Retrocession of religious properties: invalidity of administrative decision and jurisdiction for investment claims

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contenicios administrative şi fiscal şi precizată ulterior reclamanta U.A.T. Jud. Braşov - prin Preşedinte - a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi Biserica Evanghelică C.A. - Parohia Braşov, anularea Deciziei nr. 7179/24.08.2017 emisă de pârâtul 1 prin care s-a retrocedat Parohiei Evanghelice C.A. Braşov imobilul situat în Mun. Braşov, strada x nr. 9

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 97/2018 pronunţată în data de 14 iunie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia de contenicios administrative şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Jud. Braşov -prin Preşedinte, în contradictoriu cu pârâţii 1. Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi 2. Biserica Evanghelică C.A. - Parohia Braşov, având ca obiect anularea Deciziei nr. 7179/24.08.2017 emisă de pârâtul 1.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 97/2018 din 14 iunie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Jud. Braşov -prin Preşedinte, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

După expunerea pe larg a istoricului speţei, recurenta - reclamantă a menţionat următoarele aspecte în susţinerea căii de atac promovate:

- instanţa de fond a interpretat greşit normele legale incidente considerând că decizia de retrocedare îndeplineşte cerinţele unui act administrative, prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (3) alin. (11) din O.U.G. nr. 94/2000. Actul contestat conţine doar enumerarea unor acte ce au stat la baza cererii de retrocedare, fără a se motiva de ce reclamanta ar fi propriera imobilului, desi din înscrisuri rezultă un al proprietar. Mai mult decizia nu cuprinde descrierea imobilului, nu se identifică suprafaţa de teren.

- decizia de retrocedare vizează imobilul, construcţii şi teren, înscris în CF nr. x Braşov, nr. top x, x înscris pe lista monumentelor Istorice 2015, deşi sub acest aspect decizia nu clarifică situaţia constucţiei şi a terenului care intră sub incidenţa Legii nr. 422/2001;

- în ceea ce priveşte situaţia investiţiilor efectuate, în mod greşit instanţa de fond a considerat că acest atribut este al instanţelor de drept comun, în condiţiile în care lucrările executate au condus la creşterea valorii imobilului şi punerea lui circuitul turistic, context în care comisia trebuia să stabilească un drept de creanţă pentru recuperarea investiţiilor efectuate, fiind încălcate dispoziţiile art. 6 (3) din H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobată prin Legea nr. 501/2002;

- judecătorul fonduluji a considerat în mod greşit că nu au fost încălcate prevederile art. 136 alin. (2) din Constituţia României, întrucât prin emiterea deciziei de retrocedare de produce o gravă diminuare a patrimoniului judeţului, în condiţiile în care imobilul aparţine domeniului public şi nici nu reglementează regimul investiţiilor la imobilul retrocedat, prin instituirea unui drept de creanţă.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri immobile care au aparţinut Cultelor Religioase a depus întâmpinare, solicitând în principal a se constata că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 7179/24.08.2017 emise de Guvernul României, Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În speţă, prin decizia contestată s-a dispus retrocedarea către pârâta Biserica Evanghelică CA - Parohia Braşov a imobilului (construcţii şi teren) situat în Mun. Braşov, strada x nr. 9, Jud. Braşov, înscris în C.F. nr. x Braşov, convertită în C.F. E. nr. x Braşov cu nr. top. x, x, urmare cererii de retrocedare nr. x/2003.

În motivarea deciziei, emitenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a reţinut că imobilul a aparţinut Parohiei Evanghelice Săseşti de Rit augustin din Centrul Braşovului/Bisericii Evanghelice Centrale Săseşti de Confesiune augustană-Presbiteriană conform C.F. nr. x Braşov şi a fost trecut în proprietatea statului fără titlu de proprietate .

Prin cererea de chemare în judecată, respinsă prin sentinţa recurată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 7286/31.08.2017 întrucât decizia nu este motivată, imobilul este înscris pe lista monumentelor istorice şi nu s-a instituit în favoarea sa un drept de creanţă pentru îmbunătăţirile aduse construcţiei.

Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt, ce reiese din probele administrate, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă.

Astfel, se reţine că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

Conform acestor dispoziţii, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, şi anume a reglementat retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În condiţiile în care imobilul în Mun. Braşov, strada x nr. 9, Jud. Braşov, înscris în C.F. nr. x Braşov, convertită în C.F. E. nr. x Braşov cu nr. top. x, x, a fost preluat de către statul român fără titlu de proprietate astfel cum rezultă din actele dosarului, în mod corect a constatat instanţa de fond că importantă, sub aspectul aplicării legii, este restituirea acestuia, predarea efectivă a imobilului urmând a fi făcută prin protocol de predare primire între deţinătorul actual şi titularul retrocedării, titularului dreptului de proprietate revenindu-i obligaţia de a menţine afectaţiunea de interes public a Muzeului "Bastionul Ţesătorilor" pe o perioadă de 10 ani de la data emiterii Deciziei (art. 3) şi de a respecta prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare. (art. 5 Decizie).

S-a reţinut de către instanţa de fond faptul că, Decizia nr. 7179/24.08.2017 stabileşte în perioada mentinerii afectaţiunii de interes public a Muzeului "Bastionul Ţesătorilor", utilizatorul actual va plăti proprietarului o chirie lunară, potrivit art. 45 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 65/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013.

Sunt nefondate susţinerile recurentei, în sensul că decizia nu este motivată, întrucât, în cuprinsul actului a cărui anulare se solicită, s-au respectat dispoziţiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 şi a art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare, aprobat prin H.G. nr. 1164/2002, modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/2005. Astfel, în cuprinsul înscrisului s-au menţionat toate detaliile pentru identificarea imobilului, s-a descris pe larg componenţa acestuia, datele de carte funciară şi prevederile legale incidente şi motivele restituirii.

Contrar susţinerilor reclamantei în sensul că din cartea funciară rezultă că proprietarul imobilului era o altă entitate, Înalta Curte constată, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, că Biserica Evanghelică C.A din România este una şi aceeaşi persoană juridică cu Parohia Evanghelică de Rit augustin, acronimul C.A. din denumirea bisericii vine de la Confesiunea augustana (Confesiunea de la Augsburg), diferenţele de nume venind de la modul de organizare al bisericii şi de la faptul că anterior anului 1918 cărţile funciare erau scrise în limba maghiară, iar traducerea numelui se făcea din limba germană în limba maghiară de către lucrătorii de carte funciară şi nu de către traducători.

În ceea ce priveşte situaţia investiţiilor efectuate, în mod corect instanţa de fond a considerat că acest atribut este al instanţelor de drept comun, în condiţiile în care imobilul nu a fost modificat în proporţie de peste 50% prin adăugiri sau etajări, ci s-au efecutat lucrări de consolidare, context în care nu Comisia specială de retrocedare trebuia să stabilească un drept de creanţă pentru recuperarea investiţiilor efectuate.

Înalta Curte constată că nu au fost încălcate prevederile art. 136 alin. (2) din Constituţia României, deoarece prin emiterea deciziei de retrocedare de restituire a unui imobil preluat abuziv şi intrat patrimonial judeţului se repară o nedreptate adusă unor entităţi religioase de către regimul comunist, art. 1. alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare stabilind că imobilul va a fi scos din domeniul public, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare, urmând ca ulterior fostul deţinător să solicite instanţei de drept comun să soluţioneze eventualele neînţelegeri cu privire la regimul investiţiilor la imobilul retrocedat.

Prin urmare, preluarea de către Statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în mod abuziv, iar decizia de retrocedare ce imobilul, construcţii şi teren, având CF nr. x Braşov, nr. top x, x înscris pe lista monumentelor Istorice 2015 a fost legal întocmită.

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva sentinţei nr. 97/2018 din 14 iunie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL BRAŞOV PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN BRAŞOV împotriva sentinţei nr. 97/2018 din 14 iunie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.