Judicial recusal of Minister of Justice as passive party in salary payment claims vs. individual court institutions under public finance law

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2018 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. şi W. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, revocarea partiala a Ordinului nr. 1490/C/2017 si obligarea paratului sa emită noi ordine de salarizare, individuale, prin care: -sa recalculeze indemnizatiile de incadrare conform Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, incepand cu 09.04.2015 si pana la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinta sectoriala de 405 RON; - sa recalculeze indemnizatiile de incadrare conform Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, incepand cu 01.12.2015 si pana la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referiinta sectoriala de 405 RON majorata cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 2930/07.12.2017 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă material fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12 ianuarie 2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1117 pronunţată în data de 12 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. şi W., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 al Ministrului Justiţiei, în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referinţă sectoriale de 445,5 RON, a obligat pârâtul la emiterea de ordine individuale pe numele reclamanţilor, de stabilire a drepturilor salariale ale acestora pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi pentru perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON şi la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor, calculate prin raportare la diferenţele salariale rezultate în urma executării prezentei hotărâri, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum şi la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1117 pronunţată la 12 martie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

În cuprinsul motivelor de recurs a susţinut că la data de 24 mai 2018 a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2066/C/2018 îndeplinind astfel dispoziţiile instanţei de fond şi totodată, în mod greşit a fost obligat la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor, calculate prin raportare la diferenţele salariale rezultate în urma executării hotărâri, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum şi la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În esenţă, recurentul a arătat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment pretenţiile reclamanţilor au fost satisfăcute prin emiterea O.M.J. nr. 2066/C/2018.

Astfel, prin Ordinul nr. 2066/2018 s-a stabilit că începând cu data de 9.04.2015, respectiv 1.12.2015, reclamanţii beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,5 RON, iar în acest context acţiunea a rămas fără obiect.

Totodată, solicită a se observa că, în mod greşit, prin dispozitivul sentinţei recurate, Curtea de Apel a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la plata către intimaţi a unor despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor, calculate prin raportare la diferenţele salariale rezultate în urma executării hotărâri, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum şi la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, deoarece această obligaţie revine instanţei unde funcţionează reclamanţii.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii căii de atac, iar în subisidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021 prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiţiei este fondat, în limitele şi în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanţii a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1490/C/2017 si obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare, individuale, prin care: -sa recalculeze indemnizatiile de incadrare conform Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, incepand cu 09.04.2015 si pana la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinta sectoriala de 405 RON; - sa recalculeze indemnizatiile de incadrare conform Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, incepand cu 01.12.2015 si pana la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referiinta sectoriala de 405 RON majorata cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015.

În raport cu susţinerile părţilor şi cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reţine că la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018.

Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015 -30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Ulterior, prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiţiei s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-28.

Art. 2 Plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Bucureşti şi tribunalelor din circumscripţia acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanţele publice. (...)".

La data de 4 ianuarie 2019, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 90/C prin care a pus în aplicare ordinele anterior menţionate şi a stabilit, nominal, pentru fiecare judecător din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, drepturile salariale cuvenite.

Înalta Curte constată că toate ordinele menţionate stabilesc şi recalculează indemnizaţiei reclamantelor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor-reclamanţi şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, acţiunea a rămas fără obiect.

Instanţa de control judiciar găseşte întemeiată şi critica din recurs a pârâtului Ministerului Justiţiei referitoare la obligarea sa la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală.

Astfel, în mod greşit, instanţa de fond, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat şi la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat, calculat prin raportare la diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală.

Această dispoziţie, va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului Ministerul Justiţiei de ordonator principal de credite.

Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată în recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

Totodată, recurentul pârât nu poate fi obligat şi la plata despăgubirilor şi la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor rezultate, constatând că o astfel de obligaţie nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorităţii ministeriale (Ministerul Justiţiei), ci în sarcina instanţei cu personalitate juridică în cadrul căreia judecătorul funcţionează.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

În raport de obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constă că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale şi a actualizării sumelor restante cu indicele de inflaţie şi dobânda legală cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite.

Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară între reclamanţi şi Tribunalul Bucureşti, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţii magistraţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).

57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei nu subzistă obligaţia de plată către reclamanţi a unor despăgubiri rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală, Ministerului Justiţiei revenindu-i doar obligaţia asigurării resurselor bugetare necesare plăţilor salariale şi diferenţelor rezultate din neplata acestora, iar plata efectivă a drepturilor revine Tribunalului Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea, va respinge capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei să emită ordine individuale pe numele reclamanţilor, de stabilire a drepturilor salariale ale acestora pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi pentru perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON, ca fiind rămase fără obiect, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să plătească despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum şi la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva sentinţei civile nr. 1117 din 12 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, admite în parte acţiunea.

Respinge capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei să emită ordine individuale pe numele reclamanţilor, de stabilire a drepturilor salariale ale acestora pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi pentru perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON, ca fiind rămase fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să plătească despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum şi la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.