Scope of insurance guarantee fund liability: exclusion of late-payment penalties and litigation costs from insurable claims under Law 213/2015

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L.a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor: anularea Deciziei nr. 8459/08.08.2017, în ceea ce priveşte soluţia de respingere de la plată a sumelor reprezentând diferenţă de despăgubire, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată şi obligarea intimatei FGA la achitarea sumei de: - 1 494,85 RON reprezentând diferenţă de despăgubire, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată solicitate prin cererea de plată din data de 14.06.2016; - 10 561,65 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 21.11.2014-12.03.2015; - 324,82 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 12.03.2015-30.06.2015; - 1 557,79 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 01.07.2015-03.12.2015 - 2 889,28 RON reprezentând cheltuieli de judecată generate în dosar x/2015 având ca obiect pretenţii reprezentând indemnizaţie de despăgubire şi penalităţi de întârziere.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 765 pronunţată la 22 februarie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 8459/08.08.2017 şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 16.828,39 RON reprezentând diferenţă despăgubire, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 765 din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 8459/08.08.2017, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a invocat dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, arătând că Fondul este constituit cu scop şi destinaţie precise şi nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă. Fondul nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al vreunui asigurător insolvent, nu preia drepturile, obligaţiile şi nici patrimoniul acestuia.

A mai arătat că a fost respinsă cererea de plată a intimatei-reclamante în considerarea faptului că atât penalităţile de întârziere, cât şi cheltuielile de judecată stabilite prin hotărârea judecătorească nu reprezintă creanţe de asigurări. Doar debitul principal datorat de societatea insolventă reprezintă creanţă de asigurare, însă acesta a fost plătit de asigurator.

Se susţine că în ceea ce priveşte diferenţa de despăgubire, acestea în mod corect au fost respinse de către societatea de asigurări şi ulterior de instituţia pârâtă, întrucât nu au fost dovedite.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere susţinerile recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul Fondului de Garantare a Asiguraţilor este fondat, în limitele şi pentru considerentele care urmează.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/13.07.2016, reclamanta A. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilităţile FGA cu suma de 16.828,39 RON (compusă din 1494,85 RON contravaloarea reparaţiei autovehicul avariat, 12.444,26 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, şi 2889,28 RON, reprezentând cheltuieli de judecată).

În urma analizării cererii de plată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin Decizia nr. 8459/08.08.2017, a respins cererea de plată, apreciind că sumele solicitate nu reprezintă creanţe de asigurări în înţelesul dat, de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015, noţiunii de creanţe de asigurări.

Împotriva deciziei FGA, intimata-reclamantă a formulat acţiune în anulare, admisă de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă ce face obiectul prezentului recurs.

Instanţa a apreciat, în esenţă, că sumele respective, în temeiul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, au fost generate în sarcina asigurătorului datorită încheierii unui contract de asigurare care acoperă şi riscul pentru care a fost achitat debitul suplimentar principal, penalităţile de întârziere rezultate şi cheltuielile de judecată, neimpunându-se condiţia ca pârâtul să fie parte în litigiul suspendat la data de 4 februarie 2016 în baza art. 262 alin. (4) şi art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2015 .

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului."

Conform art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanţă de asigurare se înţelege "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, respectiv "(3) Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

Din interpretarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 213/2015, rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina asigurătorului falit, acestea fiind determinate de atitudinea culpabilă a asigurătorului, care nu a înţeles să-şi execute obligaţiile contractuale la termenul scadent.

Apreciază Înalta Curte că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015, precum şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015 în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată, neţinând cont de caracterul restrictiv al acestor dispoziţii, extinzând normele juridice dincolo de conţinutul lor limitativ şi clar definit.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 213/2015, "Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale. Prin derogare de la dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b)din Legea nr. 85/2014, Fondul poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi şi/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale. În condiţiile alin. (1) şi (2), Fondul este îndreptăţit să înregistreze şi să recupereze, în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, toate sumele achitate creditorilor, pe măsura plăţilor efectuate, ca urmare a producerii riscurilor asigurate după momentul deschiderii procedurii falimentului."

Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, "(1) Conform prevederilor art. 266 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, creditorii de asigurări care au încasat indemnizaţiile/despăgubirile cuvenite de la Fond nu au dreptul să solicite încasarea creanţelor de asigurări în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare debitoare decât pentru sumele care depăşesc plafonul de garantare prevăzut de lege.

