Staff pay challenge ends: appeals admitted, waiver extinguishes litigation.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.07.2017 sub numărul x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, anularea în parte a Ordinului nr. 1485/C/20I7 din 24.05.2017 - anexa nr. 1 emis de Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte data de la care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare lunară prin aplicarea valorii de referinţă sectorială de 381,283 RON începând cu data de 01.08.2016 şi, respectiv, prin aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 începând cu data de 01.10.2016; emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, conform Legii nr. 71/2015 + 10%, începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1817 pronunţată la 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Iaşi, ca neîntemeiată;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi;

- a anulat în parte Ordinul nr. 1485/C/24.05.2017 al Ministrului Justiţiei, în privinţa reclamantelor, în ceea ce priveşte data recalculării indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON;

- a obligat pe pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantelor ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice astfel în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; iar în perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON;

- a obligat pe pârâta Curtea de Apel Iaşi să plătească reclamantelor diferenţele salariale rezultate aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1827 din 17 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurenta K., reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., J. şi pârâţii Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi.

S-a solicitat de către recurenţi-reclamanţi admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi să se ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată conform dispoziţiilor art. 406 alin. (1)-(5) C. proc. civ.

Recurenţii pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond să se constate că acţiunea a rămas fără obiect.

4. Apărările formulate în recurs

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se ia act de cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei K., apreciază că este întemeiată şi o va admite pentru considerentele următoare:

Calitatea procesuală este una dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acţiunii civile. Conţinutul acestei noţiuni este precizat în cuprinsul art. 36 din C. proc. civ., potrivit căruia "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

În consecinţă, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Potrivit doctrinei, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

În speţă, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 1817 pronunţată la 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea De Apel Iaşi. Împotriva acestei sentinţe au înţeles să formuleze recurs recurenta K., reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., J. şi pârâţii Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi.

Recurenta K., deşi a formulat recurs nu a fost parte în primul ciclu procesual, neavând calitate procesuală în cauză (reclamant, pârât sau intervenient), context în care, Înalta Curte constată că nu are calitate procesuală activă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) Cod procesual civil, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta K., ca fiind formulată de o persoană lipsită calitate procesuală activă.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursurilor, constată faptul că recurenţii-reclamanţi au depus la dosarul cauzei, cerere de renunţare la dreptul pretins, iar recurenţii pârâţi au solicitat să se i-a act de declaraţia de renunţare a dreptului pretins şi să se constate că acţiunea a rămas obiect.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la dreptul pretins, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Faţă de cererea recurenţilor-reclamanţi de renunţare la dreptul pretins, după cum, potrivit prevederilor art. 408 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului, iar potrivit art. 409 alin. (2) din acelaşi cod, "Când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător", Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând să anuleze în tot sentinţa recurată, să ia act de renunţarea la dreptul pretins, şi, în consecinţă, să respingă cererea de chemare în judecată formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., J..

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 409 alin. (2), din C. proc. civ., Înalta Curte,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta K. împotriva sentinţei civile nr. 1817 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Admite recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., J. şi pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI prin MINISTRUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL IAŞI împotriva sentinţei civile nr. 1817 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Anulează, în tot, sentinţa civilă nr. 1817 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., J., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI prin Ministrul Justiţiei, MINISTRUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL IAŞI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.