Scope of "technological own consumption" exemption for green certificates where energy-generating equipment is excluded from power plant establishment authorization

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 19.05.2015 sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a anularea parţială a deciziei - preşedintelui ANRE nr. 939 din 15 aprilie 2014, respectiv poziţia nr. 9 din lista operatorilor economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2013, la care figurează A. şi obligarea paratei ANRE la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 30.06.2014 reclamanta A. S.A. a formulat cerere adiţională, prin care solicită:

1. Anularea parţială a deciziei preşedintelui ANRE nr. 939 din 15 aprilie 2014, respectiv poziţia nr. 9 din lista operatorilor economici care nu au îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2013, la care figurează A.;

2. Obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Adminstraţia Fondului pentru Mediu la restituirea sumei de 1.938.912,07 RON achitate de A. în baza Deciziei cu titlu de certificate verzi neachiziţionate;

3. Obligarea pârâtelor la plata dobânzii de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere de la data plăţii (respectiv. 2.06.2014) şi până la data restituirii sumei de 1.938.912,07 RON şi 4. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 19.11.2014 Curtea a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtul AFM pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul ANRE cu privire la capetele de cerere doi şi trei din cererea adiţională, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul încheierii.

Prin sentinta civila nr. 734/16.03.2015, Curtea de Apel Bucuresti - sectia a VIII-a a respins actiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1196/23.03.2017, Inalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis recursul introdus de reclamanta, a casat sentinta de mai sus si a trimis cauza spre rejudecare instantei de fond, reţinând nemotivarea sentinţei.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios adminisitrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2014

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5101 pronunţată în data de 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea cauzai în fond şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost modificată.

În cuprinsul motivelor de recurs a susţinut că instanţa de rejudecare a stabilit în mod nelegal că societatea A. ar avea obligaţia de a achiziţiona certificate verzi.

Sub acest aspect a menţionat următoarele:

- Consumul propriu tehnologic este exceptat de la obligaţia de achiziţie de certificate verzi. Este necontestat că pentru energia electrică aferentă consumului propriu tehnologic nu există obligaţia de achiziţie de certificate verzi. Excepţia rezultă din art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 220/2008 care stabilesc că producătorii de energie electrică au obligaţia de a achiziţiona certificate verzi pentru energia electrică utilizată pentru consumul propriu final, altul decât consumul propriu tehnologic;

- instanţa de fond în mod nelegal a ignorat singurul criteriu relevant pentru aplicarea corectă în speţă a legii, respectiv criteriul necesităţii funcţionale a echipamentelor, şi, ca atare, a ajuns la concluzia eronată că energia electrică consumată de instalaţia de clincherizare nu reprezintă consum propriu tehnologic. Deşi a reţinut că energia electrică este produsă prin recuperarea şi transformarea energiei termice din Gazele de clincher produse de Instalaţia de clincherizare, instanta nu a ataşat niciun efect acestui rol al instalaţiei în procesul de producere a energiei electrice. În fapt, instanţa a ignorat total rolul pe care instalaţia de clincherizare îl are în producerea energiei electrice singurul relevant din perspectiva legislaţiei privind certificatele verzi aplicabile.

- judecătorul fondului a aplicat greşit legea întrucât a limitat sfera consumului propriu tehnologic la consumul echipamentelor proiectate ab initio cu scopul de a servi la producerea energiei electrice şi la cel al echipamentelor listate în autorizaţia de înfiinţare şi în licenţa de producere a energiei electrice, indiferent de rolul practic îndeplinit de aceste echipamente. În fapt, instanta a ignorat prevederile legale relevante şi a invocat o serie de argumente străine de lege pentru a susţine legalitatea Deciziei ANRE.

Instanţa a aplicat criterii greşite pentru a stabili dacă Instalaţia de clincherizare este necesară pentru producerea energici electrice. Potrivit Curţii de Apel Bucureşti, Instalaţia de clincherizare nu este necesară pentru producerea energiei electrice întrucât scopul pentru care a fost instalată a fost producerea cimentului, iar nu a energiei electrice.

