Contraventional sanction individualization and principle of legality for pre-amendment anti-money laundering violations.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anularea Deciziei nr. 938/21.04.2016 şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 25000 RON, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4216 pronunţată în data de 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat în parte decizia nr. 938/21.04.2016 emisă de ASF, numai cu privire la pct. 8 din decizie şi la art. 1, reducând amenda aplicată reclamantului, de la 25000 RON la 22500 RON şi a respins în rest acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4216 pronunţată la 8 noiembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

După expunerea pe larg a istoricului speţei, recurenta - pârâtă a menţionat următoarele aspect în susţinerea căii de atac promovate:

- instanţa de fond a interpretat greşit normele legale incidente din domeniul instrumentelor şi investiţiilor financiareîn ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate pentru fapta contraveţională reţinută la pct. 8 din Decizia ASF nr. 938/2016;

- prin sentinţă nu s-a observat că, pentru acoperirea obligaţiilor ce rezultau din tranzacţiile efectuate în contul unor clienţi au fost folosite disponibilităţile altor clienţi, aflate în custodia societăţi, prin urmare, au fost periclitate activele;

- la aplicarea amenzii a fost luată în considerare şi recidiva, intimatul-reclamant fiind sancţionat în calitate de persoană responsabilă pentru o situaţie de aceeaşi natură şi în anul 2012, context în care nu se putea aplica aceeaşi amendă ca pentru fapta de la pct. 5 din aceeaşi decizie;

- fapta reţinută constituie contravenţie, astfel că în mod legal şi temeinic a aplicat sancţiunea conform prevederilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, respectând principiile legalităţii, individualizării pedepsei proporţionalităţii şi răspunderii personale.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele şi lucrările dosarului, rezultă reclamantul a supus controlului de legalitate a instanţei de contencios administrativ decizia nr. 9385/21.04.2016.

Prin acţiune reclamantul a arătat că, este persoană desemnată pe linia prevenirii şi combaterii spălării banilor în cadrul B. S.A., iar pârâta ar fi reţinut că nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile şi obligaţiile aferente funcţiei pe care o ocupă.

Prin Sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, a anulat în parte decizia nr. 938/21.04.2016 emisă de ASF, numai cu privire la pct. 8 din decizie şi la art. 1, reducând amenda aplicată reclamantului, de la 25000 RON la 22500 RON şi a respins în rest acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, pârâta a declarat recurs apreciind că instanţa de fond nu a observat că fapta reţinută constituie contravenţie, astfel că în mod legal şi temeinic a aplicat sancţiunea conform prevederilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, respectând principiile legalităţii, individualizării pedepsei proporţionalităţii şi răspunderii personale.

Motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă în susţinerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal a fost admisa acţiunea reclamantului, întrucât a aplicat corect sancţiunea, respectând principiul legalităţii şi individualizării pedepsei.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normele de drept material, aplicându-se texte de lege străine situaţiei de fapt şi prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

Instanţa de recurs constată că, aspectele care au condus la pronunţarea soluţiei instanţei de fond a fost că faptele din perioada septembrie - decembrie 2014 nu erau prevăzute de lege ca şi contravenţie la momentul săvârşirii lor şi că acest aspect trebuia reţinut la individualizarea sancţiunii aplicate.

Prin decizia contestată s-au reţinut în sarcina reclamantului A., în calitatea de director general adjunct/conducător al B. S.A., persoană desemnată pe linia prevenirii şi combaterii spălării banilor cu atribuţii specifice de raportare, 8 contravenţii pentru care au fost stabilite amenzi între 1000 RON şi 20000 RON, fiind aplicată în final o amendă în sumă de 25000 RON.

În mod corect judecătorul fondului a constatat că raportat la anul 2014, respectiv că, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse la Legea nr. 297/2004 prin Legea nr. 10/2015 nu se poate reţine săvârşirea contravenţiei de către reclamant, astfel că acest aspect la avut în vedere admiterea în parte a acţiunii, respectiv la individualizarea sancţiunii aplicate.

Înalta Curte în acord cu instanţa de fond, precizează că trebuia diminuat cuantum amenzii stabilit la pct. 8 din decizia atacată pentru că nu se poate reţine săvârşirea contravenţiei pentru fapte anterioare datei intrării în vigoare a prevederilor de la pct. 6 al art. 272 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004, faţă de principiul legalităţii sancţiunii contravenţionale prevăzut de art. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Trebuie precizat că, în cuprinsul motivelor de recurs instituţia pârâtă critică hotărârea doar sub aspectul individualizării sancţiunii, în sensul că a aplicat corect legea sub acest aspect, fără a face vorbire despre faptele care nu erau prevăzute în legislaţia incidentă şi care au fost menţionate în decizia contestată.

În acest context nu poate fi reţinută critica instituţiei recurente în sensul că a aplicat sancţiunea conform prevederilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, respectând principiile legalităţii, individualizării pedepsei proporţionalităţii şi răspunderii personale, întrucât singurul aspect de nelegalitate al deciziei constatat de către instanţa de fond era "legat de stabilirea cuantumului final al amenzii, cuantum contestat de reclamant".

Instanţa de recurs menţionează că pentru contravenţia reţinută la pct. 8 din decizia nr. 938/2016, era necesară reducerea sancţiunii aplicate la nivelul stabilit pentru contravenţia de la pct. 5, având în vedere art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, respectiv 15000 RON, astfel că sancţiunea maximă pentru cumulul de fapte contravenţionale săvârşite este de 22500 RON.

Prin motivele de recurs, instituţia pârâtă a susţinut că judecătorul fondului nu a observat că, pentru acoperirea obligaţiilor ce rezultau din tranzacţiile efectuate în contul unor clienţi au fost folosite disponibilităţile altor clienţi, aflate în custodia societăţi, prin urmare, au fost periclitate activele şi că la aplicarea amenzii a fost luată în considerare şi recidiva, intimatul-reclamant fiind sancţionat pentru o situaţie de aceeaşi natură şi în anul 2012, context în care nu se putea aplica aceeaşi amendă ca pentru fapta de la pct. 5 din aceeaşi decizie.

Înalta Curte nu poate reţine aceste aspecte, întrucât soluţia pronunţată de către instanţa de fond a avut în vedere exact situaţia descrisă de recurenta-pârâtă, singura nelegalitate a deciziei contestate sa fost că pentru faptele din anul 2014 a aplicat prevederi legale ce nu erau în vigoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva sentinţei civile nr. 4216 din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.