Judicial inspection resolution and nullity of appeal for lack of statutory grounds for cassation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice confirmed the lower court's dismissal of the action and declared the appellant's appeal null and void. The dispute concerned the legality of a Judicial Inspection resolution closing an administrative complaint against specific judges, which the District Court and subsequently the Court of Appeal had upheld as lawful. The appellate court rejected the appeal on procedural grounds, finding that the appellant failed to comply with statutory requirements by failing to articulate specific legal critiques that could be categorized under the exhaustive grounds for cassation prescribed by law. Under Article 486(1)(d) and Article 489 of the Code of Civil Procedure, the lack of valid grounds for cassation rendered the appeal null, preventing a review of the merits and leaving the initial dismissal in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Judicial inspection resolution and nullity of appeal for lack of statutory grounds for cassation: The dispute concerned the legality of a Judicial Inspection resolution closing an administrative complaint against specific judges, which the District Court and subsequently the Court of Appeal had upheld as lawful. The appellate court rejected the appeal on procedural grounds, finding that the appellant failed to comply with statutory requirements by failing to articulate specific legal critiques that could be categorized under the exhaustive grounds for cassation prescribed by law. Under Article 486(1)(d) and Article 489 of the Code of Civil Procedure, the lack of valid grounds for cassation rendered the appeal null, preventing a review of the merits and leaving the initial dismissal in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis explicitly cited in the dispositive for the decision to declare the appeal null.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.03.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei de clasare a inspectorului judiciar nr. x/2018 din data de 18 ianuarie 2019 şi a rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare, cu consecinţa obligării Inspecţiei Judiciare la completarea verificărilor şi trimiterea dosarului pentru exercitarea acţiunii disciplinare prin sesizarea corespunzătoare a secţiei C.S.M. faţă de magistraţii care au avut în instrumentare dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2017, respectiv judecătorii B., C. din cadrul Judecătoriei Calafat şi D., E., F. şi G. din cadrul Tribunalului Dolj.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 68/2020 din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 68/2020 din 21 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în acest proces, soluţionarea în fond a raportului juridic dedus judecăţii, precum şi obligarea pârâtului H. la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Recurentul-reclamant arată că solicită înlăturarea tuturor hotărârilor abuzive şi ilegale pronunţate în litigiile pe care le-a avut, precizând că a solicitat constatarea abaterilor disciplinare săvârşite de către judecători, motiv pentru care solicită ca instanţa de recurs să analizeze probele administrate.
4. Apărările intimatei-pârâte
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, având în vedere faptul că recurentul-reclamant nu a indicat motivul de casare pe care îşi întemeiază cererea de recurs, iar pe de altă parte, nu a invocat critici de nelegalitate care să permită încadrarea lor, din oficiu, în unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În speţă, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantul A., Înalta Curte constată că nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât aspectele invocate prin cererea de recurs nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., redând doar aspecte de fapt şi nemulţumiri ale recurentului-reclamant, fără a fi arătate critici concrete cu privire la hotărârea recurată, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de către legiuitor la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, aspectele arătate prin cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate, în condiţiile în care prin hotărârea recurată instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că rezoluţia de clasare atacată este legală, iar prin cererea de recurs nu sunt criticate aspectele reţinute de către instanţa de fond prin hotărârea recurată.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de faţă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 68/2020 din 21 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 68/2020 din 21 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 17 martie 2022.