Joint and several personal tax liability of a corporate representative based on presumed bad faith and inaction under Article 27(1)(d) of Law No. 92/2003

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, declinată prin sentinţa civilă nr. 403/2018 din 5 aprilie 2018 a Tribunalului Argeş, secţia civilă şi înregistrată la data de 19 aprilie 2018, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Argeş anularea Deciziei nr. 175/23.10.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 82/F-CONT pronunţată în data de 2 iulie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, având ca obiect contestaţie formulată împotriva deciziei nr. 175/23.10.2017, venită prin declinare de la Tribunalul Argeş.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 82/F-CONT pronunţată la 2 iulie 2018 de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

După expunerea pe larg a istoricului speţei, recurenta - reclamantă menţionează următoarele aspecte în susţinerea căii de atac promovate:

- prima instanţă a reţinut eronat că în baza unei procuri autentificate sub nr. x/07.04.2009 prin care ar fi fost împuternicită să reprezinte S.C. B. S.R.L. la semnarea actului de constituire al societăţii, se poate atrage răspunderea sa personală pentru suma de 11.089.104 RON.

- judecătorul fondului în mod eronat a apreciat că termenul de prescripţia pentru angajarea răspunderii în sarcina sa a început să curgă de la momentul constatării străii de insolvabilitate a societăţii, întrucât prejudiciul a fost produs în perioada 01.09.2009 - 31.03.2012, astfel că s-a prescris posibilitatea recuperare, care trebuia făcută în termen de 5 ani.

- angajarea răspunderii sale solidare nu avea cum să fie atrasă, întrucât semnătura sa nu apare pe nici un act, nu a administrat niciodată S.C. B. S.R.L., nu a primit beneficiat de nimic de pe urma soceităţii şi nici nu a făcut plăţi.

- în mod greşit se aplică prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) şi art. 26 din Legea nr. 207/2015, stabilindu-se că reclamanta este de rea-credinţă, desi nu se dovedeşte asta, singura legătură fiind procura nr. 1088 prin care se ocupa de înfiinţarea societăţii.

- în mod nelegal s-a dispus angajarea răspunderii sale, întrucât nu există o legătură de cauzalitate între activitatea sa şi prejudiciul reţinut prin decizia contestată.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă DGRFP Ploieşti a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta A. a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 175/23.10.2017 .

Prin Decizia contestată s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 150051 din 3 iulie 2021 prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a persoanei fizice pentru obligaţiile fiscale restante datorate bugetului general consolidat, în sumă totală de 11.089.104 RON.

Instanţa de fond a respins cererea stabilind că petenta, în calitate de reprezentant al societăţii a manifestat dezinteres faţă de îndeplinirea obligaţiilor fiscale, având în vedere acumularea obligaţiilor restante la bugetul statului începând cu noiembrie 2012, consecinţe pe care petenta le-a acceptat de vreme ce nu a întreprins vreo activitate pentru prevenirea sau limitarea prejudiciului produs.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanţa de fond a pronunţat soluţia cu aplicarea greşită a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 92/2003.

Motivul de casare invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurente-reclamante cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut incidenţa prevederilor art. art. 27 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, în sensul că reclamanta a atras, cu rea credinţă, prin inactivitate, falimentul societăţi S.C. B. S.R.L..

Potrivit dispoziţiilor legale art. 27 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, invocate drept temei al antrenării răspunderii în solidar "Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...); d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;"

Prima critică vizând faptul că judecătorul fondului nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate, nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, întrucât instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei potrivit căreia prima instanţă a reţinut eronat că în baza unei procuri autentificate sub nr. x/07.04.2009 prin care ar fi fost împuternicită să semneze actele de constituire a S.C. B. S.R.L. se poate atrage răspunderea sa personală pentru suma de 11.089.104 RON.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a existat procura nr. 1088/07.04.2009, prin care era împuternicită să înfiinţeze firma S.C. B. S.R.L., nicidecum gestionarea, administrarea firmei şi a banilor respectivei societăţi.

