Validity of registered mail service for bar association decisions and deadline for administrative challenge

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 06 august 2019, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a solicitat să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 66/18.11.2010, emisă de pârâtul Baroul Bihor;

- anularea Deciziei nr. 472/05.06.2019, emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România;

- constatarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru numirea sa în profesia de avocat, cu scutire de examen;

- obligarea pârâţilor să emită deciziile de primire în profesia de avocat şi să procedeze la înscrierea sa în tabloul avocaţilor definitivi ai Baroului Bihor;

- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 472/05.06.2019 şi repunerea reclamantului în termenul de contestare a Hotărârii nr. 66/18.11.2010.

Prin sentinţa civilă nr. 140/CA/02.10.2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantului, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09 octombrie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 321 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, fără cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 321 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 86 alin. (3) din vechiul C. proc. civ. şi nu cele ale art. 92 alin. (4) din vechiul C. proc. civ.

Apreciază că Hotărârea nr. 66/18.11.2010 a Consiliului Baroului Bihor nu s-a făcut conform dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, ceea ce echivalează cu o necomunicare a acestui act administrativ. Astfel, în condiţiile în care legislaţia ce reglementează profesia de avocat nu conţine prevederi speciale referitoare la comunicarea actelor emise de organele de conducere ale profesiei, în speţă se aplică dispoziţiile de drept comun şi, fiind vorba de un act administrativ, norma aplicabilă o reprezintă Legea nr. 554/2004. Astfel, în raport de prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că legea contenciosului administrativ nu conţine dispoziţii speciale în privinţa comunicării actelor administrative, se aplică dispoziţiile C. proc. civ. în vigoare la acea dată, respectiv 07 decembrie 2010.

Prin urmare, deşi comunicarea Hotărârii nr. 66/18.11.2010 a Consiliului Baroului Bihor trebuia să se realizeze conform art. 92 alin. (4) din vechiul C. proc. civ., aceasta s-a comunicat în mod nelegal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în opinia sa singura comunicare a Hotărârii nr. 66/18.11.2010 a Consiliului Baroului Bihor având loc la data de 15 aprilie 2019, în urma solicitării sale de comunicare formulată în data de 19 ianuarie 2018.

În atare situaţie, recurentul-reclamant a apreciat contestaţia formulată împotriva hotărârii Consiliului Baroului Bihor ca fiind în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii Consiliului Baroului Bihor, la cererea sa.

Constatând faptul depunerii în termen a contestaţiei, se impune analiza pe fond a cererii sale de primire în profesie cu scutire de examen şi anularea celor două hotărâri de respingere a cererii sale.

Astfel, prin Hotărârea nr. 66/18.11.2010, Consiliul Baroului Bihor a hotărât respingerea cererii sale de primire în profesie cu scutire de examen. În motivarea hotărârii date, Consiliul Baroului Bihor a invocat, pe de o parte, faptul că, nu s-a conformat solicitării Baroului Bihor din adresa nr. x/27.10.2010, potrivit căreia urma să-şi completez dosarul şi cererea de înscriere conform prevederilor art. 15 şi 16 din Statutul profesiei de avocat şi din Hotărârea 902 din 11.09.2010 a Consiliului U.N.B.R., iar pe de altă parte, că nu a achitat suma de 200 RON, reprezentând taxă de participare la testul de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 din Statutul profesiei de avocat, atât cererea de primire în profesia de avocat, fără scutire de examen, cât şi actele pe care le-a anexat în dublu exemplar, depuse la Baroul Bihor, coincid atât ca formă cât şi ca fond cu cele prevăzute în textul de lege menţionat.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 din acelaşi statut, în fapt acestea exced solicitării sale, întrucât fac referire la un potenţial membru al unui barou din altă ţară în vederea exercitării profesiei de avocat în România.

În ce priveşte neachitarea sumei de 200 RON, reprezentând taxă de participare la testul de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, a apreciat că această sumă nu se cuvine a fi achitată, atâta timp cât a solicitat primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 martie 2020, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 martie 2020, intimatul-pârât Baroul Bihor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi în susţinerea orală a cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 487 şi art. 489 din C. proc. civ., singurul motiv de recurs invocat în termen este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind indicate de altfel critici prin cererea de recurs care să se subsumeze şi altor cazuri de casare, astfel că recursul va fi analizat exclusiv din perspectiva acestui motiv de casare.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, prin cererea adresată Baroului Bihor, la data de 10 mai 2010, înregistrată sub nr. x/2010, reclamantul A. a solicitat primirea sa în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 .

Prin Hotărârea nr. 66/18.11.2010, pârâtul Baroul Bihor a respins cererea reclamantului, motivat de faptul că acesta nu s-a conformat solicitărilor privind completarea dosarului şi a cererii de înscriere şi nu a achitat taxa de 200 RON pentru participarea la testul de verificare a cunoştinţelor specifice profesiei de avocat.

Hotărârea nr. 66/18.11.2010, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, i-a fost comunicată acestuia, prin scrisoare recomandată, la domiciliul indicat în cerere, la data de 07 decembrie 2010. Întrucât reclamantul nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenţei, plicul a fost returnat pârâtului Baroul Bihor, la data de 21 decembrie 2010, cu menţiunea "expirat termen păstrare" .

La data de 19 ianuarie 2018, reclamantul s-a adresat Baroului Bihor cu o cerere prin care a solicitat comunicarea deciziei prin care această instituţie s-a pronunţat asupra cererii sale de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, depusă în cursul anului 2010.

