Taxpayer status of a non-owner holder of public domain property under post-2014 fiscal law

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul (unitatea administrativ teritorială) Municipiul Oneşti - Direcţia Economico - Financiară, Serviciul constare şi control fiscal, anularea sumelor stabilite ca obligaţii fiscale prin Decizia de impunere nr. x din 22 iunie 2017, prin raportul de inspecţie fiscală nr. 31.139 din 22 iunie 2017 şi dispoziţia nr. 1855 din 8 septembrie 2017 a Primarului municipiului Oneşti prin care s-a respins contestaţia administrativă.

Prin sentinţa civilă nr. 202 din 22 februarie 2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (81) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 98 din C. proc. civ., precum şi a valorii obligaţiilor fiscale contestate.

La Curtea de Apel Bacău cauza a fost înregistrată la data de 12 martie 2018sub nr. x/2017 şi, ca urmare a punerii în discuţie a calităţii procesual pasive în raport de emitenţii actelor contestate, la primul termen de judecată, din 19 aprilie 2018, reclamanta a depus o cerere, denumind-o "precizări", prin care a menţionat că, în calitate de pârâţi sunt chemaţi în judecată atât Municipiul Oneşti - Direcţia Economico-Financiară - Serviciul constatare şi control fiscal, în calitate de emitent a actelor administrativ-fiscale contestate, cât şi Primarul municipiului Oneşti, în calitate de emitent al dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Prin urmare, prin încheierea din 19 aprilie s-a dispus citarea Primarului municipiului Oneşti în calitate de pârât.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 68/2018 pronunţată în data de 7 iunie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată (sub aspectul părţilor), formulată de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Oneşti - Direcţia Economico Financiară, Serviciul constatare şi control fiscal şi Primarul municipiului Oneşti.

Anulează, în parte, dispoziţia nr. 1855 din 8 septembrie 2017 emisă de pârâtul Primarul municipiului Oneşti în soluţionarea contestaţiei administrative, decizia de impunere nr. x din 22 iunie 2017 emisă de pârâtul Municipiul Oneşti - Serviciul constatare şi control fiscal şi raportul de inspecţie fiscală nr. 31.139 din 22.06.2017 întocmit de Municipiul Oneşti - Direcţia Economico-Financiară - Serviciul control fiscal în privinţa diferenţelor suplimentare reprezentate de taxa pe clădiri pentru perioada 1 iulie 2014 - 30 aprilie 2017 şi de taxa pe teren pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 30 aprilie 2017 după cum urmează:

- pentru anul 2014, taxa pe clădiri în sumă de 24.053 RON şi accesorii în sumă de 11.545 RON (total 35.598 RON);

- pentru anul 2015, taxa pe clădiri în sumă de 400.888 RON şi accesorii în sumă de 120.267 RON (total 521.155 RON);

- pentru anul 2016, taxa pe clădiri în sumă de 187.081 RON şi accesorii în sumă de 21.514 RON (total 208.595 RON);

- pentru anul 2017, taxa pe clădiri în sumă de 44.544 RON şi accesorii în sumă de 1.559 RON (total 46.103 RON);

- pentru anul 2016, taxa pe teren în sumă de 1.156 RON şi accesorii în sumă de 133 RON (total 1.289 RON);

- pentru anul 2017, taxa pe clădiri în sumă de 384 RON şi accesorii în sumă de 14 RON (total 398 RON);

Menţine creanţele anuale declarate pentru anul 2017 (89.085 RON taxa pe clădiri şi 772 RON taxa pe teren), precum şi obligaţiile fiscale suplimentare pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2014, respectiv impozitul pe clădiri pe anii 2012 (48.107 RON debit şi 49.069 RON accesorii), 2013 (48.107 RON debit şi 37.523 RON accesorii) şi 2014 (24.054 RON debit şi 14.432 RON accesorii)."

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 68/2018 pronunţată la 7 iunie 2018 de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti şi pârâţii Municipiul Oneşti - Direcţia Economico-Financiară, Serviciul constatare şi control fiscal şi Primarul municipiului Oneşti solicitând admiterea recursurilor.

Reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi că instanţa de fond încălcat şi aplicat greşit normele de drept material.

În drept a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pârâţii Municipiul Oneşti - Direcţia Economico Financiară, Serviciul constatare şi control fiscal şi Primarul municipiului Oneşti, au solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă să se respingă în tot cererea de chemare în judecată ca nefondată şi nedovedită.