Înalta Curte constată că, potrivit procurii autentificate prin încheierea 1088 din data de 7 aprilie 2009, C., în calitate de administrator şi asociat unic al societăţii B. S.R.L., a împuternicit pe reclamantă pentru ca în numele şi pentru societatea menţionată să o reprezinte pentru efectuarea oricărui act de administrare şi conservare asupra societăţii, în limitele următoare: pentru a efectua operaţiuni juridice de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului, va putea efectua operaţiuni bancare, cu excepţia contractării de credite, va putea reprezenta societatea în raportul administrativ cu autorităţile executive locale ori centrale, şi care nu privesc înstrăinarea de bunuri imobile ale societăţii, va reprezenta societatea în faţa autorităţilor fiscale în privinţa drepturilor şi obligaţiilor fiscale ale societăţii putând plăti orice sumă de bani cu titlu de taxe sau impozite. De asemenea, se menţionează în cuprinsul procurii că mandatarul va reprezenta societatea în faţa persoanelor juridice menţionate mai sus, va îndeplini obiectul de activitate al societăţii, va face orice act de administrare şi conservare în limitele mandatului de mai sus, semnătura mandatarului fiind opozabilă mandantului în limitele prezentului mandat. Mandatul este gratuit, netransmisibil şi este valabil până la revocarea sa expresă.

Din cuprinsul actelor din dosar mai rezultă că recurenta a semnat în calitate de împuternicit al B. S.R.L. contractul de leasing financiar nr. x/24.08.2010. .

Recurenta-reclamantă era mandatara societăţii şi, nu poate fi reţinută menţiunea din cadrul motivelor de recurs şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată că nu a administrat societatea, nu a avut drept de semnătură în bancă, nu a ridicat vreun leu în numele firmei, neexistând legătură între persoana sa şi activitatea desfăşurată în firmă, având în vedere actul semnat în anul 2010.

Instanţa de recurs în acord cu judecătorul fondului, constată că procura nu viza doar înfiinţarea firmei, în cuprinsul ei menţionându-se şi faptul că mandatul este gratuit, netransmisibil şi valabil până la revocarea expresă, nefiind dovedită în niciun fel încetarea mandatului sau limitarea lui la perioada de înfiinţare a firmei, respectiv anul 2009.

În mod legal şi temeinic instanţa de fond a constatat că termenul de prescripţia pentru angajarea răspunderii în sarcina sa a început să curgă de la 05 decembrie 2012 momentul constatării stării de insolvabilitate a societăţii, chiar dacă prejudiciul a fost produs în perioada 01.09.2009 - 31.03.2012.

Potrivit O.G. nr. 92/2003 termenul de prescripţie a angajării răspunderii solidare începe să curgă din momentul în care se constată starea de insolvabilitate astfel că susţinerea recurentei în sensul că pentru o parte din debitul constatat era prescrisă executarea, nu poate fi reţinută.

Critica vizând faptul că, în mod greşit se aplică prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) şi art. 26 din Legea nr. 207/2015, stabilindu-se fără dovezi că reclamanta este de rea-credinţă, nu poate fi reţinută.

Din actele dosarului rezultă cu claritate că recurenta a fost invitată de două ori să îşi exprime punctul de vedere asupra atragerii răspunderii personale în solidar cu obligaţiile B. S.R.L., dar aceasta nu s-a prezentat la sediul organului fiscal.

Sub acest aspect se constată că recurenta după semnarea actului de constituire a societăţii în anul 2009 a semnat contractul de leasing financiar nr. x/24.08.2010 în anul 2010, dar ulterior nu a achitat obligaţiile fiscale restante ale societăţii, ignorându-le şi stand în pasivitate.

Înalta Curte constată că în mod legal s-a dispus angajarea răspunderii sale, întrucât există o legătură de cauzalitate între inactivitatea sa şi prejudiciul reţinut prin decizia contestată, vinovăţia recurentei - reclamante fiind sub forma intenţiei indirecte, aceasta prin nedeclararea şi neachitarea obligaţiilor fiscale a participat la insolvenţa societăţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 82/F-CONT din 2 iulie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.