În urma acestei solicitări, Baroul Bihor, prin adresa nr. x/15.04.2019, i-a adus reclamantului la cunoştinţă faptul că prin Hotărârea nr. 66/18.11.2010, cererea sa a fost respinsă, iar această hotărâre i-a fost comunicată la adresa indicată în cuprinsul cererii, însă plicul ce conţine originalul hotărârii nu a fost ridicat, întorcându-se la Baroul Bihor . Totodată, reclamantului i-a fost comunicată şi o copie certificată a hotărârii menţionate.

Ca urmare a comunicării acestui răspuns, reclamantul a formulat contestaţie administrativă împotriva Hotărârii nr. 66/18.11.2010, înregistrată sub nr. x-CS-07.05.2019, iar prin Decizia nr. 72/05.06.2019 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată .

Pentru a adopta această soluţie, Uniunea Naţională a Barourilor din România a reţinut că Hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului prin scrisoare recomandată, la adresa indicată în cuprinsul cererii, însă acesta nu a înţeles să ridice corespondenţa, iar faptul că în data de 15 aprilie 2019 i s-a comunicat o copie a Hotărârii, la cererea sa expresă, nu echivalează cu o repunere în termenul de contestaţie.

Nemulţumit de Decizia sus-menţionată, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu acţiunea pendinte, în condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, susţinând, în esenţă, că Hotărârea adoptată de pârâtul Baroul Bihor în cursul anului 2010 nu i-a fost comunicată în mod legal.

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, că legislaţia ce reglementează profesia de avocat, în temeiul căruia acesta şi-a întemeiat cererea formulată iniţial de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, depusă în cursul anului 2010 şi în temeiul căreia au fost emise actele administrative contestate în cauză, conţine prevederi speciale referitoare la comunicarea actelor emise de organele de conducere ale profesiei.

Astfel, în capitolul "Reguli de procedură" - art. 268 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat din 25 septembrie 2004, actul normativ incident raportat la data raportului juridic supus analizei, prevede că "Soluţia se comunică, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau direct prin semnătură pe copie, avocatului cercetat, persoanei care a făcut plângerea şi preşedintelui U.N.B.R., în termen de cel mult 15 zile de la luarea deciziei prevăzută la alin. (1)", iar potrivit art. 32 alin. (2) din acelaşi act normativ, convocarea avocatului se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Prin urmare, legislaţia profesiei de avocat conţine reglementări privind comunicarea actelor, din interpretarea cărora, prin analogie, rezultă că hotărârea prin care Baroul Bihor i-a respins reclamantului cererea de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, a fost în mod legal comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar, ca o consecinţă directă a principiului specialia generalibus derogant, prevederile legii speciale trebuie aplicate cu prioritate în cauză.

De altfel, chiar şi prin prisma dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1865, procedura de comunicare a Hotărârii nr. 66/18.11.2010, emisă de Baroul Bihor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire apare ca fiind legal îndeplinită, având în vedere preverile art. 86 alin. (3), în conformitate cu care:

"În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire (…)".

Instanţa de recurs împărtăşeşte opinia primei instanţe potrivit căreia, în speţă, comunicarea prevăzută la alin. (1) nu este posibilă, dat fiind faptul că acesta se referă la agenţii procedurali ai instanţelor de judecată şi nu poate reţine ca fiind incident în cauză art. 92 alin. (4) din C. proc. civ. de la 1865, întrucât acesta reglementează modalitatea de înmânare a citaţiei emisă de către instanţele de judecată şi acest text se interpretează coroborat cu dispoziţiile art. 88, art. 90 şi art. 91 din C. proc. civ. de la 1865.

În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că termenul de 15 zile instituit de legiuitor pentru contestarea Hotărârii Baroului Bihor a început să curgă cel mai târziu în data de 20 decembrie 2010 (data la care s-a aprobat returnarea plicului).

Nu în ultimul rând, solicitarea reclamantului din data de 18 ianuarie 2018 de comunicare a Hotărârii prin care a fost soluţionată cererea sa de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu are aptitudinea de a determina repunerea acestuia în termenul de exercitare a contestaţiei, în condiţiile în care, pe de o parte, remiterea cu această ocazie, a unei copii a Hotărârii nu are valoarea unei veritabile comunicări, iar pe de altă parte, pentru că, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, nu există nicio justificare rezonabilă a pasivităţii reclamantului timp de 8 ani de zile şi nu ar face altceva decât să valideze lipsa sa de diligenţă în raport de dispoziţiile legale incidente anterior enunţate.

De altfel, repunerea în termen, potrivit dispoziţiilor art. 103 din C. proc. civ. de la 1865, presupune o împiedicare efectivă de a acţiona, or, reclamantul, prin susţinerile reluate şi prin cererea de recurs, tinde doar să justifice nevalabilitatea actului de procedură al comunicării, ceea ce este incompatibil cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865. Asfel, dacă actul de procedură al comunicării hotărârii Baroului Bihor ar fi fost lovit de nulitate, acesta nu ar fi avut aptitudinea de a declanşa în mod valabil curgerea termenului de declarare a contestaţiei, consecinţa fiind că reclamantul ar fi fost în termen legal de formulare a contestaţiei, în absenţa unei comunicări valabile a hotărârii Baroului Bihor.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 321 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.