După expunerea pe larg a istoricului speţei, recurenţii - pârâţi menţionează următoarele aspecte în susţinerea căii de atac promovate:

- instanţa de fond în mod eronat şi cu aplicarea greşită a legii a prevederilor legale în vigoare a admis în parte cererea de chemare în judecată;

- situaţia reţinută de judecătorul fondului în considerentele sentinţei atacate nu sunt corecte, în cauză reclamanta potrivit prevederilor Legii nr. 277/2015 este obligată să plătească taxa pe clădiri şi teren, având în vedere că are încheiate contracte de închiriere pe spaţiu cu diferite entităţi, încasând chirie.

- reclamanta se comportă în termeni reali ca agent economic fără scop lucrativ ca filială a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, dar potrivit art. 250 alin. (1) şi art. 257 lit. f) din Legea nr. 571/2003 şi art. 456 lit. a) şi 464 lit. a) din Legea nr. 227/2015 numai instituţiile publice sunt scutite de la plata taxelor şi impozitelor;

- HCL nr. 82/2014, prin care imobilul (teren şi construcţii) Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti a fost declarat ca bun aparţinând domeniului public de interes local, fapt certificat şi de decizia civilă nr. 599/25.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2014, a fost contestată, pârâtul Municipiul Oneşti devenind proprietar abia din anul 2018 când a pornit executarea silită împotriva reclamantei.

În toată perioada pentru care instanţa de fond a reţinut eronat că Municipiul Oneşti ar fi fost proprietar, reclamanta a închiriat spaţii şi a încasat bani, astfel că aceasta trebuie obligată să achite impozit şi pentru anii 2014-2017 când a folosit personal o parte din spaţiu şi restul l-a închiriat.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 În ce priveşte recursul declarat de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti, Înalta Curte examinând excepţia netimbrării recursului invocată din oficiu, o găseşte întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

2)În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurentei-reclamante de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, aşa cum i s-a pus în vedere prin citaţia emisă şi primită de aceasta la data de 9 martie 2021.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.

Reţine instanţa de control judiciar că, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul trebuia timbrat cu suma de 200 RON.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului declarat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar, recurenta nu a respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti împotriva sentinţei nr. 68/2018 din 7 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. În ce priveşte cala de atac promovată de pârâţii Municipiul Oneşti prin Primar şi Primarul Municipiului Oneşti, ca o primă precizare, Înalta Curte constată că pârâţii au denumit greşit calea de atac ca fiind apel, recalifică calea de atac ca fiind recurs şi, drept urmare a recalificării căii de atac greşit denumite de către parte, criticile recurenţilor se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ale cărui prevederi se încadrează calea de atac formulată în cauză, constată că recursul promovat de pârâţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia de impunere nr. x din 22 iunie 2017, Raportul de inspecţie fiscală nr. 31.139 din 22 iunie 2017 şi Dispoziţia nr. 1855 din 8 septembrie 2017.

Prin actele contestate s-a stabilit în sarcina reclamantei o serie de obligaţii fiscale provenind din impozitul pe clădiri, impozit pe teren şi taxă suplimentară pe teren şi pe clădiri, pentru anii 2012-2017.

Instanţa de fond a admis în parte cererea stabilind că pentru perioada ulterioară adoptării H.C.L. nr. 82/2014, reclamanta nu poate fi debitoarea obligaţiei de plată a taxei pe clădiri şi pe teren.

Împotriva acestei soluţii, pârâţii au declarat recurs apreciind că instanţa de fond a pronunţat soluţia cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 571/2003 şi Legii nr. 227/2015.

Criticile invocate de recurenţii-pârâţi în susţinerea recursului promovat în cauză se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenţii-pârâţi cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că reclamanta nu datorează impozit pentru perioada ulterioară adoptării HCL nr. 82/2014.

Prima critică vizând faptul că judecătorul fondului nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate, nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, întrucât instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurenţilor potrivit căreia situaţia reţinută de judecătorul fondului în considerentele sentinţei atacate nu este corectă, în cauză reclamanta potrivit prevederilor Legii nr. 277/2015 trebuie obligată să plătească taxa pe clădiri şi teren, având în vedere că are încheiate contracte de închiriere pe spaţiu cu diferite entităţi, încasând chirie.

