Appeal dismissed; Ministry of Justice ordered to issue individual salary order based on sectoral reference values

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 2 august 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. 1475/C/24.05.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 şi, totodată, prin includerea în drepturile salariale lunare cuvenite reclamantei a diferenţelor de drepturi salariate dintre indemnizaţiile procurorilor de la DNA şi DICOT şi drepturile salariate stabilite în favoarea sa.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5084 pronunţată în data de 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat parţial, în privinţa reclamantei, a Ordinului nr. 1475/C/24.05.2017 al Ministrului Justiţiei şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015, respingând restul pretenţiilor reclamantei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5084 pronunţate la 20 decembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

În cuprinsul motivelor de recurs a susţinut că la data de 24 mai 2018 a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2066/C/2018

În esenţă, recurentul a arătat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment pretenţiile reclamanţilor au fost satisfăcute prin emiterea O.M.J. nr. 2066/C/2018, în acord cu prevederile deciziei CCR nr. 794/2016 şi ale Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 75/15.03.2018.

Astfel, prin Ordinul nr. 2066/2018 s-a stabilit că începând cu data de 9.04.2015, respectiv 1.12.2015, reclamanta beneficiind de o indemnizaţie brută de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,5 RON, iar în acest context acţiunea a rămas fără obiect.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, pe calea acţiunii în contencios administrativ deduse judecăţii, reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

Prin motivele de recurs argumentele pârâtului sunt circumscrise modalităţii de calculare a drepturilor salariale cuvenite reclamantei, prin prezentarea succintă a prevederilor legale incidente cauzei, raportate la conţinutul ordinului colectiv de salarizare emis de Ministrul Justiţiei sub nr. x/2018. Concluzionează recurentul-pârât că, prin acest ordin, indemnizaţia de încadrare brută a intimatei-reclamante a fost recalculată prin raportare la valorile de referinţă sectorială stabilite de instanţa de fond, astfel încât pretenţiile nu sunt întemeiate.

Înalta Curte reţine, însă, că aceste critici nu se raportează la conţinutul concret al obligaţiilor dispuse în sarcina pârâtului şi nici la obiectul pretenţiilor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, prin sentinţa recurată, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea unui nou ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale cuvenite reclamantei, cu indicarea perioadelor şi valorilor de referinţă sectorială ce vor fi avute în vedere. În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a arătat că emiterea unor ordine colective (generice) nu echivalează cu emiterea ordinului individual, considerente pe care recurentul-pârât nu le-a criticat prin cererea de recurs.

Înalta Curte a constatat a fi corecte aspectele reţinute de instanţa de fond, cu privire la neemiterea ordinului de salarizare individual până la data pronunţării sentinţei recurate, având în vedere că actul administrativ, reprezentat de Ordinul 1475/C/24.05.2017 nu era emis pentru o valoare de referinţă sectorială în cuantumul prevăzut de legile în vigoare.

În consecinţă, chiar dacă ordinele colective (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcţie de anumite valori de referinţă sectoriale, precum şi prin includerea majorărilor de 2%, 5% şi 11%) au fost emise de pârât, Înalta Curte constată că ordinele individuale care o vizează pe reclamantă nu a fost emis nici după depunerea cererii de recurs. Or, chiar dacă s-ar aprecia că ordinele colective respectă dispoziţiile legale incidente, din punct de vedere al stabilirii cuantumului drepturilor salariale cuvenite categoriei profesionale vizate, relevanţă în soluţionarea cauzei prezintă actul cu caracter individual, prin care sunt tranşate pretenţiile de natură salarială ale reclamantei care fac obiectul cererii de chemare în judecată, act pe care pârâtul nu l-a emis.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare, prin Ordinul nr. 2066/C/24 mai 2018, a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranşarea chestiunii litigioase deduse judecăţii, care vizează, concret şi punctual, pretenţiile de natură salarială ale reclamantei, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actului administrativ individual.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de a i fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului- pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind fondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva sentinţei civile nr. 5084 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.