Procesul de producţie a energiei electrice a fost conceput în mod indispensabil de instalaţia de clincherizare. Faptul că instalaţia de clincherizare a avut iniţial un rol exclusiv în producţia de ciment este irelevant, câtă vreme acesteia i s-a acordat un rol esenţial în producţia de energie electrică prin modul în care a fost concepută Centrala Electrică.

Instanţa de rejudecare adaugă o condiţie neprevăzută de lege pentru aplicabilitatea exceptării de la obligaţia de a achiziţiona certificate verzi, respective condiţia ca instalaţia de clincherizare să se numere printre echipamentele prevăzute în autorizaţia de înfiinţare a Centralei Electrice şi în licenţa de producere a energiei electrice. Regimul obligaţiei de a achiziţiona certificate verzi este însă unul configurat legal diferit de cel al construirii şi exploatării unei centrale electrice. Instanţa nu poate interveni prin adăugarea unor condiţii suplimentare de natură să restrângă cazurile în care operează excepţia de la obligaţia de a achiziţiona certificate verzi.

- Conform prevederilor legale relevante, consumul propriu tehnologic reprezintă cantitatea de energie electrică consumată de echipamentele necesare pentru producerea de energie electrică, inclusiv de cele care manipulează şi prepară sursa de energie din care se produce energie electrică, iar instalaţia de clincherizare este indispensabilă în producerea energiei electrice întrucât produce şi direcţionează gazele de clincher ce conţin energia termică transformată în energie electrică în cadrul Centralei Electrice.

Din cele de mai sus rezultă că energia electrică consumată de instalaţia de clincherizare este parte a consumului propriu tehnologic al centralei electrice şi, deci, A. nu are obligaţia de a achiziţiona certificate verzi pentru această cantitate. Contrar susţinerilor instanţei, admiterea acţiunii A. nu ar însemna recunoaşterea nepermisă a efectelor juridice ale unor fapte nereglementate, ci din contra, consecinta legală necesară a aplicării corecte şi întocmai a definiţiei consumului propriu tehnologic şi a regimului juridic al achiziţiei de certificate verzi la situaţia de fapt reprezentată de specificul producţiei de energie electrică în cadrul centralei electrice.

- Instanţa de rejudecare a echivalat în mod nelegal corespondenţa părţilor cu respectarea procedurii legale de emitere a Deciziei ANRE, fiind încălcate prevederile art. 26 alin. (1)-(3) din Ordinul ANRE nr. 45/2011, aspect care atrage nulitatea actului administrativ, fără ca persoana vizată să fie obligată să probeze că suferit în concret o vătămare;

- S-a reţinut în mod nelegal că Decizia ANRE este motivată. În primul rând, motivarea în fapt şi drept a actului administrativ trebuie realizată în chiar cuprinsul acestuia, iar nu prin alte documente, inclusiv corespondenţă anterioară cu autoritatea. În al doilea rând, corespondenta anterioară dintre ANRE şi A. nu contine motivele pentru care instalaţia de clincherizare nu ar reprezenta un echipament necesar producerii energiei electrice şi nici motivele pentru care consumul de energie electrică al instalaţiei nu este consum propriu tehnologic. Singurul considerent al ANRE expus în corespondenţa referită de instanţă este cel pentru care, în opinia intimatei, instalaţia de clincherizare face parte din procesul de producţie a cimentului (Adresa nr. x/21.03.2014, indicată în Sentinţa recurată), aspect fără relevanţă în cauză. Ca atare, A. nu a putut cunoaşte în mod neîndoielnic motivele pentru care a fost emisă Decizia ANRE.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de către părţi, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Controlul judiciar declanşat de recurentă are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei Preşedintelui ANRE nr. 939/15.04.2014 privind stabilirea operatorilor economici care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi şi numărul de certificate verzi neachiziţionate de către aceştia pentru anul 2013.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, apreciind că consumul electric al cuptorului de cincherizare nu reprezinta un consum tehnologic propriu al centralei electrice şi ca atare, decizia ANRE de a solicita reclamantei achiziţionarea de certificate pentru acest consum a fost corectă.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanţa de fond a încălcat normele de drept material.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate prin două critici, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că acţiunea este neîntemeiată, întrucât actul prin care s-a stabilit că trebuie să achiziţioneze certificate verzi era nemotivat şi că, instalaţia de clinchetizare este parte componentă din centrala electrică.