Sub acest aspect instanţa de control judiciar constată că, desi reclamanta a contestat calitatea sa de debitor al obligaţilor fiscale având în vedere că potrivit art. 28 din Statutul Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, calitatea de proprietar a aparţinut acestei asociaţii, instanţa de fond a stabilit că pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 30 aprilie 2014, până la momentul adoptării H.C.L. nr. 82/2014, reclamanta datorează impozit pe clădiri, în baza art. 249 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 şi având în vedere personalitatea juridică proprie conferită filialelor prin art. 17 din Statutul Asociaţiei.

Pentru perioada 2014 - 2017, se reţine că, prin Hotărârea nr. 82 din 18 iunie 2014 a Consiliului Local al municipiului Oneşti a fost declarat ca bun aparţinând domeniului public de interes local, imobilul (terenuri şi construcţii) - Casa de Cultură din Municipiul Oneşti, situat în Oneşti str. x.

Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti s-a adresat instanţei de contencios administrativ pentru anularea Hotărâri nr. 82/2014, litigiul făcând obiectul dosarului nr. x/2014 Acţiunea în anulare a fost respinsă de Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 599 din 25 martie 2016.

În prezenta cauză, prin motivele de recurs pârâţii susţin că reclamanta trebuia să plătească impozit şi pentru perioada 2014- 2017, iar reclamanta a contestat calitatea sa de debitor apreciind că nu are calitatea de proprietar, de concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare ori de folosinţă, atât înainte, cât şi după adoptarea H.C.L. nr. 82/2014.

Din cuprinsul actelor din dosar mai rezultă că, după adoptarea H.C.L. nr. 82/2014 în sarcina reclamantei au fost stabilite taxa pe clădiri pentru perioada 1 mai 2014 - 30 aprilie 2017 şi taxa pe teren pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 30 aprilie 2017, aplicându-se dispoziţiile Legii nr. 571/2003 şi Legii nr. 227/2015.

Potrivit prevederilor Codul fiscal impozitul pe clădiri şi pe teren constituie impozit pe proprietate, putându-se aplica o taxă pe proprietate (teren/clădiri) concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz.

Noutatea în aplicarea taxelor fiscale a venit, astfel cum corect a stabilit instanţa de fond, prin Legea nr. 277/2015 care a extins "sfera persoanelor care pot fi obligate la plata taxei pe clădiri/teren, noţiunea de entitate, astfel cum rezultă din definiţia dată expresiei de expresia de entitate transparentă fiscală, cu/fără personalitate juridică prin art. 7 pct. 14 din Legea nr. 227/2015, fiind mai cuprinzătoare decât cea de persoană juridică care presupune existenţa personalităţii juridice conform definiţiilor cuprinse în art. 7 pct. 29 - 31 din Legea nr. 227/2015."

În cazul în speţă, de la data adoptării H.C.L. nr. 82/2014, imobilul (teren şi construcţii) Casa de Cultură din municipiul Oneşti aparţine domeniului public, reclamanta fiind doar un detentor precar, nefiind dovedit în cauză indeplinirea condiţiilor art. 41 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2000.

Potrivit legii, impozitul este datorat de proprietar şi nu se poate reţine critica vizând faptul că abia după punerea în executare a deciziei civile nr. 599/2016, în anul 2018, pârâţii au devenit efectiv proprietari, întrucât din punct de vedere legal imobilul (teren şi construcţii) Casa de Cultură a Sindicatelor Oneşti este din anul 2014 în proprietatea Municipiului Oneşti.

Critica vizând faptul că în toată perioada pentru care instanţa de fond a reţinut eronat că Municipiul Oneşti ar fi fost proprietar, reclamanta a închiriat spaţii şi a încasat bani, astfel că aceasta trebuie obligată să achite impozit şi pentru anii 2014-2017 când a folosit personal o parte din spaţiu şi restul l-a închiriat, nu poate face obiectul verificării instanţei de contencios fiscal, chiar dacă această stare de fapt a creat o interferenţă în dreptul de proprietate al pârâţilor, ci instanţei de drept civil.

Instanţa de recurs apreciază că în mod legal s-a reţinut de către judecătorul fondului că pentru perioada ulterioară adoptării H.C.L. nr. 82/2004, reclamanta nu poate fi debitoarea obligaţiei de plată a taxei pe clădiri şi pe teren.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâţii Municipiul Oneşti prin Primar şi Primarul Municipiului Oneşti împotriva sentinţei nr. 68/2018 din 7 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR ONEŞTI împotriva sentinţei nr. 68/2018 din 7 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de pârâţii MUNICIPIUL ONEŞTI PRIN PRIMAR şi PRIMARUL MUNICIPIULUI ONEŞTI împotriva sentinţei nr. 68/2018 din 7 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.