susţinut că, în cauză, condiţiile de admisibilitate ce rezultă din analiza art. 4 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, iar caracterul nelegal al Deciziei nr. 25/21.03.2011 decurge, în esenţă, din următoarele argumente, respectiv Consiliul Baroului Călăraşi nu avea atribuţia să emită o astfel de decizie şi hotărârea are la bază un caz de nedemnitate în care aceasta nu s-a aflat niciodată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 aprilie 2020, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 aprilie 2020, intimatul-pârât Baroul Călăraşi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, reţinând următoarele considerente:

În primul rând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 ca şi o critică în legătură cu soluţia primei instanţei pronunţată cu privire la acest petit, iar nu ca o excepţie nouă, urmând ca această critică să fie avută în vedere la soluţionarea recursului declarat în cauză.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, prin Decizia Consiliului Baroului Călăraşi nr. 21/28.06.2010, recurenta-reclamantă a fost primită în profesia de avocat cu scutire de examen, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la acel moment.

Prin Decizia Consiliul Baroului Călăraşi nr. 25/21.03.2011 s-a dispus anularea Deciziei nr. 21/28.06.2010, întrucât de la data emiterii Deciziei nr. 21/28.06.2010 şi până la data de 21 martie 2011 reclamata a refuzat să facă să înceteze starea de incompatibilitate în care se afla, fiind astfel încălcate prevederile art. 14 lit. a), art. 16 alin. (2) lit. b), art. 24 alin. (2)3 din Legea nr. 51/1995.

Având în vedere Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, precum şi Hotărârea nr. 126/04.06.2016 a Consiliului U.N.B.R. din data de 4-5 iunie 2016, reclamanta a formulat o cerere către Baroul Călăraşi, înregistrată sub nr. x/01.09.2016, prin care a solicitat înscrierea în "Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei".

Ulterior, Baroul Călăraşi a emis Decizia nr. 8/06.08.2018, prin care a respins cererea reclamantei, deoarece la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/22.05.2014 nu avea calitatea de avocat.

Decizia nr. 8/06.08.2018 a Baroului Călăraşi a fost atacată de reclamantă în faţa UNBR, însă Consiliul Uniunii a respins contestaţia prin Decizia nr. 420/08.12.2018 .

În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanţa de fond nu ar fi analizat sub niciun aspect temeiul de drept al cererii de înscriere pe Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Astfel, temeiul de drept invocat de reclamantă în cererea de înscriere înregistrată la 01 septembrie 2016 este art. 53 alin. (2) lit. f) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Analizând conţinutul acestor texte legale, se constată că reclamanta s-a raportat la forma acestor dispoziţii anterior republicării Legii nr. 51/1995 din data de 07 februarie 2011, respectiv:

"Art. 53 alin. (2) lit. f): Consiliul baroului are următoarele atribuţii: (…) hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia;

Art. 24 alin. (1): Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate."

Totodată, art. 44 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/2011 stipulează că:

"Se va întocmi separat un tablou al avocaţilor incompatibili, alcătuit potrivit anexei nr. VII, care se verifică şi se reactualizează până la data de 15 ianuarie a fiecărui an".

Prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016, nepublicată în Monitorul Oficial, s-a dispus modificarea şi completarea Statutului menţionat, în sensul introducerii lit. a)1) la art. 337 alin. (1) şi completării Anexei nr. VII la Statutul profesiei de avocat cu o nouă secţiune - Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.

Instanţa de recurs are în vedere, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016 nu s-a reglementat o nouă modalitate de a accede în profesia de avocat şi nici nu au fost create condiţii specifice de înscriere în noul tablou constituit, aplicându-se regulile prevăzute de lege pentru înscrierea în tabloul avocaţilor incompatibili. Aşadar, constituirea Tabloului avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei nu creează o nouă categorie de avocaţi incompatibili, acest tablou având doar rolul de a diferenţia avocaţii ce au devenit incompatibili în cursul exercitării profesiei de cei care s-au aflat în stare de incompatibilitate încă de la primirea în profesie şi, cel mai important, această diferenţiere s-a realizat în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2014.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2014 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de B. în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este neconstituţională.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în ceea ce priveşte art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, că efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcţie de momentul în care aceasta intervine. Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaţilor incompatibili, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunţând la funcţia deţinută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancţiune, aceea a excluderii din profesie.

Curtea Constituţională a mai reţinut că scopul urmărit putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaţilor aflaţi în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaţilor incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocaţi a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie şi a constatat că, prin instituirea, în cazul primei categorii de avocaţi, a obligaţiei încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecinţa, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancţiune, care depăşeşte limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere.

Art. 147 alin. (1) din Constituţie stabileşte, în privinţa legilor şi ordonanţelor declarate neconstituţionale că "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 521 din 14 iulie 2014, astfel că numai începând cu această dată se consideră că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma analizată de CCR, are următorul conţinut:

"În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate".

În contextul anterior reţinut şi având în vedere că reclamanta, în sustinerea cererii privind anularea deciziilor atacate a susţinut că Baroul Călăraşi a emis în mod greşit Decizia nr. 8/06.08.2018, prin care a respins cererea acesteia de înscriere în Tabloul Avocaţilor din Baroul Călăraşi, în considerarea faptului că la data Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/22.05.2014 nu deţinea în mod formal calitatea de avocat, generând astfel o discriminare contra intereselor sale, discriminare privind persoanele care au fost excluse din Barou pentru nerezolvarea stării de incompatibilitate, respectiv pentru cele care nu au fost sancţionate, în mod corect s-a raportat instanţa de fond la chestiunile tranşate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2014.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curtea respinge, ca nefondate, şi criticile reclamantei referitoare la greşita raportare a primei instanţe la considerentele instanţelor care s-au pronunţat în dosarul nr. x/2014 şi reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză să nu mai fie cu putinţă.