Recurenta-reclamantă A. deţine o fabrică de ciment situată în judeţul Bihor. În vederea eficientizării producţiei şi protejării mediului, A. a construit o centrală electrică în baza autorizaţiei de înfiinţare nr. x/27.06.2012 şi a obţinut licenţa pentru producerea energiei electrice nr. 1190/6.03.2013.

S-a susţinut că instalaţia de recuperare a energiei termice reziduale din gazele rezultate din procesul de fabricaţie a clincherului de ciment cu producere de energie electrică este integrată în cadrul fabricii de ciment, fiind folosită în consumul propriu tehnologic şi că, atât instituţia pârâtă cât şi instanţa de fond au apreciat eronat că, cuptorul de clincher nu face parte din centrala electrică.

Mai mult în anul 2013 recurenta a comunicat pârâtei că, acest cuptor de clincherizare trebuie considerat ca fiind o parte componenta din centrala electrica, iar energia electrica necesara pentru functionarea cuptorului reprezintă energie utilizata pentru consumul propriu al centralei electrice, fiind exceptată de la obligaţia de a achiziţiona certificate verzi, in temeiul art. 8, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 220/2008 ("Cantitatea de energie electrică pentru care se stabileşte obligaţia de achiziţie de certificate verzi include ... energia electrică utilizată pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic, de către un producător de energie electrică").

Prin adresa ANRE nr. x/21.03.2014, pârâta a comunicat reclamantei că energia electrică consumată de Cuptorul de clincher, care generează atât clincherul, cât şi Gazele de clincher utilizate la producerea energiei electrice, nu reprezintă consum propriu tehnologi.

Prin Decizia ANRE nr. 939/15.04.2014 reclamantei, aflată la pozitia nr. 9), i s-a comunicat că nu si-a indeplinit obligaţia de a achiziţiona certificate verzi, stabilind obligaţia acesteia de a plăti Administraţiei Fondului de Mediu contravaloarea sumei 3.671 de certificate verzi neachiziţionate, la o valoare de 528,17 RON/certificat.

Reclamanta a contestat decizia, susţinând că este nemotivată şi că nu avea obligaţia de a achita certificatele verzi.

În ceea ce priveşte nemotivarea deciziei, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod legal şi temeinic a constatat că reclamanta ştia motivul pentru care s-a emis decizia, respectiv că pârâta a avut în vedere cantitatea de energie electrică utilizată în anul 2013 de cuptorul de clincherizare.

Societatea recurentă avea cunoştinţă de motivele pentru care decizia s-a emis, pârâta intimate ANRE emiţând o serie de adrese prin care comunica că energia consumată de cuptorul de clincher nu reprezintă consum propriu tehnologic, contex în care nu mai are relevanţă dacă actul final reprezentat de Deciza nr. 939/2014 contestată era motivată insuficient.

În ceea ce priveşte critica vizând faptul că pârâta şi instanţa de fond nu au observant că nu avea nevoie de autorizaţie pentru instalaţia de clincherizare, întrucât fusese instalată anterior centralei electrice, instanţa de recurs constată că este nefondată.

În cauză, societatea recurentă nu contestă faptul că este titulara Licenţei de producere a energiei electrice nr. 1190/06.03.2013, la care se face referire în Decizia Preşedintelui ANRE.

Mai mult susţine că nu are nevoie de autorizaţia emisă şi asupra instalaţiei de clincherizare ca şi parte componentă din centrala electrică şi nici în cadrul licenţei de producer a energiei electrice.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a susţinut că instanţa de rejudecare adaugă o condiţie neprevăzută de lege pentru aplicabilitatea exceptării de la obligaţia de a achiziţiona certificate verzi, respective condiţia ca instalaţia de clincherizare să se numere printre echipamentele prevăzute în autorizaţia de înfiinţare a Centralei Electrice şi în licenţa de producere a energiei electrice.