(2) Toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite din disponibilităţile Fondului, împreună cu dovada plăţii acestora, se înregistrează cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat pe rolul instanţei judecătoreşti competente. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau a drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, în condiţiile Legii nr. 213/2015, ale Legii nr. 85/2014 şi ale Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Creanţele Fondului reprezintă creanţe de asigurări conform art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 şi art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi se achită cu prioritate faţă de alte creanţe, imediat după achitarea sumelor prevăzute la art. 161 pct. 1 din Legea nr. 85/2014. Reprezintă creanţe de asigurări ale Fondului şi sumele avansate de acesta prestatorilor de servicii pentru instrumentarea şi lichidarea dosarelor de daună, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

(3) Fondul este îndreptăţit să înregistreze la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, orice sume achitate creditorilor de asigurări, precum şi orice dobânzi şi/sau cheltuieli efectuate din disponibilităţile Fondului cu titlu de creanţe de asigurări, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015."

Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, Fondul se subrogă în drepturile creditorilor de asigurări plătiţi, şi nu asigurătorilor în faliment, toate despăgubirile/indemnizaţiile plătite de FGA în cadrul procedurii administrative de plată prevăzute de Legea nr. 213/2015 înregistrându-se cu titlu de creanţe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat împotriva asigurătorului falit, în cazul de faţă B.. Recuperarea creanţelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor şi/sau drepturilor şi veniturilor societăţii de asigurare debitoare, potrivit dispoziţiilor legale incidente.

Prevederile art. 2214 C. civ. stabilesc că, " În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite."

Aşadar, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

În acest context, asigurătorul poate datora penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată solicitate nu în baza contractului de asigurare încheiat cu reclamanta, ci ca urmare a culpei sale în neexecutarea la termen a obligaţiei de plată a despăgubirii şi în demararea litigiului. Prin urmare, sumele pretinse cu titlu de penalităţi de întârziere şi de cheltuieli de judecată reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului.

Referitor la stabilirea noţiunii legale de despăgubiri, reclamanta pretinde, pe lângă plata unei creanţe de asigurări rezultate din însuşi contractul de asigurare şi daune-interese moratorii, respectiv penalităţi şi cheltuieli de judecată, a căror cauză juridică este neplata la termen a despăgubirilor stabilite în dosarul de daună, coroborat cu prevederile art. 36 alin. (6) şi art. 37 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011.

Potrivit art. 36 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, "(6) În situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat", iar, potrivit art. 37, "Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Legea specială nu a prevăzut o garanţie legală şi în ceea ce priveşte daunele-interese moratorii pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, iar reclamanta nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligaţii decât cele expres prevăzute de lege, în condiţiile în care acesta nu preia toate drepturile şi obligaţiile asigurătorului.

Pe cale de consecinţă, penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligaţia de a le plăti din disponibilităţile aflate la dispoziţia sa, ci acestea rezultă din comportamentul ilicit al asiguratorului, pentru recuperarea acestora reclamanta având la dispoziţie procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanţei la masa credală.

Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanţei de recurs asupra criticilor formulate de pârât în ceea ce priveşte cuantumul daunei suplimentare, nelegalitatea deciziei prin care recurentul a respins cererea de plată formulată de recurenta-reclamantă cu privire la suma de 1494,85 RON (pe motiv că s-a achitat deja de către B. suma de 46.084,98 RON către reclamanta A., care nu a considerat necesar a achita diferenţa - contravaloare manoperă şi diverse piese mici) fiind confirmată de documentele depuse la dosar.

Instanţa de fond a reţinut că valoarea estimată a reparaţiilor necesare pentru autoturismul avariat se justifică în integralitate, având în vedere că s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare care confirmă achitarea sumei reprezentând manopera şi diverse piese mici.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat, raportate la Condiţiile de asigurare din poliţa RCA, doar asupra daunei suplimentare.

Pentru aceste considerente, este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât, impunându-se casarea în parte a hotărârii recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1494,85 RON reprezentând diferenţă despăgubire şi va menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta - pârâtă, obligând intimata-reclamantă la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR împotriva sentinţei civile nr. 765 din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1494,85 RON reprezentând diferenţă despăgubire.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 100 RON, către recurentul-pârât, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.