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti;

(2) efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorităţii de lucru judecat.

Elementele autorităţii de lucru judecat, atunci când se urmăreşte blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părţile, (b) obiectul şi (c) cauza, care trebuie să fie aceleaşi în ambele procese.

În privinţa efectului pozitiv, Înalta Curtea reţine că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond.

În concluzie, efectul pozitiv presupune existenţa unui proces în desfăşurare între aceleaşi părţi, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, iar efectul negativ opreşte o nouă judecată în fond.

Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

În interpretarea textului menţionat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reţinut că "în privinţa considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluţia din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente aşa-numite "decisive", explicaţia şi fundamentul soluţiei, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanţei trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat şi acele motive care conţin ele însele, separat de soluţia din dispozitiv (şi făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre aşa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranşeze aspecte ale litigiului dedus judecăţii de o manieră incidentală, aşa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluţia din dispozitiv, ci conţin ele însele soluţia asupra unei apărări (…). A nega efectul autorităţii de lucru judecat unei soluţii date de instanţă asupra unui punct litigios supus dezbaterii părţilor, doar pe motiv că soluţia se regăseşte în considerente, înseamnă a contesta însuşi fundamentul autorităţii de lucru judecat - verificarea jurisdicţională care dă răspuns contestaţiei făcute de părţi - şi de a deschide şirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 586 - 587).

Instanţa de control judiciar are în vedere că prin sentinţa civilă nr. 1723/16 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, faptul că "la momentul formulării cererii nr. x/17.07.2014, reclamanta nu mai deţinea calitatea de avocat, conferită prin Decizia nr. 21/28.06.2010, emisă de Baroul Călăraşi". Date fiind aceste considerente, care susţin soluţia instanţei de fond, reclamanta nu putea deţine calitatea de avocat la o dată ulterioară, respectiv 01 septembrie 2016, când a solicitat înscrierea în noul tablou.

Considerente definitive, ce au intrat de asemenea în puterea lucrului judecat, privind neîndeplinirea de către reclamantă a condiţiei de a fi avocat, sunt reluate şi în decizia nr. 1227 din 21 martie 2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1723/16 iunie 2015. Astfel, în cadrul acestei decizii, instanţa supremă a statuat inclusiv în ceea ce priveşte competenţa Baroului Călăraşi de a emite Decizia nr. 25/2011, reţinând că pârâta nu şi-a depăşit atribuţiile şi că reclamanta nu a dobândit calitatea de avocat, întrucât decizia de primire în profesie a devenit caducă. Totodată, s-a reţinut şi că nu erau îndeplinite condiţiile de trecere a reclamantei în tabloul avocaţilor incompatibili întrucât nu îndeplinea una din condiţiile prevăzute de art. 25 alin. (2), respectiv aceea de a avea calitatea de avocat, fiind analizată inclusiv incidenţa Deciziei CCR nr. 297/2014, statuând că aceasta se aplică de la data publicării, dată la care reclamanta nu avea calitatea de avocat.

În raport de aceste dezlegări obligatorii, având în vedere că ulterior publicării Deciziei CCR nr. 297/2014 şi implicit, a emiterii Hotărârii U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016, reclamanta nu a dobândit un nou drept de a accede în profesia de avocat, aceasta întemeindu-şi cererea de chemare în judecată formulată în cauză tot pe Decizia de primire în profesie nr. 21/28.06.2010, o nouă solicitare de înscriere într-un tablou al avocaţilor incompatibili este neîntemeiată, ţinând cont de faptul că dreptul reclamantei de primire în profesie se analizează distinct de dreptul acesteia de a fi înscrisă într-un tablou al avocaţilor, cel din urmă exercitându-se condiţionat de existenţa celui dintâi şi întotdeauna ulterior primirii în profesie.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 de anulare a deciziei de primire în profesie, în mod corect a reţinut instanţa de fond autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1227 din 21 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014, prin care s-a reţinut cu putere de lucru judecat că Decizia nr. 25/21.03.2011 a fost în mod legal emisă de Consiliul Baroului Călăraşi, având în vedere că în ambele dosare reclamanta a susţinut caracterul nelegal al Deciziei nr. 25/21.03.2011 pe baza aceloraşi argumente, respectiv Consiliul Baroului Călăraşi nu avea atribuţia să emită o astfel de decizie şi hotărârea are la bază un caz de nedemnitate în care aceasta nu s-a aflat niciodată.

De altfel, reclamanta a învederat că înţelege să invoce această excepţie doar în situaţia în care s-ar aprecia că neîndeplinirea condiţiei de a fi avocat se întemeiază pe Decizia nr. 25/21.03.2011, emisă de Baroul Călăraşi, or, în speţă, s-a reţinut neîndeplinirea acestei condiţii având în vedere efectele lucrului judecat anterior, în dosarul nr. x/2014 şi nu Decizia nr. 25/21.03.2011, emisă de Baroul Călăraşi, astfel că nici nu se mai impunea analiza acesteia.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, respectiv suma de 952 RON către intimatul-pârât Baroul Călăraşi şi suma de 967,01 RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, astfel cum a fost dovedit cu înscrisurile de la dosarul instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 280 din 18 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, astfel: suma de 952 RON către intimatul-pârât Baroul Călăraşi şi suma de 967,01 RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.