Simultaneous holding of local councilor and acting mayor mandates: incompatibility under Law 161/2003 applies to interim officeholders
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower court's rejection of the plaintiff's challenge against the Integrity Agency's evaluation report. The dispute concerned a claim that the plaintiff was in a state of incompatibility for simultaneously holding the position of local councilor and performing the duties of acting mayor. The court determined that the plaintiff was indeed in a state of incompatibility, as the legal regime governing acting mayors requires strict adherence to the same obligations and incompatibility rules as those applicable to regular mayors, thereby prohibiting the concurrent exercise of the local councilor mandate. The decision relied on Article 88(1)(a) of Law no. 161/2003, which establishes that the position of local councilor is incompatible with the function of mayor, and Article 72 of Law no. 215/2001, which mandates that acting mayors respect the corresponding rights and obligations of the office.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 alin. (1) din C. proc. civ, art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 72 din Legea nr. 215/2001, art. 88 din Legea nr. 161/2003; Simultaneous holding of local councilor and acting mayor mandates: incompatibility under Law 161/2003 applies to interim officeholders: Totodată, instanţa de fond a arătat care sunt motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de reclamant, astfel că sentinţa recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/18.06.2019 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 161 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
1.3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 161 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..
Prin cererea de recurs recurentul invocă nemotivarea sentinţei de fond, iar pe fondul cauzei, susţine că nu s-a aflat în situaţie de incompatibilitate întrucât nu a deţinut funcţia de primar, ci doar pe cea de consilier local.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurent prin care se invocă nemotivarea hotărârii recurate, instanţa de control judiciar reţine că acestea sunt neîntemeiate.
Aşa cum se poate constata din motivarea sentinţei civile recurate, instanţa de fond a examinat cu rigurozitate toate apărările formulate de părţile din proces, precum şi înscrisurile depuse în probaţiune de aceştia, constatând, faţă de dispoziţiile legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii, că raportul de evaluare întocmit de Inspecţia de Integritate este legal şi temeinic şi, în consecinţă, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant.
Totodată, instanţa de fond a arătat care sunt motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de reclamant, astfel că sentinţa recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul recursului, Înalta Curte reţine că este nefondat în considerarea următoarelor argumente.
În cauza de faţă, prin raportul de evaluare nr. x/18.06.2019 s-a reţinut că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 întrucât pe perioada exercitării atribuţiilor de primar interimar, acesta a exercitat concomitent şi funcţia de consilier local.
Verificând textul de lege în baza căruia a fost încheiat raportul de evaluare, instanţa de fond a reţinut corect că, în perioada de referinţă, funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: a) funcţia de primar; (…) iar anterior Legii nr. 128/2017 - Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: a) funcţia de primar sau viceprimar (…);
Se observă că, deşi textul de lege a suferit modificări, fiind eliminată o stare de incompatibilitate (funcţia de consilier local nu mai este incompatibilă cu funcţia de viceprimar), acestea nu influenţează în vreun fel starea de incompatibilitate reţinută de către Agenţia Naţională de Integritate.
Trebuie subliniat faptul că, şi în situaţia în care recurentul-reclamant nu a fost ales primar prin procedura generală, nu a depus jurământul specific sau nu ar exista reglementare pentru primarul interimar, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 215/2001 rezultă fără putinţă de tăgadă că îndeplinirea atribuţiilor primarului sau viceprimarului în situaţiile de excepţie avute în vedere, se face cu respectarea drepturilor dar şi a obligaţiilor corespunzătoare funcţiei, aşadar inclusiv cu privire la regimul incompatibilităţilor.
Prin urmare, recurentul-reclamant după preluarea atribuţiilor de primar, avea obligaţia de a respecta obligaţiile corespunzătoare noii funcţii şi nu mai putea exercita calitatea de consilier local.
Prin modul în care a acţionat, recurentul-reclamant a exercitat simultan atât funcţia de consilier local cât şi pe cea de primar, cumul care nu este permis de dispoziţiile legale prevăzute de art. 88 din Legea nr. 161/2003.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 161/2019 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2022.