Înalta Curte nu poate reţine ca fiind fondate criticile menţionate anterior, întrucât potrivit prevederilor legale în vigoare trebuie prevăzut clar în cadrul cererii de autorizare principalele componente din cadrul centralei electrice, or în cazul în speţă, cuptorul de clincherizare nu apare în autorizaţie.

Sub acest aspect şi critica vizând faptul că instanţa de fond şi pârâtele nu au ştiut să facă delimitare între regimul obligaţiei de a achiziţiona certificate verzi şi cel al construirii şi exploatării unei centrale electrice nu are temei legal.

Instanţa de fond nu a intervenit prin adăugarea unor condiţii suplimentare de natură să restrângă cazurile în care operează excepţia de la obligaţia de a achiziţiona certificate verzi, ci doar a aplicat dispoziţiile legale incidente în cauza dedusă judecăţii.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 toţi producătorii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiari ai sistemului de promovare prin certificate verzi, aveau obligaţia de a achiziţiona certificatele verzi necesare pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi de pe piaţa de certificate verzi.

Pentru anul 2013, contravaloarea unui certificat verde a fost stabilită prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 10/2013 privind actualizarea valorilor limită a certificatelor verzi şi a contravalorii unui certificat verde neachiziţionat, aplicabile pentru anul 2013.

Prin adresa nr. x/21.02.2014, societatea a transmis ANRE cantitatea de energie electrică produsă în anul 2013 de centrala electrică pe care o deţine şi utilizată pentru consumul propriu al societăţii, respectiv că este 0, întrucât a folosit întraga cantitate de energie în cadrul centralei electrice pentru consum propriu tehnologic, cu cuptorul de clincherizare din cadrul fabricii de ciment.

Dispoziţiile art. 6 alin. (8) din Legea nr. 220/2008 stabilesc un drept, respectiv acela că "producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie beneficiază de certificate verzi conform prevederilor deciziei de acreditare emise de ANRE în baza regulamentului prevăzut la art. 6 lit. a), începând cu data emiterii acesteia."

Prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege stabilesc o obligaţie, respectiv: "cantitatea de energie electrică pentru care se stabileşte obligaţia de achiziţie de certificate verzi include energia electrică utilizată pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic, de către un producător de energie electrică."

Este de observat faptul că ultima dispoziţie normativă citată se aplică indiferent de combustibilul utilizat pentru producerea energiei electrice, astfel încât toţi producătorii care utilizează energie electrică produsă pentru consum propriu, altul decât consumul propriu tehnologic al centralei de producere a energiei electrice au obligaţia de achiziţie de certificate verzi.

În acest context, dacă recurenta-reclamantă dorea să nu cumpere certificate verzi trebuia să menţioneze ca şi componentă principală a centralei cuptorul de clincherizare, în caz contrar consumul tehnologic al acestuia nu reprezintă un consum propriu al centralei electrice.

Trebuie precizat că nici o instanţă nu poate ţine cont de definiţia consumului propriu tehnologic, dacă instalaţia folosită nu se găseşte în autorizaţia de înfiinţare a centralei electrice.

Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurentei vizând consumul propriu tehnologic, care ar reprezintă cantitatea de energie electrică consumată de echipamentele necesare pentru producerea de energie electrică, inclusiv de cele care manipulează şi prepară sursa de energie din care se produce energie electrică, iar instalaţia de clincherizare este indispensabilă în producerea energiei electrice întrucât produce şi direcţionează gazele de clincher ce conţin energia termică transformată în energie electrică în cadrul Centralei Electrice.

Sub acest aspect, astfel cum s-a menţionat anterior componentă principală a centralei nu a fost menţionat ca fiind cuptorul de clincherizare, astfel că consumul tehnologic al acestuia nu reprezintă un consum propriu al centralei electrice.

Instanţa de rejudecare a echivalat în mod legal corespondenţa părţilor cu respectarea procedurii legale de emitere a Deciziei ANRE, fiind respectate prevederile art. 26 alin. (1)-(3) din Ordinul ANRE nr. 45/2011, actul administrativ a fost corect întocmit şi persoana vizată nu a suferit o vătămare prin neindicarea în cuprinsul ei a istoricului cofrepondenţei.

În aceste condiţii, soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, este legală şi este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică, pe care o va menţine.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5101 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.